Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Numr în format vechi 53/F/1/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIAL
DECIZIA NR. 101
ȘEDINȚA PUBLIC DE - 2008
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECTOR - -
JUDECTOR - -
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul pârât împotriva sentinței nr.507 din 22 octombrie 2007 pronunțat de judectorul delegat de la Tribunalul O l t, în dosarul nr.98/F/-, în contradictoriu cu intimata creditoare BRD GENERALE- SUCURSALA O și intimata debitoare SC ORION SRL O prin lichidator S, având ca obiect angajarea rspunderii membrilor organelor de conducere (Legea nr.85/2006 art. 138).
La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei dup care, constatându-se cauza în stare de judecat, s-a trecut la soluționare
CURTEA
Asupra recursului de faț:
Prin sentința nr.507 pronunțat la data de 22 octombrie 2007 în dosarul nr- (numr în format vechi 98/F/20905), Tribunalul Olt - Secția Comercial și de contencios Administrativ a admis cererea formulat de S, lichidator al debitoarei SC ORION SRL O și a dispus antrenarea rspunderii administratorului social, pentru întreg pasivul debitoarei, sumele obținute prin executare silit urmând a fi destinate acoperirii creanțelor creditorilor.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut c potrivit art. 138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judectorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoan juridic, ajuns în stare de insolvenț, s fie suportat de membrii organelor de supraveghere din cadrul societții sau de conducere, precum și de orice alt persoan care a cauzat starea de insolvenț a debitorului, folosind bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, ținând o contabilitate fictiv sau fcând s dispar unele documente contabile ori neținând contabilitatea în conformitate cu legea, precum și prin deturnarea sau ascunderea unei prți din activul persoanei juridice, ori mrirea în mod fictiv a pasivului acesteia.
În cauz, din rapoartele lichidatorului judiciar rezult c actele contabile ale societții debitoare nu au fost puse la dispoziția lichidatorului și c nu a fost ținut evidența contabil în conformitate cu legea, iar înstrinarea autoturismul Cielo, înregistrat în evidențele fiscale pe numele debitoarei, echivaleaz cu ascunderea activului persoanei juridice și folosirea bunurilor în interes propriu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, recurenta pârât a invocat, în esenț c, judectorul sindic a înclcat rolul activ al instanței și nu a acordat un termen de grație pentru întocmirea unui plan de redresare.
Recurenta pârât a mai invocat c procedura de citare nu a fost legal îndeplinit și nu a avut cunoștinț de termenul la care s-a soluționat cererea, înclcându-se astfel dreptul la aprare. Așa fiind s-a aflat în imposibilitatea de a propune probe prin care s demonstreze c nu este real situația de fapt reținut de judectorul sindic privind înstrinarea cu rea - credinț a autoturismului CIELO și a neținerii unei evidențe contabile în conformitate cu dispozițiile legale.
De asemenea, a mai susținut c în mod greșit judectorul sindic a respins, fr s motiveze, cererea lichidatorului prin care acesta a solicitat amânarea cauzei pentru a face dovada soluționrii dosarului ce avea ca obiect anularea actului de înstrinare a autoturismului CIELO, pronunțând astfel o hotrâre netemeinic.
Examinând actele și lucrrile dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotrârii recurate, Curtea reține urmtoarele:
Cerea de antrenare a rspunderii a fost înregistrat la 2.07.2007 și a fost soluționat la data de 22.10.2007.
Motivul de recurs potrivit cruia recurenta nu ar fi avut cunoștinț de proces urmeaz s fie înlturat deoarece administratorul a fost citat pentru termenul din 24.09.2007 și cel din 22.10. 2007, conform dovezilor de la filele 4 și 6 dos. fond.
Așa fiind, în cauz au fost respectate dispozițiile art. 85 proc.civ.
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judectorul sindic poate dispune la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, ca o parte a pasivului debitorului, persoan juridic, ajuns în stare de insolvenț, s fie suportat de ctre membrii organelor de supraveghere din cadrul societții sau de conducere, precum și de orice alt persoan care a cauzat starea de insolvenț a debitorului, prin una dintre urmtoarele fapte anunțate la lit.a-
Conform art. 138(1) lit.a din Legea nr. 85/2006 pentru antrenarea rspunderii se cere ca bunurile sau creditele persoanei juridice s fie folosite în interes propriu sau în cel al unei alte persoane.
Potrivit art.138 (1) lit.e din legea invocat, pentru antrenarea rspunderii se cere ca persoana rspunztoare s fi deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice sau s fi mrit în mod fictiv pasivul acesteia.
Faptele pentru care poate fi antrenat rspunderea prevzut de lit.d art. 138 din Legea nr. 85/2006 se refer la ținerea unei contabilitți fictive, neținerea contabilitții în conformitate cu legea sau au fcut s dispar documente contabile. Fapta se poate svârși în trei modalitți:
- ținerea unei contabilitți fictive, constând în înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natur s denatureze situația financiar a debitorului;
- neținerea contabilitții în conformitate cu legea contabilitții și cu alte legi speciale;
- dispariția unor documente contabile.
Conform art.35 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat s depun la dosarul cauzei actele și informațiile prevzute la art. 28 alin. (1).
Potrivit art.28 din legea invocat trebuie depuse urmtoarele acte:
a) bilanțul certificat de ctre administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedent datei înregistrrii cererii de deschidere a procedurii;
b) o list complet a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și bncile prin care debitorul își ruleaz fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;
c) o list a numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, artându-se suma, cauza și drepturile de preferinț;
d) o list cuprinzând plțile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrrii cererii introductive;
e) o list a activitților curente pe care intenționeaz s le desfșoare în perioada de observație;
f) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
g) o list a membrilor grupului de interes economic sau, dup caz, a asociaților cu rspundere nelimitat, pentru societțile în nume colectiv și cele în comandit;
h) o declarație prin care debitorul își arat intenția de intrare în procedura simplificat sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitții ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dac aceast declarație nu va fi depus pân la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezum c debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate;
i) o descriere sumar a modalitților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activitții;
j) o declarație pe propria rspundere, autentificat la notar ori certificat de un avocat, sau un certificat de la registrul societților agricole ori, dup caz, oficiul registrului comerțului în a crui raz teritorial se afl domiciliul profesional/sediul social, din care s rezulte dac a mai fost supus procedurii prevzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulrii cererii introductive;
k) o declarație pe propria rspundere autentificat de notar sau certificat de avocat, din care s rezulte c nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracțiuni prevzute în Legea concurenței nr. 21/1996 și c administratorii, directorii și/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancrut frauduloas, gestiune frauduloas, abuz de încredere, înșelciune, delapidare, mrturie mincinoas, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;
l) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piaț reglementat a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
Or, recurenta neconformându-se obligațiilor legale nu poate invoca în aprare propria-i culp.
De altfel, nici în recurs acesta nu a depus acte din care s rezulte c s-a conformat dispozițiilor legale, încât în mod corect judectorul sindic a reținut c fapta recurentei se încadreaz în cazurile prevzute de lege și c între fapt și încetarea plților exist un raport de cauzalitate dintre fapt, condiții esențiale pentru antrenarea rspunderii administratorului social.
Faț de cele reținute deja, Curtea constat a fi îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041proc.civ. și în temeiul art. 312 proc.civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât, domiciliat în - O,-, județul O, împotriva sentinței nr.507 din 22 octombrie 2007 pronunțat de judectorul delegat de la Tribunalul O l t, în dosarul nr.98/F/-, în contradictoriu cu intimata creditoare BRD GENERALE- SUCURSALA O, cu sediul în S, Bulevardul, nr.51, județul O și intimata debitoare SC ORION SRL O prin lichidator S, cu sediul în S, strada -,.1C,.A,.1, județul O.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 11 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECTOR, - - | JUDECTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.CM/3 ex.
Jud.fond
Tehnored.LP/4.03.2008
15 Februarie 2008
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Carmen Mladen, Carmen Popescu