Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1091/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1328/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1091
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 1251 din data de 18.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - - TRANS SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR LIDER LICHIDARE ȘI, BANK POST SA SUCURRSALA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATLUI, - SA, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus la dosar o cerere prin care solicită să se constate că sunt scutiți de la plata taxelor judiciare de timbru conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 și de asemenea, solicită judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2.
Curtea, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, constată că recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1251/18.03.2008 Tribunalul București Secția a VII-a Comercială a respins ca neîntemeiate cererile formulate de creditorii, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 B în contradictoriu cu pârâta; a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - - TRANS SRL în contradictoriu cu creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, BANK POST SA SUCURSALA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - SA, și, a radiat societatea debitoare din registrul comerțului și a dispus notificarea sentinței de închidere.
În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut că creditorii, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 au formulat cereri pentru angajarea răspunderii administratorului societății debitoare, invocând aspecte reținute de lichidatorul judiciar referitoare la faptul că societatea a avut o activitate profitabilă, fiind efectuate în cursul anilor 2002 - 2004 operațiuni de cont curent cu importante sume în lei și valută. Creditoarea SECTOR 2 invocat în plus nedepunerea raportărilor contabile anuale.
Judecătorul sindic a apreciat ca netemeinice cererile creditorilor, reținând că pentru angajarea răspunderii administratorului societății debitoare trebuie dovedite atât elementele răspunderii civile delictuale, cât și săvârșirea de către administrator a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Or, creditorii s-au limitat la a invoca aspecte teoretice și generale, neprobând nici elementele răspunderii civile delictuale, nici săvârșirea de către pârâtă a vreuneia din faptele enunțate de art. 138.
Judecătorul sindic a constatat, de asemenea incidența art. 131 din Legea nr. 85/2006, reținând din raportul depus de lichidatorul judiciar că nu există bunuri în averea debitoarei din a căror valorificare să fie acoperite creanțele, dispunând în consecință, închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cereri întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii recurenta a arătat că judecătorul sindic nu a dat eficiență împrejurării că intimata, în calitate de administrator a continuat activitatea, deși înregistra datorii, precum și faptului că nu a depus situațiile financiare anuale, ceea ce instituie o prezumție pentru neținerea contabilității în conformitate cu legea. Se mai susține că dezinteresul manifestat de intimată pentru bunul mers al activității societății constituie legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta imputată.
Deși legal citată, intimatele nu au depus întâmpinări și nu s-au prezentat la termenele acordate.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Se reține că în mod corect a apreciat judecătorul sindic cu privire la nedovedirea elementelor răspunderii civile delictuale pentru a se putea angaja răspunderea administratorului societății debitoare. continuarea activității societății nu poate fi imputată administratorului, cunoscut fiind că nu acesta este titularul unei cereri pentru aplicarea dispozițiilor Legii insolvenței. O asemenea cerere ar fi putut fi formulată doar în situația adoptării unei hotărâri de către asociații societății. Nu poate fi reținută nici critica recurentei cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, aplicabilitate dedusă de recurentă din simplul fapt al continuării activității societății. Textul legal invocat impune dovedirea interesului personal al intimatului administrator în luarea măsurii de continuare a activității, aspect nedovedit în cauză
De asemenea, corect s-a reținut de către judecătorul sindic nedovedirea vreuneia din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, cererile creditorilor, precum și motivele invocate de recurentă fiind generice, neputând fi încadrate în ipotezele menționate de textul legal.
Totodată, se reține că nedepunerea situațiilor financiare nu poate constitui motiv pentru angajarea răspunderii administratorului societății debitoare. Simpla nedepunere a raportărilor financiare anuale trebuie coroborate cu probe temeinice care să impună aplicarea uneia din faptele enumerate de art. 138 din lege.
În consecință, față de considerentele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul sindic este legală și temeinică, în baza art. 312.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 în contradictoriu cu intimații, - - TRANS SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR LIDER LICHIDARE ȘI, BANK POST SA SUCURRSALA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATLUI, - SA, și împotriva sentinței comerciale nr. 1251/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/2ex.
13.11.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VII-a Comercială
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa, Aurică Avram