Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1041/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.1041/R-COM
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim
- - - judecător
- -- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții și, ambii domiciliați în Rm. V,-, județul V, împotriva sentinței nr.176 din 04 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele - SERV SRL, cu sediul în Rm. V, str.G-ral nr.12, -.A,.4, județul V, - SRL, cu sediul în B,-, sector 6 și Banca Română de Dezvoltare- Sucursala cu sediul în Rm. V, str.G-ral nr.18, județul V, pârâtul, domiciliat în C,-, județul V și intervenienta - SRL, cu sediul în B, B-dul - -, incinta, clădirea 59, nr. 6, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2007, precizată ulterior, reclamantul Comitetul Creditorilor desemnat în procedura insolvenței privind pe debitoarea a chemat în judecată pe pârâții, și pentru ca în calitate de administratori ai debitoarei, să fie obligați în baza art.138 lit.a, b, c, d și e din Legea nr.85/2006 la plata sumei de 2.243.382,75 lei, reprezentând pasiv neacoperit.
În motivarea acțiunii s-a susținut că în calitate de administrator al societății debitoare, pârâții sunt vinovați de folosirea bunurilor acesteia, potrivit constatărilor din raportul lichidatorului judiciar desemnat în cauză.
Astfel, în luna iulie 2006, debitoarea avea mărfuri pe stoc în valoare de 938.330 lei, clienți de încasat în sumă de 458.381 lei, în casieria unității existând sumele de 39.075 lei și 49.174 lei ce nu s-au găsit însă cu prilejul inventarierii bunurilor acesteia.
Deosebit, debitoarea a achiziționat materiale de construcții de la creditoarea Suport Serv pe care nu avea unde să le depoziteze, ceea ce conduce la concluzia că administratorii le-au folosit în interes propriu, după cum au folosit și un credit obținut de la. Sucursala V, deoarece nu au respectat destinația împrumutului și nu au prezentat o justificare a folosirii acestuia.
În același sens au susținut că pârâții au efectuat acte de comerț pentru care au garantat cu bunurile debitoarei și anume două bilete la ordin, pentru care nu exista un cont bănesc disponibil și totodată au reluat activitatea societății după ce fusese suspendată timp de 3 ani, în această perioadă contractându-se un împrumut bancar și fiind prejudiciate mai multe persoane juridice.
S-a mai susținut că actele contabile ale debitoarei nu au fost predate lichidatorului judiciar și că lipsa evidenței contabile, conduce la aprecierea ținerii unei contabilități fictive de către pârâți, și în fine, debitoarea nu are active în patrimoniul său, deși a obținut un credit bancar și a încheiat contracte de livrări de bunuri care ulterior nu au mai fost achitate.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.176/4 februarie 2009 admis acțiunea și a obligat pe pârâți în solidar să plătească reclamantei debitoare suma de 2.243.382,75 lei.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Societatea debitoare înființată în martie 2003, avut ca principală activitatea fabricarea de construcții metalice și părți componente ale construcțiilor, ultimul său sediu fiind potrivit contractului de comodat încheiat pe o perioadă de 1 an, la data de 1 noiembrie 2006, în comuna, județul
Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2003, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Vaa dmis cererea formulată de debitoare și a suspendat temporar activitatea acesteia pe o perioadă de 3 ani, respectiv până în mai 2006, când a fost reluată.
La data de 19 mai 2006 administratorul, pârât în cauză, a mandatat-o pe pârâta să se ocupe de formalitățile legate de desfășurarea activității debitoarei și să reprezinte societatea în raporturile cu persoanele fizice și juridice.
La data de 30 octombrie 2007 s-a încheiat actul adițional nr.3410/5 octombrie 2006, prin care părțile sociale au fost cesionate pârâtului ce a dobândit calitatea de administrator, potrivit încheierii din această dată a judecătorului delegat, căruia prin procesul verbal din data 4 septembrie 2006, pârâtul i-a predat arhiva societății și marfă în sumă de 1.875.000 lei.
La data de 16 februarie 2007 s-a deschis procedura insolvenței față de debitoare, la cererea creditoarei care a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare din data de 30 martie 2006, semnat de pârâtul ca reprezentant al debitoarei, pe baza căruia aceasta din urmă a cumpărat marfă în sumă de 1.616.589,51 lei, pe care nu a achitat-
La masa credală s-a înscris și creditoarea Sucursala V, invocând contractul de credit din data de 22 august 2006, prin care debitoarea a obținut un credit de finanțare activitate curentă în sumă de 50.000 lei pentru o perioadă de 1 an, actul fiind semnat în calitate de administrator de pârâtul.
La data de 20 septembrie 2006, debitoarea, sub semnătura pârâtei a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu creditoarea prin care a livrat marfă în sumă de 13.144,11 lei pentru care s-au emis bilete la ordin care nu au putut fi utilizate pentru lipsă totală de disponibil.
Aceeași pârâtă, a emis și fila CEC prezentată de creditoarea ROMANIA la data de 26 septembrie 2006, plata la care se referă nefiind onorată, tot pentru lipsă de disponibil.
Față de cele expuse, instanța a reținut că în perioada cuprinsă între data reluării activității și data încheierii actului adițional, societatea pârâtă a desfășurat activitate comercială constând în achiziționarea de bunuri de la societățile creditoare, înscrise la masa credală, însă nu a achitat marfa primită.
S-a reținut și că ulterior predării arhivei către noul administrator, debitoarea a efectuat tranzacții garantate cu file CEC, prin intermediul pârâtei, neonorate la plată.
Așa fiind, a concluzionat că s-a făcut dovada săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.a, b, c, și e din Legea nr.85/2006 de către pârâți, și folosind în interes personal mărfurile achiziționate de la creditoarele înscrise la masa credală în perioada mai 2006-octombrie 2007 și creditul contractat de la. Sucursala V, pentru finanțarea activității comerciale.
Concluzia la care s-a ajuns s-a bazat pe împrejurarea că situația financiară a debitoarei nu reflectă faptul că împrumutul a fost utilizat în interesul acesteia pentru desfășurarea activității comerciale, devreme ce nici prețul mărfurilor achiziționate de la societățile creditoare nu a fost achitat și nici creditul nu a fost rambursat.
S-a reținut că întreaga activitate desfășurată prin cei doi reprezentanți legali conduce la concluzia că scopul pentru care a fost desfășurată nu a fost realizarea obiectului activității societății, ci obținerea unui profit în interes personal, fiind incidente dispozițiile art.138 lit.a, b și
În altă ordine de idei, instanța a motivat că activitatea frauduloasă a debitoarei după reluarea activității suspendate pe o perioadă de 3 ani, a determinat intrarea acesteia în încetare de plăți, iar pârâții au cunoscut iminența insolvenței și pentru a evita angajarea răspunderii personale, au cesionat părțile sociale unei persoane dezinteresate de redresarea activității societății, pârâtul, stabilit cu familia în.
Așa fiind, instanța a concluzionat că în mod real cesionarea părților sociale este fictivă, urmărindu-se în realitate vătămarea drepturilor creditorilor, fapt ce rezultă și din derularea relațiilor comerciale ale debitoarei, prin intermediul pârâtei și după cesionarea părților sociale, precum și de către pârâtul care este fratele ei.
Reținând toate aspectele relevate, deopotrivă cu nepredarea actelor contabile către lichidatorul judiciar, instanța a conchis în sensul administrării frauduloase a societății prin neținerea contabilității conform legii și de către pârâtul.
Pârâții și au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o sub aspectul motivelor prev.de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, susținând că greșit a fost admisă acțiunea, deoarece din probele administrate nu rezultă că sunt incidente dispozițiile art.138 lit.a, b, c și e din Legea nr.85/2006, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Din acest punct de vedere au arătat că deși în plângerea penală formulată împotriva lor s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, instanța a reținut fără nici un suport că debitoarea a achiziționat materiale de construcții de la creditoarea Suport Serv pe care nu avea unde să le depoziteze și că pârâtul a făcut dovada predării arhivei și mărfurilor prin procesul-verbal din data de 4 septembrie 2006 către pârâtul, care trebuia exclusiv tras la răspundere.
Au susținut de asemenea, că nu a existat intenția inducerii în eroare a creditoarei căreia i-au fost livrate materiale de construcții în valoare de 2.370.305 lei până la data de 31 august 2006 în baza contractului din data de 30 martie 2006, deoarece în momentul reluării activității i-a plătit suma de 753.603 lei și i-a instituit o garanție semnând un bilet la ordin în alb.
Prin rezoluția Parchetului din data de 25 mai 2007, s-a stabilit că între creditoare și societatea administrată de pârât, pe parcursul derulării contractului au intervenit neînțelegeri legate de refuzul creditoarei de a scădea cheltuielile de transport și de a acorda discount-uri, însă instanța de fond a ignorat această constatare.
Și în fine, au susținut că nepredarea actelor contabile către lichidator, fapt ce a condus la aprecierea că societatea a fost administrată în mod fraudulos, este exclusiv culpa pârâtului și nu a celorlalți pârâți.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere are loc în situația în care în raportul întocmit conform art.59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului pentru săvârșirea următoarelor fapte:
a) au fost folosite bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au fost făcute acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
În cauză, în pofida criticilor formulate în recurs, pârâții în calitate de administratori ai societății debitoare au săvârșit faptele ce cad sub incidența dispozițiilor legale prezentate, pentru care corect a fost admisă acțiunea.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâții și au folosit în interes propriu mărfurile achiziționate de la creditoarele înscrise la masa credală în perioada mai 2006-octombrie 2007, precum și creditul obținut de la. Sucursala V pentru finanțarea activității comerciale, ceea ce face incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
În acest context, din raportul lichidatorului judiciar, depus la data de 21 septembrie 2009, mai reiese că debitoarea a efectuat lucrări în luna iunie 2006, în sumă de 553.353 lei la care se adaugă TVA, în sumă de 105.137 lei, dar a efectuat și cumpărături în sumă de 1.323.647 lei, cu 251.493 lei TVA.
Compararea decontului TVA pe luna iunie 2006, cu balanța de verificare, conduce la observația că debitoare avea mărfuri pe stoc în valoare de 938.330 lei, furnizori neachitați în valoare de 1.377.909 lei, clienți de încasat în sumă de 458.381 lei, TVA de recuperat în sumă de 145.896 lei.
Deosebit, din examinarea balanței de verificare, întocmită pe lunile iunie și iulie 2006, rezultă că în casieria debitoarei se aflau sumele de 39.075 lei în numerar, respectiv 49.174 lei care nu au fost găsite însă la inventar, ceea ce conduce la prezumția că au fost folosite de pârâți în interes personal.
Pentru săvârșirea faptelor de mai sus sunt vinovați ambii pârâți, întrucât în perioada de referință, era administrator de drept, iar era administrator de fapt, în baza procurii din data de 19 mai 2006, prin care a fost mandatată să administreze și să asigure funcționarea în bune condiții a
Prin faptele de a contracta un credit de la bancă, pe care l-au utilizat în interes personal și efectuarea de acte de comerț pentru care au garantat cu bunurile debitorului, cu două bilete la ordin, în favoarea creditoarei Suport Serv, deși nu exista disponibil bănesc, pârâții au săvârșit și actele prevăzute de art.138 lit.
Tot astfel, sunt aplicabile și dispozițiile art.138 lit.c, întrucât au luat decizia să continue activitatea după suspendarea societății, aproape 3 ani de zile, prejudiciind diverse societăți comerciale, prin obținerea unui împrumut bancar, așa cum s-a arătat, și achiziționarea unor bunuri de la acestea.
În acest mod, pârâții au adus societatea în încetare de plăți, însă au realizat câștiguri personale, constatare la care ajunge și raportul administratorului judiciar.
Față de cele expuse rezultă indubitabil vinovăția pârâților, instanța înlăturând corect susținerea acestora potrivit căreia numai pârâtul a săvârșit fapte de natură a prejudicia pe creditorii debitoarei.
Dimpotrivă, s-a reținut că la acest rezultat s-a ajuns prin activitatea tuturor pârâților, pentru că de conivență au stabilit ca și, care cunoșteau iminența stării de insolvență, datorită acțiunilor lor frauduloase, să cesioneze părțile sociale lui, total dezinteresat de redresarea societății, absolut formal, întrucât acesta locuiește efectiv în.
Așa fiind, se poate reține că cesionarea părților sociale s-a făcut fictiv, mai ales că și ulterior relațiile comerciale ale debitoarei s-au desfășurat prin intermediul pârâtei, aspecte ce relevă incidența art.138 lit.d, în conținutul căruia intră și fapta de a nu preda actele contabile lichidatorului judiciar.
În concluzie, este limpede că prin hotărârea pronunțată tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale evocate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, cărora le-a dat o interpretare de asemenea corectă, așa că va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul formulat de pârâții și, ambii domiciliați în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.176/4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele SERV, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.12, -.A,.4, județul V, cu sediul în B,-, sector 6, BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - SUCURSALA V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.18, județul V, pârâtul, domiciliat în C,-, județul V și intervenienta, cu sediul în B, B-dul - -, incinta, clădirea 59, nr.6, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./29.10.2009
GM/9 ex.
Jud.fond:
/27 oct. 2009
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim
