Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1157/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 1578/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1157

Ședința publică de la 04 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

Judecător - -

Grefier -

****************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de creditoarea reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL -, - prin lichidator judiciar, împotriva Sentinței comerciale nr.3117/10.07.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, care depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că au fost depuse la dosar dovezile de comunicare ale sentinței recurate, cu urmă de la tribunal, după care, Curtea acordă cuvântul părții prezente pe eventuale cereri iar reprezentantul părții susține că nu are cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile conform art.150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul recurentei în susținerea recursului.

Recurenta creditoare reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3117/10.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost respinsă cererea formulată de creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B împotriva pârâtei având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a acesteia, iar în temeiul articolului 131 din legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul - sindic a reținut că în dosar se desfășoară procedura simplificată de insolvență față de debitoare în baza sentinței comerciale nr. 2893/2.08.2007 pronunțată de judecătorul - sindic.

Au fost analizate probele administrate în cauză raportate la dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, care a solicitat modificarea sentinței comerciale recurate și admiterea cererii formulată în temeiul articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006.

În esență, în motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

S-a învederat că, administratorul societar nu a luat legătura cu lichidatorul judiciar, acest aspect denotând o crasă lipsă de preocupare față de activitatea societății.

De asemenea, administratorul nu a respectat dispozițiile articolului 185 alineat 1 din Legea nr.31/1990, în sensul că nu a depus la Ministerul Finanțelor Publice copii după situațiile financiare anuale.

În cauza de față, inacțiunea administratorului constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității, în special în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991 și ale Legii nr. 31/1990.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform articolului 229 Cod procedură fiscală.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele:

Răspunderea specială instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală care poate fi antrenată în condițiile stabilite limitativ de acest text de lege, fiind destinată să pună la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.

Astfel, pentru ca membrii organelor de conducere-administratori, directori, cenzori și orice altă persoană-să suporte o parte a pasivului societății ajunse în stare de insolvență, este necesar să se stabilească faptul că au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte dintre cele enumerate la literele a-g din textul menționat.

Dispozițiile articolului 138 din legea insolvenței care se referă la contribuția membrilor organelor de conducere pentru aducerea societății în stare de faliment, trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, în sensul dovedirii elementelor acesteia.

Chiar dacă existența unui prejudiciu cert s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, pe tărâm delictual trebuie dovedită existența faptei ilicite și legătura de cauzalitate între aceasta și producerea prejudiciului.

Lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale în ceea ce privește organizarea și conducerea contabilității se referă în mod cert la evidența contabilă a societății debitoare și nu la depunerea raporturilor și bilanțurilor contabile, acestea din urmă având numai rolul de stabili cuantumul datoriilor față de bugetul de stat.

În aceste condiții, simpla nedepunere a declarațiilor fiscale nu poate conduce la concluzia că membrii organelor de conducere au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între fapta ilicită și ajungerea debitoarei în sate de insolvență.

Afirmațiile recurentei făcute în cuprinsul cererii de recurs în sensul că intimata, în calitate de administrator al debitoarei, nu a ținut contabilitatea în conformitate ce legea nu sunt susținute de exemple concrete în acest sens și nici nu se face dovada legăturii de cauzalitate între această pretinsă conduită și ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la nerespectarea obligațiilor impuse de art. 28 din legea insolvenței, curtea constată că aceste obligații se referă la conduita administratorului în condițiile în care debitorul se află în insolvență, iar dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se referă la suportarea unei părți din pasiv de către persoanele care au cauzat starea de insolvență a debitoarei.

Recurenta nu a demonstrat nici faptul că nedepunerea cererii de declanșare a procedurii și a actelor la care se referă art. 28 din legea insolvenței au legătură cauzală cu ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Față de considerentele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL -, - prin lichidator judiciar, împotriva Sentinței comerciale nr.3117/10.07.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 04 noiembrie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

--- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./12.11.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1157/2008. Curtea de Apel Bucuresti