Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 10/
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 838/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare M & M G, prin lichidator judiciar 2000. G, cu sediul în G, strada -, - 2,. 28, și în strada regiment 11, nr. 50, - 1,. 45, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită potrivit dispozițiilor
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:
Curtea constată procedura completă și lipsa părților de la acest prim termen, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 838/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galațis -a respins ca nefondată cererea de autorizare antrenare răspundere administrator formulată de
Totodată, s-a admis raportul final întocmit de lichidatorul debitoarei M & M. G, dispunându-se, pe cale de consecință, închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că:
În temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În fapt, prin încheierea nr. 8732 din 26.08.2006, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galația dispus dizolvarea societății debitoare la cererea formulată de B, dispunându-se înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii privind numirea ca lichidator a societății 2000
Debitoarea M & M G datorează B suma de 679,22 lei.
Nu a fost posibilă în cauză întocmirea raportului privind cauzele ce au condus la starea de insolvență și arătarea persoanelor vinovate.
În exercitarea atribuției privind conducerea activității debitoarei, lichidatorul nu a identificat în averea acesteia bunuri sau valori care să poată fi valorificate pentru acoperirea pasivului din lipsa documentelor contabile.
Față de cererea de autorizare antrenare răspundere, instanța a reținut că din nici un act depus la dosarul cauzei nu reiese faptul că cei doi administratori ar fi primit notificarea lichidatorului de predare acte, aceasta întorcându-se cu mențiunea "avizat, expirat termenul".
De altfel, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. "Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei persoană juridică ori dacă aceasta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Judecătorul sindic a analizat total eronat cererea formulată de către creditoarea
Cererea este legală, premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale care este cerută în cursul procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006 și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului.
Potrivit disp. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Pentru motivele expuse mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, recurenta a apreciat că motivele de reformare a hotărârii pot fi subsumate temeiurilor de recurs prev. de art. 304 pct. 5, 304 pct. 7 și 304 pct. 9.pr.civ.
Recursul de față este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Față de împrejurarea că lichidatorul judiciar a omis să solicite antrenarea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei, cererea de autorizare promovată de unicul creditor în cauză este una justificată care se impunea a fi admisă cu consecința oferirii posibilității aceluiași creditor de sesizare a judecătorului sindic cu o cerere de antrenare răspundere patrimonială în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Respingând cererea de autorizare, fără o argumentație coerentă, judecătorul sindic a făcut observații vis-a-vis de neîndeplinirea condițiilor de antrenare a răspunderii foștilor administratori, în condițiile în care nu era sesizat cu o cerere de antrenare răspundere patrimonială.
Procedând astfel, judecătorul sindic a pronunțat o soluție vădit nelegală a cărei reformare se impune cu prioritate, în virtutea disp. art. 312 alin. 3 teza II în referire la art. 304 pct. 9.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 838/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Casează sentința comercială nr. 838/10.09.2007 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
Grefier, |
GI/06.02.2008
/2 ex/07.02.2008
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Gina Ignat