Actiune în daune delictuale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 167/

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - SA - - Sucursala STî mpotriva sentinței civile nr. 113/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în daune delictuale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta apelantă avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 07.10.2009, concluzii scrise formulate de pârâta apelantă, la care s-au atașat concluzii scrise.

Reprezentantul pârâtei apelante depune la dosar în copie bilet avion, extras din contractul de călătorie, copie factură și mail, în dovedirea motivelor cererii de amânare formulată la termenul anterior de judecată. Arată că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.

Reprezentantul pârâtei apelante admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, întrucât instanța de fond a pronunțare hotărârea fără administrarea vreunei probe, arătând că nu a fost depus niciun înscris de către reclamantă în susținerea acțiunii sale și care să fie de altfel, comunicat și pârâtei. Consideră că în această situație devine incidente art. 279 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât nu a fost cercetat fondul pricinii, administrarea probelor lipsind cu desăvârșire, sens în care solicită rejudecarea cauzei pentru a se respecta dreptul său la o soluție corectă. De asemenea, consideră că instanța în mod greșit a procedat la soluționarea pricinii, în cauză nefiind incident art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, în sensul că reclamanta nu a solicitat judecarea în lipsă, motiv pentru care instanța avea obligația să procedeze la suspendarea judecării cauzei, cu consecința achitării a Jd in taxa judiciară de timbru la repunerea pe rol a cauzei. Pe fond, apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nu este indicată fapta, nu există niciun document din care să reiasă cu utilajele ce au tăiat cele 2 cabluri sunt ale pârâtei, nu a fost identificat prejudiciul, nu există vreo factură sau vreun alt document de plată ale unui deviz de lucrări, nu există raport de cauzalitate, astfel că aspectul vinovăției nu se poate reține. De asemenea, arată că nu există vreun înscris din care să reiasă că reclamanta a anunțat că prin acel loc va trece fibra optică, că nu există vreo autorizație de construire depusă la dosar, iar dacă o asemenea autorizație ar exista, aceasta ar fi nelegală.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 113/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul România B împotriva pârâtului - SA - Sucursala S T; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 134.911,77 lei cu titlu de daune delictuale și conform art. 274 Cod procedură civilă a fost de asemenea, obligat pârâtul să plătească suma de 3.950 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea introductivă, reclamantul România Bac hemat în judecată pârâtul SA Sucursala STs olicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la achitarea sumei de 10.030,59 Euro plus TVA echivalent în lei la cursul BNR valabil în ziua plății reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantului prin tăierea cablului de fibră optică la km. 417 + 460, DN 6, în data de 25.06.2008 și a sumei de 18.866, 32 Euro plus TVA echivalent în lei la cursul BNR valabil în ziua plății reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantului prin tăierea cablului de fibră optică la km. 413 + 100 DN 6, în ziua de 27.06.2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că Romania a realizat, în conformitate cu Autorizația de Construire nr. 48/16.10.2002, o lucrare de instalare fibră optică T - C - Aceste lucrări au fost autorizate pe traseul Sacu - C -, județul C-

Începând cu anul 2005, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a inițiat lucrări de reabilitare a Național (DN) 6 secțiunea - C, zona în care se găsește amplasat și traseul de fibră optică, România Aal uat legătura cu societatea comercială care executa lucrările, în vederea găsirii unor soluții de protejare a lucrărilor deja efectuate, fără a împiedica buna desfășurare a procesului de reabilitare a drumului.

Sucursala S a primit planurile privind locația exactă a cablului de fibră optică aparținând România în zona, până la km 449+960.

La data de 25.06.2008, utilaje care efectuau lucrări pentru Sucursala S T au secționat cablul de fibră optică aparținând reclamantului și monotubul aferent la km 417+460, în zona localității. Cablul și monotubul au fost deteriorate în două locuri, la o distanță de 20 metri între ele, așa cum rezultă din raportul de intervenție întocmit de către subcontractorul International, care asigură întreținerea rețelei de fibră optică. Ca urmare a secționării acestui cablu de fibră optică și a monotubului aferent, au fost necesare de urgență lucrări de intervenție, pentru a asigura continuitatea funcționării rețelei. Cablul de fibră optică afectat asigura accesul utilizatorilor serviciilor furnizate de Romania la rețeaua de comunicații electronice 2G și 3G. Devizul de reparație a deteriorărilor suferite de monotub și fibra optică emis de către subcontractorul and International este de 10.030,59 Euro, la care se adaugă TVA.

În data de 27.06.2008, traficul de date al România SA a fost întrerupt în zona Km 413+100, iar echipa de intervenție a subcontractorului and International care s-a deplasat la fața locului a constatat o altă distrugere a cablului de fibră optică aparținând reclamantului. De asemenea, distrugerea cablului de fibră optică a fost provocată de un echipament care executa lucrări pentru Sucursala S

Dată fiind urgența lucrării de remediere a cablului de telecomunicații a fost executată o reparație provizorie în valoare de 10.000 Euro, potrivit contractului încheiat de reclamant cu subcontractorul, iar pentru reparația finala a cablului de fibră optică s-a întocmit un deviz în valoare de 8.866,32 Euro fără TVA.

Pentru repararea pagubei provocate de Sucursala S T, prin tăierea cablului de fibra optica la km 413+100, din data de 27.06.2008, Romania suferit un prejudiciu total de 18.866,32 Euro, plus TVA.

Reclamantul a considerat că în speță sunt întrunite toate elementele prevăzute de art. 998, art. 999 cod civil pentru atragerea răspunderii pârâtului și obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit de către România Prejudiciul este cert și actual, evenimentele care au dus la producerea acestuia având loc în 25.06.2008 și 27.06.2008. Vinovăția Sucursala STr ezulta din numărul mare al faptelor cauzatoare de prejudiciu - nu mai puțin de trei tăieri majore ale fibrei optice, care era amplasată și semnalizată potrivit reglementărilor aplicabile. Romania a dat dovadă de bună credință și a făcut demersuri în vederea prevenirii unor asemenea evenimente, furnizând pârâtei informațiile necesare în vederea evitării acestora. Ori, pârâtul a ignorat cu rea-credință atât planurile tehnice, cât și realitatea din teren deși amplasamentul fibrei optice era vizibil marcat.

Reclamantul România SA a transmis către Sucursala STo invitație la conciliere (potrivit dispozițiilor art. 720 Cod Procedură Civilă) pentru data de 27 august 2008 în vederea soluționării amiabile a situației ivite între părți. Invitația însoțită de actele pe care se fundamentau pretențiile a fost trimisă la data de 06.08.2008 și a fost primită la sediul Sucursala S T în data de 07.08.2008. În data de 27 august 2008 nicio persoană din partea pârâtei nu s-a prezentat în vederea concilierii directe și nu a fost comunicat niciun punct de vedere față de pretențiile exprimate în convocarea la conciliere.

La data de 12.11.2008, reclamantul a precizat că valoarea totală a pretențiilor este de 134.911,77 lei în raport de care a achitat taxa judiciară de timbru de 3945,44 lei.

La termenele de judecată din data de 17.11.2008, 15.12.2008, 19.01.2009, 2.02.2009, pârâtul nu a depus întâmpinare sau înscrisuri, iar la data de 15.12.2008 reprezentanta pârâtului a solicitat termen în dosarul de fond pentru a-și formula apărarea, la termenul din 19.01.2009 fiind admisă cererea de amânare a reprezentantei pârâtului.

Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că la data de 25.06.2008 utilajele care efectuau lucrări pentru SA Sucursala S T cu scopul reabilitării DN 6 au secționat cablul de fibră optică aparținând reclamantului și monotubul aferent la km 417 + 460 DN 6 pentru repararea căruia reclamantul a plătit suma de 10.030,59 Euro la care se adăuga TVA.

La data de 26.06.2008 în aceleași împrejurări, utilajele pârâtului au distrus cablul de fibră optică aparținând reclamantului în zona km 413 + 100 DN 6.

Pentru reparația provizorie a cablului de telecomunicații reclamantul a plătit 10.000 Euro iar pentru reparația finală s-a întocmit un deviz în valoare de 8.866,32 Euro, fără TVA, valoarea totală a acestui prejudiciu suportat de reclamant fiind de 18.866,32 Euro, plus TVA.

Deși a fost invitat la concilierea prealabilă conform art. 7201 Cod procedură civilă și i s-au adus la cunoștință în mod corect și cuprinzător împrejurările producerii prejudiciului, sumele de bani suportate pentru repararea cablului, prejudiciul creat abonaților serviciilor - România SA, prejudiciul de imagine suferit de reclamant, disponibilitatea de colaborare, pârâtul nu a dat curs convocării și nu a participat la conciliere.

S-a mai reținut de către instanța de fond că în fapt, Codul civil precizează în art. 998 că "Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara". Responsabilitatea există și pentru prejudiciul cauzat prin neglijență sau imprudență, iar în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să poată fi antrenată, respectiv există fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa.

Instanța de fond a apreciat că fapta ilicită comisivă constă în distrugerea prin tăiere a cablului de fibră optică și monotubului aferent aparținând reclamantului de către utilajele care executau lucrări pentru pârât, distrugerea cauzând o importantă pagubă reclamantului. Deși fapta ilicită s-a comis din culpă, ea a creat un important prejudiciu reclamantului.

Prejudiciul constă atât în distrugerea bunurilor reclamantului cât și în pierderea de trafic de date și de voce pe care au resimțit-o abonații România care nu au mai beneficiat de serviciile furnizate de reclamant. funcționării rețelei a fost afectată iar rețeaua de comunicații electronice 2 și 3 a fost întreruptă. Reclamantul a apreciat că 670.000 de utilizatori au fost afectați de imposibilitatea de a iniția sau primi apeluri de voce și SMS pe întreg teritoriul țării.

Astfel, prima instanță a considerat că prejudiciul estimat de reclamant la suma de 134.911,77 lei este cert, direct și actual; că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este directă și sigură; că în fapt, cablul de fibră optică distrus asigura accesul utilizatorilor serviciilor furnizate de România SA la rețeaua de comunicații electronice 2 și 3.

Prejudiciul este măsura reparației, indiferent de gradul culpei, iar răspunderea civilă delictuală are ca obiect acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Fiind îndeplinite toate condițiile legale, apreciind că acțiunea reclamantului apare întemeiată, tribunalul a admis-o și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 134.911,77 lei cu titlu de daune delictuale, precum și 3.950 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - SA - - Sucursala S T, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, pe are o consideră netemeinica si nelegala, solicitând admiterea apelului nostru, schimbarea în tot a sentinței civile pronunțate în cauza, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de - România SA.

În motivarea apelului s-a arătat că deși prin sentința atacată, s-a reținut ca in cauza sunt . cumulativ condițiile pentru ca răspunderea civila delictuala sa poată fi antrenata, respectiv exista fapta ilicita, prejudiciul si legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, respectiv culpa apelantei, totuși din probele de la dosar, aceste cerințe reținute de instanța ca îndeplinite, consideră ca nu sunt dovedite in nici un mod, motiv pentru care apreciază ca probele de la dosar au fost tratate in mod superficial, sentința pronunțata fiind netemeinica si nelegala.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 si următoarele Cod procedura civila.

Reclamanta intimată - ROMANIA SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului si menținerea sentinței atacate ca legala si temeinica, arătând că în fapt, prin cererea de chemare in judecata, România SA a solicitat instanței obligarea - SA Sucursala S T la plata sumei de 10.030,59 EURO, plus TVA, echivalent lei la cursul BNR valabil in ziua plații si a sumei de 18.866,32 EURO, plus TVA, echivalent lei la cursul BNR valabil in ziua plați, cu titlu de prejudiciu, si a cheltuielilor de judecata.

Sumele solicitate cu titlu de prejudiciu au avut la baza faptele ilicite ale apelantei-parate, respectiv împrejurarea ca în doua ocazii, la data de 25.06.2008, respectiv 26.06.2008, utilajele aparținând SA Sucursala S T au secționat cablul de fibra optică aparținând intimatei si monotubul aferent. Aceste evenimente au avut loc in contextul efectuării lucrărilor de reabilitare a DN 6 secțiunea - C, zona in care se găsește amplasat si traseul de fibra optica. Caracterul ilicit al acestor fapte este dat de împrejurarea ca, deși România SA a luat legătura cu apelanta-parata, in vederea găsirii unor soluții de protejare a lucrărilor deja efectuate de intimată, fără a împiedica buna desfășurare a procesului de reabilitare al drumului, aceasta a ignorat documentația transmisă. În acest sens, reclamanta intimată arată că a pus la dispoziția pârâtei apelante documentația cu traseul de fibra optica, atât pe hârtie, cat si in format electronic, așa cum este consemnat in procesul verbal de predare-primire, încheiat la 13.12.2006. De asemenea, prin adresa nr. 07/TD/AN/-/, transmisa către pârâta, România SA a reiterat propunerea de a trimite o echipa în zona in care se efectuau lucrările, in vederea protejării cablului de fibra optica, in baza unei notificări primite anterior începerii lucrărilor. După cum rezulta din adresa transmisa de - SA Sucursala S T nr. PA/RB//PS/LE/956/ld, aceasta a primit planurile privind locația exacta a cablului de fibra optica aparținând - România SA in zona, km 408+895 pana la km 449+960.

Ca urmare a faptei săvârșite de apelanta-parata la data de 25.06.2008, au fost necesare de urgenta lucrări de intervenție, pentru a asigura continuitatea funcționarii rețelei. Cablul de fibra optica afectat asigura accesul utilizatorilor serviciilor furnizate de România SA la rețeaua de comunicații electronice 2G si 3G. Devizul de reparație a deteriorărilor suferite de monotub si fibra optica, emis de către subcontractorul and International SRL, se ridica la 10.030,59 Euro, la care se adaugă TVA.

În data de 27.06.2008, traficul de date al România SA a fost întrerupt în zona km 413 + 100, iar echipa de intervenție a subcontractorului and International SRL, care s-a deplasat la fata locului, a constatat o alta distrugere a cablului de fibra optica aparținând intimatei. De asemenea, distrugerea cablului de fibra optica a fost provocata de un echipament care executa lucrări pentru - SA Sucursala S

Data fiind urgenta lucrării de remediere a cablului de telecomunicații, a fost executata o reparație provizorie, in valoare de 10.000 de Euro, potrivit contractului încheiat de societatea intimată cu subcontractorul, iar pentru reparația finala a cablului de fibra optica s-a întocmit un deviz in valoare de 8.866,32 Euro, fără TVA. Astfel, rezulta ca, pentru repararea pagubei provocate de - SA Sucursala STp rin tăierea cablului de fibra optica la km 413 + 100, din data de 27.06.2008, România SA a suferit un prejudiciu total de 18.866,32 Euro, plus TVA.

Reclamanta intimată consideră că așa cum a reținut si instanța de fond, în cauza sunt întrunite toate elementele prevăzute de art. 998 Cod Civil, responsabilitatea existând si pentru prejudiciu cauzat prin neglijenta sau imprudență. Din înscrisurile depuse la dosar - corespondenta, devize, raport de intervenție, consideră că a rezultat existenta faptei ilicite, întinderea prejudiciului si legătura de cauzalitate, astfel că, criticile aduse de către apelanta-parata sentinței atacate sunt nefondate si nedovedite, simpla precizare ca "din probele de la dosar nu sunt dovedite pretențiile" nu constituie un mijloc de proba care sa răstoarne hotărârea legala si temeinică.

Se menționează că parata nu a formulat niciun punct de vedere în scris pe durata concilierii prealabile, nu a depus întâmpinare sau înscrisuri în dosarul de fond. Consideră că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 998 si 1169 Cod Civil, iar hotărârea pronunțata are la baza înscrisurile depuse de România SA, fiind legala si temeinica.

Apelanta - SA SUCURSALA S T, a depus concluzii scrise, în care a arătat că solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, precizând faptul că prima instanța nu a intrat in cercetarea fondului, atât timp cat in cauza nu a fost administrata nicio proba, că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris prin care sa-si dovedească pretențiile financiare împotriva; că la dosarul cauzei nu se afla niciun înscris dintre cele la care s-a făcut trimitere de reclamantă in cererea introductiva sau de către instanța de fond in considerentele sentinței pronunțate, astfel că practic nu s-a administrat nicio proba.

Instanța de fond a admis cererea de chemare in judecata preluând pasaje din cuprinsul acesteia, fără a verifica daca cele afirmate in acțiunea introductiva sunt dovedite in vreun fel sau nu, iar pronunțarea unei soluții, fără ca instanța sa aibă la dispoziție si sa analizeze vreo proba, fără sa pună in discuție necesitatea constituirii unui probatoriu si a administrării unor probe utile si pertinente, echivalează cu nesoluționarea cauzei pe fondul sau. Instanța a judecat in mod greșit procesul, fără a intra in cercetarea fondului, apelanta susținând că simpla motivare in fapt, neînsoțita de o analiza atenta si pertinenta a probelor pe care să se bazeze convingerea exprimata relativ la situația de fapt, nu poate reprezenta o cercetare a fondului speței dedusa judecații. Daca s-ar considera ca in cazul de fata a avut loc o cercetare a fondului, s-ar ajunge la concluzia ilogica si de neacceptat conform căreia judecătorul ar putea rezolva un litigiu dedus in fata sa doar pe baza afirmațiilor unei părți. Or, "cercetarea in fond" nu reprezintă o "constatare in fond", respectiv simpla luare la cunoștința despre afirmațiile unei părți relativ la fondul cauzei, ci o analiza a unui drept, in raport de un anumit probatoriu administrat legal și din perspectiva unor dispoziții legale in vigoare.

În cazul de fata, apelanta consideră că suntem in prezenta preluării unor afirmații ale reclamantului fără corelarea acestora cu un probatoriu si cu dispoziții legale aplicabile, fiind de neacceptat ca acest lucru ar putea sa însemne o cercetare a fondului, așa încât soluția corecta este rejudecarea cauzei de către prima instanța, iar nu de către instanța de apel, deoarece reținerea cauzei spre rejudecare ar fi o soluție regretabila, întrucât partea care a pierdut procesul in fond ar fi privata practic de dreptul de a beneficia de o judecata echitabila intr-un grad de jurisdicție, respectiv in fond. S-ar aduce atingere dreptului reclamantei de a beneficia de un proces echitabil, drept consacrat si aparat atât de legislația interna, cât si de cea internaționala.

Se mai invocă de către apelantă faptul că instanța a constatat în mod greșit cauza în stare de judecată la termenul din 02.02.2009, când nicio parte nu a fost prezenta sau reprezentată și nici nu s-a solicitat de către vreuna dintre părți judecarea in lipsa a litigiului, astfel că instanța avea obligația, conform art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, sa suspende judecata, iar nu să procedeze la soluționarea pe fond a cauzei. Consideră că nerespectarea de către instanța a obligației de a suspenda procesul se sancționează cu nulitatea sentinței, deoarece instanța trebuia sa sancționeze lipsa de diligenta si de interes a reclamantei care nu s-a prezentat la termenul de judecata, nu a solicitat judecarea in lipsa si nu a depus la dosarul cauzei înscrisurile pe care le-a invocat in cererea introductiva. De asemenea, arată că reclamanții datorau si 50% din taxa judiciara de timbru pentru repunerea pe rol a cauzei, astfel că instanța de fond a dat o sentința cu încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. s) din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, iar a fost pusa in imposibilitatea ca - ulterior repunerii pe rol a cauzei sa propună probe sau sa sesizeze instanței lipsa probelor de la dosar, fiindu-i încălcate dreptul la apărare si la un proces echitabil.

Pe fond, apelanta arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiata, că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv existenta unei fapte ilicite care sa fi fost săvârșita de - nu exista niciun înscris la dosar din care sa rezulte care este fapta ilicita si cine a săvârșit-o; existenta unui prejudiciu cert, actual, determinat - nu exista niciun înscris la dosar care sa dovedească existenta vreunui prejudiciu, iar cu privire la contravaloarea pretinselor lucrări de reparație care de asemenea, nu există înscris justificativ; legătura de cauzalitate dintre pretinsa fapta ilicita si prejudiciul invocat. Cu privire la vinovăția, instanța a reținut ca aceasta ar fi săvârșit pretinsa fapta ilicita "din culpă", insa fără a analiza niciun document din care sa rezulte acest fapt. Totodată, pentru a dovedi lipsa de vinovăție a, apelanta a învederat că pretinsa Autorizație de construire nr. 48/16.10.2002 referitoare la traseul de fibra optica este nelegala, contravenind dispozițiilor legale aplicabile amplasării cablurilor de fibra optica si a monotuburilor aferente in preajma drumurilor naționale; traseul de fibra optica a fost amplasat nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative; nu au fost puse la dispoziția documentația necesara pentru identificarea traseului de fibra optica.

Examinând apelul declarat de pârâtă prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat.

Din cercetarea dosarului cauzei primei instanțe, Curtea constată că hotărârea primei instanțe nu se bazează pe nici o probă, atâta timp cât, în afara dovezii îndeplinirii procedurii concilierii prealabile, la dosar nu se găsește nici unul din înscrisurile de care reclamanta face vorbire în acțiune și în invitația la conciliere.

Astfel, Curtea consideră că prima instanță nu a intrat in cercetarea fondului, atâta timp cât in cauză nu a fost administrata nicio proba, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris prin care sa-si dovedească pretențiile împotriva pârâtei, iar la dosarul cauzei nu se afla niciun înscris dintre cele la care s-a făcut trimitere de reclamantă in cererea introductiva sau de către instanța de fond in considerentele sentinței pronunțate.

Instanța de fond a admis cererea de chemare in judecată formulată de către reclamantă pe baza afirmațiilor reclamantei, fără a verifica daca cele afirmate in acțiunea introductiva sunt dovedite in vreun fel sau nu, iar pronunțarea unei soluții, fără ca instanța sa aibă la dispoziție si sa analizeze vreo proba, fără sa pună in discuție necesitatea stabilirii unui probatoriu si a administrării unor probe utile si pertinente, echivalează cu nesoluționarea cauzei pe fondul său.

Simpla motivare in fapt, neînsoțită de o analiză atentă si pertinentă a probelor pe care să se bazeze convingerea exprimată relativ la situația de fapt nu poate reprezenta o cercetare a fondului speței dedusa judecații. În cazul de față, prima instanță a preluat afirmațiile reclamantei fără corelarea acestora cu un probatoriu necesar si cu dispoziții legale aplicabile, fiind de neacceptat ca acest lucru ar putea să însemne o cercetare a fondului cauzei, așa încât soluția corectă este rejudecarea cauzei de către prima instanță, iar nu de către instanța de apel, ca urmare a efectului devolutiv al apelului, deoarece partea care a pierdut procesul ar fi privata practic de dreptul de a beneficia de o judecata echitabila intr-un grad de jurisdicție, respectiv in fond.

Pe lângă aceasta, Curtea consideră că prima instanță a constatat în mod greșit cauza în stare de judecată la termenul din 02.02.2009, având în vedere că nicio parte nu a fost prezentă sau reprezentată și nici nu s-a solicitat de către vreuna dintre părți judecarea in lipsă a litigiului, astfel încât exista obligația, conform art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru prima instanță să suspende judecata, iar nu să procedeze la soluționarea pe fond a cauzei.

Față de cele de mai sus, având în vedere prevederile art. 297 al. 1. pr. civ. Curtea va admite apelul declarat de pârâta - SA - Sucursala STî mpotriva sentinței nr. 113/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta - SA - Sucursala STî mpotriva sentinței nr. 113/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă și executorie.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red. /23.11.2009

Tehn. /2 ex./23.11.2009

Instanța de fond - Tribunalul C-

Judecător -

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune în daune delictuale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Timisoara