Acțiune în revendicare. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.115
Ședința publică din 13.03.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra apelul promovat de reclamanta - SRL P împotriva Sentinței comerciale nr.662/F din 01.06.2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr.345/2006 în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL - HOTEL SELECT
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.03.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 13.03.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată la numărul 5208 din 19 octombrie 2005 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamanta - SRL, cu sediul în municipiul P jud. Pac hemat-o în judecată pe pârâta - SRL - HOTEL SELECT cu sediul în S, jud. I și a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi restituie în natură bunurile pe care reclamanta le are în proprietate, individualizate în anexa nr.1 la contractul de vânzare - cumpărare nr. 12 din 25 august 2004. solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu - SRL, cu sediul în C, contractul de vânzare - cumpărare nr. 12 din 25 august 2004, prin care i-a vândut acestei societăți utilaje de spălătorie, bucătărie și frig în valoare de 44.035 Euro, transferul proprietății urmând să aibă loc la plata integrală a prețului (inclusiv a eventualelor diferențe de curs valutar).
A mai arătat că, pentru plata acestor bunuri, societatea cumpărătoare a emis o filă de CEC în valoare de 1.811.027.445 lei, fără acoperire și refuzată de bancă, motiv pentru care reclamanta a formulat plângere penală împotriva administratorului societății.
A susținut că societatea cumpărătoare și pârâta, fiind de rea - credință, au hotărât ca bunurilor în litigiu să li se piardă urma, astfel că acestea au fost transportate la hotelul "Select" din S, aparținând pârâtei și că pârâta, deși notificată despre adevăratul proprietar, le-a pus deja în exploatare, aceasta chiar și în condițiile în care administratorul judiciar numit de instanță în condițiile articolului 601 Cod procedură civilă i-a adus la cunoștință directorului hotelului calitatea sa.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 1909 alineat 2 Cod procedură civilă și pe dispozițiile Codului d e procedură civilă.
La 12 noiembrie 2004, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de valoarea de peste un miliard de lei a bunurilor revendicate. Pârâta s-a apărat și pe fondul cauzei, invocând faptul că a încheiat cu - SRL contractul de vânzare - cumpărare nr. 480 din 19 august 2004, prin care societatea s-a obligat să îi livreze 400 tone de motorină, pârâta plătind prețul de 1.830.000.000 lei. A arătat și faptul că societatea vânzătoare i-a comunicat cu adresa nr. 511 din 13 septembrie 2004 că nu mai poate livra motorina, dar că îi poate furniza alte produse în contul prețului achitat, că pârâta a acceptat pentru a-și recupera suma avansată, astfel că vânzătoarea i-a livrat utilaje și instalații de alimentație publică în valoare de 1.826.391.937 lei, pentru care a emis factura nr. - din 30 septembrie 2004.
Având în vedere că la data încheierii contractului nu l-a cunoscut pe proprietarul bunurilor, a susținut că nu i se poate reține reaua-credință și că, de vreme ce de la data dobândirii bunurile sunt în circuitul de alimentație publică, posesia exercitată asupra lor a căpătat prezumția absolută de proprietate în condițiile articolului 1909 Cod civil.
În subsidiar a solicitat aplicarea prevederilor articolului 1910 Cod civil, în sensul predării bunurilor adevăratului proprietar în schimbul sumei de 1.826.391.957 lei, pe care a achitat-o către -, motivat de faptul că a dobândit aceste bunuri de la o societate comercială ce are un asemenea obiect de activitate.
Prin sentința civilă nr. 1860 din 16 noiembrie 2004, Judecătoria Sloboziaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.
Pe rolul acestei din urmă instanțe cauza a fost înregistrată la nr. 158 din 12 ianuarie 2005. Prin sentința comercială nr. 29F din 7 februarie 2005, Tribunalul Ialomița, în baza articolului 7201Cod procedură civilă a respins cererea ca prematură.
Prin decizia comercială nr. 716 din 3 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr.781/2001, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială a admis apelul reclamantei, a desființat sentința comercială nr. 29F din 7 februarie 2005 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pe rolul Tribunalului Ialomița cauza a fost înregistrată la rejudecare sub nr. 346 din 9 februarie 2006.
Prin sentința comercială nr. 662 din 1 iunie 2006, pronunțată în acest dosar, Tribunalul Ialomițaa respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta - SRL S și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de rejudecare în fond a reținut în esență că reclamanta se legitimează procesual activ cu contractul de vânzare - cumpărare nr. 12 din 25 august 2004 și cu declarațiile vamale depuse în cauză, calitatea sa de proprietar conferindu-i folosința drepturilor civile și calitatea procesuală activă prevăzută de articolul 41 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut dispozițiile articolului 1909 Cod civil, care prevăd că lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără să fie nevoie de vreo curgere de timp și că în această materie posesia de bună - credință valorează proprietate. A mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că bunurile revendicate au ieșit din patrimoniul său fără voia sa, ci dimpotrivă, susținerile acestei părți cu privire la nerespectarea de către - SRL a obligațiilor acesteia neputând fi opusă pârâtei, cu care reclamanta nu se află în relații comerciale.
A reținut contractul de vânzare - cumpărare nr. 480 din 19 august 2004, încheiat de - SRL și de pârâtă cu privire la bunurile ce formează obiectul prezentului litigiu, după cum a reținut din interogatoriul administrat pârâtei că aceasta nu a cunoscut discuțiile în legătură cu proprietatea bunurilor, privind actele necesare unei utilizări conforme cu destinația.
A reținut, în privința bunei-credințe prevăzute de articolul 1909 Cod civil, că aceasta este întărită de faptul că bunurile i-au fost predate pârâtei de către cumpărătorul său, fiind transportate direct de la reclamantă, precum și de corespondența purtată cu reclamanta pentru asigurarea service-ului, în speță nefiind răsturnată prezumția de proprietate de care se bucură pârâta, în măsura în care aceasta obține un just titlu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub nr- din 14 septembrie 2006 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
La 30 noiembrie 2006, cu respectarea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă, reclamanta a depus motivele de apel, susținând că instanța de fond a considerat în mod greșit că reclamanta, deși a dovedit că este proprietara bunurilor, nu a dovedit că bunurile au ieșit din patrimoniul său fără voia sa și nici nu a răsturnat prezumția de proprietate instituită de articolul 1909 cod civil și care operează în favoarea pârâtei posesor de bună credință.
Apelanta - reclamantă a reiterat situația de fapt și a susținut că intimata - pârâtă a fost de rea-credință la momentul achiziționării bunurilor, aceasta în considerarea modului de achiziționare și a naturii bunurilor.
În ce privește natura bunurilor, apelanta - reclamantă a susținut că acestea nu sunt bunuri mobile obișnuite, ci că au un regim special, întrucât ele sunt supuse înmatriculării, având un cod și un număr de identificare ce sunt trecute în contractul încheiat de apelanta - reclamantă cu - SRL, dar care lipsesc din contractul de vânzare - cumpărare nr. 480/2004 încheiat de - SRL și de intimata - pârâtă.
A susținut, sub același aspect, că există obligația legală ca aceste bunuri să fie însoțite de garanție, de service în garanție și în postgaranție, ceea ce presupunea ca intimata - pârâtă să solicite vânzătoarei toate dovezile privind datele de identificare, garanție și service.
A susținut că împrejurarea de a-i fi acordat intimatei - pârâte service pentru bunurile în litigiu nu constituie o dovadă a bunei - credințe a intimatei - pârâte, ci dovada faptului că apelanta - reclamantă, în virtutea obligațiilor contractuale asumate față de producătorul bunurilor și în considerarea calității sale de reprezentant în România al acestui producător, și-a respectat obligația de a asigura service oricărei persoane juridice care utiliza acest tip de bunuri.
Tot în sprijinul susținerilor relative la natura juridică aparte a bunurilor apelantei - reclamante a arătat și că intimata - pârâtă a prezentat o parte redusă a cărților tehnice, dar nu a prezentat certificatul de garanție, procesul verbal de recepție, procesul verbal de punere în funcțiune și nici procesul verbal de instruire a personalului.
În privința modului în care au fost achiziționate bunurile de către intimata - pârâtă, apelanta - reclamantă a susținut că nu se poate reține ca titlu contractul de vânzare - cumpărare nr. 480/2004, întrucât acesta privește livrarea unei cantități de motorină și că bunurile în litigiu, în valoarea apropiată de cantitatea de motorină, au fost acceptate de intimata - pârâtă pentru a-și recupera creanțe izvorâtă din contractul nr. 480/2004, modul de achiziționare făcând dovada relei-credințe a intimatei - pârâte.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 287 Cod procedură civilă.
La 13 martie 2007, intimata - pârâtă a depus întâmpinare, prin care s-a apărat în fapt și în drept față de motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca întemeiat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Apelanta - reclamantă a sesizat instanța de fond cu o acțiune în revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile articolului 1909 alineat 2 Cod procedură civilă, însă aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speță, întrucât apelanta - reclamantă nu se află nici în ipoteza pierderii bunurilor și nici în cea a furtului acestora, ea desesizându-se voluntar de bunuri prin predarea lor către - SRL, în temeiul contractului de vânzare - cumpărare nr.12 din 25 august 2004.
Dar indicarea greșită a temeiului de drept nu este de natură a schimba natura juridică a cererii de chemare în judecată, care, atât față de dezvoltarea motivelor, cât și față de dezlegarea dată problemei de drept prin decizia comercială nr. 716 din 3 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 781/2005 al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, este indiscutabil o acțiune în revendicare mobiliară, în cadrul căreia proprietarul neposesor se îndreaptă împotriva posesorului despre care pretinde că este neproprietar, de esența acestei cereri fiind dispozițiile articolului 480 Cod civil.
În atare situație, Curtea constată că, plecând de la natura bunurilor revendicate, intimata-pârâtă i-a opus apelantei reclamantei prezumția de proprietate, instituită de dispozițiile articolului 1909 alineat 1 Cod civil în favoarea posesorului de bună credință.
Curtea reține că excepția este în principiu admisibilă, dar neîntemeiată raportat la circumstanțele cauzei. Astfel, excepția este admisibilă întrucât obiectul litigiului îl constituie bunuri mobile corporale, susceptibile așadar de a fi posedate. De asemenea, excepția este admisibilă întrucât intimata - pârâtă a dobândit aceste bunuri nu de la adevăratul proprietar (care este apelantul - reclamant), ci de la - SRL care, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineat 4 din contractul de vânzare - cumpărare nr.12/2004 și în raport de faptul neachitării prețului, avea calitatea de detentor precar. În fine, excepția este admisibilă și în considerarea faptului că apelanta - reclamantă, ca proprietar, s-a desesizat voluntar de bunuri, livrându-i-le cumpărătorului - SRL în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 12/2004.
Excepția este, însă, neîntemeiată, întrucât cu probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumția de bună credință a intimatei - pârâte posesoare. Curtea apreciază că, pentru a opune cu succes proprietarului excepția prescripției instantanee prevăzută de articolul 1901 alineat 1 Cod civil, intimata - pârâtă trebuia să fie acționat cu bună - credință la momentul dobândirii bunurilor. B - credință se apreciază în speță raportat la natura operațiunii juridice prin care intimata-pârâtă a dobândit bunurile; sub acest aspect, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod eronat că titlul cu care intimata - pârâtă a dobândit bunurile îl reprezintă contractul de vânzare - cumpărare nr. 480 din 19 august 2004, întrucât acest contract are ca obiect vânzarea de către - SRL a cantității de 400.000 lei de motorină la prețul de 23.600 lei per litru (filele 12 -14 ale dosarului nr. 158/2005 al Tribunalului Ialomița ).
În realitate, așa cum intimata - pârâtă s-a apărat în mod constant, livrarea cantității de motorină nemaiputându-se realiza în termeni contractuali, vânzătoarea a propus și intimata - pârâtă a acceptat ca în schimbul prețului plătit să i se livreze bunurile în litigiu, pentru care s-au întocmit facturile fiscale nr. 0- și nr. - din 30 septembrie 2004. Această operațiune, în lipsa unui act scris, nu valorează novație, întrucât nu este întrunită cerința articolului 1130 Cod civil, voința de a nerezultând din act.
Ea valorează în schimb dare în plată,întrucât pentru stingerea obligației s-a acceptat livrarea altor bunuri decât cele convenite inițial.
În atare situație, vânzătorul - SRL avea obligația - pentru a face o plată valabilă - de a face dovada că este proprietarul capabil să dea bunurile în plată, astfel cum impun prevederile articolului 1095 alineat 1 Cod civil, după cum intimata-pârâtă, ca beneficiar al plății, avea obligația de a se asigura de faptul că societatea cocontractantă este proprietar și că dobândește astfel bunurile în termeni legali.
Nu s-a dovedit că intimata - pârâtă ar fi întreprins demersuri în sensul celor arătate, demersuri care să vizeze titlul cu care - SRL deține bunurile și care o îndrituiește să le înstrăineze.
În plus față de această obligație de diligență impusă de prevederile articolului 1095 alineat 1 Cod civil, Curtea apreciată că intimata - pârâtă era ținută la a verifica titlul celui care dădea în plată bunurile în litigiu și în considerarea naturii și a regimului juridic special al acestora, care reies din dovada de acceptare aflată la fila 47 dosarului nr. 346/2006 al Tribunalului Ialomița. Chiar dacă această dovadă nu face referire la bunurile din litigiul de față, ea se referă la aparate consumatoare de combustibili gazoși (așa cum sunt cele în litigiu), cărora le sunt aplicabile dispozițiile HG 453/2003(în forma inițială). Aceste prevederi legale, conform articolului 1, sunt aplicabile aparatelor consumatoare de combustibili gazoși, nefăcându-se dovada că în speță, prin condițiile concrete de folosire a lor, intimata - pârâtă s-ar încadra în situația de excepție prevăzută de alineatul 2 al aceluiași articol.
În atare situație, intimata - pârâtă avea obligația de a se asigura că persoana de la care a primit în plată aceste bunuri a obținut de la organismul de control (Inspecția de Stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune și instalațiilor de ridicat) prevăzut de articolul 8, la capătul procedurii prevăzute de articolul 9 (+anexa nr.4) și de articolul 13 din HG nr. 453/2003, dovada de evaluare a conformității aparatelor consumatoare, necesară (pe lângă certificatul de garanție) în vederea realizării importului acestora.
-se în disprețul acestor prevederi legale (a căror necunoaștere nu poate fi invocată) intimata - pârâtă nu poate pretinde că a fost de bună-credință la acceptarea în plată a bunurilor litigioase, reaua sa credință fiind apreciată pe de o parte în raport de prevederile articolului 1095 alineat 1 Cod civil și pe de altă parte în raport de prevederile HG nr. 453/2003.
Nu în ultimul rând, Curtea apreciază că este în concordanță cu considerentele despre reaua-credință a intimatei - pârâte și propria susținere a acesteia despre dobândirea bunurilorde la o societate comercială ce are un asemenea obiect de activitate(susținerea fiind făcută în finalul întâmpinării aflate la fila 7 dosarului nr. 5208/2004 al Judecătoriei Slobozia ). Or, din nici un înscris de la dosar nu reiese care era obiectul de activitate al - SRL, iar la nivelul aparenței de drept există o diferență semnificativă între activitatea de vânzare de motorină și vânzarea de aparatură consumatoare de combustibili gazoși, din import, această diferență neputând consolida prezumția de bună-credință a intimatei - pârâte.
Aceste considerente au fundamentat și soluția Curții de neaplicare a dispozițiilor articolului 1910 Cod civil, întrucât vinderea nu a fost publică și nici nu s-a dovedit că - SRL vinde în mod curent astfel de bunuri.
Ca atare, în lipsa bunei-credințe, prezumția de proprietate conferită posesorului bunurilor mobile de articolul 1901 alineat 1 Cod civil este răsturnată, instanța de fond reținând greșit atât situația de fapt, cât și incidența acestor prevederi legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul articolului 295 și 296 Cod procedură civilă Curtea va admite apelul, va schimba în parte hotărârea apelantă și, în baza articolului 480 Cod civil, o va obliga pe pârâtă să restituie în natură bunurile ridicare în anexa nr. I la contractul de vânzare - cumpărare de bunuri nr. 12 din 25 august 2004, încheiat între reclamantă și - SRL.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate și în temeiul articolului 298, raportat la articolului 274 Cod procedură civilă, o va obliga pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în P,- A, Județ P, împotriva Sentinței comerciale nr.662/F din 01.06.2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr.345/2006 în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL - HOTEL SELECT, cu sediul în S,-, Județ
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că admite cerea reclamantei.
Obligă pe pârâtă să restituie în natură reclamantei următoarele bunuri, indicate în anexa I la contractul de vânzare - cumpărare de bunuri nr.12 din 25 august 2004, încheiat între reclamantă și - SRL: mașină de spălat turație înaltă - cod; uscător rufe 20- 25 kg. - cod; calandru de uscare - cod /30AVL; cuptor pizza- cod MF/8.S; suport cald pentru cuptor pizza - cod 02145; mașină gătit 6 ochiuri +cuptor (gaz) - cod -12G; grill cu suprafață lisă 2/3 și 1/3 striată (gaz) - cod - 6GM; suport grill - cod BV 7-6; ușă suport grill - cod - P6; bain - - cod B7 - 4G; crossbar bain- - cod XB-TB; suport bain- - cod -4; ușă suport bain- - cod -P4; fripteusă 2 cuve - cod F7-6G10; element neutru - cod -4; suport element neutru - cod -4; ușă suport element neutru - cod -P4; suport raft - cod - RG; raft - cod -/1; masă poziția 2 - cod -2P/V; masă de preparare carne - cod -10; masă dulap - cod - 126; spălător -cod LN-715; masă lucru - cod TA-126; masă preparare legume - cod -10; masă de lucru - cod TA-20; spălător vase mari - cod LP-212; spălător 2 cuve + platformă - cod LN - 1625D; masă lucru - cod TA -15; hotă centrală - cod - 15/20; motor exterior.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei 9.490,30 lei cheltuieli de judecată fond și apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
