Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 74/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 74
Ședința publică din 15 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T împotriva sentinței civile nr. 1448 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați UNIC T, Primăria Municipiului T, reprezentată prin Primar, și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T având ca obiect acțiune în constatare și obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru reclamanta apelantă și avocat pentru pârâta intimată UNIC T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei UNIC depune precizări și acte anexă, fără opis, pe care susține că le-a obținut de la Cartea Funciară, exemplarul doi al acestora comunicându-se reprezentantului apelante, care arată că nu solicită termen pentru studiul lor.
Reprezentantul apelantei depune un set de înscrisuri, tot fără opis, exemplarul doi al acestora comunicându-se reprezentantei reclamantei intimate UNIC, care arată că nici ea nu solicită termen pentru studiu. Totodată, reprezentantul apelantei reiterează cererea de efectuare în cauză a unei expertize tehnice, probă care a fost solicitată în scris prin cererea de la fila 39 din dosar.
Reprezentanta intimatei UNIC solicită respingerea cererii de probațiune ca nefiind utilă cauzei având în vedere atât obiectul litigiului, cât și împrejurarea că în primă instanță acțiunea a fost soluționată pe excepție și nu pe fond.
Instanța, văzând pozițiile părților prezente, raportat la art. 167-168, coroborat cu art. 201 și următ. din Codul d e procedură civilă, respinge cererea de probațiune solicitată de apelantă privitoare la efectuarea unei expertize tehnice apreciind că proba este inutilă pentru justa și legala soluționarea a cauzei, motivat de împrejurarea că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are patru petite, trei dintre ele vizând acțiuni în constatare, iar al patrulea o obligație de a face, astfel că nici unul dintre acestea nu presupune lămurirea unor împrejurări de fapt pentru care s-ar impune cunoașterea părerii unor specialiști.
Ulterior pronunțării Curții asupra probei solicitate, reprezentantul apelantei depune o cerere de înscriere în fals împotriva contractului de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003 și a semnatarilor acestuia, care sunt părți adverse în prezentul litigiu, în ceea ce privește suprafața înscrisă în act, cerere însoțită de copia înscrisului defăimat, arătând că nu este în posesia originalului, acesta aflându-se la Cartea Funciară, solicitând aplicarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 183 Cod procedură civilă, exemplarul doi comunicându-se avocatei societății intimate.
Reprezentanta intimatei UNIC solicită respingerea cererii de înscriere în fals apreciind că aceasta nu se justifică în condițiile în care reprezentanții primăriei au fost obligați prin hotărârea judecătorească irevocabilă să semneze contractul de vânzare-cumpărare defăimat de apelantă.
Instanța, în urma deliberării asupra cererii formulate de reprezentantul apelantei privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 183 Cod procedură civilă, în sensul suspendării judecății și înaintarea înscrisului defăimat procurorului, împreună cu un proces-verbal, consideră că aceasta nu poate fi primită, astfel că va respinge solicitarea apelantei ca fiind neîntemeiată motivat de faptul că, pe de o parte, textul articolului 177 din același cod se referă la tăgăduirea înscrisului sau a semnăturii, aspecte care în speță nu au fost contestate, iar, pe de altă partea, pârâta intimată nu s-a folosit în prezentul litigiu de acest act pentru ca apelanta să aibă interesul să-l defăimeze. Nu în ultimul rând în fața Curții nu a fost înfățișat originalul, astfel că nu se poate parcurge procedura reglementată de art. 178 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra apelului de față.
Reprezentantul apelantei, consilier juridic, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare achitate în ambele instanțe, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul cererii de apel.
Reprezentanta intimatei UNIC T, avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în întâmpinare.
Instanța, considerând pricina lămurită, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1448 din 4 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timiș a admis atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului T și a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, cât și excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în contradictoriu cu pârâții UNIC T, Primăria Municipiului T, prin Primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - T având ca obiect acțiune în constatare și obligație de face, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată intitulată "acțiune în constatare și obligație de a face" reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T, în contradictoriu cu pârâtele UNIC T, Primăria Municipiului T și - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, a solicitat instanței constatarea existenței dreptului său de a administra întregul spațiu cu altă destinație situat în loc. T, -, nr. 3 parter, jud. T, în suprafață de 930 mp. aferentă terenului pe care este situat imobilul cu cinci etaje, parter și subsol, înscris în nr. 226 T, nr. top. 203, constatarea existenței spațiului cu altă destinație decât cea de locuință ca fiind situat în imobilului de la adresa menționată, respectiv la nr. 3 și nu la nr. 5, precum și a unei spărturi în zidul de rezistență al clădirii ce face posibil accesul în imobilul menționat, constatarea inexistenței în extrasul de carte funciară al imobilului a vreunei transcrieri ca urmare a dezmembrării unei părți din acesta și, nu în ultimul rând, obligarea pârâtelor să respecte prevederile nr.HG 914/1996 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T, pentru asigurarea legalității, pentru suprafața de 73,08 mp. pe care o folosește societatea pârâtă deținând posesia fără just titlu.
Față de obiectul cererii introductive judecătorul fondului a constatat că atât Primăria Municipiului T, cât și - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T nu au calitate procesuală pasivă întrucât, pe de o parte, spațiul comercial situat la parterul imobilului din loc. T, -, nr. 3, jud. Taf ost vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003 și predat prin procesul-verbal nr. 2003-12719/13.08.2003 către UNIC T, iar, pe de altă parte, potrivit art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, în litigiile privind dreptul de administrare, drept pe care îl revendică și reclamanta prin prezenta acțiune, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz primarului, și nu de către primării, instituție care a fost chemată în judecată. De asemenea, pârâta - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T nu poate avea calitate procesuală în prezentul dosar deoarece, în conformitate cu Legea nr. 7/1996, aceasta poate avea calitate de pârât doar în litigiile care au ca obiect operațiuni de carte funciară efectuate conform competențelor ce i-au fost conferite prin actul normativ menționat.
Potrivit dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. În speță, este îndeplinită doar prima condiție a textului mai sus citat, întrucât reclamanta poate avea un interes legitim pentru constatarea existenței unui drept, fără a fi, însă, îndeplinită și cea de a doua condiție, în sensul că partea nu a înțeles să solicite și realizarea dreptului său deși avea posibilitatea să facă acest lucru, în motivarea cererii de chemare în judecată susținând că spațiul în litigiu este proprietatea sa, fiind aferent imobilului situat în loc. T, -, nr. 5, jud. T, situație în care, în urma administrării unor probe pe care să-și întemeieze afirmațiile, se poate solicita întabularea dreptului de administrare asupra acestuia sau dezmembrarea lui și întabularea în nr. 226, în care este înscrisă clădirea cu 5 etaje, parter și subsol care îi aparține. În plus, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T solicită doar constatarea existenței dreptului de administrare fără a face dovada că acest spațiu i-a fost dat în administrare, operațiune care, în conformitate cu art. 12 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, se realizează fie prin hotărâre de Guvern, fie prin hotărârea consiliului județean, instituții care au competența de a emite acte administrative privind atribuirea dreptului de administrare. Reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat organelor menționate pentru a obține darea în administrare a spațiului în litigiu și, ca atare, nu se poate adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să constate existența unui asemenea drept, instanțele neavând competențe în acest sens.
Prin al treilea petit s-a solicitat instanței constatarea inexistenței în extrasul de carte funciară al imobilului situat în loc. T, -, nr. 3, jud. Tav reunei transcrieri ca urmare a dezmembrării unei părți din acesta, cerere care nu este admisibilă în condițiile în care dovada existenței sau inexistenței înscrierii se poate realiza prin însuși extrasul de carte funciară, fără intervenția instanței.
Prin ultimul capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să respecte prevederile nr.HG 914/1996, această cerere fiind, de asemenea, inadmisibilă întrucât obligația respectării unui act normativ derivă însuși din conținutul acestuia și nu ca urmare a obligării instanței de judecată care, în situația în care ar admite o asemenea acțiune, ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cererea sa fiind înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr-, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii pe fond a acțiunii sale, considerând că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Așa cum a reținut și prima instanță, imobilul situat în loc. T, -, nr. 3, jud. Taf ost construit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în baza autorizației Primăriei T nr. 23767/1924, întabulat în cartea funciară nr. 226 T, sub nr. top 203, în clădire avându-și sediul și biroul până în anul 1949 Curtea, când, prin Decretul nr. 74 au fost desființate toate camerele de comerț, cu excepția Camerei de Comerț și Industrie B și a Camerelor Mixte, patrimoniile lor fiind trecute în proprietatea statului.
După preluarea de către stat imobilul a suferit mai multe modificări, etajele 2 - 5 fiind transformate în locuințe, iar etajul 1 fost atribuit în folosință Comitetului Regional al. Mai apoi, în baza Deciziei Primăriei Județului nr. 278/15.08.1990, s-a radiat dreptul de folosință gratuită fără termen înscris în favoarea fostului comitet regional și s-a înscris dreptul de administrare operativă directă în favoarea T, între anii 1991-1993 imobilul intrând în administrarea directă a Prefecturii, în baza Deciziei nr. 860/1993 fiind notat în cartea funciară dreptul de administrare operativă al Consiliului Județean Ulterior, în temeiul nr.HG 914/1996 dreptul de administrare operativă asupra imobilului în litigiu, construcție și terenul aferent, s-a transmis în favoarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T, în data de 29 noiembrie 1996 între Consiliul Județean T, Primăria Municipiului T, Regia Autonomă și organizația reclamantă fiind încheiat protocolul și procesul-verbal de predare-primire nr. 10714, ocazie cu care i-au fost predate toate contractele încheiate atât pentru suprafețele locative, cât și pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, astfel că întregul imobil situat în loc. T, P-ța -, nr. 3, jud. T se afla în proprietate publică încă din anul 1996. Așadar, imobilul a fost atribuit Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T numai pentru desfășurarea propriilor activității, aceasta neputându-l închiria sau obține vreun folos material decât prin desfășurarea activităților specifice unei camere de comerț.
În vederea dovedirii cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței încuviințarea efectuării unei expertize tehnico-judiciare în specialitatea construcții. Așa cum este cunoscut, asupra admiterii sau respingerii unei probe instanța se pronunță în mod obligatoriu motivat, în practică statuându-se că respingerea nemotivată a unei dovezi face ca hotărârea pronunțată în aceste condiții să fie netemeinică și nelegală deoarece nu se poate verifica rațiunea pentru care proba solicitată nu a fot admisă. În speță, tribunalul a respins cererea de efectuare a unei expertize în specialitatea construcții fără să își motiveze dispoziția și pe lângă faptul că nu dă posibilitatea instanței de control judiciar să aprecieze asupra acesteia, i-a încălcat reclamantei și dreptul la un proces echitabil.
Întrucât în cauză a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a două pârâte, apelanta consideră că prima instanță în mod greșit a decis să unească această excepție cu fondul, pentru că atunci cercetarea fondului nu ar mai fi trebuit realizată. În acest sens amintește ca în practica judiciară (dec. civ. nr. 2601/2000 a Curții de Apel Cluj, publicată în 2000, vol. 1, pag. 306) s-a statuat că lipsa calității procesuale active sau pasive a părților constituie excepții de fond absolute care obligă instanța la respingerea cererii fără discutarea fondului. În plus, deși și-a precizat acțiunea cu privire la denumirea pârâtei de ordin trei, judecătorul fondului a neglijat acest aspect, reținând în mod eronat lipsa calității procesuale a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară În ceea ce privește calitatea procesuală a Primăriei Municipiului T apelanta a învederat faptul că această instituție a administrat în fapt imobilul său până la momentul transmiterii bunului în administrarea sa.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, reclamanta consideră că, devreme ce tribunalul a respins acțiunea cu această motivație, rezultă că instanța s-a aflat în prezența unei excepții peremptorii (dirimante), astfel încât aceasta nu ar fi trebuit unită cu fondul. Cât privește mențiunea cuprinsă în dispozitiv potrivit căreia sentința ar fi executorie se arată că o hotărâre asupra unei asemenea acțiuni nu poate deveni titlu executoriu, ea neputând fi pusă în executare silită (, dec. civ. nr. 3107/ 23.11.2004).
În motivarea soluției pronunțate judecătorul fondului a reținut că organizației apelante i-a fost "transmis dreptul de administrare operativă asupra imobilului din T, -, nr. 3, iar în data de 29 noiembrie 1999 s-a încheiat Protocolul de predare-primire între Consiliul Județean T, Primăria Municipiului T, Regia Autonomă și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T, ocazie cu care acesteia i-au fost predate toate contractele încheiate atât pentru suprafețele locative, cât și pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință"; că "între pârâta 1 și pârâta 2 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect spațiile situate în imobilul din -, nr. 5, convenție în temeiul căreia pârâta 1 susține că se află în posesia legală a imobilului situat în T, -, nr. 3, deși acesta nu s-a aflat și nu se află în circuitul civil, reușind, față de lipsa de diligență a pârâtei 2, să includă în contractul de vânzare-cumpărare spații care exced imobilului ce face obiectul vânzării și să ocupe un spațiu cu altă destinație din imobilul situat în -, nr. 3"; că "prin sentința civilă nr. 3089/07.04.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara, rămasă irevocabilă, se stabilește că UNIC nu are întabulat vreun drept de proprietate asupra spațiului situat în -, nr. 3". Astfel, deși tribunalul inițial admite că prin Hotărârea de Guvern nr. 914/1996 reclamantei i-a fost transmis întregul imobil în administrare, ulterior omite această împrejurare, ceea ce face ca motivarea primei instanțe să fie contradictorie, fapt ce echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate.
În ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității acțiunii s-a reținut că "în speță este îndeplinită doar prima condiție a textului legal mai sus citat (respectiv art. 111 Cod procedură civilă), în sensul că reclamanta poate avea un interes legitim pentru constatarea existenței unui drept, fără a fi, însă, îndeplinită și cea de a doua condiție, în sensul că reclamanta nu a înțeles să solicite și realizarea dreptului său, deși avea posibilitatea să facă acest lucru". Apelanta consideră că tribunalul a confundat atât sensul textului art. 111 din Codul d e procedură civilă, a cărui teză 2 statuează fără echivoc că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cerere realizarea dreptului, cât și starea juridică a imobilului, și anume că acesta i-a fost transmis în administrare. Așadar, nu numai că judecătorul fondului nu indicat o eventuală acțiune în realizare, dar a încercat să acrediteze ideea unei acțiuni în revendicare (același paragraf fraza următoare - "față de faptul că reclamanta susține că spațiul în litigiu este proprietatea sa, fiind aferent spațiului situat în T, -, nr. 5, situație în care în urma administrării unor probe pe care să-și întemeieze susținerile se putea solicita întabularea dreptului de administrare asupra acestui spațiu sau dezmembrarea și întabularea lui în nr. 226, în care este întabulat imobilul cu 5 etaje, parter și subsol care îi aparține").
Mai mult decât atât, apelanta arată că nu a cerut atribuirea vreunui drept de administrare, ci doar să se constate că acest drept i-a fost atribuit asupra întregului imobil în litigiu prin intermediul nr.HG 914/1996, că spațiul cu altă destinație situat la parterul clădirii face parte din aceasta și că în extrasul de carte funciară aferent imobilului nu se face nici o referire la vreo transcriere referitoare la o eventuală dezmembrare. Aceasta din urmă, întrucât prevederile art. 42 și 43 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară statuează că imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri, dezlipiri sau prin mărirea sau micșorarea întinderii acestuia. Imobilul se modifică prin dezlipiri, dacă se desparte o parcelă de un imobil, dezlipirea unui imobil sau a unei părți dintr-un imobil făcându-se împreună cu sarcinile care-l grevează. Imobilul grevat cu sarcini nu poate fi alipit la un alt imobil, ci va forma, în caz de dezlipire, un imobil separat. În caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, dacă o parcelă trece dintr-o carte funciară în alta, sau reînscrieri, dacă, dezlipindu-se o parcelă, aceasta de va trece în aceeași carte funciară ca un imobil de sine stătător. Ca atare, se poate constata că motivele contradictorii pe care instanța le-a reținut în motivarea sentinței apelate sunt prezente pe tot cuprinsul hotărârii.
Este știut faptul că în regimul de carte funciară nu este posibilă înscrierea unui drept de proprietate asupra vreunei părți determinate a unui imobil deoarece imobilul reprezintă unitatea juridică asupra căreia se înscriu drepturile reale, înscrierea acestor drepturi fiind posibilă fie asupra întregului imobil, fie asupra unei cote părți indivize. Înscrierile de drepturi asupra unei părți determinate a imobilului necesită, în prealabil, împărțirea acestuia prin dezlipirea unei suprafețe din care se formează un nou imobil. În aceste condiții, asupra acestuia din urmă, se pot face înscrieri de drepturi reale întrucât a devenit un imobil independent, de sine stătător. În orice caz o asemenea operațiune trebuia înscrisă în nr. 226, nr. top. 203 T, fapt care nu există însă.
În altă ordine de idei, imobilul menționat a fost atribuit reclamantei numai pentru desfășurarea propriilor sale activități, el neputând fi închiriat sau valorificat în vederea obținerii vreun folos material decât prin desfășurarea activităților specifice unei camere de comerț. În realitate, atât instanța de fond, cât și societatea pârâtă încearcă să susțină că, în aparență, dreptul decurgând din deținerea suprafeței în litigiu este în favoarea UNIC Însă, din examinarea în ansamblu a considerentelor sentinței atacate se poate observa că tribunalul a fost nevoit să admită că respectivul spațiu face parte din imobilul situat în loc. T, -, nr. 3, jud. De fapt, ceea ce a ocolit să recunoască judecătorul fondului, evident, și societatea intimată este că acest spațiu este ocupat în mod samavolnic și fără just titlu de UNIC T, concluzionându-se că aceasta are un drept de proprietate asupra lui, fără a se indica că în extrasul de carte funciară in extenso depus la dosar nu există nici o mențiunea privitoare la cele stipulate de art. 43 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 în ceea ce privește dezlipirea unei părți din imobil. Totodată, chiar și în condițiile existenței contractului nr. 63/2003 apelanta consideră că partea din imobilul în litigiu s-a vândut cu încălcarea legilor în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fie și numai din considerentul că bunul nu se afla în circuitul civil la data încheierii convențiilor de vânzare, întrucât era în proprietatea publică a statului.
Aceste afirmații sunt confirmate de sentința civilă nr. 3089/07.04.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 19416/2002, învestită cu formulă executorie și atașată la dosar chiar de pârâtă, în motivarea căreia se stipulează fără echivoc că UNIC A T nu are întabulat un drept de proprietate asupra vreunui spațiu situat în imobilul din T, -, nr. 3, precum și că între Municipiul T, ca reprezentant al statului român, și UNIC T s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003, obiectul acestuia constituindu-l transmiterea dreptului de proprietate asupra spațiului comercial/prestări servicii situat în incinta imobilului din T, -, nr. 5, înscris în nr. -, cu nr. top 202/LXXXIX, în suprafață construită de 993,87 mp. și a terenului aferent în suprafață de 270 mp. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T nejustificând nici un interes în promovarea acțiunii de față deoarece spațiul comercial cumpărat de societate nu este situat în imobilul proprietatea tabulară a antecesoarei reclamantei, iar dreptul de proprietate al pârâtei nu a fost întabulat în nr. 226 T, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între societatea pârâtă și Municipiul T, ca reprezentant al statului, referindu-se la spațiul de 993,87 mp. situat în loc. T, - nr. 5, înscris în nr. - T, astfel încât el nu are ca obiect vreo suprafață situată în imobilul din T, -, nr. 3 și înscris în nr. 226 Așadar, în cauză nu poate fi negată o hotărâre de Guvern prin intermediul căreia se transmite în administrare operativă un întreg imobil și terenul aferent acestuia și, de asemenea, nu poate fi pus la îndoială sau trunchiat un raport de expertiză tehnico-judiciară care concluzionează faptul că pentru a ocupa spațiul în cauză s-a procedat în mod samavolnic la perforarea zidului imobilului din care face parte.
Cumpărarea spațiului și temeiul în care această achiziție s-a efectuat nu îi sunt opozabile apelantei și nu pot conferi societății intimate dreptul de folosință asupra acestuia întrucât imobilul din -, nr. 3, incluzând și spațiul în litigiu, a fost transmis în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T în baza unui act administrativ publicat în Monitorul Oficial, opozabil de la acea dată și pârâtei. Mai mult, în cuprinsul deciziei civile nr. 3019/16.12.2002 a Curții de APEL TIMIȘOARA (rămasă irevocabilă) se arată că prin regimul de carte funciară se constituie un sistem de publicitate real, complet, bazat pe identificarea topografică a imobilelor, evidențiindu-se în cartea funciară toate modificările intervenite în situația materială și juridică a imobilului. Rezultă că, în conformitate cu art. 12 din Decretul-Lege nr. 115/1938 privind regimul cărților funciare, corpul funciar este o unitate juridică și materială distinctă, modificarea acestuia nefiind permisă prin alipiri sau dezlipiri, respectiv dezmembrări, decât în temeiul unui titlu, a unui act juridic înscris în cartea funciară conform art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938. Actul juridic trebuie să satisfacă cerințele enunțate în alin. 1 al acestui articol, respectiv să existe acordul de voință al titularului drepturilor tabulare cu privire la dezmembrarea și transmiterea drepturilor de proprietate. În această situație, contractul de închiriere și hotărârea judecătorească prin care consiliul local a fost obligat să vândă spațiul comercial din T, - nr. 5, evidențiat în nr. 474 T nu sunt opozabile reclamantei și nu îi conferă societății pârâte drept de folosință.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligația de a face apelanta a învederat că intimata Primăria Municipiului Tav ândut în anul 2003 spații aferente imobilului situat în loc. T, - nr. 5, jud. T, fără să depună minimul de diligențe necesar pentru a vedea dacă suprafața pe care dorește să o înstrăineze este numai cea cuprinsă de imobilul menționat, ceea ce dovedește obstrucționarea și imixtiunea acesteia în activitățile organizației reclamante, iar societatea intimată și-a întabulat spațiul în litigiu, nerespectând dispozițiile imperative ale art. 42 și 43 din Legea nr. 7/1996 privind cadastru și publicitatea imobiliară.
În probațiune a solicitat efectuarea unei expertize tehnico-judiciar de specialitate în construcții cu obiectivele care au fost deja depuse la tribunal încă din data de 4 decembrie 2007.
În drept a invocat dispozițiile art. 282 - 298 și art. 111 Cod procedură civilă, art. 1073 și următ. Cod civil, nr.HG 914/1996.
Pârâta intimată UNIC T, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (20-24), prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
Motivele de apel invocate de reclamantă, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 282-298 din Codul d e procedură civilă, nu sunt incidente în cauză și nu sunt de natură să atragă reformarea hotărârii atacate, care a fost pronunțată în concordanță cu dispozițiile legale în materie și probatoriul administrat în primă instanță.
Din perspectiva art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a art. 36 alin. 2 lit. c) și a art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, a art. 50 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul funciar și a art. 111 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond a respins în mod corect demersul judiciar declanșat de reclamantă. Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond a pus în discuția părților și a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului T, față de prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, în raport de care legitimare procesuală pasivă în litigiile de o asemenea natură au consiliile locale, a căror reprezentare în justiție este asigurată de Primar, precum și a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care nu poate avea calitatea de pârât decât în litigiile vizate de art. 50 din Legea nr. 7/1996.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, tranșată de tribunal prin prisma art. 111 Cod procedură civilă, care stabilește că artea p. care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, și admisă ca atare, este de observat că reclamanta avea la îndemână pentru valorificarea sau recunoașterea unor eventuale drepturi numai acțiunea în realizare. În raport de obiectul acțiunii, demersul judiciar al reclamantei a fost corect apreciat ca inadmisibil față de prevederile exprese ale art. 12 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 și cele ale articolului suscitat. Prin art. 2 alin. 2 din această lege se stabilește că darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B sau a consiliul local, din conținutul textului desprinzându-se concluzia că singurele organe abilitate să dea în administrare un imobil, dintre cele identificate prin anexele legii, sunt numai cele menționate. Din întreaga economie a legii rezultă că dreptul de administrare poate lua naștere doar în temeiul unor acte de drept administrativ. Ca atare, el nu poate fi atribuit de organele judiciare decât cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel cum corect a reținut și instanța de fond. În atare situație, este exclusă posibilitatea ca reclamanta să solicite constatarea existenței unui asemenea drept având în vedere că el poate fi atribuit numai prin acte administrative, pe de o parte, iar, pe de altă parte, dacă invocă existența lui, ea are la îndemână nu o acțiune în constatare, ci o acțiune în realizare.
Intimata a mai învederat că prin efectul dispozițiilor nr.HG 914/1996 reclamantei i-a fost atribuit dreptul de administrare asupra imobilului situat în loc. T, -, nr. 3, jud. T, înscris în nr. 226 T, nr. top 203, cu excepția suprafeței de 73,08 mp, încorporată imobilului situat în aceeași localitate, în aceeași piață, însă la nr. 5, spațiu deținut de societate anterior încheierii contractului de închiriere nr. 1212/1995. Configurația actuală a spațiului, care se înfățișează ca un corp funciar unic, datează dinainte de anul 1990, fiindu-i transmis pârâtei intimate cu această structură, redată prin Anexa 2 la contractul de închiriere menționat, încheiat cu fosta Regie Autonomă T, astfel încât nu se poate pretinde, corespunzător susținerilor apelantei, că imobilului i s-ar fi adus modificări. Structura spațiului, în această modalitate, este redată și în schița plan întocmită în anul 1995, ca și în certificatul de urbanism și în autorizația de construcție emise de Primăria Cum reclamanta are un drept de administrare, dar cu excluderea suprafeței în litigiu, încorporată spațiului comercial deținut de societate, ea nu poate pretinde constatarea existenței dreptului său, dar nici că spațiul asupra căruia nu se întinde acest drept face parte din imobilul situat în loc. T, -, nr. 3, jud. Această realitate este confirmată prin chiar recunoașterea făcută de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T la litera d) in acțiune, în care precizează că "suprafața de 73.08 mp. - a fost inclusă în contractul de închiriere dintre Regia Autonomă și UNIC, dar nu a fost evidențiată în Anexa 2 Protocolului pentru aplicarea nr.HG 914/1996 ca suprafață aflată în chirie la această societate".
Deși, apelanta invocă un drept de administrare asupra spațiilor care au făcut obiectul protocolului încheiat cu fosta regie autonomă la 29 noiembrie 1996 având ca obiect contractele de închiriere pentru spațiile locative și comerciale situate în loc. T, -, nr. 3, în acțiunea introductivă ea recunoaște în mod expres că "printre aceste contracte nu se regăsește și cel al UNIC T", în virtutea acestei recunoașteri precizând că "de altfel, acest spațiu a fost inclus în Anexa 2 contractului de închiriere nr. 1212/1995 încheiat între și UNIC T dar, în mod evident, nu a fost evidențiat în anexa nr. 2 Protocolului încheiat în aplicarea nr.HG 914/1996 întrucât UNIC își desfășoară activitatea în imobilul din T, -, nr. 5". De aceea, intimata consideră că este lipsit de relevanță faptul că reclamantei i-au fost predate contractele de închiriere, atât pentru spațiile locative, cât și pentru cele comerciale din T, -, nr. 3, ce au făcut obiectul protocolului dat în aplicarea nr.HG 914/1996, atâta timp cât dreptul de administrare al acesteia nu se întinde și asupra spațiului comercial deținută de societate, având o suprafață de 73,08 mp. el nefiind înscris în nr. 226 T, nr. top 203, spațiul, în actuala structură, incluzând și suprafața de 73,08 mp. pretinsă de apelantă, formând o entitate imobiliară unică, inseparabilă.
În condițiile în care însăși reclamanta prin acțiunea din dosarul nr. 3368/2006 și prin cererea de ordonanță președințială din dosarul nr-, ambele ale Tribunalului Timiș, a recunoscut că nu a primit acest spațiu în administrare, împrejurare ce poate fi observată și din lipsa înscrierii lui în Anexa 2 Protocolului de predare-primire încheiat la 29 noiembrie 1996, evident că ea nu poate pretinde, pe cale judiciară, constatarea existenței vreunui drept în acest sens, demersurile judiciare inițiate de aceasta finalizându-se prin respingerea acțiunilor prin hotărâri judecătorești prin care s-a tranșat, în mod definitiv și irevocabil, situația juridică a suprafeței de 73,08 mp. stabilindu-se inexistența vreunui drept al reclamantei apelante asupra acestei suprafețe, astfel că și demersului pendinte i se opune excepția puterii de lucru judecat. Pe această bază, instanța de fond a respins proba cu expertiză solicitată de reclamanta apelantă, pe de o parte, întrucât dovada nu este pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei, iar, pe de altă parte, întrucât, raportat la obiectul acțiunii inițiate - acțiune în constatare, partea trebuia să promoveze o acțiune în realizare, dar numai în măsura în care poate dovedi existența condițiilor ei de promovare relativ la acest pretins drept.
Și pârâta intimată Primăria Municipiului T, reprezentată prin Primar, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 27-28), prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, considerând că în mod corect prima instanța a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive reținând că, potrivit dispozițiilor legale incidente în speță, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale care dau mandat scris primarului și în nici un caz de către primării. Pe de altă parte, intimata arată că instituția sa nu are calitatea de proprietar al imobilul în litigiu, această calitate având-o UNIC
În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate existența spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ca fiind situat în imobilul din loc. T, -, nr. 3, parter, iar nu în cel aferent imobilului situat în aceeași localitate și piață, însă la nr. 5, existența unei spărturi în zidul de rezistență al imobilului de la nr. 3, ce face posibil accesul în celălalt imobil, inexistența vreunei transcrieri referitoare la dezmembrarea vreunei părți din acesta, precum și obligarea pârâtelor de a respecta prevederile nr.HG 914/1996 pentru asigurarea legalității.
Apelanta menționează că magazinul alimentar aflat la parterul blocului de locuințe, situat în loc. T, -, nr. 5, fost închiriat în baza Ordinului de repartizare nr. 236 din 23 aprilie 1991 intimatei UNIC T, care în anul 1992 s-a transformat în, locațiunea prelungindu-se prin contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de locuință nr. 1212/18.05.1995, iar la data emiterii ordinului menționat magazinul alimentar folosea și încăperile situate în -, nr. 3. Deoarece UNIC folosea o suprafață de 72,40 mp. situată la parterul imobilului din T, -, nr. 3, care în baza nr.HG 914/1996 a fost transmis în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T, societății i s-a comunicat faptul că din data de 1 iunie 2000 se sistează plata chiriei, urmând ca aceasta să fie achitată reclamantei, emițându-se în acest sens adresa nr. 2000-7687/ 30.05.2000, depusă la dosar. Spațiul comercial situat la parterul și subsolul imobilului din T, -, nr. 5, înscris în nr. 31120 T, nr. top 202/LXXXVIII, a fost vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003 și predat prin procesul-verbal de predare-primire nr. 2003-12719/13.08.2003 către UNIC În întâmpinare s-a mai învederat faptul că prin Hotărârea nr. 121/28.11.2000 Consiliul Local Tam odificat hotărârea sa anterioară cu nr. 188/13.07.1999 privind vânzarea unor spații comerciale către actualii deținători, conform nr.HG 389/1996, și a modificat suprafața spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință închiriată intimatei UNIC T de la 880,58 mp. la 808,18 mp.
La data de 28 februarie 2008, pârâta intimată UNIC a depus note de ședință (filele 33-35) cu privire la aspectele eronate conținute în întâmpinarea formulată de intimata Primăria Municipiului T privind spațiul cu altă destinație în suprafață de 73,08 mp. încorporat spațiului asupra căruia societatea este proprietară tabulară, conform mențiunilor de carte funciară, arătând că erorile strecurate în întâmpinare vizează titularul dreptului asupra spațiului în litigiu și întinderea acestuia.
Astfel, spațiul în litigiu, contrar celor susținute de primărie, nu i-a fost transmis reclamantei în administrare prin nr.HG 914/1996, dovadă că în Anexa 2 la hotărâre și în protocolul încheiat în aplicarea acesteia nu figurează suprafața de 73,08 mp. existând chiar și recunoașterea apelantei în acest sens, așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă anterior, tocmai declanșarea prezentului demers judiciar pentru recunoașterea unui drept de administrare demonstrând lipsa acestuia. Cea de-a doua eroare vizează invocarea existenței nr. 121/28.11.2000 și nr. 188/13.07.1999 pentru modificarea întinderii suprafeței în litigiu de la 880,58 mp. cât era înscris în contractul de închiriere, la 808,18 mp. cele două hotărâri de consiliu fiind anulate prin decizia civilă nr. 24//04.04.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA prin care s-a reținut lipsa legitimării procesuale active a reclamantei în litigiul având ca obiect anularea Hotărârii nr. 188/13.07.1999 emisă de Consiliul Local T prin care s-a stabilit că suprafața reală deținută de societatea intimată în imobilul din -, nr. 5, este de 880,58 mp. De asemenea, prin sentința civilă nr. 120//12 iunie 2001 Tribunalului Timișs -a admis acțiunea promovată de UNIC T și s-a dispus anularea Hotărârii nr. 121/28.11.2000 a Consiliului Local T prin care s-a modificat întinderea reală a spațiului comercial aparținând intimatei.
În condițiile în care s-a stabilit cu puterea lucrului judecat că spațiul comercial deținut de UNIC T încorporează și suprafața în litigiu, de 73,08 mp. această situație nu mai poate fi modificată printr-o hotărâre judecătorească ulterioară sau un act administrativ decât cu încălcarea autorității pe care legea o conferă lucrului judecat. Autoritatea de lucru judecat este unul dintre cele mai importante efecte ale unei hotărâri judecătorești și este expresia imuabilității verificării jurisdicționale făcute de instanță asupra unor probleme litigioase, legislația civilă acordând lucrului judecat calitatea de prezumție absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, autoritate ce exprimă ideea de impunere a acestui adevăr în câmpul relațiilor juridice și se manifestă prin tranșarea definitivă și irevocabilă a unei anumite stări de fapt și de drept stabilite într-un litigiu anterior. Repudierea efectelor unei astfel de hotărâri nu înseamnă altceva decât o înfrângere a autorității acelei instanțe și a actului de justiție înfăptuit de ea, cu privire la raporturi juridice similare sau asemănătoare, în care starea de fapt și de drept stabilită irevocabil se impune cu acest caracter, dezlegarea dată unei anumite probleme într-un litigiu anterior nemaiputând fi pusă în discuție într-un litigiu ulterior.
Pârâtul intimat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând apelul declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T împotriva sentinței civile nr. 1448 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați UNIC T, Primăria Municipiului T, reprezentată prin Primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în temeiul art. 295 Cod procedură civilă, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimaților, precum și din oficiu cu privire la motivele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, astfel că îl va respinge ca atare având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată intitulată "acțiune în constatare și obligație de a face" reclamanta apelantă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T, în contradictoriu cu pârâtele UNIC T, Primăria Municipiului T și - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T (cu privire la care, prin răspunsul la întâmpinare depus la tribunal la data de 12 noiembrie 2007 - filele 43-48 - și-a precizat acțiunea în sensul că din eroare a indicat această denumire, în realitate referindu-se la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T) a solicitat instanței constatarea existenței dreptului său de a administra întregul spațiu cu altă destinație situat în loc. T, -, nr. 3 parter, jud. T, în suprafață de 930 mp. aferentă terenului pe care este situat imobilul cu cinci etaje, parter și subsol, înscris în nr. 226 T, sub nr. top. 203, constatarea existenței spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ca fiind situat în imobilului de la adresa menționată, respectiv la nr. 3 și nu la nr. 5, precum și a unei spărturi în zidul de rezistență al clădirii ce face posibil accesul în imobilul menționat, constatarea inexistenței în extrasul de carte funciară al imobilului a vreunei transcrieri ca urmare a dezmembrării unei părți din acesta și, nu în ultimul rând, obligarea pârâtelor să respecte prevederile nr.HG 914/1996 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T, pentru asigurarea legalității.
Față de obiectul cererii introductive, prima instanță în mod just a constatat că atât Primăria Municipiului T, cât și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T nu au calitate procesuală pasivă întrucât, pe de o parte, spațiul comercial situat la parterul imobilului din loc. T, -, nr. 3, jud. Taf ost vândut și predat pârâtei intimate UNIC T încă din anul 2003, iar, pe de altă parte, în conformitate cu Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T poate avea calitate de pârât doar în litigiile care au ca obiect operațiuni de carte funciară efectuate conform competențelor ce i-au fost conferite prin actul normativ menționat. Mai mult decât atât, raportat la prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, potrivit cărora rimarul p., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, este evident că Primăria Municipiului T nu este altceva decât o structură funcțională cu activitate permanentă.
De asemenea, tribunalul în mod corect a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pretinse de art. 111 din Codul d e procedură civilă pentru ca acțiunea reclamantei să poată fi admisă. Potrivit art. 109 din același cod, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, iar conform art. 111, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită, însă, dacă se poate cere realizarea dreptului. Dispozițiile art. 109 reglementează, așadar, acțiunea în realizarea dreptului, în timp ce prevederile art. 111 pe cea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Acțiunea în constatare este aceea prin care reclamantul urmărește să obțină, printr-o hotărâre judecătorească, constatarea existenței sau inexistenței unui drept. C care exercită o astfel de acțiune nu tinde ca pârâtul să fie obligat la executarea vreunei prestații, ci numai la constatarea de către instanță a unor situații sau raporturi juridice. De aceea, hotărârea dată asupra unei asemenea acțiuni nu poate deveni titlu executoriu, neputând fi pusă în executare silit. Potrivit celor statuate prin art. 111 din Codul d e procedură civilă, acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept este inadmisibilă în situația în care partea poate cere realizarea dreptului său. Textul nu face altceva decât să consacre în materie principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport de acțiunea în realizare. Într-adevăr, în timp ce acțiunea în realizare tinde la obținerea unei hotărâri de constrângere a debitorului la executarea prestației asumate, susceptibilă deci de executare silită, acțiunea în constatare tinde numai la recunoașterea celor constatate de instanța de judecată și care, în virtutea acestei particularități, nu poate fi pusă în executare silit. Or, dacă partea poate cere realizarea dreptului, ea nu are acces la acțiunea în constatarea acestuia. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 111 prevăd posibilitatea părții care are un interes să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, dacă nu poate cere realizarea dreptului. Acțiunea în constatare are, însă, un caracter subsidiar, față de acțiunea de drept comun, în realizarea dreptului, scopul urmărit de legiuitor fiind de a recunoaște părții accesul la toate posibilitățile procesuale pe care le are pentru realizarea dreptului său. În condițiile în care acțiunea prevăzută de art. 111 din Codul d e procedură civilă presupune o procedură excepțională, iar instanța de judecată a apreciat alte posibilități procesuale de realizare a dreptului pretins, examinarea fondului litigiului nu mai este posibilă. Acțiunea în realizare primează totdeauna față de o eventuală acțiune în constatare, conținutul normei menționate determinând principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu cea în realizare, cu toate consecințele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acțiuni.
Este de necontestat că în temeiul nr.HG 914/1996 apelanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Tad obândit, din administrarea Consiliului Județean, dreptul de administrare asupra imobilului, proprietate publică a statului, situat în municipiul T, - nr. 3, județul T, compus din construcție și terenul aferent, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din hotărâre, pentru -l utiliza ca sediu și spațiu de desfășurare a activității acestei organizații, predarea-preluarea imobilului, precum și obligațiile și drepturile celor două părți fiind stabilite prin protocolul din 21 noiembrie 1996 și procesul-verbal de predare-primire nr. 10714 din 29 noiembrie 1996, încheiate în conformitate cu art. 2 din actul normativ menționat, ocazie cu care reclamantei i-au fost predate și toate contractele încheiate atât pentru suprafețele locative, cât și pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință.
În aceste condiții, Curtea apreciază că judecătorul fondului în mod corect a respins primul petit al acțiunii promovate de reclamantă având ca obiect constatarea existenței dreptului său de a administra întregul spațiu cu altă destinație situat în loc. T, -, nr. 3 parter, jud. T, în suprafață de 930 mp. aferentă terenului pe care este situat imobilul cu cinci etaje, parter și subsol, înscris în nr. 226 T, sub nr. top. 203, pentru că o asemenea cerere este inadmisibilă în condițiile în care partea are deschisă calea acțiunii în realizare, critica apelantei în sensul că tribunalul nu i-a indicat eventuala acțiune care îi este deschisă neputând fi primită în condițiile în care nu judecătorul este cel care trebuie să consilieze părțile, ci avocații sau jurisconsulții acestora. Totuși, pentru a-i înlătura orice dubiu este de menționat faptul că, întrucât potrivit alin. 3 al art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, modificată, itularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare, dreptul de administrare putând fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de transmitere, este evident că acțiunea în realizare care îi este deschisă titularului unui asemenea drept, cum este și apelanta, poate viza oricare dintre aceste atribute în situațiile în care un terț îi încalcă dreptul de administrare (de exemplu, prin deposedare), ceea ce îi conferă posibilitatea de a se adresa instanței competente, în temeiul art. 109 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, pentru a obține respectarea dreptului său, iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, să-l despăgubească pentru prejudiciile suferite, ceea ce, din punct de vedere patrimonial, este o executare prin echivalent.
doi și trei ale cererii de chemare în judecată, de asemenea, în mod corect au fost respinse, prima instanță reținând în mod judicios că acestea nu sunt admisibile deoarece acțiunea în constatare are ca scop consacrarea judecătorească a existenței dreptului reclamantului - acțiunea în constatare pozitivă, sau a inexistenței dreptului pârâtului - acțiunea în constatare negativă, așa cum o recunoaște atât doctrina cât și practica judiciară. Însă, potrivit celor statuate în art. 111 din Codul d e procedură civilă, pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes și prin acțiune să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. Acțiunea în constatare nu trebuie, însă, confundată cu cererea privitoare la constatarea unor situații de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor, reglementată de art. 235-241 din același cod, pentru că dacă reclamantul solicită constatarea unei situații de fapt în temeiul art. 111, cum este și cazul în speță, cererea sa trebuie respinsă ca inadmisibilă. Interpretarea corectă a dispozițiilor acestui din urmă text de lege este aceea că acțiunile în constatare sunt acele acțiuni sau cereri prin care reclamantul solicită instanței să constate fie existența unui drept al său, fie inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Prin urmare, este inadmisibilă acțiunea de a se constata existența spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ca fiind situat într-un imobil de la o anumită adresă, precum și a unei spărturi în zidul de rezistență al clădirii, sau inexistența în extrasul de carte funciară al imobilului a vreunei transcrieri ca urmare a dezmembrării unei părți din construcție (împrejurare care, de altfel, se poate dovedi cu ușurință prin simpla înfățișare a respectivului extras de carte funciară, fără nici o intervenție din partea judecătorului), întrucât toate acestea reprezintă, în realitate, cereri de a se constata o situație de fapt, și nu existența/inexistența unui drept.
Nu în ultimul rând, și ultimul capăt de cerere prin care se solicita instanței obligarea pârâților să respecte prevederile nr.HG 914/1996 privind transmiterea unui imobil proprietate publică a statului, în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T, pentru asigurarea legalității în mod just a fost apreciat de tribunal ca fiind inadmisibil motivat de faptul că îndatorirea respectării celor statuate prin legilato sensuderivă din însuși conținutul respectivului act normativ, nefiind necesară și nici posibilă pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens, cum fără temei a solicitat reclamanta apelantă.
Exercitarea acțiunii civile produce două efecte: unul de ordin procedural - învestirea legală a instanței cu soluționarea litigiului și, totodată, obligarea acesteia să-l soluționeze, precum și unul de ordin substanțial - iminența tranșării litigiului prin hotărâre judecătorească. Condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii au o valoare generală, iar doctrina și jurisprudența le-au grupat în: a) condiții relative la persoană, subiectul care acționează (interesul și calitatea); b) condiții relative la necesitatea de a acționa într-un anumit termen.
Interesul reprezintă folosul practic, imediat, pe care-l are partea reclamantă pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, justiția, ca organ al statului, neputând fi la dispoziția capriciilor părților. Pentru a justifica sesizarea instanței interesul trebuie să fie legitim, adică să nu vină în contradicție cu legea, născut și actual, adică reclamantul trebuie să justifice o încălcare a dreptului său de către cel pe care l-a acționat în judecată tocmai pentru a fi obligat să-i respecte dreptul sau să-l despăgubească pentru prejudiciul suferit, precum și să fie personal, acțiunea neputând fi pornită, în principiu, decât de titularul dreptului, fie personal, fie prin reprezentant. În cazul acțiunii în constatare dovedirea interesului nu este satisfăcută de interesul material, ci de evitarea unor litigii ulterioare, lipsite de orice utilitate, în condițiile existenței deja a unui drept subiectiv, ocrotit de lege și al cărui titular partea probează a fi.
Curtea reține că deși prin nr.HG 941/1996 s-a aprobat transmiterea imobilului proprietatea statului, situat în T, -, nr. 3, compus din construcție și teren aferent, din administrarea Consiliului Județean T în administrarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T pentru a fi utilizat ca sediu și spațiu necesare desfășurării activității acestei organizații, suprafața de 73,08 mp. a rămas în folosința pârâtei intimate UNIC T ca parte a spațiului comercial din imobilul situat în aceeași localitate și piață la nr. 5, închiriat prin contractul nr. 1212/18.05.1995, prelungit ulterior prin acte adiționale, încheiat între fosta Regie Autonomă T și această societate comercială, referitor la care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă Consiliul Local Taf ost obligat să încheiere un contract de vânzare-cumpărare în condițiile nr.HG 505/1998. Cu toate că în privința acestui contract, încheiat sub nr. 62/23.07.2003, reclamanta apelantă a solicitat, în contradictoriu cu societatea cumpărătoare, Consiliul Local T și Primarul Municipiului T, constatarea nulității absolute pe motiv că suprafața de 73,08 mp. a intrat în proprietatea cumpărătoarei deși, în momentul vânzării, spațiul nu era în circuitul civil și nu exista temei juridic de vânzare a lui, acțiunea i-a fost respinsă. În consecință, chiar dacă societatea intimată și‑a întabulat dreptul de proprietate dobândit în modalitatea arătată în col. 31120 T și ind. - T, iar reclamanta se referă la 226, cu nr. top 203, de fapt, este vorba despre același spațiu de 73,08 mp. din cei 880,58 mp. (sau 993,87 mp.) cumpărat de UNIC T, aspect juridic tranșat inclusiv de, prin decizia civilă nr. 2.684/2003, astfel că nu poate fi ignorat titlul de proprietate al pârâtei, a cărui existență valabilă a fost confirmată prin hotărâri judecătorești anterioare irevocabile pronunțate inclusiv în contradictoriu cu reclamanta și care, în prezentul litigiu având ca obiect acțiune în constatare și obligație de a face, nu este vizat, fiind contestat numai prin cererile de probațiune formulate de apelantă, în această manieră tinzându‑se exclusiv la valorificarea unui pretins drept al său care, însă, nu poate exista decât diminuat cu ceea ce deja s‑a recunoscut ca aparținând societății pârâte, cum în mod just a arătat și aceasta prin întâmpinarea și notele de ședință depuse la dosar.
Sub acest aspect sunt relevante și unele dintre înscrisurile depuse de părți în cursul judecării apelului, respectiv cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul menționării dreptului de administrare operativă al reclamantei, cerere înregistrată la Biroul de Carte Funciară T sub nr. 1396 la 9 ianuarie 2008 (fila 91), precum și încheierea nr. 1396/11.01.2008 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T prin care aceasta a fost admisă, dispunându-se înscrierea dreptului de administrare al reclamantei, constatându-se că, într-adevăr, s-a omis transcrierea dreptului de administrare operativă al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură T din cartea funciară colectivă nr. 226 localității T la momentul operării apartamentării imobilului, ceea ce constituie un argument în plus în sprijinul soluției de respingere a acțiunii în constatare.
Nici criticile privitoare la pretinsa motivare contradictorie, la respingerea neargumentată a probei cu expertiză, la unirea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului T și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T cu fondul, contrar dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, la neobservarea precizării denumirii celui de-al treilea pârât (precizare, care, nici ea nu a fost formulată în condițiile art. 132 din același cod, ci doar inserată la finalul răspunsului la întâmpinare) ori la existența mențiunii cuprinsă în dispozitiv potrivit căreia sentința ar fi executorie nu pot duce la admiterea apelului în sensul celor solicitate de reclamantă, respectiv modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea pe fond a acțiunii sale întrucât nu se poate considera că tribunalul ar fi pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, cum fără temei afirmă apelanta. În ceea ce privește ultima critică - omiterea de către tribunal a precizării denumirii celui de-al treilea pârât, este de reținut că însăși reclamanta a arătat că din eroare în acțiunea introductivă de instanță a menționat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - T, în realitate acțiunea sa vizînd Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, astfel că fără nici un fundament apelanta susține că prima instanță ar fi reținut eronat lipsa calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară De altfel, chiar dacă s-ar fi apreciat că apelul ar fi fondat, raportat la prevederile art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, soluția legală ar fi fost desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru că altfel, părțile ar fi fost lipsite de un grad de jurisdicție.
Față de cele arătate, nu se poate considera că apelantei Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Tis -ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil dat fiind faptul că instanța de fond, în urma aprecierii cererii de probațiune cu expertiza tehnică, a răspuns și s-a pronunțat asupra dovezii solicitate prin respingerea ei ca nefiind utilă și pertinentă cauzei raportat la obiectul acțiunii, prin aceasta instanța exercitându-și doar prerogativa de a aprecia asupra utilității și pertinenței unor probe propuse de părțile în litigiu, drept ce-i este conferit prin normele procesuale civile, în raport de tipul, obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, nefiind, astfel, vorba despre o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei. De asemenea, nu poate fi considerată ca o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii respingerea cererii de probațiune atâta timp cât în orice litigiu, organul jurisdicțional are dreptul și posibilitatea a aprecia utilitatea și concludența dovezilor cerute părți, ceea ce exclude sfera "imperativului". Dreptul la apărare este un drept fundamental consfințit de legea supremă - Constituția României - și considerat ca latură a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă este acceptat chiar și de către Curtea de la Strasbourg că, în raport cu exigențele acestui articol, dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat în abstract, ci doar în lumina împrejurărilor specifice ale fiecărei spețe, în aprecierea circumstanțelor particulare ținându-se seama și de specificul procedurilor în cauză, de întregul proces așa cum s-a desfășurat el în ordinea juridică internă, ceea ce conduce la concluzia că o carență constatată într-un stadiu incipient al procedurii poate fi îndreptată în stadiul ulterior, de organul jurisdicțional învestit să aibă competența necesară ștergerii riscului invocat. Se acceptă de către instanță că există dispoziții a cărora încălcare nu mai poate fi îndreptată în căile de atac, însă, în speță această împrejurare nu se regăsește deoarece, deși potrivit art. 292 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în principiu, ărțile p. nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, drept valorificat de apelantă prin reiterarea cererii de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate (fila 39 dosar).
Ca atare, prima instanță, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor administrate, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, soluționând cauza prin admiterea excepțiilor de inadmisibilitate și a lipsei calității procesuale pasive a doi dintre pârâți în acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea existenței unui drept de administrare asupra unui imobil, constatarea existenței și a inexistenței unor stări de fapt și, nu în ultimul rând, obligarea pârâtelor intimate să respecte prevederile unei hotărâri de Guvern, ceea ce determină ca apelul de față să fie neîntemeiat, prin aplicarea art. 296 din Codul d e procedură civilă, el urmând să fie respins ca atare, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T, cu sediul în loc. T, -, nr. 3, jud. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate UNIC, cu sediul în loc. T, -, nr. 5, jud. T, Primăria Municipiului T, reprezentată prin Primar, cu sediul în loc. T, Bd. -, nr. 1, jud. T și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, cu sediul în loc. T,-/C, jud.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
-
Red. /05.05.2008
Dact. /09.05.2008 - 6 ex.
Emis 4 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Mircea Boar
