Actiune în daune contractuale. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 66
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelant SC SRL în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA SILVICĂ I, având ca obiect actiune în daune contractuale, apel formulat împotriva sentinței nr. 63/com/07.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, la solicitarea ambelor părți de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 63/COM/7 aprilie 2008 a Tribunalului Iașis -a respins cererea formulată de reclamantul Ș S, județul S, în contradictoriu cu - Direcția Silvică
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5278,8 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că între și din Italia a fost încheiat, la data de 9.02.2001, contractul nr. 2, având ca obiect vânzarea - cumpărarea de bușteni de în cantitate de 55 (furnir și gater), termenul de livrare fiind stabilit până la data de 28.02.2001.
Prețul de vânzare a fost fixat de părți la 450 USD/, valoarea totală a contractului fiind de 24.750 USD.
De asemenea, în art. 5 din contract, s-a menționat faptul că materialul lemnos a fost marcat și inventariat în prezența ambelor părți.
Potrivit art. 10 din contract, părțile au convenit ca, în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau parțială a prevederilor contractuale, partea în culpă să suporte penalități de 0,5 % pe zi din valoarea totală a contractului.
Prin procesul-verbal nr. 755/ 9.03.2001, întocmit de Ocolul Silvic, s-a dispus confiscarea materialului lemnos aflat în rampă pentru încărcare în vagon în stația, respectiv a cantității de 51,7. bușteni cireși și 1,8. bușteni sorb aparținând L.
Prin sentința civilă nr. 22389/11.121.2001 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, a fost anulat procesul-verbal menționat anterior, fiind obligată DIRECȚIA SILVICĂ I, la plata către a sumei de 171.000.000 lei ROL, reprezentând c/valoarea materialului lemnos confiscat.
Contractul nr. 2/9.02.2001, încheiat între părți are ca obiect vânzarea - cumpărarea unor bunuri certe și nu a unora de gen, potrivit art. 5 din această convenție, fapt mărturisit de reclamant, prin reprezentantul său, care, prin concluziile scrise depuse la dosar a precizat că: "acest material lemnos (53,5 ) a fost inventariat separat de părțile contractuale, ștanțat, marcat și apreciat din punct de vedere calitativ și cantitativ piesă cu piesă și numai pe baza acestor aprecieri s-a stabilit prețul și condițiile de livrare, practic această masă inventariată și apreciată a făcut obiectul acestui contract; nu se poate schimba (înlocui) această masă lemnoasă cu o alta deoarece partenerul extern nu a acceptat acest lucru sub nici o formă, el avea nevoie de piesele inventariate, recepționate și acceptate piesă cu piesă și nu alt material ce nu formase obiectul înțelegerii".
De asemenea, tot reclamantul susține că, la data de 28.02.2001, în scopul îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul aminti mai sus, urma să încarce, într-un vagon feroviar din depozitul - I, materialul lemnos marcat și inventariat de ambele părți, conf. art. 5 din contract, marfă ce urma să fie transportată în Italia către partenerul său extern
În acest demers, reclamantul a fost împiedicat de o comisie de control aparținând Ocolului Silvic din cadrul Direcției Silvice I care, în urma verificării documentelor de proveniență și de însoțire a masei lemnoase respective, a dispus reținerea întregii cantități în vederea confiscării pentru lipsa dovezii originii licite a materialului lemnos în cauză.
Din propriile susțineri ale reclamantului rezultă că, în opinia sa, el a manifestat bună-credință în executarea obligațiile contractuale asumate față de partenerul său extern din Italia.
Neexecutarea la termen a obligației de livrare a bunurilor certe, ce fac obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 2/ 9.02.2001, a fost cauzată, tot în opinia reclamantului, de reținerea și confiscarea abuzivă de către pârât a masei lemnoase respective.
Astfel, în condițiile în care reclamantul a considerat că nu se află în culpă pentru neexecutarea la termen a obligației de livrare a bunurilor contractate, acest fapt datorându-se unor elemente exterioare și independente față de voința sa, acordul său cu privire la plata penalităților de întârziere solicitate de cumpărător apare ca lipsit de sens.
Achitarea de către vânzător a unor penalități are drept finalitate despăgubirea cumpărătorului pentru prejudiciul cauzat acestuia prin executarea cu întârziere, din culpa vânzătorului a obligației de predare a bunului, obligativitatea existenței culpei fiind prevăzută chiar în art. 10 din contract.
Însă, în situația în care vânzătorul nu este vinovat pentru neexecutarea la termen obligației menționată anterior, el nu poate fi obligat la plata de despăgubiri, motiv pentru care instanța nu va primi apărarea reclamantului că plătit penalități de întârziere în baza principiului executării cu bună-credință a obligațiilor contractuale.
Astfel, reținerea și confiscarea în condiții de nelegalitate bunurilor certe, ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 2/ 9.02.2001 de către organele de control ale statului, după cum s-a apreciat prin sentința civilă nr. 22389/ 2001 Judecătoriei Iași și decizia civilă nr. 293/ E/ 13.06.2002 a Tribunalului Iași, reprezintă o împrejurare exterioară și independentă de voința reclamantului, pe care acesta nu era în măsură să o înlăture și care l- împiedicat în executarea la termen a obligației de livrare a materialului lemnos către partenerul său italian.
Anularea procesului-verbal de confiscare menționat anterior a fost dispusă de instanța judecătorească pentru nerespectarea unor condiții imperative de formă referitoare la modul de întocmire a acestuia, neavând la bază considerente privind lipsa de vinovăție a L.
Deși, cu ocazia judecării plângerii formulate împotriva procesului - verbal de confiscare, nu s-a stabilit dacă există sau nu culpă în sarcina societății petente, cererea, ce formează obiectul procesului de față, nu poate fi primită în ambele variante posibile.
Dacă lipsește vina reclamantului în neexecutarea corespunzătoare a obligației amintite anterior, în situația în care art. 10 din contract prevede că datorează penalități doar partea aflată în culpă în acest sens, reclamantului nu îi revine datoria de plată a penalităților de întârziere, condiția culpei nefiind îndeplinită în ceea ce îl privește.
În această variantă, reclamantul ar fi efectuat către din Italia o plată nedatorată, putându-se îndrepta doar împotriva celui din urmă pentru restituirea ei. Dacă reclamantul nu a executat obligația de livrare a mărfii în termen, din culpa sa, este îndeplinită condiția vinovăției stabilite de art. 10 din contract, situație în care acestuia îi revine obligația de plată a penalităților de întârziere ca efect al răspunderii contractuale.
Nici în această situație, Direcția Silvică I nu poate fi obligată la suportarea c/valorii penalităților de întârziere achitate de reclamant.
De altfel, reclamantul a procedat la predarea respectivei cantități de material lemnos către, în cursul lunii iunie 2001, după ce, în prealabil, a achiziționat de la Direcția Silvică I, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 78/ 11.05.2001, în urma licitației publice, masa lemnoasă reținută și confiscată de pârât în cursul lunilor februarie și martie ale aceluiași an.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ș S, susținând următoarele aspecte:
A)Nelegalitatea și netemeinicia acestei sentințe apelate
Judecătorul fondului în mod greșit a respins cererea, apreciind în mod cu totul subiectiv că plata efectuată către partenerul extern era nedatorată și că achitarea obligației contractuale prevăzută la art. 10 din contract a fost o greșeală, mai mult reține prima instanța că partenerul extern nu era îndreptățit să solicite aceste penalizări.
Or, având în vedere toată legislația română în vigoare, coroborată cu cea a comunității europene, contractele civile se execută cu bună credință și legea este reprezentată de voința părților.
În primul rând, instanța nu poate cenzura acordul de voință al părților contractante și în al doilea rând nu poate trece la schimbarea încadrării juridice a acțiunii, fără să încalce principiul disponibilității, nu poate acorda nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Arată apelanta că instanța în loc să judece cauza în limitele investirii de către părți, a trecut la interpretarea contractelor civile, lucru care nu i-a fost cerut.
Or, în cauză instanța trebuia să lămurească toate aspectele cu privire la răspunderea civilă delictuală, temeiurile de drept fiind indicate în acțiunea introductivă, trebuia să observe prima instanță că:
Principiile și regulile răspunderii civile delictuale sunt aplicabile în toate situațiile în care unei persoane i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilicită extracontractual;
Fapta ilicită extracontractual este acea conduită prin care se încalcă obligația de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte persoane, cât șl neexecutarea - lato sensu-obligațiilor născute dintr-o faptă licită și dintr-un act juridic unilateral.
Răspunderea civilă delictuală este reglementată în art. 998 -1003 cod civil care sintetizează un număr redus de principii ce corespund tuturor cerințelor de etică și echitate socială, principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.
Alături de dispozițiile cuprinse în Codul civil, în dreptul nostru civil există și alte norme juridice prin care se poate angaja răspunderea civilă delictuală, respectiv în domeniul contenciosului administrativ, norme cu caracter special, care se aplică în mod derogatoriu pentru aceste domenii
În doctrina veche s-a afirmat că pentru a exista responsabilitate în sensul art. 998 Cod civil este necesar ca paguba să fi cauzat o pierdere reală (damnum emergens) sau să-i fi lipsit de un câștig (lucrum cessans).
Prima instanță în mod greșit consideră că nu există un prejudiciu real suferit, că, practic, achitarea unei obligații contractuale a fost o greșeală.
Or, este adevărat faptul că nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, deoarece dacă o persoană nu a fost păgubită, ea nu are dreptul de a cere nici o reparație, pentru că nu poate face dovada nici unui interes: pas dinteres, pas daction. Atingerea adusă dreptului unei persoane sau a interesului legitim al acesteia, nu îndreptățește nașterea dreptului la despăgubire, dacă printr-o asemenea atingere nu s-a produs nici un prejudiciu. Este ceea ce deosebește răspunderea civilă de răspunderea penală.
Dar în cazul nostru cum poate fi vorba de inexistenta unui prejudiciu când este dovedit cu acte - negru pe alb - exemplu dispoziția de plată externă confirmată de însăși autoritățile statului.
Se impune a se avea în vedere dacă prejudiciul, pentru a constitui o condiție a răspunderii civile, este urmarea încălcării unui drept subiectiv sau și a unui interes legitim, acesta era elementul primordial al acestei judecăți, acestea erau chestiunile ce trebuiau lămurite de către instanța de judecată.
Practica judiciară a statuat că autorul prejudiciului este obligat să-l repare, chiar dacă pierderea suferită a fost cauzată prin încălcarea unui simplu interes.
Așadar, se solicită a se observa că aceste chestiuni de fapt și de drept nu au fost pe deplin lămurite de prima instanță și în aceste condiții nu se poate vorbi de o hotărâre temeinică și legală.
Mai mult, instanța fără nici o motivare nu s-a pronunțat cu privire la proba cu interogatoriu, lăsând și acest aspect nesoluționat.
B)Nulitatea absolută
1) Încălcarea competenței materiale:
- nesoluționarea conflictului de competență, judecarea cauzei trecând direct de la o instanță la alta;
- potrivit art. 20 Cod procedură civilă există conflict de competență când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece aceeași pricină, iar potrivit art. 21 cauza trebuia suspendată în vederea soluționării conflictului de competență, însă în cazul de față s-a trecut direct la rejudecare în urma recursului, Tribunalul declarându-se deopotrivă competent.
Potrivit dispozițiilor legale referitoare la competența materială art. 2 din Codul d e procedură civilă dă în competența tribunalului, pentru a judeca în primă instanță, toate cererile și acțiunile în materie comercială a căror valoare este de peste 1 miliard de lei.
Valoarea cererii apelantei este de 89.723,258 lei RON, este suma ce s-a stabilit în prima instanță și pentru care s-a calculat și plătit taxa de timbru judiciar.
Suma de 24.423,233 lei RON reprezintă dobânda legală, calculată până la momentul emiterii hotărârii, dar care nu se adaugă la valoarea cererii, această dobândă este datorată potrivit legii și ea curge și se calculează de drept până la data plății efective conform nr.OG 9/2001.
Suma calculată mai sus a fost necesară pentru a satisface timbrajul deși nu era necesar, dar a nu se confunda cu valoarea pretențiilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cum data plății nu intervenit nici în prezent prin recalculare de la data introducerii primei acțiuni, respectiv din anul 2001, este posibil ca acesta sumă încă să mai crească dar tot nu influențează valoarea cererii introductive.
Prin urmare se solicită a se constata că în mod greșit Tribunalul a casat prima sentință, valoarea cererii este sub un miliard și competența aparține în primă instanță Judecătoriei Iași,instanță ce s-a declarat competentă în judecarea cauzei.
Față de aceste aspecte se solicită casarea acestei sentințe pentru faptul că a fost dată de o instanță necompetentă material și nu s-a soluționat mai întâi conflictul de competență de către instanța superioară în cameră de consiliu.
2) Potrivit art. 24 Cod procedură civilă judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu mai poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Or, în cauza noastră judecătorul fondului este același judecător care a pronunțat în recurs decizia nr. 539 /E/2007 Tribunalului Iași, în aceeași pricină care a admis recursul a casat sentința și a trimis-o spre rejudecare instanței competente.
Având în vedere dispozițiile legale enunțate mai sus, nu avea dreptul să mai judece aceeași pricină în caz de rejudecare după casare.
Față de aceste aspecte solicită a se constata că hotărârea criticată nu poate subzista, fiind dată cu încălcarea flagrantă a legii, condiții în care este lovită de nulitate absolută.
Analizând global criticile în raport de dispozițiile legale incidente se constată că apelul nu este întemeiat.
În baza contractului nr. 2/9.02.2001 între Ș și Italia privind vânzarea-cumpărarea a 55 bușteni de furnir și gater trebuia să se achite 450 USD/, termenul de livrare fiind stabilit la 28.02.2001, marcarea și inventarierea urmând a se face în prezența părților (contract art. 5).
În caz de neexecutare, executarea necorespunzătoare sau parțială s-a stipulat ca partea în culpă să suporte penalități de 0,5 % pe zi din valoarea contractului.
Conform procesului verbal nr. 755/9 martie 2001 Ocolul Silvic a dispus confiscarea în rampa materialul lemnos (51,7 c bușteni și 1,87 bușteni sorb) aparținând I iar prin sentința civilă nr. 22389/11.12.2001 Judecătoriei Iașis -a anulat procesul verbal menționat, cu obligarea Direcției Silvice I la plata contravalorii către apelantă în sumă de 171.000.000 lei vechi.
Conform contractului nr. 2 reclamantul susține că trebuiau livrate cumpărătorului bunurile cerute, determinate calitativ și cantitativ, ștanțate și încărcate fiecare piesă (art. 5) în baza cărora s-a stabilit prețul urmând a se încărca în Stația și expediat beneficiarului din Italia.
Neexecutarea obligației se datorează în opinia reclamantului de faptul confiscării de pârât a masei lemnoase.
Dar, cum a reținut prima instanță dacă vânzătorul nu este vinovat în neexecutarea în termen a obligației, nu va putea fi obligat la plata de despăgubiri, încât nu poate fi primită apărarea reclamantului - apelant că a plătit penalități de întârziere.
Reținerea și confiscarea în condițiile relevate în cele ce preced bunurilor (masa lemnoasă menționată) de către organele de control ale statului (sentința Judecătoriei Iași nr.22389/2001) reprezintă o împrejurare independentă de voința reclamantului, pe care nu putea să o evite, dar care l-a împiedicat să o execute în termen.
Mai mult, este de observat că procesul verbal întocmit de către organele de drept a fost anulat pentru chestiuni ce privesc forma și nu vinovăția. Așadar nu s-a stabilit prin hotărârea judecătorească amintită dacă există sau nu culpă.
În temeiul art. 10 din contractul nr. 2/9 februarie 2001, penalitățile se datorează pentru persoanele aflate în culpă, iar în speță nu s-a dovedit acest lucru, încât, dacă vânzătorul - apelant nu are culpă, nu poate să pretindă daune autorului ce a încheiat procesul-verbal anulat pentru chestiuni de formă și nu de culpă. Așa fiind, vânzătorul neavând culpă și achitând contravaloarea penalităților beneficiarului, aceasta reprezentă o plată nedatorată, cum corect a reținut prima instanță.
De altfel, nici în cazul în care, nu a executat obligația datorată culpei sale, nu se poate pune problema răspunderii intimatei, nefiind date condițiile cerute de art. 10 din Contractul menționat.
Se impune precizarea că reclamantul a predat cantitatea de material lemnos către beneficiar în iunie 2001, achiziționând prin licitație materialul lemnos de la Direcția Silvică I (contract nr. 78/11 mai 2001).
În raport de valoare, indiscutabil că litigiul a fost în final soluționat corect de tribunal, în fond fiind competent a judeca cauza.
Dispozițiile art. 24 la care face trimitere apelanta, nu se aplică în sensul relevat, judecătorul care a judecat în prima instanță, chiar dacă a făcut parte din completul care a judecat recursul contra sentinței Judecătoriei Iași și care greșit a judecat inițial ca prima instanță, putea judeca cauza, întrucât în recurs, nu a soluționat fondul pricinii, ci a casat pricina, trimițând-o spre rejudecare Tribunalului Iași, ca instanță de fond.
Văzând că toate motivele de apel evocate sunt neîntemeiate, se va respinge apelul și va fi menținută sentința Tribunalului Iași, criticată pe această cale, fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de ȘSî mpotriva sentinței comerciale nr. 63/7 aprilie 2008 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează.
Obligă apelanta Ș S să-i plătească intimatei Direcția Silvică I suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
11-12-2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu
