Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1184/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1089/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1184
Ședința publică de la 9 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.682 din 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin. 2. proc.civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.682/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect atragerea răspunderii administratorului, cerere formulată de către creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 3; în baza art.131 din Legea 85/2006 a fost închisă procedura insolvenței împotriva debitorului - SRL, dispunându-se radierea acestuia din Registrul Comerțului B; s-a dispus plata către lichidatorul judiciar a onorariului și a cheltuielilor de procedură.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
Fapta prevăzută la art. 138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. împrejurarea că reprezentanții societății debitoare nu au depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică însăși modalitatea necorespunzătoare de evidențiere a contabilității sa fii constituit motivul pentru ajungerea societății în stare de insolventa.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolventa. Or, în speță, se retine ca nu a fost probat, în condițiile art. 1169.civ. a exista un raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudicial generat.
În concluzie, judecătorul sindic apreciază că nu se află în niciuna din ipotezele prevăzute de lit.d) a art. 138 din lege.
Se mai reține că în cauză, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimonial debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile, astfel că nu a trebuit să întocmească raport final. Raportul final și bilanțul general trebuie întocmite de lichidatorul judiciar, comunicate și afișate, conform art.129 alin 1 din lege, doar în situația în care bunurile din averea debitorului au fost lichidate, în acest caz procedura fiind închisă potrivit art.132 alin 2 din lege.
Potrivit art. 131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea, Administrația Finanțelor Publice Sector 3, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii și, în consecință, atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei întrucât prin felul în care a acționat a determinat starea de insolvabilitate a societății și, cu rea credință, a încercat să se sustragă de la plata obligațiilor.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
In fapt, urmare a deschiderea procedurii falimentului, prin încheierea de ședința din 02.11.2007 pronunțata de Tribunalul București Secția a -a Comerciala in dosarul nr-, împotriva SRL, recurenta, în calitate de creditor, depune cerere de admitere a creanței solicitând înscrierea la masa credala cu suma de 650 927 ron.
S 3 in calitate de unic creditor, autorizat prin încheierea de ședința din data de 10.10.2008, formulează cerere întemeiata pe dispozițiile art. 138 pct. 1 lit. d), din Legea nr.85/2006, ce a fost respinsa ca neîntemeiata, prin sentința atacata, instanța considerând, în mod eronat, ca, simplul fapt ca pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa la angajarea răspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societății in stare de insolventa. Or in speța, reclamantul creditor nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Asa cum rezulta din evidentele sale, societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul de stat si nici deconturile situație reflectata de anexele la prezenta cerere. Prin urmare, se poate constata ca au fost încălcate dispozițiile art.79-82 din OG92/2003 privind procedura de intocmire si depunere a declarațiilor de impozite si taxe, cu modificările si completările ulterioare.
In ce privește situația bilanțurilor si raportărilor contabile depuse de societate, in evidentele instituției debitoarea figurează cu bilanțuri și raportări contabile nedepuse din anul 2007 având in vedere ca procedura falimentului s-a deschis pe data de 23.05.2008. incalcand astfel dispozițiile art.1. 5. 28-35 din legea contabilității nr.82/1991 republicata si art. 201 din legea societăților comerciale nr.31/1990 republicata.
Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simpla neglijenta sau necunoaștere a legii, intrucat necunoașterea legii nu este scuzabila, iar din nedepunerea actelor se intelege o intenție vădita de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de a ascunde patrimoniul societății fata de creditori.
Mai mult decât atat, în opinia recurentei potrivit art.72 dinLegea nr.31/1990si art.73 alin.(2) din aceeași lege, obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat iar in conformitate cu dispozițiile art. 1540 cod civil mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar si inca de culpa comisa in executarea mandatului.
Or, potrivit art.374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat cu societatea.
Astfel ca, in cazul răspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata potrivit art.1082 din Codul civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, având in vedere faptul ca, o societate comerciala nu poate funcționa viabil, in situația in care administratorul statutar al acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.
Se mai aratăpotrivit principiilor generala ale răspunderii, fapta ilicita nu trebuie neapărat sa constea intr-o acțiune, ea putând fi reprezentata si de omisiunea, inacțiunea, neîndeplinirea unei activități, la care cel ce urma sa o faca era obligat de lege a îndeplini obligația ce-i revenea.
1)Fapta ilicita care consta intr-o acțiune sau inacțiune in administrarea generala a societății de natura a contribui la încetarea plaților de către societate, in scopul realizării unor interese personale. In speța, fapta ilicita a pârâților consta in faptul ca au fost înstrăinate bunurile din patrimoniul societății si nu s-au achitat creanțele la scadenta.
2)Prejudiciul cauzat societății consta în ajungerea societății în încetare de plați, cu consecința deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, dar numai dacă activul societății este insuficient pentru acoperirea pasivului. Existenta prejudiciului se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plați si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Este suficient ca faptele săvârșite de administratorii societății debitoare sa fi ocazionat insuficienta activului societății pentru ca greșelile de gestiune ale membrilor organelor de conducere ale societății sa antreneze răspunderea lor. Condițiilor care au ocazionat sau favorizat starea de insolventa comerciala li se da astfel valoare cauzala.
Instanța trebuia să țină seama de modul în care administratorul societății si-a îndeplinit atribuțiunile și puterile încredințate de societate, urmând ca greșeala de gestiune sa fie apreciata în raport de calificarea și profesionalismul de care trebuie să dea dovada potrivit exigențelor și regulilor statuate de managementul societății.
În opinia recurentei raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu se prezuma atât timp cât se constata o legătura cauzala juridica între una din faptele prevăzute de art.138 si încetarea de plați, mai exact insuficienta activului pentru efectuarea plaților.
În cauză nu au mai fost administrate alte probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a formulat cerere privind atragerea răspunderii personale a administratorului societății debitoare, cerere întemeiată pe disp. art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, recurenta considerând că sunt întrunite condițiile aplicării acestor dispoziții legale.
În cererea formulată în fața judecătorului sindic, recurenta nu a arătat în concret care sunt faptele săvârșite de către intimat, mulțumindu-se doar la a invoca aspecte de ordin teoretic și având caracter general (doar în cererea de recurs se arată faptul că nu au fost depuse bilanțurile contabile din anul 2007).
De asemenea, recurenta nu a arătat și nu atât mai puțin, nu a dovedit în ce măsură aceste fapte ale intimatului au cauzat starea de insolvență a debitoarei, având în vedere faptul că răspunderea instituită de disp. art.138 din Legea nr.85/2006 este o formă a răspunderii civile delictuale reglementată de disp. art.998-999 Cod Civil, astfel încât pentru angajarea acesteia trebuie dovedite cumulativ, cele patru condiții: fapta, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Recurenta nu a făcut decât dovada existenței prejudiciului, fără a dovedi și celelalte elemente obligatorii pentru a fi angajată răspunderea personală a administratorului societății debitoare.
de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu trebuie dovedită, în cauză nefiind instituită nici o prezumție legală, astfel cum încearcă să susțină recurenta în mod neîntemeiat.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.682 din 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09.10.2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 23.10.2009
Tehnored. - 26.10.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina
