Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.7/COM.

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea apelului comercial formulat de apelanta reclamantă - - cu sediul în C, Bd. -. -, nr.194, jud. C, împotriva sentinței civile nr.1088/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI - cu sediul în B, sect.1,- și - domiciliat în C,-, jud. C, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta reclamantă consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.1588/10.12.2009 depusă la dosar, pentru intimata pârâtă ADS răspunde consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.25853/05.01.2010 depusă la dosar și pentru intimatul pârât răspunde avocat G în baza împuternicirii avocațiale nr.11494/13.01.2010 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3 lei conform chitanțelor nr.-/25.09.2009, nr.-/25.09.2009 și nr.-/25.09.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,50 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură din partea apelantei reclamante răspuns la întâmpinarea formulată de intimata pârâtă ADS.

Avocat G depune la dosar întâmpinare și supliment la întâmpinarea formulată de ADS pe care le comunică și părților prezente.

Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției tardivității.

Apelanta reclamantă prin reprezentantul său convențional, solicită admiterea repunerii în termen, având în vedere că Tribunalul Constanța din cauze necunoscute a trimis hotărârea prin poștă la ADS și prin agent procedural către reclamantă și către pârâtul. La secretariatul societății există persoane angajate cu primirea corespondenței între orele 8 - 16, iar după orele 16 există personal permanent de pază care este împuternicit și cu primirea corespondenței. S-a ajuns la concluzia că agentul procedural a afișat probabil din greșeală sentința la o altă adresă. Reclamanta a luat cunoștință de hotărârea apelată prin cerere la data de 08.10.2009. Cu privire la excepția tardivității pune concluzii de respingere a excepției.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă ADS, solicită respingerea cererii de repunere în termen și pe cale de consecință admiterea excepției tardivității.

Avocat G pentru intimatul pârât, pune concluzii de respingere a cererii de repunere în termen având în vedere că dispozițiile art. 19 din Decretul 167/1958 care prevăd clar cauza temeinică și justificată care a condus la depășirea termenului de declarare a apelului și nici respectarea termenului de 30 de zile de la încetarea cauzei, apelanta reclamantă nefăcând această dovadă. În privința excepției tardivității declarării apelului de asemenea solicită admiterea excepției. Totodată învederează instanței că adresa corectă a intimatului pârât este C,- și nu nr.2 cum greșit a fost menționat

Curtea rămâne în pronunțare asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției tardivității declarării apelului.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL CONSTANȚA - Secția comercială maritimă și fluvială și contencios administrativ și fiscal - sub nr- reclamanta Cac hemat în judecată pe pârâții Agenția Domeniilor Statului și, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de concesiune prin atribuire directă nr.2150/14.10.2004, privitor numai la suprafața de 11.025 mp ocupată de restaurantul, proprietate a reclamantei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza autorizației de construire nr.27643/20.07.1996, a construit restaurantul pe o suprafață de teren atribuită prin nr.938/1966 situat în, orașul.

Terenul fiind transmis fără plată, pe durată nedeterminată, pentru realizarea unei construcții necesară activității organizațiilor cooperației de consum conform art.187 din Legea nr.109/1996 și art.107 din Legea nr.1/2005, își menține acest regim juridic pe toată durata existenței construcției.

Reclamanta susține că are asupra acestui teren un drept de superficie legală și că pârâții au încheiat contractul de concesiune cu rea credință, cu încălcarea prevederilor legale enunțate.

Reaua credință este dovedită prin faptul că se menționează că terenul este neproductiv, cu destinație agricolă, deși pe o parte din acest teren este edificată o construcție pentru alimentație publică, iar pârâtul este deținător de sector zootehnic. De asemenea, reaua credință este evidentă cât timp pârâtul cunoștea că pe teren se află un restaurant, întrucât un membru al familiei sale - - încheiase în anul 2002 un contract de închiriere al restaurantului.

Reclamanta a mai arătat că nulitatea contractului se impune - pentru suprafața deținută de aceasta - întrucât terenul se află în domeniul public și administrarea ADS, cum se arată în art.1 din contract, și, conform art.187 din Legea nr.109/1996 și art.107 din Legea nr.1/2005 este deținut de reclamantă.

Cum pe teren se află un restaurant, conform art.17 lit.e din contractul părților, intervine rezilierea de drept.

Au fost anexate acțiunii înscrisuri.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului (ADS) a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se poate opune anulării contractului întrucât nu deține în evidențele sale un astfel de contract.

Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CONSTANȚA și excepția lipsei interesului legitim în promovarea acțiunii, reclamanta nefăcând dovada că e succesoarea fostei Uniuni Raionale a Cooperativelor de Consum

A mai susținut pârâtul că reclamanta face confuzie între dreptul de superficie și folosința pe durată nedeterminată și fără plată; reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra construcției și nu a invocat nici un temei de drept pentru constatarea nulității contractului.

La data de 08.09.2006, reclamanta a invocat ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art.111 Cod proc. civilă.

Curtea de APEL CONSTANȚA, prin sentința nr.54/COM/22.09.2006 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța - Secția comercială - instanță la care cauza a fost înregistrată sub nr-.

Pârâtul a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale active, susținând că reclamanta nu a dovedit că este succesoarea, nu a dovedit identitatea între terenul preluat - dacă l-a preluat vreodată - și cel ce face obiectul prezentei acțiuni.

Reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor.

Prin sentința civilă nr. 1088/24.04.2008 instanța a respins excepțiile invocate și acțiunea ca nefondată.

Cu privire la excepții -ce au fost analizate cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. - instanța a reținut următoarele:

practic pe care îl urmărește reclamanta, condiție de exercițiu a acțiunii, trebuie să nu vină în conflict cu legea.

În motivarea excepției lipsei de interes pârâtul a invocat faptul că reclamanta nu a dovedit că ar avea un titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 11025 mp.

Reclamanta însă nu a invocat dreptul său de proprietate asupra terenului, susținând în mod constant că terenul a fost transmis în folosința sa în vederea edificării unei construcții.

Întrucât ambele excepții au fost motivate de pârât pe inexistența dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului, drept ce nu a fost invocat de, acestea au fost respinse ca nefondate.

Argumente cu privire la fondul cauzei:

Reclamanta solicită constatarea nulității contractului de concesiune nr.2150/14.10.2004 motivat de faptul că pârâta ADS nu avea dreptul să concesioneze terenul deținut de aceasta în temeiul 938/17.05.1966 și pe care a edificat o construcție conform autorizației de construire nr.27643/1966 motiv pentru care, conform art.187 din Legea nr.109/1996, rămâne în folosința, fără plată și pe durată nedeterminată.

Reclamanta nu a dovedit a fi titulara dreptului de proprietate asupra construcției restaurant, pretins a fi fost edificată în temeiul autorizației pentru executare de lucrări nr.27643/20.07.1996, și nici că această construcție a fost edificată pe terenul concesionat pârâtului.

În timp ce reclamanta afirmă că terenul ce a aparținut Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție se află în folosința sa în temeiul 938/17.05.1966, pârâtul susține că terenul a fost predat către nr.2 D, aspect ce rezultă din conținutul adresei nr.2277/29.11.1967.

În atare situație, cum reclamanta nu a dovedit că există identitate între suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr.2150/2007 și cea aferentă restaurantului.Pârâta ADS susține și faptul că nu a încheiat cu pârâtul contractul de concesiune în litigiu.

Soluția a fost atacată cu apel d e către C.

Prin motivele de apel se arată că inexistența contractului de concesiune în evidențele ADS este de natură să ducă la admiterea acțiunii. De asemenea, prin încheierea contractului de concesiune au fost încălcate prevederile art. 187 din legea nr. 109/1996.

Apelantul solicită și repunerea sa în termenul de apel, cu următoarea motivație:

În ziua de 02.07.2008 când sentința a fost afișată, secretara reclamantei Caf ost prezentă la serviciu între orele 8-16. Reclamanta are personal permanent de pază împuternicit să semneze de primire a corespondenței. În aceste condiții, singura explicație este că agentul procedural a afișat sentința la o altă adresă, din moment ce sentința nu a fost înregistrată în registrul de intrări-ieșiri.

În sprijinul celor afirmate se atașează copie extras registru din data de 02.07.2008.

Instanța de apel a analizat cu precădere cererea de repunere în termenul de apel, constatând următoarele:

O cerere de repunere în termen poate fi formulată -cu referire expresă la speța de față - în condițiile în care apelantei reclamante i s-a comunicat sentința atacată însă, din motive mai presus de voința ei, nu a putut formula cererea de apel în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de lege.

Din motivarea cererii se constată că apelanta nu invocă existența unor împrejurări mai presus de voința ei care au împiedicat-o să formuleze apelul și depunerea cererii în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, ci tocmai necomunicarea sentinței atacate, fiind făcută afirmația că sentința nu a fost afișată la sediul unității.

La fila nr. 71 în dosarul nr- al Tribunalului Constanța se află dovada de comunicare a sentinței civile nr.1088/24.04.2008 la adresa din C-, art. 921.pr.civ prevăzând că, dacă se constată lipsa oricărei persoane de la sediul persoanei juridice, comunicarea se poate face prin afișare.

În temeiul art. 100 alin. 4.pr.civ. "procesul verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat".

În concluzie, apelanta trebuia să dovedească faptul că mențiunea agentului procedural că sentința a fost afișată la sediul societății în lipsa oricărei persoane este falsă, instanța de apel urmând apoi să constate lipsa comunicării legale.

În cazul în care mențiunea nu este falsă (situație susținută în speță) dar agentul procedural a afișat hotărârea la altă societate din eroare, apelanta trebuia să aducă dovezi concrete în acest sens, potrivit art. 1169.civ.

Neînregistrarea în Registrul de predări - primiri a primirii sentinței atacate nu dovedește afișarea acesteia la o altă adresă decât cea indicată chiar în procesul verbal încheiat cu ocazia afișării.

Pentru aceste considerente cererea de repunere în termenul de apel a fost respinsă iar apelul respins ca tardiv formulat, instanța reținând că sentința atacată a fost comunicată legal la 02.07.2008 iar apelul a fost depus la oficiul poștal la 09.10.2009, cu mult peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 284 alin. 1.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă - - cu sediul în C, Bd. -. -, nr.194, jud. C, împotriva sentinței civile nr.1088/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI - cu sediul în B, sect.1,- și - domiciliat în C,-, jud. C, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red.jud.hot.

Red.jud.dec.

20.01.2010

Emis 3 comunicări

Președinte:Ecaterina Grigore
Judecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Constanta