Acțiune în revendicare. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 133/2009
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1905 din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - )., având ca obiect acțiune în revendicare.
La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și nu a fost aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Se constată că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare a căii de atac promovată, deși prin citația primită, conform art. 20 al.2 din Legea nr. 146/1997 a fost înștiințată să achite suma datorată până la acest termen de judecată.
Față de cele constatate, reprezentantul intimatei invocă excepția netimbrării apelului, solicitând admiterea excepției și în consecință anularea apelului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1905 din 13 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis in parte actiunea formulata de reclamanta - SRL impotriva paratei - SRL.
Parata a fost obligată sa-i lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie imobilele situate in C-N, P-ta, Complex Comercial, respectiv apartamentul 17, cu nr. cadastral 19278 -C1- C, inscris in CF - si apartamentul 18, nr. cadastral 19278 - C - /A, inscris in CF -.
S-a respins ca inadmisibila cererea privind obligarea paratei la plata daunelor cominatorii.
Parata a fost obligată la plata, in favoarea reclamantei, a sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ este proprietară tabulară asupra apartamentelor nr. 17C și 18, situat în Complexul comercial fiind înscrise în CF nr. - C N nr. cadastral 19278-CI- C și respectiv, nr. cadastral 19278-C1- înscris în CF -, potrivit extraselor CF depuse la dosar (5-6).
În baza contractului de schimb încheiat la 24.03.1997 cu MEȘTEȘUGĂREASCĂ, imobilele menționate au intrat în patrimoniul cooperativei meșteșugărești.
Această convenție a fost desființată prin sentința comercială nr. 3626/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, părțile fiind repuse în situația anterioară.
În perioada în care imobilele în litigiu s-au aflat în patrimoniul cooperativei meșteșugărești, acestea au fost închiriate pârâtei - SRL, potrivit contractelor nr. 471/30.05.2005 (40-43) și nr. 521/05.04.2007 (44-47).
Prin desființarea pe cale judiciară a contractului de schimb, desființare care și-a produs efectele retroactiv, toate actele juridice încheiate de către meșteșugărească cu privire la imobile, au fost la rândul lor desființate, potrivit principiului accesorium servitum principale.
Prin notificarea nr. 578 din 06.11.2008 reclamanta i-a adus la cunoștință pârâtei faptul că în calitate de proprietară a imobilului, o somează ca în termen de 5 zile de la primirea actului, să îl elibereze, întrucât îl deține fără un titlu valabil.
Apărările pârâtei în sensul că deține cele două apartamente în baza unui titlu valabil, respectiv a contractului de închiriere încheiat cu MEȘTEȘUGĂREASCĂ, au fost neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Titlul în baza căruia MEȘTEȘUGĂREASCĂ a închiriat imobilele a fost desființat cu efect retroactiv de către instanța de judecată.
Prin urmare, contractele de închiriere încheiate cu - SRL au încetat să-și producă efectele tocmai datorită faptului că locatorul și-a pierdut dreptul de folosință asupra imobilelor.
Faptul că închirierea a fost stabilită până la data de 01.01.2010, nu poate să-i fie opozabilă proprietarului, întrucât, prin desființarea contractului de schimb și repunerea părților în situația anterioară, s-a ajuns în situația în care se apreciază că MEȘTEȘUGĂREASCĂ nu a avut niciodată vreun drept asupra imobilului.
În aceste condiții, contractul de închiriere încheiat cu - SRL, nu poate produce nici un efect juridic, chiar dacă locatarul este "de bună credință".
Acceptarea plății făcute de către - SRL, în baza facturilor fiscale emise începând cu luna iulie 2008, nu echivalează cu o nouă locațiune, sumele fiind încasate de către reclamantă, cu titlu de contravaloare folosință imobil, în încercarea de a-și reduce pagubele generate de ocuparea spațiului de către pârâtă.
Cu toate acestea, intenția reclamantei de a reintra în posesia celor două apartamente, ocupate de către pârâtă, este neechivocă, ea rezultând în mod expres din notificarea menționată.
Nu s-a putut reține nici ideea unei tacite relocațiuni, întrucât nu există identitate de părți între contractul inițial, încheiat de pârâtă cu MEȘTEȘUGĂREASCĂ și un eventual nou contract de închiriere, care să reprezinte practic o prelungire a celui dintâi.
Trebuie subliniat și faptul că o eventuală relocațiune sau chiar o nouă închiriere a imobilelor, trebuia să aibă girul administratorului judiciar, întrucât societatea reclamantă este supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
În speță, nu s-a făcut dovada de către pârâtă, în condițiile art. 1169.civ. a acordului administratorului judiciar, cu privire la o prelungire a termenilor închirierii.
Chiar și în ipoteza în care s-ar accepta ideea creditată de pârâtă, potrivit căreia, prin încasarea sumelor stabilite cu titlu de chirie, de către reclamantă, ar fi operat o tacită relocațiune, această instituție juridică este limitată în timp, până la momentul în care locatorul înțelege să denunțe unilateral contractul.
Reclamanta și-a exprimat poziția cu privire la închiriere prin notificarea comunicată în luna noiembrie 2008 pârâtei, astfel încât, nu se mai poate reține ideea acreditată de către pârâtă, potrivit căreia ocuparea spațiului se realizează în baza unui titlu valabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL prin reprezentant - SRL înregistrat la data de 10 august 2009.
În conformitate cu dispozițiile art.3 lit b și raportat la art.11 alin 1 pct 1 din Codul d e procedură civilă s-a stabilit în sarcina apelantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 4 lei, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 apelanta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 7 septembrie 2009 (4), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca netimbrat.
Apelanta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată să achite intimatei SRL suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta - SRL cu sediul în C-N Calea nr. 11.10 județul C împotriva sentinței civile nr. 1905 din 13.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj.
Obligă apelanta să achite intimatei. SRL cu sediul în C-N-.8 județul C suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex./15.10.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu