Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 118/2008
Ședința publică de la 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H în nume propriu și pentru H și creditor B împotriva sentinței nr.371/F/20007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- ( nr.vechi 9448/2002).
La apelul nominal se prezintă avocat pentru intimatul pârât, lipsă fiind recurenții creditori.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentanta intimatului pârât depune la dosar întâmpinare și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul intimatului pârât pune concluzii de respingerea celor două recursuri și menținerea sentinței instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față, se reține că prin sentința comercială nr.371/F/08.11.2007 a fost respinsă cererea formulată de Cabinetul Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar al SC SRL H împotriva pârâtului, fost administrator al SC SRL, având ca obiect antrenarea răspunderii personale în temeiul art.138 alin.1 lit.c din Legea 85/2006.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că societatea reclamantă a cerut ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună antrenarea răspunderii personale a fostului administrator social al societății debitoare, respectiv, până la concurența sumei de 417.176,92 lei reprezentând masa pasivă a debitoarei în favoarea creditorilor DGFP H și AVAS
Se reține că cererea de antrenare a răspunderii a fost formulată de lichidatorul judiciar care a arătat că pierderile la activitatea de bază au fost generate în mod deosebit de neplata la bugetul de stat și de nerealizarea unei producții care să poată acoperi aceste pierderi.
Se reține că lichidatorul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru a putea antrena răspunderea pârâtului - pentru plata pasivului societății debitoare, atât lichidatorul cât și creditorii mărginindu-se să afirme că administratorul societății debitoare a încălcat dispozițiile art.138 lit.c din Legea 85/2006 fără a dovedi și demonstra fapte de natura celor vizate de art.138.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DGFP H care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii împotriva pârâtului, fost administrator al SC.
În motivarea recursului se arată, în esență, că pârâtul se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență prin săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c din Legea 85/2006.
Se arată că administratorul era obligat să formuleze o cerere de intrare în procedură în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, nefăcând această cerere a continuat o activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Se mai arată că existența faptei ilicite cât și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este dovedită de "Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți a debitoarei și raportul final" al lichidatorului judiciar din care rezultă continuarea activității în pierdere.
În drept invocă prevederile art.304 pct.9 cod procedură civilă, art.998-999 Cod civil, art.138 alin.1 lit.c din Legea 85/2006 privind Legea insolvenței (art.132 lit.c din Legea 64/1995 republicată și modificată).
A mai formulat recurs AVAS care susține că în temeiul art.304 indice 1 se cere examinarea cauzei sub toate aspectele.
Se arată că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Se mai arată că AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență este certă și că răspunderea administratorului este una integrală atât pentrudamnum emergensși pentrulucrum cessans.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și admiterea cererii de angajarea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu în temeiul art.304 indice 1 cod pr.civilă, Curtea constată că recursurile sunt neîntemeiate din considerentele care vor fi expuse mai jos:
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 legea insolvenței - (1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Pentru ca răspunderea persoanelor vinovate de ajungerea societății debitoare
în stare de insolvență să fie antrenată, săvârșirea faptelor despre care se face vorbire în textele de lege suscitate, trebuie să fie dovedită așa cum de altfel corect a reținut și judecătorul sindic. Această dovadă se circumscrie în prevederile art.998 și 999 cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală, natura pe care de altfel, într-o formă specială trebuia să o aibă și răspunderea întemeiată pe prevederile art.137 din Legea nr.64/1995.
În acest sens s-a pronunțat în anul 2004 Curtea Constituțională prin decizia nr.25/27 ianuarie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.124 devenit ulterior, prin republicarea Legii nr.64/1995 în temeiul art.VIII din Legea nr.149/2004 pentru modificarea Legii nr.64/1995, art.137 și a art.126 din Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului republicată cu modificările și completările ulterioare.
Prin această decizie s-a statuat că "Curtea constată că dispozițiile art.124 din Legea nr.64/1995 nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită". Se menționează că "stabilirea existenței unei anume fapte de natura celei de la art.124( )" și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces persoana a cărei răspundere se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac.
De altfel asupra aspectelor menționate Curtea Constituțională s-a pronunțat și anterior prin Decizia nr.286/30 octombrie 2001.
De menționat că art.138 din Legea nr.85/2006 este art.137 din Legea nr.64/1995 republicată și respectiv art.124 din Legea nr.64/1995 modificată și se constată că deși s-au invocat încălcarea dispozițiilor art.138 litera c din Legea nr.85/2006 nu au fost dovedite și demonstrate săvârșirea de către pârât a unor fapte care să ducă la antrenarea răspunderii.
Reformularea unei cereri pentru intrarea în procedura falimentului nu poate prin ea însăși constitui motiv de atragere a răspunderii nedemonstrându-se direcția vădită spre faliment determinată de neformularea unei asemenea cereri.
În ce privește recursul AVAS și acesta este neîntemeiat ca și cel al Administrației Finanțelor Publice H.
În raportul final și Bilanțul general de la fila 11 din dosarul nr- lichidatorul judiciar în secțiunea referitoare la răspunderea membrilor organelor de conducere analizează posibilitatea antrenării unei asemenea răspunderii și concluzionează incidența dispozițiilor art.138 litera c din Legea nr.85/2006.
Concluzia nu se întemeiază însă pe fapte concrete, singura reformularea unei cereri pentru intrarea în procedura falimentului nefiind așa cum s-a arătat prin ea însăși suficientă pentru atragerea răspunderii administratorului societății debitoare.
Nici nu se poate concluziona ca sancțiunea de la art.138 litera c se referă la neîndeplinirea obligației de la art.27 alin.1 și 2 din lege.
Nu s-au făcut nici un fel de probe cu privire la continuarea în interes personal a activității debitoarei.
Față de aceasta în temeiul art.312 cod pr.civilă vor fi respinse recursurile și menținută hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către creditorii Administrația Finanțelor Publice H în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței nr.371/F/2007, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.
Dact. 2ex/23.04.08.
Jud.fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Ioan Cibu, Eugenia Florescu
