Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1079/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1079
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Moț
GREFIER - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul - împotriva sentinței nr.678 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr. format vechi -, în contradictoriu cu intimata debitoare SC GRUP SRL TG C prin lichidator BNP
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât, reprezentat de avocat, lipsind intimata debitoare prin lichidator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că lichidatorul intimatei debitoare a depus note scrise, prin care a răspuns adresei emise de instanță, după care:
Avocat, pentru recurentul pârât, depune declarație dată de -, autentificată la BNP Asociați, arătând că prin acest înscris se recunoaște existența procurii prin care asociatul a fost împuternicit să administreze societatea cu drepturi depline.
Nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Recurentul pârât, reprezentat de avocat, solicită admiterea recursului și, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe concludente.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.678/05.05.2008 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis cererea pentru antrenarea răspunderii patrimoniale și închiderea procedurii, formulată de lichidatorul judiciar Tg-J, numit să administreze procedura simplificată falimentului debitorului SC GRUP SRL Tg- Cărbunești, s- antrenat răspunderea patrimonială administratorilor sociali ai debitorului, respectiv A și pentru întreg pasivul cunoscut al acesteia, respectiv suma de 323.411 lei datorat creditorului DGFP G, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului și radierea acestuia din registrul comerțului.
Prin încheierea din 28.05.2008, s-a îndreptat eroarea materială în sensul că denumirea corectă a lichidatorului judiciar este BNP C și nu.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea de antrenare a răspunderii este întemeiată și că, potrivit dispozițiilor art. 131 din 85/2006, in orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri in averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare, judecătorul - sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
S-a mai reținut că împotriva debitorului a fost deschisă procedura simplificată a falimentului prin sentința nr. 1169 din 19.11. 2007, dar in cursul procedurii s-a constatat că debitorul nu posedă in patrimoniu bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate pentru acoperirea creanțelor datorate creditorilor și nici pentru acoperirea cheltuielilor de executare și nici un creditor nu a avansat sumele necesare pentru continuarea procedurii.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probelor necesare.
S-a arătat că procedura a fost deschisă prin sentința nr.1169/2007, la cererea creditoarei DGFP G, dispunându-se începerea procedurii simplificate a falimentului. A fost numit lichidator BNP C, care a formulat cerere de antrenare a răspunderii împotriva celor doi administratori.
Prin sentința recurată s-a admis cererea și s-a antrenat răspunderea pârâților, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea 138/2006.
Recurentul a invocat că probele au fost eronat interpretate, sentința fiind nelegală și netemeinică, în speță nefiind îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii, respectiv existența unei fapte, a unui prejudiciu, culpa și raportul de cauzalitate, că nu există dovezi din care să rezulte existența raportului de cauzalitate între faptă și pasivul cunoscut al debitorului.
Nepredarea documentelor prevăzute de art.28 din Legea 85/2006, nu constituie vreo faptă dintre cele descrise de art.138 din lege, pentru care se antrenează răspunderea, iar nedepunerea actelor, necoroborată cu alte probe, nu creează prezumția săvârșirii faptei prevăzute de art.138 lit.d din lege, de neținere a contabilității în conformitate cu legea.
Recurentul a precizat că a dat procura specială asociatului său, pârâtului, pentru a administra societatea cu puteri depline, depunând copia procurii autentificate sub nr. 3822/23 iunie 2003, BNP, precum și declarația autentificată sub nr.4960/23.09.2008.
Lichidatorul a depus note de ședință prin care a arătat că a notificat administratorii sociali să depună documentele prevăzute de lege, însă aceștia nu și-au îndeplinit obligația, motiv pentru care a formulat cererea de antrenare.
Recursul este fondat.
Cererea de antrenare a răspunderii, formulată de lichidatorul judiciar, a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006, considerându-se că neținerea contabilității conform legii se prezumă, avându-se în vedere nedepunerea documentelor contabile la dosar.
Judecătorul sindic a reiterat motivele invocate de lichidator și s-a limitat doar să constate că cererea este întemeiată, fără să prezinte motivele de fapt și de drept care au determinat soluția dată cererii de antrenare, conform dispozițiilor art.261 pct.5 pr.civ,
Nu au fost administrate probe, nu s-au analizat condițiile antrenării răspunderii, a faptelor imputate pârâților, făcând imposibilă verificarea legalității și temeiniciei hotărârii de către instanța de recurs, ceea ce echivalează cu o necercetare pe fond a acestei cereri.
În aceste condiții, în baza art.312 alin.1,3 și 5.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare, urmând să fie avute în vedere susținerile din recurs precum și înscrisurile depuse în această fază procesuală.
Deși criticile vizează numai soluția dată cererii de antrenare, sentința se va casa în totalitate și în ceea ce privește măsura de închidere, ca o consecință a rejudecării cererii de antrenarea răspunderii, care se realizează numai în cursul derulării procedurii insolvenței.
Pentru evitarea unor astfel de situații, cererea de antrenare se va soluționa separat de cererea de închidere a procedurii, mai ales că în cazul antrenării răspunderii, lichidatorul urmează să încerce și executarea hotărârii, pentru maximizarea averii debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul -, domiciliat în, str.-, -.1,.9, G împotriva sentinței nr.678 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi -, în contradictoriu cu intimata debitoare SC GRUP SRL TG C prin lichidator BNP C,-,.2. parter,
Casează sentința nr.678 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi - și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Gorj - Secția Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.TD/ex.6
Jud.fond
Tehnored.MP/06.11.2008
11 Octombrie 2008
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț