Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1166/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1572/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1166

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăila

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B împotriva sentinței comerciale nr. 2365 din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că Tribunalul Bucureștia înaintat dovada de comunicare a sentinței.

Curtea, constată că recurenta a solicitat prin cererea de recurs și judecarea cauzei în lipsă, și apreciind cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr- petenta desemnat lichidator prin încheierea nr.27386 a judecătorului sindic delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat instanței în temeiul art.1 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei

Prin sentința comercială nr.1659/04.05.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și în temeiul art.107 alin.1 raportat la art.31 alin.1, art.1 și 2 lit.c și e din Legea nr.85/2006 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză nu a formulat cerere privind angajarea răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 Bas olicitat instanței autorizarea sa pentru a formula cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, cerere admisă de judecătorul sindic prin încheierea din 08.02.208.

Prin sentința comercială nr.2365/23.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B în contradictoriu cu pârâtul în calitate de administrator al debitoarei

În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei

În motivarea sentinței instanța a reținut că din actele de la dosar nu rezultă că faptele pârâtului au cauzat starea de insolvență a debitoarei

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu există bunuri ce puteau fi valorificate, instanța a dispus în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței.

Împotriva sentinței comerciale nr.2365/23.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 12.08.2008.

În motivarea recursului, recurenta arată că are de recuperat de la debitoarea suma de 324 lei iar vinovat de ajungerea societății în incapacitate de plată este pârâtul în calitate de administrator întrucât nu a ținut contabilitatea conform legislației în vigoare, a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară documente contabile, fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.

În susținerea recursului nu au fost administrate probe noi.

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs formulat, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 la cererea administratorului/lichidatorului judiciar, comitetul creditorilor, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportat de orice persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Din raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar (fila 63 dosar fond) rezultă că în raport de actele anexate la dosar nu s-a putut stabili cauzele și împrejurările prin care debitoarea a intrat în încetare de plăți dar administratorul a manifestat pasivitate în exercitarea mandatului prin nedepunerea la dosar a actelor contabile.

Pentru angajarea răspunderi reglementată de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 este necesar să se facă dovada în condițiile art.1169 cod civil atât a faptei imputate cât și a stări de insolvență datorate faptei adică a legăturii de cauzalitate.

Recurenta-creditoare atât în cererea de recurs cât și în dosarul de fond s-a rezumat să facă referiri teoretice, fără a arăta în concret faptele intimatului ce au dus la incapacitatea de plată a debitoarei.

Prin dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, legiuitorul nu a instituit o prezumție de culpă a administratorului societății, ci fapta trebuie dovedită în condițiile art.1169 Cod civil.

În speța de față, întrucât în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că faptele imputate intimatului pârât întrunesc elementele constitutive ale faptelor incriminate de legiuitor în art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B, împotriva sentinței comerciale nr.2365 din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator judiciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.Jud. - 28.11.2008

Tehnored. - 8.12.2008/Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială/Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Veronica Dănăila

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1166/2008. Curtea de Apel Bucuresti