Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1055/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1055
Ședința publică din 18 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 634 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidator judiciar T, și pârâții intimați, G, și.
La apelul nominal se prezintă avocat G pentru intimatul, lipsă fiind celelalte părți
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul a depus la dosar în data de 6 noiembrie 2008, prin registratura instanței, raportul final al practicianului referitor la lichidarea societății debitoare.
Reprezentantul intimatului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței pe care o depune în original.
După închiderea dezbaterilor, dar nu înainte de ridicarea ședinței de judecată, să prezintă avocat pentru intimatul G, care depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 634 din 3 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea formulată de lichidatorul judiciar T având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, respectiv a numiților, și De asemenea, tribunalul a închis procedura falimentului debitoarei T, dispunând radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-, precum și notificarea sentinței debitoarei, tuturor creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, descărcându-l, totodată, pe practician de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titularii de garanții, acționari sau asociați.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință nr. 1080 din 15 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 12116/com/s/2003 judecătorul-sindic a dispus, la cererea creditoarei Grup Internațional B, deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 față de debitoarea T, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată T, în administrarea procedurii colective fiind constituit dosarul nr. 57/S/2004 (nr. în format nou -).
Activitatea practicianului a constat în deschiderea contului de lichidare la Post T, deplasarea la sediul societății debitoare, preluarea și analizarea actelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 64/1995, inventarierea bunurilor debitoarei, sigilarea încăperilor în care acestea erau depozitate, luarea măsurilor necesare pentru paza și conservarea lor. În baza actelor contabile preluate au fost notificați creditorilor societății, fiind înregistrate un nr. de 19 declarații de creanță, conform tabelului preliminar existent la dosar. S-a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, stabilindu-se că nu există posibilitate de reorganizare, societatea acumulând mari datorii începând cu anul 2002, la această situație contribuind și creanța de încasat de la A, în sumă de peste 30 miliarde lei (ROL).
Prin evaluarea bunurilor mobile și imobile ale societății s-a stabilit că valoarea totală a acestora este de 1.086.673,20 lei, organizându-se pentru valorificare mai multe licitații publice, la ultimul dintre ele fiind declarat adjudecatar Com De asemenea, s-a urmărit recuperarea sumelor de la diverși debitori ai falitei și s-a întocmit raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și planul de distribuire. Nu în ultimul rând, s-au efectuat demersuri pentru selectarea și conservarea arhivei societății debitoare.
Întrucât toate activele din patrimoniul falitei au fost valorificate și nu au mai fost identificate alte bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulate creanțele tuturor creditorilor, lichidatorul judiciar a propus, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea insolvenței, închiderea procedurii colective, radierea persoanei juridice din evidențele T, precum și angajarea răspunderii patrimoniale a numiților, G, și în conformitate cu art. 138 din același act normativ.
Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul-sindic a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 132, motiv pentru care a acceptat propunerea de închidere a procedurii.
În ceea ce privește, însă, antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei acesta a reținut că următoarele:
Prin raportul final depus la termenul din 1 februarie 2007 fost prezentat istoricul situației economice a societății, la fila 1 practicianul arătând că pârâții (președinte), G și (membri) au făcut parte din consiliul de administrație ales prin hotărârea până în 11 februarie 2002, când au fost revocați din funcție și numit ca administrator pârâtul, care a fost revocat, la rândul său, la data de 20 iunie 2003, fiind numit administrator pârâtul.
La pct. 7 din raport lichidatorul judiciar face trimitere la raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de incapacitate de plăți a debitoarei, din cuprinsul căruia rezultă că societatea s-a aflat într-o situație falimentară începând cu anii 2002 și 2003, când a acumulat datorii semnificative, existând un pasiv M față de activ, astfel că la finele anului 2002 datoriile erau în sumă de 67.232.597 mii lei, iar la 31 decembrie 2003 în sumă de 74.835.271 mii lei. Pe lângă aceste pierderi s-a mai arătat că la starea de insolvență a contribuit semnificativ și creanța neîncasată în sumă de 30.562.212.255 lei (ROL) de la A, sold din livrări de cereale efectuate în prima parte a anului 2002, societatea cumpărătoare intrând, de asemenea, în procedura de lichidare la 23 mai 2002, fără să aibă în patrimoniu bunuri care să poată fi urmărite.
Practicianul a invocat în sarcina pârâților abateri privind organizarea și conducerea contabilității în perioada noiembrie 1996 - aprilie 2001, perioadă supusă verificării de către organele de control fiscal, neînregistrarea în contabilitate a drepturilor de creanță pentru unele mijloace fixe date în chirie, a unui număr de 12 facturi emise în anul 1999 în valoare de 170.485.824 lei și emiterea de către administratorul a 11 file cec și 4 pentru suma de 21.386.000.712 lei (ROL), refuzate la plată pe motiv de lipsă de disponibilități. A conchis că, prin încălcarea Legii contabilității, în balanțele de verificare și bilanțurile contabile s-a prezentat un patrimoniu nereal, fiind neconcordanță între soldurile dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, făcând referire la art. 10 și 11 alin. 3 din acest act normativ.
În obiecțiunile formulate pârâtul a arătat că perioada verificată de lichidator este identică cu cea supusă controlului organelor fiscale, care în procesul-verbal de control fac referire la balanța contabilă din 31 decembrie 1999, ceea ce presupune că aceasta exista, precum și mențiunea că în soldul contului 457 - dividende de plată - s-a constatat că exista până în luna iunie 2000 o obligație de plată, de unde rezultă că în evidența contabilă era trecută structura contului 457, în baza căruia s-au formulat și concluziile procesului-verbal încheiat de organele statului. Pârâtul a făcut trimitere și la expertiza contabilă efectuată la solicitarea organului de cercetare penală din cuprinsul căreia rezultă că la sediul societății se găsesc balanțe de verificare analitice pe anul 2000, care cuprind și conturile de furnizori și clienți, iar pe anii 2001 și 2002, când acest a avut calitatea de președinte al consiliului de administrație, există "cartea M" pentru furnizori și clienți. Referitor la faptul că fostul administrator a emis 11 file cec și 4 refuzate la plată pârâtul a arătat că dintre acestea doar două instrumente de plată nu au fost achitate integral, restul au fost acoperite în perioada martie-iunie 2002, prin plata fie direct, fie prin compensare sau încheierea de contracte de novație, astfel că din totalul de cca. 21 miliarde lei (ROL), cât a reținut lichidatorul judiciar, doar două miliarde au constituit prejudiciu pentru părțile civile. Cu privire la pierderile din anul 2003 la pct. 7 din obiecțiuni pârâtul a prezentat atât pierderile contabile, cât și cheltuielile nedeductibile, din comparația cărora rezultă că s-a înregistrat profit din activitatea economică, iar pierderile au constat în dobânzi bancare la creditele contractate la bănci românești, cu dobânda de piață, precizând că în acel an nu mai avea calitatea de administrator.
Și pârâtul Gas olicitat respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale arătând că a desfășurat activitate ca membru al consiliului de administrație în anii 2000-dec. 2001, când nu s-au luat decizii majore care să influențeze negativ situația societății. De asemenea, a precizat că în anii 2002-2003, când societatea a înregistrat mari pierderi, nu a fost angajat și nu a participat la nicio ședință a consiliului de administrație, iar intrarea în insolvență a fost determinată de neachitarea unor debite în cuantum de 33 miliarde lei (ROL) de către A, făcând referire și la cele trei contracte de închiriere semnate în anul 2000 pentru predarea în locație a unor utilaje, care nu au fost realizate și nu au legătură cu starea de insolvență.
Judecătorul-sindic a reținut din cuprinsul raportului final că starea de insolvență a debitoarei este cu mult anterioară deschiderii procedurii prin încheierea nr. 1080 din 15 aprilie 2004, practicianul constatând că una dintre cauzele majore este neîncasarea contravalorii unor cereale vândute în prima parte a anului 2002 către A, în cuantum de 30.562.212.255 lei (ROL). S-a apreciat că din aceeași perioadă a început și declinul economic al societății, însă nu se arată în raport dacă membrii consiliului de administrație, chemați în judecată pentru angajarea răspunderii personale, au comis vreuna dintre faptele reglementate de art. 137 din Legea 64/1995, în vigoare la acea dată, în sensul că au omis cu vinovăție să încaseze creanța de la societatea intrată în faliment, astfel că nu se poate reține în sarcina lor îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 din Codul civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat, vinovăția, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Emiterea de către fostul administrator a celor 11 file cec și 4 refuzate la plată de bănci pe motiv de lipsă disponibil în cont, care au fost anulate prin sentința penală nr. 1738 din 30 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6913/2003, nu constituie prin ea însăși un motiv pentru angajarea răspunderii patrimoniale având în vedere că prin aceeași hotărâre inculpatul a fost obligat la plata sumei de 478.464.980 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă. În raportul final lichidatorul judiciar nu a precizat dacă este vorba de alte instrumente de plată sau dacă suma reprezentând contravaloarea acestora constituie un prejudiciu diferit decât cel pentru care pârâtul a fost obligat la despăgubiri prin sentința penală menționată, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 438/A din 16 noiembrie 2005 Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr. 1088/P/2005. De asemenea, potrivit obiecțiunilor formulate de pârâtul, din totalul sumei de 21.386.000.712 lei (ROL) pentru care s-au emis 11 file cec și 4 a fost recuperată prin compensare sau încheierea de contracte de novație o parte semnificativă din sumă, astfel că doar 2 miliarde lei (ROL) "s-au constituit în prejudiciu pentru părțile civile". Lichidatorul judiciar nu a răspuns în niciun mod la apărarea formulată și, cum prin hotărârea penală prin care inculpatul a fost condamnat, instanța s-a pronunțat și asupra despăgubirilor civile către nu se poate reține niciuna dintre sumele puse în discuție, respectiv aceea precizată de lichidatorul judiciar prin raport sau cea recunoscută parțial de pârât, în punctul 5 al obiecțiunilor.
Un alt argument pentru atragerea răspunderii îl reprezintă neînregistrarea în contabilitate a unor drepturi de creanță pentru unele mijloace fixe date în chirie, respectiv un număr de 12 facturi emise în anul 1999, în valoare de 170.485.824 lei (ROL), însă pentru această sumă, în raport cu data deschiderii procedurii (15 aprilie 2004), o cerere pentru angajarea răspunderii patrimoniale este prescrisă.
Nici motivul invocat de lichidator în sensul că societatea nu a condus registrele contabile obligatorii în care se înregistrează mișcările patrimoniale, cu referire la art. 10 și 11 alin. 3 din Legea nr. 82/1991, nu a fost primit de tribunal. Având în vedere că în raport se arată perioada supusă controlului ca fiind noiembrie 2006-aprilie 2001, iar potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate ceea ce depășește termenul de 3, respectiv 5 ani de la data comiterii sau a cunoașterii faptei cauzatoare de prejudiciu este prescrisă, constatând că nu se arată în concret care dintre abaterile de la Legea contabilității au cauzat prejudiciul în sensul consemnării unui patrimoniu nereal și care din cei trei pârâți a comis aceste fapte, din formularea motivelor propunerii de atragere a răspunderii instanța nu a găsit elemente concrete pentru a analiza atât îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 din Codul civil, cât și faptul că pentru sumele respective nu este incidentă prescripția răspunderii. Este adevărat că prin sentința penală nr. 1738 din 30 iunie 2004 Judecătoriei Timișoara inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. a) și c) din Legea nr. 87/1994, modificată, precum și pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității, dar din cuprinsul hotărârii nu rezultă prejudiciul material cauzat - ca o consecință imediată a infracțiunilor respective. Or, pentru angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței (fostul art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995) se impun a fi întrunite toate condițiile rezultate din art. 998 și 999 din Codul civil. De asemenea, judecătorul-sindic a constatat că lichidatorul judiciar nu a răspuns apărării formulate de pârâtul G, care a arătat că nu a îndeplinit decât pentru o scurtă perioadă de timp funcția de membru în consiliul de administrație, respectiv până în luna decembrie 2001, și că în intervalul 2000-2001 nu a întocmit niciun act contabil și nu a participat la decizii majore cu consecințe în activitatea economică a societății.
În ceea ce-l privește pe pârâtul, la care prin raportul final practicianul nu face referire în concret, în concluziile orale și scrise arătând că acesta nu a avut niciun fel de atribuții în organizarea și ținerea contabilității, tribunalul a apreciat că răspunderea întemeiată pe nerespectarea art. 11 din Legea nr. 82/1991 nu îi este opozabilă, prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză nestabilindu-se că acest pârât ar fi avut vreo legătură cu organizarea și ținerea contabilității, nefiind găsit niciun document semnat de acesta, activitatea propriu-zisă fiind condusă de directorul general al societății debitoare.
Principiul de bază al răspunderii civile delictuale nici în persoana pârâtului nu este respectat, deoarece nu a fost dovedită fapta comisă de acesta, cu toate consecințele prevăzute de legea generală (art. 998 -999 Cod civil), precum și de legea specială (art. 138 lit. d din Legea insolvenței), probă care, potrivit art. 1169 din Codul civil, incumbă celui care formulează cererea, aceeași situație constatându-se și în persoana pârâtului, administrator în perioada anilor 2002-2003. De altfel, raportul nu arată care au fost prejudiciile suportate de societate în această perioadă, foarte apropiată de data deschiderii procedurii, și aceasta cu atât mai mult cu cât la data de 27 septembrie 2001 prin încheierea judecătorului-sindic nr. 1487 pronunțată în dosarul nr. 5701/COM/S/2001 a fost deschisă procedura de reorganizare judiciară împotriva debitoarei, iar prin încheierea nr. 71 din 9 mai 2002, la solicitarea creditorului declanșator Forma B, procedura a fost închisă, astfel că, cel puțin pentru prima Jaa nului 2002, activitatea economică a fost condusă de lichidatorul judiciar Realizare Active
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență, pentru următoarele motive:
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod.
Din conținutul rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că s-au săvârșit abateri de la Legea contabilității, iar pentru stabilirea patrimoniului real al societății s-a propus refacerea documentației contabile. De asemenea, practicianul a arătat că la starea de insolvență a debitoarei a contribuit semnificativ și creanța neîncasată în suma de 30.562.212.255 lei (ROL) de la Mai mult decât atât, societatea debitoare a fost supusă verificării de către organele de control fiscal care au constatat abateri privind organizarea și conducerea contabilității în perioada noiembrie 1996-aprilie 2001, neînregistrarea în contabilitate a drepturilor de creanță pentru unele mijloace fixe date în chirie, a unui număr de 12 facturi emise în anul 1999 în valoare de 170.485.824 lei (ROL), emiterea de către administratorul a 11 file cec și 4 pentru suma de 21.386.000.712 lei (ROL), persoană care a și fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de fals intelectual. Totuși, deși în sarcina fostului administrator s-a dovedit comiterea unei fapte penale judecătorul-sindic învestit cu soluționarea dosarului de insolvență nu a constatat săvârșirea de către acesta a faptelor sancționate de răspunderea civilă delictuală (care se angajează pentru cea mai ușoară culpă, respectiv neglijență sau imprudență).
În drept a invocat dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Intimatul Gad epus concluzii scrise (fila 39), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât judecătorul-sindic în mod corect a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale față de persoana sa, reținând în considerente că, raportat la perioada la care a început declinul economic al societății, în raportul întocmit lichidatorul judiciar nu a arătat că intimatul ar fi comis vreuna dintre faptele prevăzute la art. 137 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată, în sensul că ar fi omis cu vinovăție să încaseze creanța de la societatea intrată în faliment, astfel că nu se poate reține îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 din Codul civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciu cauzat, vinovăție, raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. De asemenea, practicianul nu a răspuns apărărilor sale din primă instanță cu privire la faptul că nu a întocmit niciun act contabil din care să rezulte starea de insolvență a societății și nu a participat la decizii având consecințe în activitatea economică a acesteia, insolvența datorându-se situației contractuale cu A finalizată cu neplata sumei de peste 1,5 milioane dolari USD, respectiv 21.386.000.712 lei (ROL).
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimaților, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței comerciale nr. 634 din 3 aprilie 2008 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numiților, G, și, foști membri ai consiliului de administrație al debitoarei falite, însă criticile nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar T prin raportul final depus la termenul de judecată din 1 februarie 2007 solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Timiș, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor membri ai consiliului de administrație al debitoarei T considerând că aceștia se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență.
Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză, deși s-au invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) și f), nu s-a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată membrilor organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în situațiile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Deși hotărârea tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Văzând că reprezentantul intimatului, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Curtea va obliga instituția recurentă la plata sumei de 750 lei cu acest titlu, reprezentând onorariu avocațial potrivit chitanței nr. 17/03.11.2008 eliberată de Cabinet Individual de Avocat G din Baroul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 634 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidator judiciar T, și pârâții intimați, G, și.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /28.11.2008
Dact. /03.12.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
