Acțiune în revendicare. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL nr. 105/2009
Ședința public de la 23 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECTOR: - - -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare în vederea pronunțrii, apelurile declarate de reclamanta ( ) și de pârâta SC SRL (, împotriva sentinței civile nr. 220 din 27 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Maramure ș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL ( ), având ca obiect acțiune în revendicare.
S-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea apelantei -reclamante și din partea apelantei-pârâte.
dezbaterilor, susținerile și concluziile prților au fost consemnate în încheierea de ședinț din data de 09.06.2009, când pronunțarea hotrârii s-a amânat pentru termenul din 16 iunie 2009, iar mai apoi pentru termenul de azi, încheieri care fac parte integrant din prezenta hotrâre.
CURTEA,
Prin sentința civil nr. 220 din 27 ianuarie 2009 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Maramure ș s-au respins excepțiile privind necompetența general a instanțelor române și lipsa calitții procesuale active a reclamantei, invocate de pârâta B
S-a admis excepția invocat de pârâta B M, privind lipsa calitții sale procesuale pasive.
A fost admis în parte acțiunea formulat de reclamanta, cu sediul în of, Santon, 1EU, și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedur la, & ASOCIAȚII în B, Șos.- nr.4-8, Cldirea House, Intrarea de Vest, nr.8, sector 1 în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B M,-, jud.
Pârâta B M, a fost obligat s lase în deplin proprietate și liniștit posesie echipamentul de foraj minier constând în dou sonde de forare seria - - PN - nr.- și PN - nr.- împreun cu accesoriile acestora.
S-a respins captul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei echipamentului.
S-a respins acțiunea formulat de reclamant împotriva pârâtei
S-a admis în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecat, în sensul c a obligat pârâta B M, s plteasc reclamantei cheltuieli de judecat în cuantum de 86.323,79 lei.
Pentru a hotrî astfel, instanța a reținut cu referire la excepțiile invocate de ctre pârâta SC SRL B M, c acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, excepția de necompetenț general a instanțelor române nu a putut fi reținut, întrucât acțiunea în revendicare formulat de ctre reclamant, nu formeaz obiectul unui litigiu ce decurge din Contractul de vânzare-cumprare de prți sociale din data de 26.04.2007, întrucât nu a fcut obiectul acestui contract.
Respectivul contract a avut ca obiect doar vânzarea participației de 50% a, la capitalul social al, ctre cellalt acționar,.
Clauza compromisorie ar fi fost aplicabil numai dac în cuprinsul contractului menționat, s-ar fi fcut referire la, ca fiind inclus în obiectul contractului, or, o asemenea referire nu exist în contract.
La fila 6, paragraful 8 din contract, sunt menționate ca fcând obiect al contractului doar Activele și anume "Prțile sociale, Prțile Sociale și Acțiunile ".
Ca atare, în cauz nu este aplicabil Contractul de vânzare-cumprare din aprilie 2007, astfel încât soluționarea prezentei acțiuni în revendicare este de competența instanței române de drept comun, stabilit conform valorii obiectului cererii și locului sediului pârâtelor, respectiv Tribunalul Maramure
Calitatea procesual activ a reclamantei rezid atât din declarația autentificat din data de 3.11.2008 a furnizorului ui, firma suedez - Atlas, prin care atest c reclamanta a devenit proprietarul ui compus din dou sonde de foraj identificate prin serie și numr și c dreptul de proprietate s-a transmis la momentul încheierii contractului de credit (fila 284)
În ceea ce privește excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtei B M, s-a constatat c este întemeiat.
Din actele dosarului rezult c posesorul actual al ui este pârâta, acesta fiind evidențiat doar în actele contabile ale acestei societți, care nu a contestat faptul c posed bunul în discuție.
În cosecinț, nefiind dovedit faptul c pârâta BMp osed bunul litigios, instanța a admis excepția invocat și a constatat c aceast pârât nu are calitate procesual pasiv.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut c reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra echipamentului în momentul încheierii contractului de credit nr.-/2005 încheiat cu Atlas Finance AB.
Din cuprinsul primei pagini a Contractului de credit încheiat cu Atlas Finance, rezult c, în vederea achiziționrii de ctre reclamant a unui echipament compus din dou sonde de forare împreun cu accesoriile acesteia, de la vânztorul Atlas, reclamanta a beneficiat de finanțare sub forma creditrii în valoare de 721.817,34 USD.
La art.1 din Actul adițional la Contractul de credit nr.-/2005, s-a menționat în mod expres: Clauza 21 (Retenția titularului) din Condițiile Generale nu va fi valid. Prțile au convenit ca transferul total al proprietții asupra echipamentului s aib loc la momentul intrrii în vigoare a Contractului de creditare furnizor.
Întrucât pârâta B M, a invocat în favoarea sa prezumția de proprietate care opereaz în temeiul dispozițiilor art.1909 alin.1 din Codul civil, tribunalul a reținut c aceste dispoziții nu au relevanț în prezenta speț.
Regula instituit prin aceste dispoziții impune existența anumitor condiții, dintre care cele mai importante se refer la persoana care poate invoca aceste prevederi. Din aceast perspectiv textul de lege, poate fi invocat exclusiv de terțul dobânditor, care, cu bun credinț, dobândește bunul de la un detentor precar, cruia adevratul proprietar i l-a încredințat de bun voie.
În speț, detentorul precar, respectiv pârâta, a dobândit bunul de la adevratul proprietar, care i-a transmis dreptul de folosinț.
Aceeași pârât a încercat s își fundamenteze titlul de proprietate asupra ui în discuție, pe mai multe fapte și acte juridice.
Astfel, a susținut c reprezint un aport al plc la constituirea sa.
Aceast susținere nu are suport probator întrucât dreptul de proprietate asupra ui nu a fcut obiectul vreunui aport la capitalul social al.
Aportul celor doi asociați în a fost exclusiv în numerar în cuantum de 300.000 dolari SUA, sume ce au fost achitate integral de aceștia.
Nici și nici vreuna din societțile în care aceasta era acționar nu a deținut vreodat bunul în litigiu, printre activele sale.
Ulterior, pârâta a susținut c titlul su de proprietate asupra ui ar fi Contractul de vânzare-cumprare din 26.04.2007.
Nici aceast susținere nu are acoperire sub aspect probator, în contextul în care, dreptul de proprietate asupra ui, nu a fcut obiectul acestui contract.
În cele din urm, pârâta a invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului, ca urmare a importului, completrii declarațiilor vamale, plții TVA și menționrii ui, în documentele sale contabile.
Tribunalul a constatat c importul unui bun, nu echivaleaz cu transferul dreptului de proprietate, în condițiile art.644 și 645 din Codul civil român iar declarația vamal nu a putut fi considerat un titlu de proprietate. Împrejurarea c declarația vamal a fost completat de reprezentanții pârâtei, nu înseamn c a devenit proprietara bunului.
Întrucât echipamentul a fost trimis în țar de ctre reclamant, în mod evident obligația plții TVA îi incumb pârâtei.
Nici menționarea ui în documentele contabile ale pârâtei nu constituie titlu de proprietate, cât timp aceasta nu a precizat care este documentul justificativ care s ateste transferul dreptului de proprietate în patrimoniul s
Împotriva acestei hotrâri au declarat apel reclamanta și pârâta SC SRL.
Apelanta solicit admiterea apelului, modificarea hotrârii atacate în sensul respingerii excepției lipsei calitții procesuale pasive a pârâtei SRL, admiterea captului 1 din cererea de chemare în judecat și în contradictoriu cu pârâta SRL și obligarea acesteia s lase în deplin proprietate și liniștit posesie cele dou sonde de forare identificate cu seria - - PN -, nr. - și, respectiv, PN -, nr. -, împreun cu accesoriile acestora (""); admiterea captului 2 din cererea de chemare în judecat și obligarea pârâtelor la plata ctre apelant a sumei de 630.420,24 RON ( echivalentul sumei de 280.923,42 USD), calculat pân la data de 1 iulie 2008, precum și în continuare, pân la momentul restituirii efective a ui, cu titlu de chirie a ui su, în subsidiar, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinț a ui; obligarea pârâtelor la plata în întregime a cheltuielilor de judecat efectuate în fond; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecat efectuate în apel.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta arat c instanța a respins în mod greșit cererea acesteia de plat a unei sume de bani respectiv a chiriei datorate pentru echipament astfel cum rezulta din facturile lunare emise de aceasta. Din aceast perspectiv în mod nelegal și fcând o greșit aplicare a legii prima instanț a considerat c nu s-a fcut dovada locațiunii, deoarece între prți a fost încheiat, în mod tacit, un contract de locațiune pe durat nedeterminat. Întrucât aceasta nu a încheiat contractul de locațiune în form scris, existența și calificarea juridic a acestuia urmau a fi deduse de ctre prima instanț pe cale de interpretare deoarece acesta a fost încheiat prin simpla acceptare fr rezerve a propunerii de încheiere și prin punerea echipamentului în funcțiune.
În subsidiar, sunt datorate din perspectiva apelantei cel puțin daune pentru lipsa de folosinț, în ipoteza în care instanța nu va reține existența unui contract de locațiune încheiat în mod tacit, impunându-se astfel obligarea pârâtelor la plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinț a echipamentului din perspectiva împrejurrii c, pe toat perioada de la momentul solicitrii de restituire a bunului, reclamanta apelant a fost lipsit de folosința acestuia, el fiind utilizat în mod nelegal de ctre pârâte.
Cea de-a doua apelant, pârâta SC SRL solicit admiterea apelului, schimbarea hotrârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecat.
Un prim motiv de apel const în aceea c în mod greșit instanța de fond a respins excepția de necompetenț general a instanțelor române deoarece în conformitate cu prevederile art. 12.1.3 din Contractul de vânzare-cumprare de prți sociale încheiat la data de 26 aprilie 2007, se obliga s nu dispun de nici un element al activelor aparținând sau filialelor acesteia, între perioada dintre semnarea Contractului și finalizarea tranzacției dintre aceast societate și. era la momentul semnrii Contractului înregistrat ca mijloc fix în contabilitatea societții, intrând astfel sub incidența declarației și garanției prevzute la art. 12.1.3 din Contract.
În concluzie, în cazul existenței unui litigiu între o filial a și una a în legtur cu un mijloc fix, litigiul intr sub incidența prevederilor contractuale care stipuleaz c în cazul existenței unui litigiu în legtur cu executarea Contractului, acesta va fi soluționat prin arbitraj la.
Totodat, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calitții procesual-active a intimatei reclamante, având în vedere c în cauz nu s-a fcut dovada dreptului de proprietate al acestuia asupra echipamentului de foraj minier ce face obiectul prezentului dosar. Aceasta deoarece ne aflm în prezența unei acțiuni în revendicare care prin natura sa este o acțiune real a proprietarului care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Pe cale de consecinț din chiar definiția acțiunii în revendicare rezult în mod clar subiectele procesuale ale unei astfel de acțiuni, respectiv persoanele care se bucur de calitate procesual activ respectiv pasiv.
De aceea, în ceea ce privește calitatea procesual activ a reclamantului, acestuia îi incumb obligația de a proba calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului, în ipoteza contrar instanța urmând s constate lipsa legitimrii procesuale active și s resping acțiunea ca fiind introdus de o persoan fr calitate procesual activ.
Prin urmare, în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, respectiv a calitții procesual active, reclamantului îi revine aceast obligație de a depune un titlu de proprietate. Cum aceasta nu a depus nici un fel de document care s poat fi subsumat noțiunii de "titlu " de proprietate asupra ui ce face obiectul cauzei, de natur s confere calitate procesual activ intimatei reclamante în cauz, se impunea admiterea acestei excepții.
Pe de alt parte, instanța de fond a reținut în mod eronat c a dobândit dreptul de proprietate asupra ui ca efect al Contractului de credit încheiat cu ATLAS FINANCE AB, modificat prin actul adițional întocmit în data de 3 noiembrie 2008.
În acest sens, se susține c nu a dobândit prin nici unul dintre actele depuse la dosarul cauzei dreptul de proprietate asupra ui, idee pe care în mod greșit o acrediteaz instanța de fond.
În concret, din chiar preambulul contractului de credit reiese faptul c suntem în prezența a dou acte juridice distincte: pe de o parte este contractul de creditare, care nu face nici o referire la transferul dreptului de proprietate asupra ui ctre, iar pe de alt parte, un contract de achiziție, care nu a fost depus în probațiune la dosarul cauzei.
- mult decât atât, în contractul de credit nu se regsește nici o manifestare de voinț a ATLAS (subiect de drept distinct de ATLAS FINANCE ) în scopul transmiterii dreptului de proprietate asupra ui ctre un alt subiect de drept, deși ambele prți ale contractului de creditare recunosc faptul c, ATLAS, în calitate de productor este primul proprietar al ui și ca urmare singurul în msur s transmit dreptul su de proprietate unui alt subiect de drept.
S-a mai susținut c, contractul de credit face referire la semnarea unui certificat de recepție care ar face dovada recepției bunului de ctre, certificat de recepție care nu a fost semnat de ctre ATLAS și nici mcar de ctre prțile semnatare ale contractului de credit. Nu în ultimul rând din contractul de credit nu rezult cu certitudine dac respectivul credit este acordat pentru achiziționarea echipamentului revendicat.
În concluzie se arat c reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra ui ce face obiectul cauzei, nici ca efect al contractului de credit încheiat cu ATLAS FINANCE, nici ca efect al actului adițional la contractul de creditare și urmeaz ca instanța de apel s constate c însși reclamanta pretinde c a dobândit dreptul de proprietate în baza unui contract de vânzare cumprare care îns nu a fost depus în probațiune, și nu în baza contractului de creditare, al crui obiect a constat numai în acordarea unui credit pentru finanțarea achiziției unui echipament de foraj minier.
Un alt motiv de nelegalitate al hotrârii const în faptul c, instanța de fond a apreciat în mod greșit c nu a fcut dovada dreptului de proprietate asupra ui, apreciind c aceasta "a încercat s își fundamenteze titlul de proprietate asupra ui în discuție pe mai multe acte și fapte juridice".
Cu referire la acest aspect se arat c pârâta nu avea nici un fel de obligație legal de a face dovada dreptului su de proprietate asupra ui ce face obiectul cauzei ci dimpotriv aceasta a artat c a fost importat de ctre societate, împreun cu piesele sale de schimb, sens în care a depus la dosarul cauzei declarațiile vamale de import.
Ulterior, a fost înregistrat conform dispozițiilor fiscale în materie, în contabilitatea societții ca și mijloc fix.
Un ultim aspect de nelegalitate const în faptul c instanța de fond face o aplicație greșit a dispozițiilor art. 1854 și art. 1909 alin 1 cod civil care instituie dou prezumții legale de proprietate, apreciind pe de o parte c dispozițiile art. 1909 alin 1 nu au relevanț în speț, iar pe de alt parte, omite s se pronunțe în vreun fel cu privire la prezumția instituit de art. 1854 Cod civil.
Apelanta a depus întâmpinare prin care solicit respingerea apelului formulat de ca fiind nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecat.
Apelanta SC SRL a depus întâmpinare prin care solicit respingerea apelului declarat de reclamanta cu menținerea hotrârii în ceea ce privește soluția pronunțat de ctre instanța de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calitții procesuale pasive a pârâtei SC SRL, precum și cu privire la respingerea captului de cerere privind obligarea recurentei la plata sumei de 630,420,24 RON, cu titlu de chirie, cu cheltuieli de judecat.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constat urmtoarele:
Apelanta SC pretinde c cererea de revendicare mobiliar formulat de reclamanta nu ar fi de competența instanțelor române pe considerentul c echipamentele revendicate intr sub incidența contractului de vânzare cumprare de prți sociale care cuprinde o clauz compromisorie ce stabilește competența unui Tribunal arbitral de la.
Prima instanț a respins în mod corect excepția de necompetenț general a instanțelor române întrucât a crui revendicare s-a solicitat prin prezenta acțiune o prezentei acțiuni nu a format obiectul contractului de vânzare cumprare de prți sociale încheiat la data de 26 aprilie 2007 cel puțin din urmtoarele considerente:
Contractul la care se face referire a avut ca obiect doar vânzarea participației de 50 % a la capitalul social al, ctre cellalt acționar. Clauza compromisorie inserat în acest contract ar fi aplicabil prezentului litigiu numai în ipoteza în care în cuprinsul contractului menționat s-ar face referire la ca fiind inclus în obiectul contractului. Deoarece în cuprinsul acestui contract nu exist nici o referire la, nici pârâtele nu au putut face trimitere la o clauz expres în acest sens, ci doar afirm fr s dovedeasc c ar fi fcut obiectul contractului.
În concluzie, contractul la care se face referire nu cuprinde clauze referitoare la așa încât nici clauza compromisorie inserat în acest contract nu poate fi aplicabil speței.
Chiar apelanta pretinde c ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra ui prin efectul importului, completrii declarațiilor vamale, plata TVA aferent importului și menționarea bunului în documentele contabile. Ori, în susținerea excepției invocate, aceeași apelant afirm c a fost importat în februarie-martie 2007 iar contractul a fost semnat în aprilie 2007. În consecinț, era deja înregistrat ca mijloc fix în contabilitatea societții la data semnrii contractului.
Așadar, chiar dac ar fi devenit prin absurd proprietatea acesteia, prin efectul importului în februarie-martie 2007, acesta nu ar mai fi putut face obiectul contractului de vânzare cumprare din aprilie 2007.
Totodat, dispozițiile contractuale invocate de apelanta (art. 12.1.3) prevd c vânztorul prților sociale ( ) va proteja și va conserva toate activele deținute de grupul vânztorului și va asigura c acesta respect toate licențele și autorizrile aflate în vigoare. Prin urmare, clauza la care face referire apelanta se refer la activele grupului vânztorului și nicidecum la activele apelantei.
Concluzia fireasc care se desprinde din cele mai sus reținute este aceea c, nu a format obiectul contractului de vânzare-cumprare din data de 26 aprilie 2007 iar clauza compromisorie cuprins în acest din urm contract nu se aplic în privința acțiunii în revendicare formulat de reclamant motiv pentru care excepția necompetenței generale a instanțelor române a fost în mod întemeiat respins.
Prima instanț a respins în mod corect excepția lipsei calitții procesuale active a deoarece aceasta a fcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra ui prin contractul de credit nr. -/2005 încheiat cu ATLAS FINANCE AB și a actului adițional din 3 noiembrie 2008 care confirm c dreptul de proprietate asupra elor revendicate s-a transferat ctre reclamant înc de la data încheierii contractului de credit.
Susținerea acesteia din cererea introductiv potrivit cu care aceasta deține echipamentele în baza contractului de vânzare cumprare din 2005 este corect deoarece contractul de credit are atât natura juridic a unui contract de credit cât și a unuia de vânzare cumprare cât vreme în baza acestui contract a operat și transferul dreptului de proprietate.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtei apelante referitoare la încheierea actului adițional din 3 noiembrie 2008 ca fiind un înscris întocmitpro causadeoarece acesta nu este un înscris constatator al unui transfer al dreptului de proprietate realizat la momentul încheierii actului constatator, ci reprezint un înscris care confirm un transfer al dreptului de proprietate ctre înc din anul 2005.
Cât privește pretinsa lips de opozabilitate invocat de apelant cu privire la acest act adițional Curtea reține c acesta a fost supus procedurii apostilrii pentru a fi recunoscut pe teritoriul României iar actul în sine este un înscris sub semntur privat ce a dobândit recunoaștere în România, ca stat membru al Convenției d l Haga.
Deoarece a fost criticat soluția primei instanțe sub aspectul admiterii excepției lipsei calitții procesuale pasive al pârâtei, analizând aceast excepție din perspectiva motivelor de apel formulate, Curtea constat c prima instanț a dat o interpretare corect a acesteia, pentru cele ce urmeaz a fi artate.
Este unanim admis c, acțiunea în revendicare este acea acțiune real prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului su, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Cu alte cuvinte acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul neposesor, pretinde restituirea bunului su de la posesorul neproprietar.
Pornind de la definiția dat acțiunii în revendicare este fr îndoial c în materia acțiunii în revendicare calitatea procesual activ aparține proprietarului care a pierdut posesia bunului su în timp ce calitatea procesual pasiv aparține persoanei care deține posesia bunului respectiv posesorului neproprietar.
Având la baz aceste considerații teoretice este fr dubiu faptul c nu are calitate procesual pasiv în prezenta cauz, dat fiind c ce face obiectul acțiunii în revendicare promovate de ctre reclamant nu se afl și nu s-a aflat niciodat în posesia pârâtei.
Cât privește fondul cauzei instanța de apel reține c în mod corect prima instanț a considerat c reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra elor revendicate în baza contractului de credit încheiat în 2005 astfel cum a fost acesta modificat prin actul adițional din 3 noiembrie 2008.
Dreptul de proprietate asupra elor revendicate a intrat în patrimoniul reclamantei la momentul încheierii contractului de credit, moment la care ATLAS FINANCE AB a finanțat achiziția ui. În baza acestui contract de credit s-a pltit prețul ctre productor și s-a realizat transferul dreptului de proprietate ctre reclamant.
Aceasta rezult din însși cuprinsul contractului de credit încheiat în anul 2005 cât și din cuprinsul actului adițional din 3 noiembrie 2008 care confirm expres realizarea transferului dreptului de proprietate asupra ui ctre reclamant.
Pe de alt parte, pârâta apelant nu a fcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra elor aflate în litigiu.
Cum reclamanta a fcut dovada dreptului de proprietate asupra elor revendicate, revenea pârâtei s fac dovada pretinsului su drept de proprietate având în vedere c în cauz nu își gsesc aplicarea dispozițiile art. 1909 alin (1) și art. 1854 Cod civil invocate de pârâta apelant.
În interpretarea dispozițiilor art. 1909 alin (1) Cod civil, posesia de bun credinț a unui bun mobil instituie o prezumție de proprietate, absolut, dar nu irefragabil. Regula instituit prin dispozițiile sus menționate își gsește aplicarea numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ urmtoarele condiții: bunurile revendicate s fie bunuri mobile corporabile, bunul mobil s fie privit în mod individual și acestea s nu fie proprietate public sau bunuri accesorii unui bun imobil.
Alturat acestor condiții sunt necesare îndeplinirea condițiilor cu privire la persoana care poate invoca dispozițiile art. 1909 alin (1) Cod civil în sensul c numai terțul dobânditor care, cu bun credinț, dobândește bunul de la un detentor precar cruia adevratul proprietar i l-a încredințat de bun voie, și nu în ultimul rând condiții referitoare la posesia bunului în sensul c aceasta trebuie s fie real, util și de bun credinț.
De aceea, instanța apreciaz c pârâta apelant nu a fcut dovada modului de dobândire al bunului de la un detentor precar cruia adevratul proprietar s-i fi încredințat de bun voie ele aflate în litigiu așa încât aceasta nu poate invoca în beneficiul su dispozițiile art. 1909 alin (1) Cod civil.
Din probele administrate în fața primei instanțe a rezultat c ele au fost puse la dispoziția pârâtei apelante în scopul de a fi folosite la exploatarea minier de vreme ce grupul din care fcea parte reclamanta era asociat al pârâtei.
Dup cesionarea prților sociale reclamanta a solicitat restituirea elor așa încât aceasta nu a fcut dovada c ar fi dobândit ele de la un detentor precar al bunurilor crora reclamanta s le fi încredințat de bun voie.
S-a mai susținut de ctre pârât c prezumția de proprietate cuprins în art. 1854 Cod civil este una absolut în msura în care ar fi îndeplinite condițiile prevzute de art. 1909 -1910 Cod civil ori așa cum s-a artat mai sus în cauz nu sunt incidente aceste dispoziții.
Pârâta nu a fcut dovada unui titlu de proprietate propriu sau al modului de dobândire în calitate de proprietar. Aceasta deoarece pe parcursul derulrii procesului pârâta s-a pretins proprietara ui încercând s-și fundamenteze titlul su de proprietate pe mai multe fapte și acte juridice. Simplul fapt c au fost invocate mai multe modalitți, diferite, de dobândirea dreptului de proprietate duc la concluzia c aceasta nu deține nu titlu valabil asupra ui.
Inițial pârâta a susținut c ar fi reprezentat un aport al la constituirea sa îns aceast susținere nu poate fi reținut deoarece dreptul de proprietate asupra ui nu a fcut obiectul aportului la capitalul social al sau al vreuneia dintre societțile pârâte. Aportul celor doi asociați a fost exclusiv în numerar. Ulterior, aceeași pârât a pretins c titlul su de proprietate asupra ui ar fi contractul de vânzare cumprare din 26 aprilie 2007. În ceea ce privește aceast susținere așa cum s-a relevat și mai sus dreptul de proprietate asupra ui a fcut obiectul contractului de credit din 2005 și nicidecum a contractului de cesiune a acțiunilor în.
În fine, o ultim modalitate de dobândirea dreptului de proprietate invocat de pârâta este aceea a importului, a completrii declarațiilor vamale, a plții TVA și a menționrii bunului în documentele sale contabile.
Nici aceast susținere nu poate fi primit deoarece importul unui bun nu echivaleaz cu transferul dreptului de proprietate asupra acestuia, dup cum documentele necesare importului nu reprezint titlu de proprietate.
Simplele trimiteri ale pârâtei la declarațiile de import nu fac dovada dobândirii proprietții asupra elor, aceste înscrisuri pot face cel mult dovada calitții sale de importator, care nu se confund cu cea de proprietar.
Pe de alt parte, achitarea TVA-ului nu este de natur a crea un drept de proprietate în favoarea pârâtei. Aceasta deoarece pârâta urma s foloseasc pe teritoriul României și cum acesta a fost trimis în țar de ctre reclamant în mod evident TVA a fost achitat de pârât.
Nu în ultimul rând menționarea ui în documentele contabile ale pârâtei nu constituie un titlu de proprietate.
Reclamanta a criticat hotrârea primei instanțe sub aspectul respingerii cererii sale de obligarea pârâtei la plata chiriei în cuantum de 630.420,24 RON.
Sub acest aspect C reține c în mod corect prima instanț a respins acest capt de cerere apreciind c în cauz nu s-a probat existența unui contract de închiriere încheiat în mod valabil între reclamant și pârât.
Pornind de la definiția dat chiriei ca fiind prețul pe care locatarul îl pltește în schimbul folosinței lucrului se reține c obligația de a plti o sum de bani cu titlu de chirie nu poate exista distinct de existența unui contract de închiriere încheiat în mod valabil, în care s fie stabilit obligația locatarului de a plti chiria.
În concret, din probele administrate în cauz nu rezult încheierea unui contract de închiriere pentru simplul motiv c pârâta nu și-a dat niciodat acordul în vederea încheierii unui astfel de contract iar facturile depuse în probațiune nu au valoare probatorie deoarece nu au fost niciodat acceptate la plat de ctre pârât.
Faț de aceste considerente, instanța constat c în cauz nu se poate pune problema încheierii unui contract de închiriere între reclamant și pârât așa încât urmeaz a se pstra soluția primei instanțe de respingere a captului de cerere constând în obligarea pârâtei la plata chiriei.
Cât privește cererea reclamantei apelante de plat a sumei de 630.420,24 RON cu titlu de daune, pentru lipsa de folosinț, instanța reține pe de o parte c prejudiciul pentru lipsa de folosinț nu a fost determinat de ctre aceasta în fața primei instanțe, el fiind materializat în motivele de apel care îns nu pot fi primite date fiind dispozițiile imperative ale art. 294 Cod procedur civil.
Faț de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedur civil, urmeaz a se respinge ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamanta și pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanta cu sediul în B, Șoseaua - nr. 4-8 Cldirea HOUSE, Intrarea de Vest și pârâta SC SRL cu sediul în B-M- județul M împotriva sentinței civile nr. 220 din 27 ianuarie 2009 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Maramure ș pe care o menține în întregime.
Decizia este definitiv și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public din data de 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR GREFIER
- - --- - - -
Red./
5 ex./-
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Andrei Axente Irinel
