Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.98/

Ședința publică de la 30 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol, judecarea apelului declarat de către contestatoarea SA G, cu sediul în G,-, -.6, împotriva sentinței civile nr. 799/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în G, b-dl - nr. 207, cauza având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru apelanta contestatoare av., și pentru intimat răspunde av., în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la primul termen de judecată, motivat și timbrat corespunzător, cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Prezente fiind și întrebate,părțile prin apărători precizează nu au cereri noi de formulat nici excepții de invocat.

Față de precizarea făcută de părți prin apărători, taxa de timbru fiind legal satisfăcută, Curtea constată apelul în stare de judecată.

Av. pentru apelanta contestatoare în expunerea motivelor de apel, critică hotărârea apelată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Consideră că în mod greșit tribunalul a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, reținând că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele art. 317 proc.civ. Arată că intimatul a formulat o acțiune la instanța de fond, în care s-a pronunțat sentința nr. 2209/2007 iar contestatoarea din prezenta cauză fiind nemulțumită de hotărârea instanței de fond a declarat apel, acesta nefiind judecat pe fond întrucât a fost anulat ca netimbrat. În continuare aceeași parte, nemulțumită fiind a declarat recurs, soluționat de ÎCCJ prin decizia nr. 3079/2008 prin respingerea recursului ca nefondat. Ori, în privința contestației în anulare tribunalul în mod greșit a reținut că aceasta este inadmisibilă, pe motiv că decizia ICCJ echivalează și ca o pronunțare pe fond. Nici în apel și nici în recurs nu s-a putut invoca excepția necompetenței materiale, întrucât în mod corect și procedural a primat excepția netimbrării astfel încât, consideră că pe calea contestației în anulare ar fi putut invoca excepția de nulitate de ordine publică. Solicită a se constata că decizia ICCJ se referă numai la faptul că în mod corect s-a anulat apelul ca netimbrat și nu vizează fondul cauzei.

Invocă teza II de la art. 317 alin. 2 proc.civ. potrivit cu care contestația în anulare era admisibilă în principiu și în conformitate cu art. 297 pct. 2 proc.civ. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei la Tribunalul Galați pentru judecarea pe fond a contestației în anulare.

Apărătorul intimatului solicită respingerea apelului apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. Invocă prevederile art. 317 alin. 1 proc.civ. potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă motivele contestației nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Ori, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați nu a fost invocată în fața instanțelor superioare învestite cu soluționarea apelului și recursului, deși aceasta putea fi invocată atât în motivele de apel cât și în motivele de recurs, iar soluționarea apelului ca netimbrat a fost culpa apelantei care nu a respectat dispozițiile legii privind taxa de timbru.

Consideră că nici prevederile art. 317 alin. 2 proc.civ. nu sunt aplicabile în cauză, acestea fiind legate de alin. 1 al art. 317. Solicită respingerea apelului ca nefondat cu menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. În sensul celor expuse oral depune și concluzii scrise.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă:

SRL a formulat contestație în anulare împotriva sentinței comerciale nr. 2209/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 proc.civ.

Prin sentința comercială nr. 2209/12.10.2007 Tribunalul Galația admis acțiunea principală formulată de reclamantul din G, str. - nr. 207 în contradictoriu cu pârâta SA G, cu sediul în G,-.

S-a constatat dobândit de către reclamant dreptul de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului de sub construcțiile din municipiul G, str. - nr. 207.

A fost obligată pârâta să vândă reclamantului terenul aferent construcțiilor sau un drept de folosință asupra terenului de sub construcțiile din municipiul G, str. - nr. 207.

Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta să vândă reclamantului terenul aferent construcțiilor proprietatea reclamantului din municipiul G, str. - nr. 207 sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 Ron pe zi de întârziere până la executarea obligației.

A fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă SA

Contestatorul a susținut că Tribunalul Galați, ca instanță de fond, a soluționat cererea pârâtului, care avea ca obiect constatarea dreptului de superficie asupra construcțiilor de pe terenul proprietatea sa încălcând normele competenței de soluționare a cauzei prevăzute expres de dispozițiile art. 1 pct. 1 proc.civ.

S-a subliniat că acel motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului, respectiv recursului, întrucât aceste căi de atac au fost respinse fără a fi soluționate pe fond, întrucât apelul declarat împotriva menționatei hotărâri, prin decizia nr. 2449/A/2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIa fost anulat ca netimbrat, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3079/25.10.2008 pronunțată de

A solicitat, de asemenea, contestatoarea, în temeiul art. 3191(1)proc.civ. suspendarea executării sentinței comerciale nr. 2209/2007.

La termenul din 16.06.2009 contestatoarea, prin apărător a depus la dosar precizări la acțiune susținând că, față de cele două capete de cerere ale acțiunii formulate de intimat - să se constate că a dobândit un drept real de superficie constând în drept de proprietate asupra construcțiilor și să fie obligată pârâta să vândă reclamantului terenul aferent construcțiilor sub sancțiunea plății de daune cominatorii - competența materială aparține Judecătoriei Galați, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare, anularea sentinței comerciale nr. 2209/2007 pronunțată de Tribunalul Galați și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Galați.

În dovedirea contestației contestatoarea a depus practică judiciară, în copie sentința civilă nr. 3572/2004 pronunțată de Judecătoria Galați.

Legal citat, intimatul prin apărător a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare formulată.

Ambele părți au depus la dosar concluzii scrise.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr. 2554/COM/2006 în care Tribunalul Galația pronunțat sentința comercială nr. 2209/2007 împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare.

Prin sentința civilă nr. 799/2004 Tribunalul Galația respins contestația în anulare formulată de contestatoarea SA în contradictoriu cu intimatul ca inadmisibilă.

Contestația în anulare în reglementarea dispozițiilor art. 317 - 318 proc.civ. este o cale de atac extraordinară de retractare, nedevolutivă, nesuspensivă de drept de executare, care poate fi exercitată numai pentru motive limitativ prevăzute de lege, împotriva hotărârilor irevocabile.

Admisibilitatea acestei căi de atac este însă condiționată, nu doar de întrunirea condițiilor impuse se art. 317 al.1 și 2 proc.civ. ci și de condiția impusă de art. 317(2) proc.civ. întrucât partea nu are un drept de opțiune între căile ordinare de atac și contestația în anulare, iar dacă pe această cale partea invocă motive pe care a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, contestația în anulare este inadmisibilă întrucât imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare de atac reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare.

În speță, contestatoarea a formulat apel împotriva sentinței comerciale nr. 2209/2007 pronunțată de Tribunalul Galați apreciind soluția ca fiind netemeinică și nelegală pe fondul cauzei, iar ulterior a declarat recurs împotriva deciziei nr. 49/A/2008 a Curții de APEL GALAȚI, invocând nelegalitatea hotărârii dată cu încălcarea dispozițiilor art. 156 al. 1 proc.civ. fără a invoca eventuala necompetență materială a Tribunalului Galați de a soluționa fondul cauzei.

Este reală susținerea contestatoarei că apelul, nu a fost soluționat pe fond - a fost anulat ca netimbrat - dar este inexact că recursul declarat de contestatoare a fost soluționat fără să fi fost judecat în fond, întrucât ÎCCJ prin Decizia nr. 3079/2008 a supus analizei și a hotărât asupra legalității și temeiniciei hotărârii recurate din prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, ceea ce nu echivalează cu nepronunțarea instanței de recurs pe fond și nu fac incidente în speță dispozițiile art. 317(2) proc.civ. cu atât mai mult cu cât necompetența instanței nu a fost invocată de parte nici în motivele de apel, nici în cele de recurs.

Așadar, imposibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea căilor de atac ordinare de a se pronunța asupra eventualei încălcări a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, nu a fost determinată de nejudecarea fondului - în cazul recursului - și nici pentru că "nu au putut fi invocate" în accepțiunea art. 317 alin. 1 proc.civ. ci datorită părții care nu le-a invocat.

Dispozițiile art. 317 alin. 2 proc.civ. indicate de contestatoare nu sunt incidente în speță întrucât textul impune ca în motivele de apel, respectiv de recurs, partea să fi invocat necompetența materială a instanței de fond, iar instanțele învestite cu soluționarea menționatelor căi de atac prin hotărâri pronunțate să fi respins excepția întrucât aveau nevoie de verificări de fapt sau recursul să fi fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond, ceea ce nu a fost cazul.

Ca urmare, contestația în anulare formulată de către SA Gaf ost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva menționatei sentințe a declarat apel SA G, pe care o consideră nelegală și netemeinică din următoarele considerente:

Este inexactă susținerea contestatoarei că recursul declarat a fost soluționat fără a se judeca fondul cauzei întrucât ICCJ prin decizia nr. 3079/2008 a analizat și motivat legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă ceea ce nu echivalează cu nepronunțarea instanței de recurs pe fond și nu fac incidente în speță dispozițiile art. 317 (2)proc.civ. cu atât mai mult cu cât necompetența instanței nu a fost invocată de parte nici în motivele de apel nici în cele de recurs.

Aceste considerente arată că sunt greșite întrucât ICCJ a soluționat recursul și l-a respins ca nefondat, acesta fiind declarat împotriva deciziei Curții de APEL GALAȚI prin care apelul a fost anulat ca netimbrat, în condițiile în care nu se judecase fondul cauzei, care nu a fost soluționat de instanța de apel.

Motivul invocat cu privire la competență nu a putut fi valorificat pe calea apelului și nici a recursului deoarece aceste instanțe nu au soluționat fondul cauzei.

Arată că în al doilea rând dispozițiile art. 317 (2) proc.civ. menționează că poate fi primită contestația în anulare pentru motivele arătate în două situații distincte și anume în cazul în care motivele au fost invocate prin cererea de recurs dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

În cauză se consideră că se aplică a doua ipoteză conform căreia recursul nu a fost judecat în fond deoarece a fost declarat împotriva instanței de apel care a anulat apelul ca netimbrat.

S-a subliniat că în ambele căi de atac formulate de parte împotriva sentinței comerciale nr. 2209/12.10.2007 nu s-a soluționat fondul cauzei urmare anulării apelului ca netimbrat.

În raport cu faptul că excepția de necompetență materială este de ordine publică, aceasta putea fi invocată de parte și în fața instanței de apel sau de recurs, numai că nu a fost posibil deoarece apelul a fost anulat ca netimbrat iar recursul a vizat numai soluția din apel d e anulare a acestuia ca netimbrat.

În raport cu soluția de anulare ca netimbrat a apelului partea nu putea invoca nici o excepție chiar de ordine publică.

Greșit s-a reținut că recursul ICCJ s-a soluționat pe fond ceea ce nu este posibil atât timp cât decizia instanței de apel supusă acelui recurs era de anulare a apelului ca netimbrat.

Ca urmare, contestația în anulare formulată este admisibilă.

Apelul de față este nefondat;

Instanța de fond conform art. 317 alin. 1 proc.civ. a reținut că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele enumerate atunci când aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului.

Alineatul 1 prevede ipoteza în care procedura de chemare a părții pentru faza când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Punctul 2 se referă la situația în care hotărârea a fost dată de judecătorie cu nesocotirea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate dacă acestea nu au putut să fie invocate pe calea apelului sau recursului.

În cuprinsul apelului motivat împotriva hotărârii criticate pârâta nu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați și nici în fața instanței de fond.

Nu se pot face cereri noi direct într-o cale extraordinară de atac în condițiile în care criticile invocate nu au fost făcute cu prilejul soluționării fondului sau apelului.

Critica invocată de către contestatoare a fost corect apreciată în condițiile arătate mai sus ca inadmisibilă.

Legiuitorul a avut în vedere imposibilitatea de a invoca excepția necompetenței materiale în fața instanțelor de apel sau de recurs și nicidecum imposibilitatea de soluționare a acestei excepții în căile ordinare de atac și unde legea nu distinge nici cel care soluționează cauza nu o poate face.

Este cert că excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați nu a fost invocată în fața instanțelor învestite cu soluționarea apelului și a recursului deși acest lucru putea fi realizat prin motivele de apel sau recurs (filele 2 dosar nr- și filele 2 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Imposibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea căilor de atac ordinare de a se pronunța asupra eventualei încălcări a dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență nu a fost determinată de faptul că respectivele motive nu au putut fi invocate în accepțiunea art. 317 alin. 1 proc.civ. ci din vina SA care nu le-a invocat și nu se poate folosi de propria sa culpă în apărarea unui drept pretins a fi încălcat.

Faptul că apelul nu a fost timbrat reprezintă culpa apelantei și în condițiile date corect s-a pronunțat anularea apelului declarat de pârâta reclamantă SA G ca netimbrat.

Situația invocată de către apelantă prevăzută de art. 317 alin. 2 proc.civ. nu este aplicabilă în cauza de față.

Coroborând dispozițiile art. 317 alin. 2 cu dispozițiile art. 317 alin. 1 proc.civ. corect s-a reținut că nici unul din cele două cazuri prevăzute de art. 317 alin. 2 proc.civ. nu sunt aplicabile, partea nu este scutită de obligația de a invoca excepția care constituie motiv de contestație în anulare și în caz contrar contestația în anulare este inadmisibilă.

Rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 298 proc.civ. și urm. urmează a se respinge apelul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către contestatoarea SA G, cu sediul în G,-, -.6, împotriva sentinței civile nr. 799/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 octombrie 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red. dr.

Tehno: 2 ex./ 03 decembrie 2009

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Galati