Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 114
Ședința publică din 12 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea C-S împotriva sentinței comerciale nr. 1192/ din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar T, și pârâtul intimat.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1192/ din 27 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Reșița, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de administrator social, pentru suma de 32.102 lei reprezentând creanță înscrisă la masa credală a societății debitoare, care se află în procedura falimentului, în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 978/ din 7 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S a fost admisă cererea creditoarei C-S și, în consecință, împotriva debitoarei Reșița s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura simplificată - în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar a învederat faptul că pârâtul, în calitatea sa de administrator social al debitoarei, se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la art.138 alin. 1 lit. d) din legea menționată, fapte care au condus la ajungerea în starea de insolvență.
Este corect că membrii organelor de conducere, din categoria cărora face parte și administratorul pârât, sunt răspunzători față de societate și pot fi obligați la plata unei părți din pasivul debitoarei în cazul în care au săvârșit vreuna dintre faptele enumerate la alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006 și care au avut ca și consecință ajungerea respectivei persoane juridice în stare de insolvență, în sensul prevederilor Legii privind procedura insolvenței. Cum, însă, răspunderea prevăzută de acest text are natura unei răspunderi civile delictuale se impune ca în pricina dedusă judecății reclamantul lichidator să facă dovada întrunirii, în mod cumulativ, a condițiilor unei asemenea răspunderi, respectiv: prejudiciul cauzat creditorilor ce s-au înscris la masa credală a debitoarei societate comercială, fapta ilicită a pârâtului, în calitatea sa de administrator social, raportul de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu, precum și vinovăția pârâtului cu privire la fapta ilicită săvârșită și care a cauzat creditorilor prejudiciul, care să fi fost anterioară deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății debitoare și care a cauzat intrarea acesteia în stare de insolvență.
Or, în pricina de față, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada, în concret, care sunt faptele ilicite în sensul prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, care ar fi fost săvârșite de către pârâtul, în calitate de administrator social al debitoarei, care să fie anterioare datei de 7 decembrie 2006, și că aceste fapte au avut ca și o consecință directă ajungerea societății debitoare în starea de insolvență (încetare de plăți). De asemenea, din nici un înscris existent la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi săvârșit, anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, vreuna dintre faptele prevăzute de acest text de lege, care să fi condus la ajungerea debitoarei stare de insolvență.
În raport de aceste considerente, judecătorul-sindic a constatat că în sarcina pârâtului nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte de natura celor prevăzute la art.138 alin. 1 de natură să se dispună atragerea răspunderii sale patrimoniale pentru acoperirea pasivului debitoarei Reșița, respingând cererea lichidatorului.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea C-S, cererea ei fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub dosar nr-, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorului social și obligarea acestuia la plata sumei de 32.102 lei, reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală în ceea ce privește măsura adoptată de judecătorul-sindic de respingere a cererii lichidatorului judiciar având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, raportat la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestui text, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, statuează că administratorii sunt răspunzători față de societate, printre altele, și pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Lichidatorul societății debitoare nu a putut să întocmească bilanțul contabil de lichidare deoarece nu a deținut toate documentele financiar-contabile, astfel că, a formulat cerere pentru antrenarea răspunderii materiale, considerând că de situația creată se face vinovat administratorul societății - d- -. Cu toate acestea, judecătorul-sindic a respins în mod nejustificat cererea practicianului, deși lichidatorul a arătat prin Raportul final de lichidare că administratorul social se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvență, întrucât nu a ținut evidența contabilă potrivit legii, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) din noua Lege a insolvenței, instituția creditoare având o creanță nerecuperată în cuantum de 32.102 lei.
În drept, a invocat prevederile art. 299, 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Criticile aduse de creditoarea C-S sentinței comerciale nr. 1192/ din 27 septembrie 2007 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului, fost administrator social al debitoarei Reșița, însă acestea nu pot fi primite.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar T, prin cererea înregistrată la prima instanță la data de la data de 19 iunie 2007 (filele 64-65 dosar de fond), a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c), d) și f) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei considerând că această normă este incidentă în speță deoarece, deși practicianul a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii organelor de conducere ale societății falite, aceștia nu au luat legătura cu lichidatorul și nici nu i-au predat actele și documentele prevăzute de art. 28, ceea ce dovedește împrejurarea că faptele au fost săvârșite în mod intenționat în scopul ajungerii debitoarei în insolvență, existența raportului de cauzalitate dintre faptele administratorului pârât și prejudiciu fiind de netăgăduit, intenția clară a pârâtului fiind tocmai aceea de a conduce societate la insolvență comercială și la imposibilitatea achitării creditorilor săi.
Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. c), d) și f) nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată administratorului social, culpa acestuia și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în situațiile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea C-S nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea C-S împotriva sentinței comerciale nr. 1192/ din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar T și pârâtul intimat.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
escu
GREFIER
Red. /18.02.2008
Dact. /20.02.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
