Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1181/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1475/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 1181
Ședința publică de la 31 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta MUNICIPIUL prin PRIMAR GENERAL împotriva sentinței comerciale nr. 1813 din data de 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații INTERNATIONAL SRL prin LICHIDATOR JUDICIAR ADMINISTRARE LICHIDARE, ROMÂNIA, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE IN TELECOMUNICAȚII SI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este netimbrat.
Curtea, în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 revine asupra dispoziției privind achitarea taxei judiciare de timbru stabilită prin rezoluția de primire a dosarului întrucât recurenta este scutită de plata taxei de timbru.
Recurenta prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul pe recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, creditoarea România a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei Internațional
Prin sentința comercială nr.197/24.01.2007 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar.
La data de 23.01.2008, lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva societății debitoare.
Prin sentința comercială nr.1813/16.04.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, ca neîntemeiată, iar în baza art.131 din lege a dispus închiderea procedurii de insolvență și radierea debitoarei de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, are o natură juridică delictuală, cu un caracter special, astfel încât trebuie să cuprindă elementele răspunderii civile delictuale reglementată de art.998-999 Cod civil, respectiv, fapta ilicită, legătura de cauzalitate, prejudiciul și vinovăția, circumscrise situației speciale din art.138 din Legea nr.85/2006.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere, în speță, a legăturii de cauzalitate, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere, doar pentru simplul fapt că nu au putut fi acoperite toate creanțele în urma lichidării, a arătat instanța de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditorul Municipiul B prin Primarul General, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 29.07.2008.
În motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că sentința atacată este lipsită de temei legal, întrucât în cauză s-au dovedit faptele ilicite, constând în acumularea de debite ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale asumate de debitoare și a obligaților legale, debite ce au fost acumulate în perioada în care pârâtul era administrator al societății debitoare, dispunând continuarea activității societății, în dauna creditorilor.
Recurentul a arătat că debitoarea nu și-a respectat obligația legală de a solicita ea însăși aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, acumulând în continuare datorii pe care nu le putea acoperi la termenele legale.
S-a mai învederat că, în cauză, administratorul societății nu a depus documentele contabile prevăzute de art.28 din lege, conform dovezilor de la dosar, după cum s-a dovedit și faptul că pârâtul a deturnat bunurile societății și s-a folosit de acestea.
Recurentul a mai arătat că răspunderea administratorilor este de natură contractuală, conform art.73 din Legea nr.31/1990, republicată, culpa acestora fiind prezumată.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la motivele de recurs invocate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului,.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a cărei îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea apreciind că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Cât privește invocarea motivului relativ la fraudarea creditorilor prin înstrăinarea de active din patrimoniul debitoarei, Curtea reține că nici acest motiv nu este dovedit în condițiile impuse de principiile răspunderii delictuale, nefiind probată în cauză intenția de diminuare frauduloasă a activului, și, deci, culpa.
În plus, Curtea reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul MUNICIPIUL prin PRIMAR GENERAL, împotriva sentinței comerciale nr.1813 din data de 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații INTERNATIONAL prin lichidator judiciar ADMINISTRARE LICHIDARE, ROMÂNIA, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN TELECOMUNICAȚII SI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 4.11.2008
Tehnored. - 13.11.2008/Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială/Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica
