Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂN IA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.126
Ședința publică din 25 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, str. -. -. Al., nr. 50, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 796/17.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Timiș privind pe debitoarea intimată, prin lichidator judiciar Ferm Consult, cu sediul în T,-.
La apelul nominal sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă,
CURTEA
Constatând că prin sentința comercială nr. 796/17.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Timiș s‑a constatat nulă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei formulată de lichidatorul judiciar, s‑a închis procedura insolvenței față de debitorul și s‑a dispus radierea din Registrul Comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați și s‑a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență,
Având în vedere că împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență, cu motivarea că:
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041din același cod;
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă);
Judecătorul-sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si următoarele fiind evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți;
Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credința sau cu neglijență, creditorii ne mai putându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu;
Lichidatorul trebuia sa menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, el nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe;
Faptul că creditoarea este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s‑a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina instanță de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de prima instanță;
Administratorul debitoarei a dat dovadă de rea‑credință în exercitarea atribuțiilor sale, atunci când a dus pe debitoare spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându‑se și;
a suferit un prejudiciu a cărui existența certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului;
Prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, această omisiune nefiind întâmplătoare, vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membrii ai organelor de conducere;
În acest sens legiuitorul, în textul legii, folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabila pentru realizarea efectului.
Astfel, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, se impune concluzia existentei unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit;
Din perspectiva reglementarii prevăzute de Legea nr. 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art. 138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnum emergens cât și pentru lucrum cessans iar sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt ca veritabili administratori, obligația subzistând dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
Văzând că nu s‑a formulat întâmpinare cu privire la motivele de recurs,
Reținând în drept că potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin săvârșirea anumitor fapte anume prevăzute de textul lege respectiv,
Că potrivit aceluiași text de lege și comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea menționată și răspunderea amenință să se prescrie,
Că, în fapt, prima instanță a fost sesizată cu o atare acțiune de către lichidatorul judiciar, cererea acestui fiind însă declarată nulă,
Considerând, raportat la termenii în care este redactat recursul, că creditoarea recurentă nu are calitatea de a se substitui lichidatorului judiciar, criticând soluția dată cererii formulată de către acesta, respectiv că cererea recurentei de a se dispune angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare, apare ca o cerere nouă care nu poate fi primită direct în recurs, este făcută de o persoană fără calitate, respectiv de un creditor, nu de către comitetul creditorilor și în lipsa autorizației care nu a fost și nu era cazul a fi fost solicitată judecătorului sindic în ipoteza în care exista o cerere a lichidatorului judiciar pentru angajarea răspunderii, astfel că nu este admisibilă,
Că prin urmare, în aceste condiții, recursul este neîntemeiat și, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, trebuie respins,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, str. -. -. Al., nr. 50, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 796/17.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Timiș privind pe debitoarea intimată, prin lichidator judiciar Ferm Consult, cu sediul în T,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-escu
GREFIER
Red. /Tehnored.
2 ex./19.12.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba