Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1085/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1442/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1085
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI împotriva sentinței comerciale nr.2616/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că intimatul pârât este și nu iar localitatea este și nu, cum din eroare s-a consemnat și apreciază procedura de citare legal îndeplinită având în vedere că acesta a semnat dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Intimata pârâtă, prin apărător, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a lua cunoștință de motivele de recurs care nu i-au fost comunicate.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a da posibilitate intimatei să ia cunoștință de motivele de recurs.
La a doua strigare a cauzei se prezintă intimata pârâtă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Astfel, instanța de fond corect a procedat la respingerea acțiunii pentru lipsa cerinței raportului de cauzalitate, solicitând să se ia act de concluziile depuse la filele 127-135 dosar de fond.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința comercială nr. 2616 din 15 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii administratorilor și, formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
În baza articolului 131 din legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei SC SRL și a radiat-o pe debitoare din Registrul comerțului
În baza articolului 135 din același act normativ, a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și către OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
A dispus plata către lichidatorul judiciar aas umei de 2.440,58 lei cu titlu de onorariu și cheltuieli de procedură din fondul prevăzut la articolul 4 alineat 4 din același act normativ.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut care sunt condițiile generale care trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii în condițiile articolului 138 alineat 1 din legea nr.85/2006, condiții generale care vizează răspunderea civilă delictuală, dar și condițiile speciale pentru angajarea acestei formei de răspundere, condiții relative la calitatea persoanelor vinovate de săvârșirea faptelor ilicite.
În ce privește fapta prevăzută la articolul 138 litera d din legea nr.85/2006, a arătat că aceasta cuprinde trei ipoteze, referitoare la ținerea contabilității fictive, la dispariția unor documente contabile, la ținerea unei contabilități cu încălcarea dispozițiilor legale incidente.
Cât privește primele două ipoteze, judecătorul - sindic a reținut că reclamanta creditoare nu a probat nici existența contabilității fictive și nici dispariția, prin fapta pârâților, a unor documente contabile.
În ce privește a treia ipoteză, judecătorul - sindic a reținut că împrejurarea că societatea debitoare nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține o contabilitate în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
A reținut, de asemenea, că în cauză nu s-a dovedit nici existența raportului de cauzalitate dintre fapta constând în neținerea contabilității legale și ajungerea societății în stare de insolvență, deși această obligație ăi incumba reclamantei creditoare în conformitate cu dispozițiile articolului 1169 Cod civil.
Privitor la împrejurarea că pârâții nu au formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, judecătorul - sindic a reținut că această faptă nu se circumscrie dispozițiilor legale sus invocate, întrucât este ulterioară apariției insolvenței, articolul 138 din legea nr.85/2006 incriminând fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au cauzat-
În raport de aceste argumente, a apreciat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată și, văzând că lichidatorul judiciar a arătat că nu există faptic în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile valorificabile în vederea acoperirii creanțelor, a apreciat incidente dispozițiile articolului 131 din legea insolvenței și a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat instituția creditoare, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 18 iunie 2009, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului au fost invocate dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și s-a susținut că societatea figurează cu o creanță de 82.570 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat, sumă reprezentând obligații ce nu au fost achitate pe perioada funcționării societății.
A reiterat susținerile despre întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, despre continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, despre contabilitatea fictivă, dispariția unor documente contabile sau despre contabilitatea neconformă cu legea, ca și despre obligația organelor de conducere de a se adresa cu cerere instanței de judecată în vederea declanșării procedurii insolvenței în momentul în care au constatat că societatea se află în stare de insolvabilitate.
În ce privește continuarea activității, a susținut că intimații pârâți nu s-au comportat ca buni administratori, astfel cum erau obligați în conformitate cu dispozițiile articolului 1080 cod civil și cu dispozițiile articolului 1600 Cod civil, imputându-le acestora că nu au procedat la injectarea de capital în momentul în care societatea debitoare era afectată de o lipsă totală de lichidități.
De asemenea, a apreciat că instanța de fond a considerat în mod eronat că nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile financiare nu este o cauză de atragere a răspunderii în conformitate cu dispozițiile legii nr.85/2006.
Recurenta a precizat care sunt elementele care fundamentează atragerea răspunderii intimaților pârâți, susținând că în cauză există o faptă ilicită constând în nedepunerea cererii de deschidere a falimentului și în neținerea unei contabilități conforme cu legea, că există un prejudiciu al creditorilor și raport de cauzalitate între faptele culpabile și prejudiciu. Cât privește vinovăția, a susținut că aceasta este manifestată sub forma intenției, întrucât intimații pârâți au contribuit voit la ajungerea societății în stare de faliment.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr. 85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și alegăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil, cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia a acționat și cu dispensa de probă a tuturor elementelor răspunderii civile au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 Cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
În ce privește invocarea nerespectării dispozițiilor articolului 27 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază susținerea ca nefondată. Pe de o parte, trebuie reținută împrejurarea că această faptă nu are nici o legătură logică cu fapta incriminată de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006 și care este singura pe care comitetul creditorilor și-a întemeiat cererea (filele 205-207 ale dosarului de fond). Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că nerespectarea dispozițiilor articolului 27 din legea nr.85/2006 nu este în măsură să atragă răspunderea patrimonială în condițiile articolului 138 din legea insolvenței, întrucât vizează o faptă ulterioară instalării stării de insolvență, nu una care a condus la insolvență.
Se constată că recurenta creditoare invocă în susținerea cererii întemeiate pe dispozițiile articolului 138 litera d din legea nr.85/2006 și împrejurarea că intimații pârâți au dispus în mod voit continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți. Pe de o parte se constată că această faptă nu intră în categoria celor incriminate de articolul invocat expres, ci în categoria faptelor incriminate de dispozițiile articolului 138 litera c din lege.
Curtea apreciază că nu poate fi reținută această faptă în sarcina intimaților pârâți, nici măcar prin raportare la dispozițiile articolului 138 litera c, pe de o parte pentru că elementele materiale ale faptei nu au fost dovedite, iar pe de altă parte pentru că lipsește dovada unuia dintre elementele intrinseci ale respectivei fapte, anume dovada că activitatea a fost desfășurată de intimații pârâți în interes propriu.
Se constată de asemenea, că recurenta creditoare, invocând nerespectarea conduitei de bonus familias la care obligau dispozițiile articolele 1080 și 1600 Cod civil, impută intimaților pârâți că nu au procedat la injectarea de capital social în momentul în care s-a constatat lipsa de lichidități necesare plății creanțelor certe, lichide și exigibile. În ce privește această faptă, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită ca temei de atragere a răspunderii patrimoniale, întrucât dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv articolul 138 din legea nr.85/2006, enumeră expres și limitativ faptele de natură a antrena acest timp de răspundere, neprocurarea mijloacelor circulante ale societății comerciale nefiind incriminată de nici una din faptele prevăzute la litere a-g ale sus amintitului articol.
Având în vedere și rapoartele întocmite de lichidator, în care se precizează expres că nu pot fi stabilite cauzele ajungerii societății debitoare la insolvență, Curtea reține în plus și că, chiar dacă s-ar fi făcut dovada existenței faptei într-una din modalitatea prevăzută de articolul 138 litera d din legea insolvenței, răspunderea patrimonială nu putea fi antrenată, întrucât nu a fost determinată relația de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că judecătorul - sindic a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale, în cauză nefiind incidente dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă. În consecință, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI împotriva sentinței comerciale nr.2616/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi,1.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2ex./26.10.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen
