Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 96
Ședința publică din 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta L împotriva sentinței civile nr. 36/ din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată L
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta apelantă avocat și consilier juridic pentru reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care consilierul juridic al societății intimate depune delegație de reprezentare și întâmpinare, exemplarul doi comunicându-i-se reprezentantului recurentei, care nu solicită termen pentru studiu.
Curtea, din oficiu, în virtutea rolului activ reglementat de art. 129 din Codul d e procedură civilă, invocă, ca motiv de nelegalitate de ordine publică, excepția de necompetență materială a tribunalului dea soluționa cauza în primă instanță, raportat la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reprezentanții părților arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la necompetența materială a primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 36/ din 23 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins excepțiile de inadmisibilitate și de prematuritate a acțiunii ca fiind neîntemeiate. Totodată, instanța a admis cererea reclamantei L, formulată în contradictoriu cu pârâta L, dispunând ca hotărârea judecătorească să țină loc de contract de vânzare-cumpărare al imobilului - sediu administrativ III, compus din birouri, spațiu cantină și teren, individualizat conform procesului-verbal de licitație încheiat la data de 15 iunie 2001, îndreptățind partea să-și înscrie dreptul real în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2.027 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată inițial la udecătoria Lugoj sub dosar nr- societatea reclamantă a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în L,-, jud. T și întabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate, arătând în motivare că la data de 15 iunie 2001 pârâta a organizat o licitație pentru vânzarea unui activ compus din construcție și teren aferent în suprafață de 260 mp. Deși reclamanta a câștigat licitația și a achitat prețul, iar la 30 martie 2003 părțile au încheiat în formă scrisă un contract de vânzare-cumpărare prin care au stabilit că, după întocmirea documentației tehnice de dezmembrare, să se prezinte la notar pentru încheierea contractului în formă autentică, pârâta refuză acest lucru.
Prin întâmpinarea depusă Las olicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând că reclamanta nu are "legitimare procesuală activă" în condițiile în care capitalul social este inferior valorii minime prevăzute de Legea nr. 31/1990. Pe fond, a susținut că reclamanta nu a achitat prețul în condițiile menționate în actul de licitație nr. 62/15.06.2001, motiv pentru care părțile au convenit că "vânzarea se anulează", stabilind, totodată, și plata unor penalități de 50% din suma datorată.
Prin sentința civilă nr. 116 din 18 ianuarie 2008 Judecătoria Lugoja respins excepția lipsei calității procesuale active și a admis acțiunea, în sensul că a constatat că la data de 15 iunie 2001 societatea reclamantă a devenit proprietar al imobilelor în litigiu, respectiv birouri, spații comerciale, club, arhivă și teren în suprafață de 260/1250 mp. înscrise în nr. 9692. Român, nr. top. 9021/b, prin cumpărare la licitație de la pârâtă la prețul de 153.200.000 lei vechi, care a fost achitat integral. De asemenea, a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară și întabularea reclamantei asupra construcțiilor în cotă de 1/1 și a terenului în suprafață de 260/1250 mp.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs L, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 196/R din 27 mai 2008 Tribunalul Timișa admis recursul pârâtei, a casat sentința judecătoriei și a reținut cauza spre rejudecare, considerând că judecata în primă instanță s-a făcut cu încălcarea normelor de competență materială, pricina fiind reînregistrată pe rolul secției comerciale a tribunalului sub dosar nr-.
La data de 31 octombrie 2008, prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii față de dispozițiile art. 111 din Codul d e procedură civilă, reiterând excepția de prematuritate invocată prin cererea de recurs, precum și celelalte critici aduse sentinței casate.
Prima instanță a apreciat că textele de lege aplicabile speței, invocate de către reclamantă doar în al doilea ciclu procesual, nu echivalează cu o modificare de acțiune, neconfundându-se cu temeiul de drept al cererii introductive, acesta constituindu-l adjudecarea licitației conform procesului-verbal încheiat la 15 iunie 2001, adică acordul de voință al părților, în temeiul căruia s-a solicitat să se constate neexecutarea obligației asumate de către vânzător și suplinirea, prin hotărâre judecătorească, a consimțământului acestuia. Indicarea eronată a dispozițiilor art. 111 din Codul d e procedură civilă în cuprinsul unor note de ședință, asupra cărora reclamanta a revenit ulterior, nu are semnificația transformării cererii într-o acțiune în constatare, într-adevăr, inadmisibilă în condițiile în care partea are deschisă acțiunea în realizarea dreptului. În cauză însă, reclamanta urmărește realizarea dreptului, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, astfel că excepția inadmisibilității nu este întemeiată.
În ceea ce privește situația de fapt a reținut că la data de 15 iunie 2001 s-a desfășurat licitația având ca obiect imobilul - fost sediu administrativ III, compus din birouri, spațiu cantină și teren, prețul negociat direct fiind de 153.200.000 ROL, în raport de cuantumul prețului agreat pentru vânzarea activului competența de soluționare a litigiului revenind tribunalului. Potrivit părților prețul urma să fie achitat integral sau cel mult în 6 rate lunare de 20.000.000 ROL, ultima fiind scadentă la 15 noiembrie 2001, convenindu-se semnarea contractului ulterior achitării sale integrale. Această convenție se supune dispozițiilor nr.OUG 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, activul societății pârâte fiind înstrăinat în procedura specială prevăzută de acest act normativ. Normele metodologice de aplicare a nr.OUG88/1997, aprobate prin nr.HG450/1999, în forma în vigoare la data licitației, prevedeau că plata în rate este permisă numai dacă cumpărătorul prezintă o garanție reală sau personală îndestulătoare, de tipul celor indicate la pct. 3.113, și dacă această garanție este constituită anterior sau concomitent încheierii contractului. În contract se va prevedea o dobândă stabilită și comunicată cumpărătorului potrivit pct. 3.112. În cazul în care cumpărătorul nu plătește la scadență două rate succesive, ratele următoare devin, de asemenea, exigibile, iar garanția prevăzută la pct. 4.19 poate fi pusă în executare pentru întreaga sumă neachitată și pentru dobânda datorată potrivit contractului până la data scadenței celei de-a doua rate neachitate.
Prin procesul-verbal de licitație părțile au stabilit ca, în cazul în care cumpărătorul nu plătește la scadență două rate succesive, vânzarea să se "anuleze". Pârâta a pretins că această "anulare" a contractului s-a produs la 31 iulie 2006, cu 5 luni înaintea introducerii acțiunii, când reclamantei i s-a comunicat de către pârâtă, prin executor judecătoresc, faptul că "datorită nerespectării prevederilor din procesul-verbal de licitație nr. 62/15.06.2001, acceptate de ambele părți, - vânzarea imobilului a fost anulată". Această notificare are exclusiv efectele juridice ale punerii în întârziere, neputând "anula" un contract, întrucât motivele de nulitate există la data acordului de voință, nicidecum nu intervin pentru nerespectarea obligațiilor contractuale. Ca atare, tribunalul a reținut doar intenția de denunțare a contractului de către pârâtă, însă simpla intenție nu are niciun efect, impunându-se intervenția instanței. Clauza cuprinsă în convenția părților privind "anularea", contrară prevederilor legale susarătate, în vigoare la data încheierii contractului, nu permite pârâtei denunțarea unilaterală prin simpla ajungere la termen, cât timp se constată că termenul de plată a prețului nu a fost considerat esențial de către pârâtă, facturile pentru plata prețului agreat fiind emise cu întârziere, la intervale foarte mari de timp - 21 iunie 2001, 31 iulie 2001, 16 octombrie 2001, 7 februarie 2002 și 30 martie 2002, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert, pârâta încasând integral sumele achitate de către reclamantă în perioada 2001-13 februarie 2002 fără a denunța contractul. Într-adevăr, creditorul poate opta între a denunța contractul în condițiile pactului comisoriu sau a solicita executarea, însă pârâta se află în această din urmă situație, cât timp a denunțat contractul doar în anul 2006, la 4 ani de la încasarea integrală a prețului, deci de la executarea obligațiilor asumate de către reclamantă. naturii plăților efectuate de către pârâtă cu titlu de preț al activului într-o plată a "chiriei" ori a "impozitului", prin simpla voință a pârâtei este lipsită de temei legal. Pentru aceste motive, prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtei de a-și executa obligația, respectiv de a înstrăina activul ce a făcut obiectul licitației din 15 iunie 2001, aflat în posesia pârâtei.
Cu privire la pretinsa lipsă a încercării părților de soluționare pe cale amiabilă a litigiului, prealabil formulării cererii de chemare în judecată, s-a constatat că scopul dispozițiilor art. 7201din Codul d e procedură civilă este ocrotirea unui interes privat, respectiv interesul comerciantului de a cunoaște, anterior acționării sale în instanță, pretențiile reclamantului și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, pentru a avea posibilitatea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, prin conciliere directă. Or, pârâta cunoștea toate actele pe care se sprijină reclamanta și din corespondența părților, anterioară sesizării instanței, rezultă că pârâta, ulterior încasării prețului și prin "convertirea" plăților în sume datorate cu alt titlu, a afirmat neexecutarea obligațiilor asumate de către pârâtă și a refuzat încheierea contractului, această poziție fiind menținută și pe parcursul procesului. Mai mult, pârâta a înțeles să invoce excepția de prematuritate doar în al doilea ciclu procesual, la un interval de 2 ani de la introducerea acțiunii, motive pentru care orice vătămare a sa prin nerespectarea formală a prevederilor articolului menționat este exclusă, excepția nefiind întemeiată.
Potrivit art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract. Reținând îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, potrivit concluziilor raportului de expertiză, concomitent refuzului nejustificat al pârâtei de a proceda la încheierea contractului, în temeiul art. 969 și 1073 din Codul civil, văzând și dispozițiile art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 instanța a considerat întemeiată cererea reclamantei. Cu privire la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară s-a reținut că această înscriere urmează a se face ulterior dezlipirii imobilului, în prezent situația de carte funciară nepermițând o astfel de operațiune, înscrierea actuală purtând asupra întregului imobil - construcții și teren. În calitate de proprietar al activului ce a făcut obiectul licitației, în temeiul prezentei hotărâri, reclamanta este îndreptățită a proceda la înscrierea dreptului de proprietate astfel obținut, urmând procedura prescrisă de dispozițiile art. 42 și următ. din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, în condițiile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 privind înscrierea dezlipirii imobilului. Reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.027 lei.
Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, a declarat apel pârâta L, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală. Astfel, prin decizia civilă nr. 196/R din 27 mai 2008 Tribunalul Timiș, deși a admis recursul societății pârâte, a trimis cauza spre rejudecare fără a soluționa excepțiile invocate în apărare. La rejudecarea cauzei, prin întâmpinare a fost reiterată excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzută de art. 7201din Codul d e procedură civilă, fiind invocată și excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare câtă vreme reclamanta poate cere realizarea dreptului.
Tribunalul, ca instanță de fond, a respins în mod greșit cele două excepții, motivarea fiind contrazisă de actele de la dosar. În primul rând, chiar la judecarea inițială a cauzei reclamanta, la solicitarea judecătoriei, a precizat temeiul juridic al acțiunii invocând expres prevederile art. 111 din Codul d e procedură civilă. În al doilea rând, și la rejudecarea cauzei, prin "notele de ședință" depuse la termenul din 10 octombrie 2008 invocat, din nou și explicit, același temei de drept. În al treilea rând, reclamanta nu a revenit ulterior asupra art. 111, cum eronat a reținut tribunalul, la dosar neexistând niciun act din care să rezulte explicit o astfel de revenire. Pe cale de consecință, instanța nu putea să modifice ea însăși temeiul de drept invocat de partea reclamantă. Doctrina juridică în unanimitate a statuat că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare și va fi respinsă ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului a cărui constatare o solicită. Este inadmisibilă acțiunea în constatare prin care se solicită a se constata că între părți a intervenit o convenție privind vânzarea-cumpărarea unui teren întrucât partea interesată poate să ceară direct realizarea dreptului, prin constrângerea debitorului la executarea prestației asumate.
Cu privire la respingerea excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzută de art. 7201din Codul d e procedură civilă, apelanta a arătat că această excepție este cea mai importantă dintre cele două invocate de ea în apărare. Argumentația primei instanțe, în respingerea excepției, este vădit lipsită de orice temei legal și este contrazisă de întreaga doctrină și practică judiciară în materie, care au statuat că procedura concilierii în materie comercială este o procedură prealabilă și obligatorie; excepția lipsei acestei proceduri este o excepție de fond, peremptorie și absolută; fiind o excepție absolută (întrucât vizează încălcarea unei norme imperative), ea poate fi ridicată în orice fază a procesului; mai mult, chiar dacă această excepție nu ar fi fost invocată de pârât, instanța putea și trebuia să o invoce din oficiu; neefectuarea procedurii prealabile de conciliere constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată introdusă de reclamant.
Este evident că societatea reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 7201Cod procedură civilă, la dosar neexistând nicio probă din care să rezulte că s-ar fi efectuat convocarea părții adverse la conciliere directă, comunicarea tuturor actelor doveditoare pe care se sprijină pretențiile reclamantei, fixarea datei pentru conciliere cu cel puțin 15 zile mai devreme decât data primirii actelor comunicate, precum și rezultatul concilierii.
Potrivit art. 7201alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Textul este înscris în procedura specială a soluționării litigiilor în materie comercială și, ca atare, este de strictă interpretare și aplicare. Astfel, în litigiile în materie comercială evaluabile în bani reclamantul nu poate să sesizeze instanța decât dacă face dovada concilierii cu pârâtul sau dovada că de la data convocării pârâtului în vederea concilierii au trecut 30 zile, fără ca acesta să dea curs convocării. Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți (art. 7201alin. 4 din același cod). Dacă la cererea de chemare în judecată nu se anexează, așa cum impune alineatul final al textului, înscrisul despre rezultatul concilierii ori dovada că de la data primirii convocării de către pârât au trecut 30 zile, iar acesta nu a răspuns convocării, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă. Și în acest caz, pe parcursul procesului, neîndeplinirea concilierii prealabile poate fi invocată pe cale de excepție. Tot doctrina a mai arătat că simpla notificare a reclamantului, transmisă către pârât, prin care s-au precizat doar pretențiile și s-a stabilit doar un termen pentru satisfacerea acestora nu este suficientă deoarece nu îndeplinește cerințele minime ale art. 7201. Cât privește condiția impusă de text, anume ca cererea să fie evaluabilă în bani, aceasta este în mod evident îndeplinită deoarece chiar la judecarea inițială a fondului, instanța, constatând că cererea este evaluabilă în bani, a dispus timbrarea ei la valoare. În conformitate cu art. 6 alin. 1 lit. a) din Ordinul nr. 760/C/1999, modificat, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "sunt considerate evaluabile în bani - cererea pentru constatarea dobândirii unui drept real".
Instanța de fond a ignorat faptul că pârâta apelantă a dovedit prin actele depuse la dosar (expertiza contabilă, documentele financiar-contabile, caietul de sarcini al licitației, procesul verbal al licitației) existența unei importante vătămări, produsă atât anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, cât și ulterior, și anume: neachitarea la termen, de către reclamantă, a ratelor; neplata penalităților de întârziere (50% din valoarea sumelor neachitate); neachitarea la termen a două rate consecutive, ceea ce atrage sancțiunea anulării vânzării. Mai mult, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a pretins cu rea-credință că ar fi achiziționat prin licitație "întregul imobil" înscris în nr. 9692. Român, adică a pretins achiziționarea tuturor celor 3 corpuri de clădire cu terenul aferent.
În ceea ce privește fondul cererii apelanta consideră că soluția de admitere a acțiunii este netemeinică și nelegală pentru că pct. 4.19 și 4.20 din HG nr. 450/1999, invocate de tribunal, prevăd în mod imperativ că plata în rate este permisă numai dacă cumpărătorul prezintă o garanție reală sau personală îndestulătoare, iar dacă nu plătește două rate consecutive garanția poate fi pusă în executare. Or, în cazul de față, cumpărătoarea reclamantă nu a prezentat nicio garanție cu ocazia licitației sau ulterior acesteia.
La rejudecare tribunalul a cercetat speța și a argumentat ca și cum între părți ar fi fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare valabil. Or, un astfel de contract nu există, chiar Judecătoria Lugoj prin sentința civilă nr. 116/18.01.2008 reținând faptul că între părți nu s-a materializat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, cerință necesară pentru transmiterea proprietății terenului și întabulării dreptului real. Pe de altă parte, dacă între părți s-ar fi încheiat un asemenea contract atunci nu ar mai fi fost necesară o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de convenție de vânzare. Instanța a fost în vădită eroare când a echivalat procesul-verbal de licitație cu un contract de vânzare-cumpărare. Clauzele privind termenele de plată, penalitățile de întârziere și anularea vânzării sunt cuprinse și aprobate prin acest document și nicidecum într-un contract de vânzare-cumpărare, cum greșit s-a reținut în considerente.
În mod eronat și nelegal tribunalul se prevalează de dispozițiile art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, acest text fiind invocat de reclamantă la ultimul termen de judecată printr-un înscris depus la dosar și preluarea lui, fără o analiză atentă, dovedește lipsa de imparțialitate a instanței. Întreaga licitație, precum și actele aferente acesteia (caietul de sarcini, procesul-verbal de licitație, condițiile de validitate ale licitației, facturile achitate) sunt anterioare cu 4 ani Legii nr. 247/2005, astfel că acest act normativ nu poate retroactiva. Textul art. 5 alin. 2 se circumscrie numai dispozițiilor alin. 1 al aceluiași articol, care se referă la înstrăinările efectuate în temeiul Legii nr. 247/2005 și nicidecum înstrăinărilor efectuate în temeiul unor acte normative anterioare (cum este nr.OUG 88/1997). În situația concretă dedusă judecății, între părți nu s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, iar procesul-verbal de licitație nu poate fi considerat ca având valoarea unui astfel de contract.
Conform practicii judiciare relevante reclamanta nu poate obține o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare. Dacă s-ar pronunța o hotărâre prin care să se admită capătul doi de cerere, aceasta ar contraveni flagrant dispozițiilor art. 969 din Codul civil, deoarece lipsa consimțământului uneia dintre părțile contractante, în actele sinalagmatice, nu poate fi complinit printr-o hotărâre judecătorească. Consimțământul apelantei nu poate fi complinit deoarece, așa cum rezultă explicit din ultima parte a procesului-verbal al licitației, obligația încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu a fost pură și simplă, ci a fost supusă următoarelor condiții: ultima a prețului stabilit cu ocazia licitației să fi fost plătită până la 15 noiembrie 2001; neachitarea lunară a ratelor atrage plata unor penalități de întârziere egale cu 50% din valoarea sumei neachitate (clauză stabilită prin acordul părților); neachitarea a două rate consecutive în termen conduce la anularea vânzării către primul ofertant. Or, așa cum s-a dovedit în cauză, condițiile impuse prin procesul-verbal de licitație nu au fost îndeplinite, situație care a îndreptățit pârâta să refuze încheierea contractului autentic.
Tot eronat instanța a reținut că reclamanta și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate. În perioada 15 iunie 2001 (data procesului-verbal de licitație) și 15 noiembrie 2001 (dată asumată de reclamantă prin semnarea/ștampilarea procesului-verbal de licitației, ca fiind termenul limită până la care trebuia achitat prețul de 153.200.000 lei) intimata trebuia să achite integral această sumă, în 6 rate lunare a câte 20.000.000 lei. Așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, până la 16 noiembrie 2001 reclamanta a plătit numai 120.000.000 lei din totalul de 153.200.000 lei, ea neachitând penalitățile de întârziere pe care le-a asumat, neexistând nicio împiedicare din partea pârâtei sau vreun refuz de a încasa plățile la termen.
Este nedovedită susținerea reclamantei că prin încasarea ratelor după data de 15 noiembrie 2006 apelanta și-ar fi dat consimțământul tacit la perfectarea contractului, aceste sume fiind încasate pentru acoperirea prejudiciul cauzat de intimată prin folosința corpului administrativ III (pentru care, în lipsa transferului de proprietate, ea trebuia să plătească chirie). De asemenea, trebuiau să se acopere și impozitul pe clădire și teren, care întotdeauna au fost achitate de către societatea pârâtă.
În mod greșit tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită a-și înscrie dreptul de proprietate astfel obținut, urmând procedura reglementată de art. 42 și următ. din Legea nr. 7/1996. Apelanta consideră că instanța de fond nu putea să dispună întabularea în favoarea reclamantei numai a corpului de clădire III și a terenului aferent de 260 mp. deoarece lipsește documentația tehnică de dezmembrare a imobilului înscris în nr. 9692. Român, sub nr. top 9021/6, lucrarea denumită "documentație tehnică de dezmembrare" existentă la dosarul de fond putând avea, cel mult, valoarea unei expertize extrajudiciare, care nu a fost acceptată/însușită de pârâtă și asupra căreia părțile nu au putut formula obiecțiuni.
În drept a invocat art. 282 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Intimata L, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii a arătat că textele de lege invocate de ea în al doilea ciclu procesual nu reprezintă modificări ale cererii introductive. Așa cum corect a reținut și Tribunalul Timiș, temeiul de drept al cererii l-a constituit adjudecarea licitației conform procesului-verbal încheiat la 15 iunie 2001, adică acordul de voință al părților, în temeiul căruia s-a solicitat să se constate neexecutarea obligației asumate de către vânzător și suplinirea prin hotărâre judecătorească a consimțământului acestuia la vânzare.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile intimata a precizat că acțiunea sa nu se încadrează între cele pentru care este necesară parcurgerea acestei proceduri deoarece nu urmărește recuperarea unor creanțe sau a unei despăgubiri., Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. 3184/30.09.2004 a statuat că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201din Codul d e procedură civilă este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. Mai mult, chiar tribunalul a apreciat că pârâta a înțeles să invoce excepția de prematuritate doar în al doilea ciclu procesual, la un interval de 2 ani de la introducerea acțiunii, astfel că orice vătămare a sa prin nerespectarea formală a prevederilor art. 7201este exclusă.
Pe fond, intimata a solicită respingerea apelului întrucât societatea intimată este adjudecatara licitației organizate de către apelantă în anul 2001, în baza căreia a obținut imobilul teren și construcție, individualizat conform procesului-verbal de licitație. Prin acest document s-a stabilit ca plata să se facă în rate și că "pentru L, reprezentată legal prin dl. ing. și, s-a depus garanția de 30.000.000 lei, achitată cu chitanțele nr. -/13.06.2001 și nr. -/14.06.2001". Așadar, în speță sunt îndeplinite condițiile impuse de pct. 4.19 și 4.20 din nr.HG 450/1999 privind normele metodologice de aplicare a nr.OUG 88/1997. Este adevărat că plata ratelor a fost făcută cu întârziere, însă nu din vina intimatei, ci datorită faptului că apelanta a întârziat cu emiterea facturilor în baza cărora se puteau efectua plățile, după cum se menționează și în raportul de expertiză efectuat în cauză, de fiecare dată pârâta încasând contravaloarea respectivelor facturi. Chiar dacă ar fi intervenit rezilierea și adjudecatarul ar fi pierdut licitația, imobilul nu s-ar fi întors în patrimoniul societății apelante, ci el ar fi intrat în patrimoniul celui de-al doilea participant la licitație, așa cum se precizează în procesul-verbal. În actul de adjudecare, nefiind trecută o clauză care să prevadă rezoluțiunea de plin drept, aceasta nu putea interveni decât prin intermediul instanței, motiv pentru care intimată este proprietara imobilului achiziționat în baza procesului-verbal de licitație nr. 62/2001.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 din Codul d e procedură civilă.
Examinând apelul declarat de pârâta L împotriva sentinței civile nr. 36/ din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 295 și următ. din Codul d e procedură civilă, raportat la criticile formulate, precum și prin prisma excepției de necompetență materială a primei instanțe invocată din oficiu, Curtea constată că acesta este fondat, astfel că îl va admite ca atare având în vedere următoarele considerente:
În speță, cu toate că reclamanta Laî nregistrat cererea de chemare în judecată a pârâtei L la udecătoria Lugoj, instanță care prin sentința civilă nr. 116 din 18 ianuarie 2008 admis acțiunea, în sensul că a constatat că societatea reclamantă a devenit la data de 15 iunie 2001 proprietar al imobilelor în litigiu, respectiv birouri, spații comerciale, club, arhivă și teren în suprafață de 260/1250 mp. înscrise în nr. 9692. Român, nr. top. 9021/b, prin cumpărare la licitație de la pârâtă la prețul de 153.200.000 lei vechi, care a fost achitat integral, dispunând, totodată, radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară și întabularea reclamantei asupra construcțiilor în cotă de 1/1 și a terenului în suprafață de 260/1250 mp. prin decizia civilă nr. 196/R din 27 mai 2008 Tribunalul Timișa admis recursul societății pârâte și a casat sentința judecătoriei, reținând cauza spre soluționare, considerând că judecata în primă instanță s-a făcut cu încălcarea normelor de competență materială.
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, udecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevărat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Aceasta, întrucât la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, precum și dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens în care a și impus prin art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul d e procedură civilă obligația reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială și căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
Ca urmare, pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului.
Prin cererea introductivă reclamanta intimată a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să "constate faptul că prin licitație publică a achiziționat imobilul, construcții și teren, situat în loc. L,-, ce figurează în nr. 9692. Român, nr. top. 9021/b, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și să dispună întabularea în cartea funciară, în favoarea sa, a imobilului respectiv". Altfel spus, reclamanta a cerut constatarea existenței unui drept patrimonial, respectiv că a dobândit prin licitația publică organizată de către pârâtă la data de 15 iunie 2001 dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru prețul de 153.200.000 ROL (15.320 RON), precum și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să suplinească consimțământul vânzătorului și întabularea dreptului real în cartea funciară.
Prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 75/2007 în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Față de obiectul cauzei, care este unul evaluabil în bani (cum, de altfel, o afirmă și apelanta) și valoarea dreptului patrimonial în litigiu este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că sunt incidente prevederile tezei Iaa lin. 2 al art. 297 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia acă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de L, cu sediul în loc. L,-/A, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 36/ din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată L, cu sediul în loc. L,-/A, jud. T și, în consecință:
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Lugoj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red../29.05.2009
Tehnored. /01.06.2009 - 4 ex.
Emis 2 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
