Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 8/A/2008

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan

JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta împotriva sentinței nr.1232/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal părțile au fost lipsă.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus la dosar întâmpinare din partea reclamantei Upsrom

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că se solicită judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față;

Constată că prin Sentința nr.1232/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea reclamantei P și s-a dispus anularea incidentului bancar generat ca urmare a prezentării de către pârâta spre decontare a biletului la ordin emis la data de 19.07.2006, scadent la data de 25.08.2007 și a biletului la ordin emis la 25.10.2006 scadent la 24.11.2006, fiind respinse capetele de cerere cu privire la obligarea pârâtei să restituie reclamantei în original biletele la ordin menționate sub sancțiunea daunelor cominatorii.

Prin aceeași hotărâre pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 97 lei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între părți s-au derulat relații comerciale prin furnizarea unor materiale de către pârâtă cu obligația reclamantei de a i le plăti prin compensare cu energie electrică.

Părțile au stabilit ca o garanție emiterea unor bilete la ordin cu suma de plată de către reclamantă, încheind în acest sens procese verbale.

Părțile au mai stabilit că biletele la ordin sunt eliberate și ca urmare a compensării cu energie electrică, pârâta angajându-se să nu depună în bancă biletele la ordin până la data de 25.08.2006 și respectiv, 24.11.2006 și numai în caz că nu se face compensarea cu energie electrică.

Cu toate că reclamanta și-a îndeplinit obligația de compensare cu energie electrică, pârâta a introdus în bancă cele două bilete la ordin având un incident de plată în detrimentul reclamantei.

Instanța a înlăturat în același timp apărările pârâtei care susține că prezentat la plată cele două bilete întrucât reclamanta mai avea de plată unele datorii, altele decât cele garantate prin titlurile de credit în discuție.

S-a mai reținut de către instanță, în sensul soluției pronunțate, și faptul că pârâta a recunoscut înțelegerea cu reclamanta privind plata prin compensare precum și cu privire la angajamentul de a nu prezenta la plată biletele la ordin înainte de a verifica plata prin compensare.

Cât privește cheltuielile de judecată s-a apreciat că deși pârâta a recunoscut prin întâmpinare pretențiile reclamantei, aceasta nu a făcut o recunoaștere pură și simplă ci, mai mult, o negare deghizată a pretențiilor reclamantei, întrucât arată că reclamanta, de fapt, mai are de achitat și alte facturi, astfel încât nu se poate prevala de dispozițiile art.275 Cod pr.civilă privind exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva soluției a declarat apel pârâta, doar în legătură cu hotărârea privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, pe care le solicită a fi înlăturate.

În motivarea apelului se susține că în cauză s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.275 Cod pr.civilă atunci când a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care a recunoscut în totalitate, la primul termen, pretențiile reclamantei.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că apelul este fondat.

Într-adevăr, potrivit art.275 Cod pr.civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Ambele condiții menționate în textul de lege indicat sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, cu privire la pretențiile reclamantei, ce constituie, de altfel, obiectul acțiunii deduse judecății, reclamanta solicită a se constata că pârâta a prezentat în mod greșit spre decontare cele două bilete la ordin, fără alte adăugiri privitoare la situația livrărilor, a decontărilor și a plăților dintre părți.

Pârâta, la primul termen, a recunoscut faptul că în mod greșit, după plata prin compensare, a prezentat la plată cele două bilete la ordin, recunoaștere ce constituie tocmai obiectul acțiunii de chemare în judecată a reclamantei adică pretențiile acesteia în sensul art.275 Cod pr.civilă.

Faptul că pârâta după ce a recunoscut culpa sa privitoare la provocarea incidentului de plată, a adăugat unele chestiuni privitoare la stadiul relațiilor contractuale dintre cele două părți, în contextul cărora reclamanta îi datorează plata pentru unele produse livrate, nu este de natură să înlăture sau să diminueze faptul recunoașterii provocării incidentului de plată în limite propuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pârâta fiind de acord cu admiterea acțiunii chiar așa cum a fost formulată.

Împrejurarea că, chiar după soluționarea acestui conflict legat de cele două bilete la ordin, între părți se menține o stare conflictuală generată de alte pretenții, relevată ca atare de către pârâtă, nu va avea efect asupra incidentului din prezenta cauză recunoscut pur și simplu, ca un fapt distinct.

Observând și faptul că pârâta nu a fost în nici un fel pusă în întârziere înainte de chemarea sa în judecată prima instanță trebuia să pronunțe o soluție de respingere a cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Neprocedând astfel, prima instanță a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art.275 Cod pr.civilă motiv pentru care se va admite apelul de față cu consecința modificării soluției în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite drept fondat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței nr.1232/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, modifică în parte sentința atacată și înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 97 lei către reclamanta

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 25.01.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact./06.02.2008

Ex.- 5

Jud.fond.

Președinte:Mircea Noșlăcan
Judecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Alba Iulia