Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 120/2008
Ședința publică de la 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarele DGFP H și AVAS împotriva sentinței nr. 395/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru intimații pârâți și, lipsă fiind recurentele creditoare DGFP H și AVAS.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentanta intimaților pârâți depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.395/F/2007 pronunțată de către Judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de către creditoarea DGFP H-D împotriva pârâților și, în calitate de foști administratori ai debitoarei SC Com SRL D, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a acestora.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin sentința nr.168/F/2007 s-a închis procedura stabilită de Legea insolvenței față de SC Com SRL D iar cererea de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei a fost disjunsă și face obiectul prezentului dosar.
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 răspunderea membrilor organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor prevăzute în mod limitativ în textul legal menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Răspunderea juridică specială a membrilor organelor de conducere a debitoarei are natura unei răspunderi civile delictuale bazate pe dispozițiile art.998 - 999 cod civil raportată la săvârșirea în concret a faptelor indicate în art.138 alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții creditoarea are obligația să dovedească săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.
Această concluzie se impune întrucât nici art.998-999 Cod civil și nici art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de cultă a administratorilor societății debitoare, iar potrivit art.1162 Cod civil sarcina probei revine celui care face afirmația în fața instanței.
În speță creditoarea DGFP H-D invocă incidența prevederilor art.137 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995 și respectiv art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 cu același conținut deoarece administratorii societății debitoare au continuat o activitate care ducea în mod vădit debitoarea la încetare de plăți.
Tribunalul a constatat existența prejudiciului în valoare de 491.757,10 lei care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor, însă nu se poate reține că administratorii societății au săvârșit în concret vreuna din faptele prevăzute expres de art.138 alin.1 lit.a-g din Legea nr.85/2006, respectiv art.137 alin.1 lit.a-g din Legea nr.64/1995.
În ceea ce privește lit.c invocată de creditoare în textul legal se prevede că foștii administratori să fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care duce în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Din toate probele administrate în cauză nu rezultă că administratorii societății debitoare au continuat o activitate care ducea în mod vădit la încetarea de plăți și nici că acest lucru s-a făcut în interes personal.
Cu atât mai puțin nu s-a făcut dovada în ce măsură activitatea desfășurată de administratorii societății debitoare au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Având în vedere că antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul insolvenței este reglementată de prevederile speciale din Legea nr.85/2006, preluate din Legea nr.64/1995, în prezent abrogată, se constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 modificată, astfel că sub acest temei cererea creditoarei DGFP H-D susținută de AVAS Baf ost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DGFP H-D, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii pentru răspunderea administratorilor, să se dispună ca datoria societății față de bugetul de stat în sumă de -,32 lei să fie suportată în întregime de către pârâți.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că pârâții au avut calitatea de administratori la SC Com SRL D-societate în faliment, care datorează bugetului general consolidat suma arătată mai sus.
Încercările de valorificare a activelor societății pentru recuperarea sumelor susmenționate au rămas fără rezultat având în vedere faptul că societatea debitoare nu are bunuri care să fie valorificate.
În susținere se arată că în prezenta speță sunt incidente atât dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, cu modificările și completările ulterioare cât și a art.998 Cod civil ceea ce duce la obligarea pârâtului în calitatea lui de administrator, la suportarea datoriilor către bugetul general consolidat.
Din rapoartele pe care lichidatorul le-a depus la prezentul dosar de faliment, reiese că fostul administrator a derulat pe tot parcursul perioadei în care a fost asociat și administrator, activități neprofitabile, datoriile societății crescând de la un an la altul.
Această stare de fapt nu poate conduce decât la concluzia că administratorul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Din cuprinsul raportului lichidatorului rezultă că societatea a fost condusă spre faliment din cauza unui management neperformant și a lipsei totale de interes a administratorilor față de plata obligațiilor bugetare ale societății. De asemenea, administratorii au acceptat să continue o activitate prin care arieratele față de bugetul general consolidat creșteau și nu a cerut ca societatea să fie supusă procedurii de insolvență atunci când această stare a survenit, așa cum era obligată conform art.32 din Legea nr.85/2006, așa cum se afla ea în vigoare la data când a survenit starea de insolvență a debitoarei.
Din rapoartele lichidatorului rezultă că se impune antrenarea răspunderii pentru încălcarea dispozițiilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, întrucât au continuat o activitate care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Se apreciază că aceeași concluzie se desprinde și din prevederile art.32 din Legea nr.85/2006 potrivit rep.în vigoare la data deschiderii procedurii, respectiv art.27 din Legea nr.85/2006 potrivit căreia "(1) Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență."
Că este prezumat a fi în insolvență debitorul care după 30 zile de la data scadentă nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Se menționează că starea de insolvență a survenit ca urmare a unui management neperformant, administratorul societății continuind o activitate care conducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Se consideră că sunt aplicabile dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, care arată că administratorul poate fi obligat la suportarea pasivului societății în situația în care "c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți". De asemenea se invocă și dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 rep.privind societățile comerciale,care arată că "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele prevăzute de prezenta lege".
Totodată, se consideră că în prezenta speță sunt întrunite și condițiile prevăzute de art.998 cod civil. În acest sens se arată că pe lângă vinovăția stabilită prin raportul de lichidare, se regăsesc și celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauza starea de insolvență.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligație de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt cu mult mai complexe.
Statul Român reprezentat în cauza de față prin AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Faptul că această instituție, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța de fond, susține în continuare recurenta. În acest sens se subliniază reaua-credință de care a dat dovadă administratorul debitoarei în exercitarea atribuțiilor sale, atunci când a dus SC Com SRL spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună credință, printre aceștia aflându-se și AVAS.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Astfel, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariție prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit.
Din perspectiva reglementării prevăzute de Legea nr.85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art.138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Analizând recursurile declarate sub aspectul motivelor invocate se consideră că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
În ambele recursuri formulate se susține că judecătorul sindic nu ar fi aplicat corect regulile răspunderii însușite de art.138 și urm.din Legea 85/2006.
AVAS arată că nu s-a ținut cont de faptul că debitoarea a fost lipsită de lichidități bunuri pentru că a fost administrată cu rea credință, iar pretinde că intrarea în insolvență s-ar fi datorat continuării de către debitoare cu rea credință a unor activități păgubitoare pentru societate.
Recurenta AVAS își întemeiază prezenta cerere de antrenare a răspunderii pe singura motivare că în calitate de creditor, este în imposibilitatea recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, și acest fapt constituie o premisă concretă pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată.
În mod nelegal se susține de către AVAS că prevederile art.138 din Legea 85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, pentru că în realitate, în accepțiunea legiuitorului, antrenarea răspunderii administratorilor reprezintă tocmai o sancționare pentru fapta sau faptele lor culpabile- textul alin.3 făcând referire expresă la persoanele culpabile.
Pentru ca să poată fi antrenată răspunderea administratorilor pentru continuarea unei activități despre care s-a dovedit ulterior că ar fi fost păgubitoare, trebuie să se dovedească în mod obligatoriu că acest fapt a fost săvârșit cu intenție, în interesul personal al administratorilor, dovezi care în cauză lipsesc cu desăvârșire.
În recursul DGFP se mai susține în plus față de recursul AVAS că în mod greșit instanța de fond nu i-a sancționat pe administratori prin antrenarea răspunderii personale pentru nerespectarea art.27 din Legea 85/2006, potrivit cărora "debitorul aflat în starea de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi".
Acest motiv nu figurează între cele prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, iar incapacitatea de plată a debitoarei a survenit cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii 85/2006.
Prima instanță a analizat toate aspectele de răspunderii civile delictuale prevăzut de art.138 din Legea 85/2006 și în mod corect a concluzionat că reclamantele creditoare aveau obligația să dovedească săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.
Față de probele de mai sus, recursurile fiind nefondate, în baza art.312 cod procedură civilă urmează să fie respinse.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantele DGFP H și AVAS B împotriva Sentinței nr.395/21 nov.2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara desemnat în procedura lichidării judiciare totale a societății Com SRL D, în privința pârâților și.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 19 martie 2008, în ședință publică.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.2ex/15.05.2008
Jud.fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Ioan Cibu, Eugenia Florescu
