Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.112/ DOSAR NR-
Ședința publică din 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 905/Sind din 29 noiembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 249/F/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 martie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 20 martie 2008.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 905/Sind/2007 Tribunalul Brașova respins acțiunea creditoarei AVAS B în contradictoriu cu pârâtul, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei.
Judecătorul sindic a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din rapoartele întocmite în dosarul nr. 28/2001, întocmite de lichidatorul numit în cauză, în perioada în care pârâtul a deținut funcția de administrator al societății debitoare, contabilitatea a fost ținută conform legii.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, declinul financiar contabil al societății a început în anul 1997, când a fost înregistrată o pierdere majoră în sumă de 17.531.646 mii ROL datorată scăderii producției și faptului că vânzările nu au mai putut asigura cumpărarea necesarului de furaje, mortalitatea fiind în creștere, iar la data preluării funcției de administrator de către pârât, societatea se afla deja în încetare de plăți.
Reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 137 lit.c din Legea nr. 64/1995, însă nu a făcut nicio dovadă în acest sens și nici nu a precizat la ce activități, vădit prejudiciabile financiar pentru societate, care au fost continuate în mod conștient și vădit de către pârât cu scopul obținerii unor profituri personale, a făcut referire.
Simpla afirmație că pârâtul nu a formulat cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței deîndată ce a luat la cunoștință de faptul că societatea se află în încetare de plăți, nu este de natură să dovedească intenția acestuia în continuarea în interes personal a activității neprofitabile, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din anexele raportului de expertiză ( 48-53, 55), a comunicat acționarului majoritar de mai multe ori situația economică dificilă în care se afla societatea, iar o asemenea decizie, de a sesiza instanța în vederea constatării stării de insolvență, potrivit formei de organizare și fiind vorba despre o împrejurare care viza întregul patrimoniu al societății, trebuia luată de Adunarea Generală a Acționarilor.
În privința săvârșirii de către pârât a faptei prevăzute de art. 137 lit.e din Legea nr. 64/1995 prin neîncasarea creanțelor avute de terți față de societate, s-a reținut faptul că din analiza efectuată de expert, la sfârșitul anului 1999 (40) societatea nu avea debite de încasat de la clienți, astfel că nu se poate presupune că până la finalul mandatului de administrator al pârâtului, în 01.06.2000, societatea a acumulat debite scadente pe care nu le-a încasat din culpa exclusivă a acestuia și că acest fapt a dus la încetarea de plăți.
Motivul invocat de creditoare privind reținerea din salariile angajaților a contribuțiilor la. nu a fost reținut de către instanță având în vedere faptul că nevirarea contribuției la fondul de asigurări sociale nu se încadrează în dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, reluate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu reprezintă o majorare fictivă a datoriilor societății și nu este o sumă care aparține debitoarei.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății debitoare este o formă a răspunderii civile delictuale, pentru antrenarea sa fiind necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre acestea și vinovăție, iar pentru stabilirea răspunderii trebuie analizată măsura în care activitatea delictuală a pârâtului a contribuit la insolvența societății.
Prin art. 137 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele enumerate de lege s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, iar invocarea prevederilor acestui text de lege nu atrage automat răspunderea administratorului societății debitoare.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în speță nu a fost dovedit faptul că datorită conduitei culpabile a pârâtului prin săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art.138 din Legea nr. 85/2006, societatea debitoare a ajuns în incapacitate de plată, judecătorul sindic a respins ca nefondată acțiunea formulată de creditoarea AVAS
În baza art. 274 Cod procedură civilă reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea reclamantă AVAS B, pentru următoarele motive:
Pentru neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și folosirea sumelor reținute din salariul angajaților pentru susținerea activității curente a societății, fostul administrator se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin.1, lit. f din Legea nr. 85/2006.
Așa cum s-a precizat și în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, intimatul pârât se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin.1, lit. e din Legea nr. 85/2006, motivat de constatarea faptului că nu a fost preocupat de administrarea și funcționarea societății care, la data deschiderii procedurii de insolvență, înregistra creanțe nerecuperate în sumă de 38.481 RON. În condițiile în care creanțele în sumă de 331.000 RON nu au mai putut fi recuperate de către lichidatorul judiciar în totalitate, rămânând nerecuperate creanțe în sumă de 38.481 RON este evident că această situație este imputabilă administratorului falitei, creditorii înscriși la masa credală a debitoarei fiind prejudiciați, prin nerecuperarea creanțelor deținute.
Așa cum rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar, în ultimii ani societatea debitoare a înregistrat pierderi, inițial în cuantum de 17.531.646 mii ROL și a acumulat datorii, ceea ce evidențiază continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea în mod inevitabil la încetarea de plăți, prin majorarea pasivului.
Se arată că sunt întrunite elementele răspunderii delictuale care operează pentru cea mai ușoară culpă și se solicită obligarea administratorului să răspundă cu bunurile proprii pentru întreg pasivul debitoarei în vederea acoperirii întregii creanțe.
Recursul este nefondat.
Pentru neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate fostului administrator al societății nu-i poate fi reținută săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 alin.1 lit. f din Legea nr. 85/2006, întrucât nevirarea contribuției nu se poate circumscrie noțiunii de mijloc ruinător pentru procurarea persoanei juridice de fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți. Aceeași faptă evocată prin motivele de recurs nu reprezintă o majorare fictivă a datoriilor societății, nefiind o sumă care aparține debitoarei. Astfel, nu se poate reține nici săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit.e din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, în legătură cu reținerea aceleiași fapte amintite mai sus, se reține faptul că din analiza efectuată de expert, la sfârșitul anului 1999 societatea nu avea debite de încasat de la clienți și întrucât mandatul administratorului s-a încheiat la 1.06.2000, nu se poate presupune că societatea a acumulat debite scadente pe care nu le-a încasat din culpa exclusivă a acestuia și că acest fapt a dus la încetarea de plăți.
Având în vedere că motivele de recurs se limitează doar la criticile analizate, Curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea pronunțată de judecătorul sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta AVAS B împotriva sentinței civile nr. 905/Sind/29.XI.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 249/F/2006 al Tribunalului Brașov, Secția Comercială, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red:/21.04.2008
Dact:/05.05.2008
- 2 ex. -
Judecător-sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Gabriel Ștefăniță
