Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.85/A-
Ședința publică din 17 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta SC SA cu sediul în Rm.V,-, jud.V, împotriva sentinței nr.862 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI V cu sediul în Rm.V,-, jud.V și chemata în garanție AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1, str.-.-. nr.50.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru apelanta pârâtă și consilier juridic pentru intimatul reclamant, lipsă fiind chemata în garanție.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 15,00 lei potrivit chitanței nr.-/16.09.2008 (fila 79 din dosar) și cu timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, în temeiul dispozițiilor art.84 Cod procedură civilă, califică prezenta cale de atac, apel.
Reprezentantul intimatului reclamant depune la dosar întâmpinare, calificată de instanță "concluzii scrise", având în vedere momentul depunerii.
Apărătorul apelantei pârâte invocă excepția de ordine publică, competența materială a tribunalului. Având în vedere că valoarea investițiilor este peste 1 miliard, iar actul este de natură administrativă, apreciază că tribunalul - completul specializat în contencios administrativ, este instanța competentă în soluționarea cauzei în primă instanță.
Reprezentantul intimatului reclamant arată că valoarea investițiilor este peste 1 miliard, contractul dintre părți este un contract de închiriere, de locație, nu este un contract administrativ. Instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este tribunalul, secția comercială.
Instanța, având în vedere faptul că nu mai sunt alte cereri prealabile, acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat având cuvântul pentru apelanta pârâtă SC SA, susține oral motivele de apel așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale, apreciind că dreptul de folosință asupra imobilului este legal.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul reclamant Inspectoratul Școlar al Județului V, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, având în vedere concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2005, reclamantul Inspectoratul Școlar al Județului V chemat în judecată pe pârâta SC SA Rm.V, pentru a se dispune evacuarea societății din imobilul proprietatea reclamantei.
La 5 septembrie 2005, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.3350/2001.
În motivarea cererilor s-a arătat că, fosta conducere a reclamantei a cedat pârâtei folosința gratuită pentru o perioadă de 25 ani a spațiului aflat la etajul III din imobil, prin încheierea unui contract de locațiune, fără avizul.
La 1 septembrie 2005, pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate că are un drept de folosință exclusivă asupra spațiului ce constituie obiectul litigiului, plata acestei folosințe fiind reprezentată de o creanță ce o are față de reclamantă.
Prin sentința nr.5543/2006, Judecătoria Rm.V a admis acțiunea, a constatat nulitatea contractului de locațiune și a dispus evacuarea pârâtei a cărei cerere reconvențională a fost respinsă.
Apelul pârâtei a fost admis de Tribunalul Vâlcea prin decizia nr.3/2007, care, reținând natura comercială a litigiului, a păstrat cauza spre competentă soluționare în primă instanță.
La 3 martie 2008, pârâta a formulat o altă cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 289.800 lei, reprezentând partea din creanță neacoperită, instituirea unui drept de retenție și a înțeles să cheme în garanție AVAS B, pentru a fi obligată la plata sumei de 10.000 Euro, ca echivalent al prejudiciului încercat urmare evicțiunii.
Această decizie a fost și ea recurată de reclamantă, cale de atac respinsă de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia nr.883/RC/2007, care a reținut ca fiind corectă concluzia tribunalului privind natura comercială a litigiului și competența soluționării acestuia.
Astfel învestit, Tribunalul Vâlcea prin sentința nr.862/2008 a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului nr.3350/2001 și a dispus evacuarea pârâtei. A respins cererea reconvențională privind constatarea dreptului de folosință și a anulat ca insuficient timbrate celelalte pretenții din reconvențională, precum și cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că închirierea bunurilor din dotarea instituțiilor de învățământ se face numai cu acordul, pe baza licitației publice și pe o perioadă de maximum 4 ani, dar cu posibilitatea revizuirii anuale.
Față de aceste cerințe din Ordinele nr.3320/1996 și nr.5011/1997, a căror îndeplinire nu rezultă în cauză, s-a apreciat că este afectat de nulitate absolută contractul de locațiune.
Sub aspectul cererii reconvenționale s-a apreciat că o convenție nulă nu poate produce efecte și nu constituie un drept de folosință în patrimoniul pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând următoarele:
- prin acțiunea formulată reclamanta își invocă propria culpă, respectiv lipsa acordului care, de altfel, față de decizia nr.1723/1999, nici nu trebuia solicitată;
- în mod greșit instanța apreciază că se află în fața unui contract de locațiune când, în realitate, în urma unei novații, datoria veche a fost înlocuită cu transmiterea unui drept de folosință, în vederea stingerii primei obligații.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Decizia nr.1723/1999, depusă în copie la filele 12-14 dosar nr.582/2000 al Tribunalului Vâlcea, deși apreciază că reclamantul Inspectoratul Școlar al Județului V, pentru Ministerul Educației Naționale, este proprietarul unui imobil compus din construcție și teren de 4.170,42, reține în considerente că aceste bunuri fac "parte din fondurile statului" și sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.84/1995.
Potrivit acestui act normativ, în forma sa în vigoare la data încheierii contractului în discuție, imobilele (terenuri și clădiri), în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat, fac parte din domeniul public al unităților administrativ teritoriale locale (art.166 pct.41), iar schimbarea destinației acestora se face numai cu avizul Ministerului Educației Naționale (pct.44).
Ceea ce este de necontestat în cauză este apartenența bunului la domeniul public, apartenență ce își are izvorul în Legea nr.84/1995 și în Legea nr.213/1998.
Potrivit art.11 alin.1 din acest ultim act normativ, bunurile din domeniul public sunt intransmisibile și ele pot numai să fie concesionate, închiriate sau date în administrare. Potrivit art.15, concesionarea și închirierea se face numai pe baza unei licitații publice, în condițiile legii.
Darea în administrare este reglementată expres de lege și nu poate face obiectul discuției din prezenta cauză, apelanta nesusținând că a primit din partea reprezentantului proprietății publice un astfel de drept. Într-o situație similară se află și contractul de concesiune.
De altfel, potrivit art.1411 din Codul civil, locațiunea este un contract prin care o persoană numită locator se obligă să asigure unei alte persoane numită locatar, folosința temporară, totală sau parțială a unui bun în schimbul unei sume de bani sau unei alte prestații. Prețul locațiunii se poate stabili fie pe unități de timp, fie global.
În aceste condiții convenția prin care o parte transmite alteia folosința unui bun contra unui preț, indiferent de maniera în care acesta se achită, nu este altceva decât un contract de locațiune. De aceea, se apreciază că este corectă calificarea dată de instanță sub acest aspect înțelegerii părților, chiar dacă ea a intervenit, așa cum se susține, în urma unei novații obiective a obligației de plată a unei creanțe.
Ceea ce este important este că, între părți, s-a încheiat un contract (fila 15) care are caracteristicile unei locațiuni.
În legătură cu normele de drept material aplicabile acestui contract, instanța apreciază că ele nu pot fi decât cele ale dreptului public, respectiv ale dreptului administrativ.
Este adevărat că aplicarea acestor cerințe legale se face de către o instanță constituită în condițiile dreptului privat, pentru cauzele de natură comercială. Această procedură de judecată trebuie adoptată întrucât, printr-o decizie irevocabilă, Curtea de APEL PITEȘTIa stabilit că litigiul trebuie judecat de instanța comercială, el având o astfel de natură (182-183).
Este adevărat că această decizie s-a pronunțat într-un recurs ce avea ca obiect o hotărâre intermediară pronunțată de instanța de apel (prin care se desființase sentința și se reținea pricina spre rejudecare), dar ea este irevocabilă și obligatorie sub aspectul competenței instanței.
Astfel învestită instanța comercială, se apreciază că ea nu poate aplica decât normele de drept material ale contractului de locațiune având ca obiect un bun ce aparține domeniului public. Un astfel de contract a fost calificat și anterior Legii nr.554/2004 și prin acest act normativ, ca fiind un contract administrativ.
Locațiunea bunurilor din domeniul public se face însă, așa cum reglementează dispozițiile art.15 din Legea nr.213/1998, prin licitație publică în condițiile legilor speciale, respectiv a Legii nr.84/1995 și a ordinelor emise în aplicarea ei și la care se face trimitere de către instanța de fond.
Nerespectarea acestor cerințe, impuse în mod imperativ de lege, are drept consecință nulitatea contractelor administrative, sancțiune reținută în mod corect de către instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că apelul este nefondat și, în baza art.296 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC SA cu sediul în Rm.V,-, jud.V, împotriva sentinței nr.862 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI V cu sediul în Rm.V,-, jud.V și chemata în garanție AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1, str.-.-. nr.50.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
29.09.2008
Red.
EM/5 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Fabiola
