Acțiune în revendicare. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - revendicare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1013
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtulMunicipiul B - prin Primar, cu sediul ales în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 85 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimatJudețul B - prin Președinte,cu sediul în B, nr. 1-3, județul B, chemat în garanție fiindGuvernul României, cu sediul în B, sector 1.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 14 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și față de înscrisul depus la acel termen și complexitatea cauzei, pronunțarea s- amânat pentru data de astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă și înregistrată la Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 2077/40 din 23.05.2007, reclamantul Județul B - prin președinte în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B - prin primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul B,- și să fie obligat pârâtul să elibereze acest spațiu ocupat în prezent de Serviciul public Comunitar de Evidență a Persoanei a municipiului
În motivarea acțiunii în contencios administrativ, reclamantul a arătat că prin HG nr. 2344/2004 au fost transmise spațiile situate în mun. B,-,- și- din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al județului B și administrarea Consiliului Județean B, pentru desfășurarea activității Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor al județului B și că în temeiul acestei hotărâri de guvern, Consiliul Județean Baa doptat hotărârea nr. 5 din 23.02.2005 prin care s-au aprobat Protocoalele de predare - preluare a bunurilor imobile situate la adresele indicate, dar că Primăria municipiului B refuză să respecte dispozițiile HG nr. 2344/2004 și să elibereze spațiul situat pe-, ocupat în prezent de Serviciul public Comunitar de Evidență a Persoanei al Municipiului
Pârâtul Municipiul B - prin primar, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția de nelegalitate a poziției din anexa la HG nr. 2344 din 14.12. 2004, cu privire la spațiul situat în mun. B,-.
Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 29.08.2007, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a sesizat Curtea de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată și a dispus suspendarea judecării acțiunii în contencios administrativ până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Curtea de APEL SUCEAVA investită cu soluționarea cauzei, prin sentința nr. 200 din 3 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- a respins excepția de nelegalitate poziției din anexa la HG nr. 2344 din 14.12.2004 cu privire la spațiul situat în muncipiul B, str. - - nr. 2, formulată de Municipiul B - prin Primar în contradictoriu cu Consiliul județean B - prin președinte și Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 884 din 05 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), prin respingerea recursului declarat de Municipiul B - prin Primar.
Judecarea cauzei a fost reluată la solicitarea reclamantului iar prin încheierea din 18 iunie 2008 a fost introdus în cauză, în calitate de chemat în garanție Guvernul României, având în vedere cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul
Prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2008 (fila 148 dosar), pârâtul Municipiul B - Prin Primar a invocat excepția de necompetență materială a instanței cu precizarea că pretențiile reclamantei sunt de natură civilă, în cauză fiind în discuție o acțiune de revendicare.
La termenul de judecată din 17 septembrie 2008, instanța din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, raportat la obiectul și dispozițiile legale ale acțiunii.
Prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2008, instanța a respins cererea de suspendare a cauzei formulată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 85 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Municipiul B - prin Primar; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul B - prin Președinte, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în B,- și dispune eliberarea acestui spațiu de către pârâtă ocupat în prezent de Serviciul public Comunitar de Evidență a persoanei al municipiului B și s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Guvernului României.
Excepția necompetenței materiale a instanței a fost respinsă întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat, cu exces de putere publică al pârâtului, exprimat prin adresele nr.11642 din 17 ianuarie 2005 și nr. 9691 din 2 mai 2007 ( 7 - 9 dosar) de a recunoaște dreptul de proprietate publică al Județului B stabilit prin nr.HG 2344/2004 și să elibereze acest spațiu, situație care se încadrează, în drept, în dispozițiile art. 1 coroborat cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 modificată.
De asemenea, instanța a respins, ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Guvernului României motivat de faptul că nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanție în fața instanței de contencios decât în situația reglementată de art. 16 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 situație în care nu se circumscrie obiectul acțiunii de față.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: prin nr.HG 2344/2004 s-au transmis spațiile situate în municipiul B, respectiv și cel din- din domeniul public al statului și administrarea în domeniul public al Județului B și în administrarea Consiliului Județean B pentru desfășurarea activității Serviciului Public Comunitar de Evidență a persoanelor a Județului
În acest context legislativ Consiliul Județean Baa doptat Hotărârea nr. 5 din 23 februarie 2005 prin care s-a aprobat Protocolul de predare - preluare și a imobilului din- precum și darea acestuia în administrarea Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor a Județului
Deoarece în spațiul menționat își desfășoară activitatea Serviciul public Comunitar de Evidență a persoanelor a Municipiului B, prin adresele nr. 1162/2005 și nr. 11951/2005 și 4020/2007 reclamanta a solicitat pârâtei respectarea prevederilor HG nr. 2344/2004 și eliberarea spațiului respectiv.
Prin adresele nr. 1164/2005 și nr. 9691/02.05.2007 Municipiul Bar efuzat să respecte prevederile HG nr. 2344/2004 în sensul de a recunoaște dreptul de proprietate al reclamantei asupra spațiului situat în- și în consecință să-l elibereze cu motivarea că ar trebui retransmis în proprietatea publică a municipiului
Întrucât din probele administrate în cauză, instanța a constatat că nu există nici un înscris sau alt act normativ care să impună reclamantei să transmită în proprietatea publică a municipiului B acest spațiu, tribunalul a considerat că se impune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în B,-, conform nr.HG 2344/2004 și eliberarea acestui spațiu ocupat în prezent de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Municipiul B - prin
Primar, arătând că pricina este de natură civilă, astfel că prima instanță a încălcat regulile de competență materială absolută.
Susține recurentul că pentru valorificarea dreptului pretins de către reclamant, municipiul B nu avea la îndemână competența de a emite vreun act administrativ de recunoaștere a dreptului. Competența de reglementare a situației juridice a bunului în discuție aparține Guvernului și nu municipiului Valorificarea dreptului pretins de reclamant se face doar prin predarea posesiei bunului și nu prin emitere de acte administrative în regim de putere publică.
În recurs s-au invocat și motive de nelegalitate vizând fondul pricinii.
Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, este întemeiat.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui imobil și punerea acestuia la dispoziția reclamantului Consiliul Județean B, pârât fiind Municipiul
Ori, din modul în care este formulată acțiunea rezultă că obiectul acestuia nu este specific contenciosului administrativ, fiind o acțiune pur civilă, prin solicitarea reclamantului de recunoaștere a proprietății și de predare a unui imobil.
Este adevărat că pârâtul este o instituție de drept public, însă nu orice acțiune ori inacțiune a acestuia provoacă în mod absolut un litigiu de contencios administrativ.
Competența acestor din urmă instanțe este prevăzută la art. 8 din Legea nr. 554/2005, care, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, era restrânsă la anularea, în tot sau în parte, a unui act administrativ unilateral, la repararea pagubei cauzate și eventual, reparații pentru daune morale, precum și la nesoluționarea sau refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
Având în vedere acestea și, cum părțile au evaluat imobilul în litigiu la suma de 9.617.913.317 lei ROL,Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va casa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Botoșani - Secția Civilă, ocazie cu care vor fi avute în vedere și motivele de recurs care vizează fondul pricinii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Municipiul B - prin Primar, cu sediul ales în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 85 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul intimatJudețul B - prin Președinte,cu sediul în B, nr. 1-3, județul B, chemat în garanție fiindGuvernul României, cu sediul în B, sector 1.
Casează sentința atacată cu trimitere pentru rejudecare la Tribunalul Suceava - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond:
Tehnoredact./
2 ex. /16.06.2009
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Hîncu Cezar