Actiune în daune contractuale. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.196/COM

Ședințapublică de la 24 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

Grefier - - -

S-a luat în examinare apelul comercial d eclarat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL - cu sediul social în C,-, II,.6, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1406 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - O-EX SRL, cu sediul în B, sector 1,-, județul C, având ca obiect acțiune în daune contractuale.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. depusă la dosar, intimata-pârâtă prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 27.11.2008 depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual, după care:

pentru intimata pârâtă - O 92 SRL arată că adresa este una comercială și nu o adresă de conciliere conform art.7201Cod pr.civilă.

Părțile prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului, cu consecința desființării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Învederează că eronat se susține de către intimată că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.7201Cod pr.civilă. Susține că a făcut dovada că părțile au îndeplinit procedura de conciliere directă cu privire la debitul principal și că penalitățile cerute în acțiune vizează tocmai acest debit; soluție care a fost apelată de către pârâtă, apelul fiind în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Constanța. Arată că opinia instanței de fond potrivit căreia, după consilierea realizată cu privire la debitul principal în care pârâta a respins orice pretenție a reclamantei, ar mai fi necesară realizarea unei concilieri directe pentru penalitățile care emana tocmai din acest debit, se dă o interpretare excesiv de formală a dispozițiilor art.720-1 Cod pr.civilă; instanța și-a exprimat poziția în acțiunea vizând debitul principal. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că la momentul concilierii directe având ca obiect debitul principal, penalitățile care fac obiectul cauzei de față, erau datorate, potrivit clauzelor contractuale. Apreciază că o procedura de conciliere directă îndeplinită în legătură cu debitul principal se prezumă fi îndeplinită și în raport de toate efectele acestuia, inclusiv cu penalitățile contractuale. Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimata pârâtă - O 92 SRL susține că adresa din 7.02.2006 nu îndeplinește condițiile unei proceduri de convocare la conciliere directă. Nu conține ideea de conciliere directă și nici pretențiile reclamantei. Este o corespondență comercială. Relațiile comerciale, în baza unui contract sau fără contract, legiuitorul impus ca părțile să-și cunoască pretențiile. Partea chemată la conciliere să-și facă apărările. Adresa despre care se face vorbire în speță, este una eliptică; nu are structura cerută de art.7201Cod pr.civilă. Solicită respingerea apelului. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra apelului comercial d e față:

1. Obiectul și părțile litigiului

Reclamanta - Metal SRL, prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, sub numărul -, a chemat în judecată pe pârâta - O 92 SRL și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 107.946,39 lei, reprezentând penalități contractuale aferente valorii mărfii achitate și nelivrate de către pârâtă.

În motivarea cererii, reclamanta susținut că Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr-, a obligat-o pe pârâta - O 92 SRL la plata sumei de 107.946,39 lei, reprezentând contravaloarea mărfii nelivrate.

Potrivit clauzei penale inserate în art.8 din contractul de vânzare cumpărare ( avut în vedere de instanță în dosarul nr- ) pârâta este ținută să plătească reclamantei penalități în cuantum de 1,5% pentru întârzieri în livrarea mărfii, mai mari de 15 zile.

Reclamanta a mai arătat că înțelege să-și limiteze câtimea obiectului cererii, solicitând penalități de întârziere în cuantum de 107.946,39 lei.

Pârâta a arătat că și-a îndeplinit integral obligația de livrare a mărfii izvorâtă din contractul nr.211/10.12.2003 și actul adițional la acesta, cât și obligațiile de livrare a mărfii pentru care relațiile comerciale s-au derulat fără contract.

În absența unui contract în care să fie inserată clauza penală, reclamanta nu poate pretinde penalități de întârziere calculate prin extinderea clauzelor contractuale, ci, cel mult poate solicita antrenarea răspunderii civile delictuale.

La termenul de judecată din 17 aprilie 2008, pârâta a invocat prematuritatea acțiunii reclamantei, motivat de neîndeplinirea condițiilor art. 7201Cod procedură civilă, excepție calificată de instanță ca fiind excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

2. Hotărârea Tribunalului

Prin sentința civilă nr.1406 din 29.05.2008, Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei - Metal SRL, formulată în contradictoriu cu - O 92 SRL având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 107.946,39 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente valorii mărfii achitate și nelivrate de pârâtă.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță, în esență, că reclamanta convocat-o pe pârâtă în scopul soluționării prin conciliere directă litigiului, printr-o adresă ce privea debitul invocat ca și datorat, fără a face însă vorbire despre vreo sumă datorată cu titlu de penalități de întârziere, calculată în conformitate cu clauza penală din contractul 211/2003.

În atari condiții a reținut prima instanță că această adresă nu conține elementele privind cantitatea de marfă nelivrată la termen, valoarea acesteia, data de la care au început a fi datorate penalitățile de întârziere și data până la care au fost calculate, mențiuni necesare pentru a fi posibilă verificarea clauzelor contractuale.

3. Apelul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta criticând-o sub aspectele:

Greșit s-a soluționat cauza pe excepția invocată motivat de faptul că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită și cu privire la penalitățile de întârziere; aceasta întrucât penalitățile contractuale solicitate prin acțiunea dedusă judecății sunt aferente unui debit ce a constituit obiectul unui alt dosar deja soluționat de Tribunalul Constanța.

De aceea, considerând ca fiind îndeplinită procedura prealabilă pentru debitul principal nu se mai impune realizarea acestei proceduri și pentru penalitățile de întârziere aferente acestui debit.

S- mai susținut că, în lumina dispozițiilor legale și a practicii judiciare în materie, procedura de conciliere directă îndeplinită în legătură cu debitul principal se prezumă a fi îndeplinită și în raport de toate efectele acestuia, inclusiv cu privire la penalitățile contractuale.

În susținerea apelului, apelanta a anexat la dosarul cauzei adresa nr.19/2006, adresa nr.54/10.03.2006, situația penalităților contractuale aferente perioadei 12-03.2005 - 10.03.2006.

4. Curtea

Analizând criticile formulate prin raportare la dispozițiile legale și la actele și lucrările dosarului,apelul se impune a fi admis pentru considerentele:

Între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.211/10.12.2003 având ca obiect vânzarea - cumpărarea cantității de 1.000 tone fier vechi.

Conform convenției părților plata urma să se facă la momentul la care marfa ajungea la destinație, în caz contrar urmând a se suporta penalități de întârziere de 1,5% pentru întârzieri mai mari de 15 zile, începând din ziua următoare încetării livrării de marfă, procentaj calculat din valoarea totală a cantității contractante.

Potrivit susținerilor apelantei, necontestate de intimata - pârâtă, împărtășite și de prima instanță, prin adresa 23/7.02.2006, reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă în scopul soluționării prin conciliere directă a litigiului pentru suma de 107.946,39 lei reprezentând debit- valoare marfă achitată și nelivrată precum și a lipsurilor cantitative, sume izvorâte din contractul nr.211/10.12.2003.

Ori, acest contract al părților, așa cum s-a arătat mai sus, prevedea și obligația de plată penalităților în caz de întârziere în îndeplinirea obligațiilor contractului de vânzare-cumpărare fierului vechi.

În acest context faptic este evident că rolul normei procedurale instituite de dispozițiile art.7201Cod pr.civilă - anume acela de a face cunoscute debitoarei - pârâte pretențiile reclamantei - creditoare, constând în plata penalităților aferente debitului, datorate ca urmare a întârzierii debitorului în executarea obligației, a fost realizat.

De altfel, poziția pârâtei- debitoare față de debitul reprezentând c/valoare fier vechi, a fost aceea de respingere categorică oricărei pretenții, astfel că a se considera necesar efectuarea unei alte proceduri prealabile de conciliere directă - distinctă pentru penalități izvorâte din neachitarea acestui debit ar fi formalist și ar excede scopului pentru care s-a instituit această procedură - anume soluționarea cu celeritate litigiului între comercianți.

În plus, în apel s-a făcut dovada emiterii de către reclamantă către pârâtă a adresei nr.54 din 10.03.2006, prin care se solicita celei din urmă achitarea și a penalităților de 587.768,09 lei aferente debitului principal.Nu s-a contestat de către pârâta debitoare primirea acestei adrese.

Este de observat și împrejurarea că din interpretarea coroborată art.46 Cod comercial și art.7201Cod pr.civilă, nu reiese că acestea ar consacra o forță probantă absolută înscrisului întocmit în urma procedurii concilierii, aceasta urmând a fi analizat în contextul întregului material probatoriu ce se administrează în cadrul procesului.

Concluzionând, reține instanța de apel că față de situația de fapt particulară a speței dar și în lumina practicii judiciare consacrate în materie excepția invocată a fost soluționată greșit pentru motivele:

Există o continuitate legală,evidentă între acțiunea având ca obiect debitul principal și cea prezentă - având ca obiect penalitățile derivând din acest debit,

În apel s-a făcut dovada emiterii unei adrese către pârâtă, prin care aceasta este invitată la plata penalităților aferente debitului, adresă a cărei primire nu a fost contestată.

În acest context concluzia primei instanțe că ar fi necesară o nouă procedură prealabilă pentru penalități izvorâte din același contract este una rigidă și în dezacord cu intenția legiuitorului, de natură a complica mecanismul economico-financiare și a produce debitorului cheltuieli mai mari prin prelungirea duratei de recuperare creanței.

Față de toate cele arătate, Curtea va reține că prima instanță a soluționat excepția invocată prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, neintrând în cercetarea fondului, devenind astfel incidente dispozițiile art.296 coroborat cu art.297 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul comercial d eclarat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL - cu sediul social în C,-, II,.6, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1406 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - O-EX SRL, cu sediul în B, sector 1,-, județul C, având ca obiect acțiune în daune contractuale.

Desființează hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond.

Red.dec.jud.-

Tehnored. 4 ex./

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.-

Data: __.12.2008

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei secții, nr.-, care conține ___ file, privind apelul comercial d eclarat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL - cu sediul social în C,-, II,.6, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1406 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - O-EX SRL, cu sediul în B, sector 1,-, județul C, având ca obiect acțiune în daune contractuale, întrucât prin decizia civilă nr.196/COM/24.11.2008 s-a admis apelul, desființează hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

La dosarul nostru se află atașat dosarul nr.- al Tribunalului Constanța ce conține 44 file.

Președinte de complet,

Grefier,

- -

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune în daune contractuale. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Constanta