Actiune în daune contractuale. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 45

Ședința publică de la 24 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine, a venit spre soluționare, apelul declarat de apelanta - reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, împotriva sentinței civile nr.1439 din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru intimata - pârâtă ASOCIAȚIA, care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru intimata - pârâtă, solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Consideră că instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului, respingând acțiunea ca prescrisă, deoarece termenul de prescripție curge de la data de 31.12.2001 - data încetării contractului încheiat între părți, iar acțiunea a fost promovată la data de 16.05.2006.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului comercial d e față, declarat în termen de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței civile nr. 1439/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 2005/2006), reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- (nr. vechi 2005/2006) pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta Bac hemat în judecată pe pârâta Asociația, județul B, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la repararea prejudiciului estimat provizoriu la suma de 6.372,20 RON, cu titlu de daune-interese, datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BC 02/06.01.1999 (urmând ca în urma expertizei ce va fi administrată, să se stabilească întinderea exactă a acestui prejudiciu, în conformitate cu prevederile art. 21 din nr.OG 25/2002).

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că până la data de 30.06.2003, pârâta, în calitate de cumpărător nu și-a îndeplinit obligația de plată a ratelor nr. 6 și 7, scadente la data de 31.12.2002 și 30.06.2003, prin notificarea cu nr. SG 3679/5.09.2003, contractul fiind desființat ca efect al acționării pactului comisoriu de ultim grad, stipulat prin clauza nr. 3 din actul adițional semnat în data de 22.01.2001.

În ședința publică din 19.01.2007, instanța de fond, din oficiu, a pus în discuția părților excepțiile prematurității acțiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada concilierii directe, prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă și excepția prescripției dreptului la acțiune.

În urma probelor administrate, tribunalul a respins excepția prematurității, determinat de faptul că reclamanta cu actele depuse, a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de textul sus-citat, însă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, drept consecință a respins ca prescrisă acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta nu a achitat ratele 4-7, cu scadența, la datele de 30.06 și 31.12.2001 și 30.06-31.12.2002 și, conform dispozițiilor contractului de vânzare-cumpărare, privind modalitatea de plată și de art. 3 din actul adițional nr. 2/6.01.1999, contractul s-a desființat de plin drept, fără somație sau altă formalitate din partea reclamantei, la data de 31.12.2001, pentru neachitarea ratelor 4 și 5.

Întrucât la data desființării contractului, 31.12.2001, a luat naștere dreptul reclamantei la plata despăgubirilor, pentru neexecutarea contractului, iar acțiunea a fost formulată la data de 16.05.2006, cu depășirea termenului prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Faptul că reclamanta a lăsat să mai treacă scadența și pentru ratele 6 și 7, ori a notificat pârâta la data de 5.09.2003, notificare care nu are nici o dovadă de comunicare, nu pot influența data de la care curge dreptul la acțiune al reclamantei, atâta timp cât contractul încetase de drept, la data neachitării a două rate succesive, a reținut tribunalul.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a susținut că pentru a se putea aprecia corect momentul desființării contractului, este absolut necesar să se raporteze la dispozițiile pactului comisoriu, potrivit regulii conform căreia, singura persoană în drept să hotărască aplicarea pactului comisoriu și să se prevaleze de efectele acestui pact, este creditorul obligației neexecutate în mod culpabil.

Astfel, pentru ca pactul comisoriu să-și producă efectele este necesară manifestarea de voință expresă a creditorului în acest sens.

Momentul notificării este important, însă pentru a determina începutul termenului de prescripție cu privire la dreptul de a solicita daune.

Drept urmare, singurul în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluțiunea este creditorul, care și-a executat sau se declară să-și execute obligațiile.

Calcularea daunelor datorate de, se face până la momentul notificării transmise către cumpărătorii care nu au înțeles să-și îndeplinească obligația contractuală sau până la momentul reînscrierii ca acționar a, considerându-se că până atunci contractul își produce efectele.

În esență, apelanta a susținut că data la care s-a născut dreptul material la acțiune, de a solicita obligarea pârâtei la plata daunelor interese, este data de 5.09.2003, data notificării cumpărătorului cu privire la desființarea contractului de vânzare-cumpărare. În raport de această dată și momentul promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 16.05.2006, consideră că prezenta acțiune este formulată în interiorul termenului general de prescripție de trei ani.

Pentru aceste motive apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea de apel analizând sentința civilă nr. 1439/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. vechi 2005/2006), în raport cu motivele de apel formulate și din oficiu, urmează a reține că aceasta este legală și temeinică, apelul declarat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul Bacău, a analizat judicios actele și lucrările dosarului, reținând în mod corect că acțiunea formulată de apelanta-reclamantă împotriva intimatei-pârâte, este prescrisă, dreptul la acțiune nefiind exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani, prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

În cauză este de observat că părțile, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, nr. BC.2./6.01.1999, (filele 12-19) cât și prin Actul adițional la contract (fila 23) au stabilit în prevederile "Modalitatea de plată" și respectiv în art. 3 din actul adițional,că respectivul contract se desființează de drept, fără nici o somație, dacă cumpărătorul nu plătește integral suma prevăzută la pct. 5.2 lit. a), până la data de 20.03.1999, sau în situația neefectuării plății a două rate succesive.

Întrucât intimata-pârâtă nu a achitat ratele 4-7, scadente la datele de 30.06.2001, 31.12.2001, 30.06.2002 și 31.12.2002, contractul de vânzare-cumpărare s-a desființat, de drept, la data de 31.12.2001, pentru neachitarea ratelor 4 și 5, potrivit contractului și actului adițional, care reprezintă voința părților și nu la data de 30.06.2003, prin neplata ratelor 6 și 7, cum susține unilateral apelanta.

Situația că apelanta a lăsat să mai treacă scadența și pentru ratele 6 și 7 și că a notificat-o pe intimată la data de 5.09.2003, nu pot influența data nașterii dreptului la acțiune, cum bine a reținut și prima instanță, întrucât contractul fusese desființat de plin drept, la data neachitării a două rate succesive, notificarea nefiind necesară, având în vedere pactul comisoriu din contract și actul adițional. De altfel, notificarea nici nu a fost primită de către intimată, fiind returnată de serviciile poștale, destinatarul nefiind găsit la adresa de pe plic (fila 27 dosar apel).

În concluzie, dreptul material la acțiune al apelantei, de a solicita obligarea intimatei la plata daunelor interese, nu este data de 5.09.2003, data emiterii notificării cumpărătorului, cu privire la desființarea contractului de vânzare-cumpărare, ci data de 31.12.2001, pentru neachitarea ratelor 4 și 5, la datele de 30.06.2001 și respectiv 31.12.2001.

Neexistând așadar motive care să ducă la schimbarea în tot sau în parte a sentinței, curtea de apel urmează a respinge apelul declarat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 274 din același cod, apelanta urmează a fi obligată să-i plătească intimatei, suma de 600 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul, ca nefondat, declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1439/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 2005/2006), în contradictoriu cu intimații-pârâți ASOCIAȚIA - prin reprezentant, cu sediul în Comuna, Sat, județul B și ASOCIAȚIA - prin reprezentant, cu sediul în ComunaE. Sat, județul

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

pentru Grefier,

- - - aflată în - semnează Grefier șef secție

Red.

Red. - 23.07.2008

Tehnored. - ex. 5

23/23.07.2008

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Claudia Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune în daune contractuale. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bacau