Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1238/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1564/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1238
Ședința publică de la 19.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, în contradictoriu cu intimații, și - SISTEM SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL AL ÎN INSOLVENȚĂ ȘI LICHIDARE JUDICIARĂ, împotriva sentinței comerciale nr.2327/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ. precum și faptul că intimații și au depus la dosar o cerere de amânare pentru lipsă de apărare.
Curtea, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimații și, în temeiul art. 156 civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr. 2327/30.04.2009 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva pârâților și, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
În temeiul articolului 131 din Legea nr. 85/2006 a închis procedura insolvenței debitorului - SISTEM SRL și a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că în baza sentinței comerciale nr. 2435/11.10.2006 a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea - SISTEM SRL, la data de 18.04.2007 creditoarea SECTOR 3 B, solicitând aplicarea dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006 împotriva pârâților și, întrucât aceștia au dispus în interes personal continuarea activității debitoare, care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, și nu a fost ținută o evidență contabilă din anul 2004.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece activitatea societății s-a întrerupt în anul 2004 când a avut loc cesiunea de părți sociale iar, ulterior, societatea a fost dizolvată de drept pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare.
Prin sentința civilă nr. 1713 din 9.04.2008 judecătorul - sindic a respins cererea formulată de SECTOR 3 B, a închis procedura în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 și a dispus radierea societății.
Recursul promovat de SECTOR 3 Baf ost admis prin decizia comercială nr. 908/R/15.09.2008 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială care a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare reținând că lichidatorul judiciar nu a prezentat un raport amănunțit asupra incidenței articolului 138 din lege.
În rejudecarea cauzei s-a solicitat lichidatorului judiciar efectuarea unui raport amănunțit asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor care se fac răspunzătoare pentru această stare de fapt.
Raportul a fost prezentat la data de 4.02.2009 și s-a reținut că cei doi pârâți administratori ai debitorului nu au mai desfășurat activități din anul 2004, iar prin încheierea nr. 41933/19.09.2005 a judecătorului delegat la. - s-a dispus dizolvarea de drept a societății debitoare.
Societatea nu avea la acel moment evidența actualizată, înregistra datorii la bugetul de stat. Cum actele societății nu au fost puse la dispoziția sa, lichidatorul judiciar a menționat că nu poate exprima un punct de vedere raportat la articolul 138.
Judecătorul - sindic a apreciat referitor la temeiul de drept invocat de către creditor, respectiv articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006, că identificarea unor pierderi ale societății ajunse în faliment, neglijența în recuperarea creanțelor, nu reprezintă temeiuri pentru atragerea răspunderii atâta timp cât nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciul produs, pe tărâmul răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește nedepunerea documentelor prevăzute la articolul 28 din Legea nr.85/2006 aceasta este sancționată potrivit prevederilor articolului 147 din lege, lichidatorul judiciar având posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, dacă aprecia că sunt întrunite condițiile. Predarea înscrisurilor este însă o obligație ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel încât neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență, contrar celor susținute de creditor.
În privința nedepunerii situațiilor financiare din anul 2004 judecătorul - sindic a reținut că nici creditorul, nici lichidatorul judiciar nu au făcut vreo referire la modalitatea în care pârâții au cauzat starea de insolvență a societății prin nedepunerea acestor situații financiare, mai ales că activitatea societății a fost întreruptă în anul 2004.
Cât privește susținerea că debitoarea dispunea de bunuri înregistrate în evidența contabilă, judecătorul - sindic a apreciat că pentru a se aplica prevederile articolului 138 litera e din Legea nr. 85/2006, era necesar ca reclamanta să facă dovada detunării bunurilor sau ascunderii lor de către administratori; ceea ce nu s-a întâmplat, reclamanta creditoare prezumând doar că aceste bunuri au fost ascunse, fără a menționa însă despre care bunuri este vorba și fără a arăta persoana vinovată, în condițiile în care a chemat în judecată doi pârâți.
S-a mai reținut de către instanța de fond că la dosar a fost depus contractul de cesiune încheiat la 17.09.2004 prin care cei doi pârâți s-au retras din societate ca urmare a cedării părților lor sociale, fiind revocați din funcțiile de administratori.
Reclamantul creditor nu a ținut seama de această situație și nici de faptul că dizolvarea de drept a societății nu mai dădea dreptul administratorului să efectueze acte de comerț, întreaga activitate a societății încetând.
Așa fiind, judecătorul - sindic a considerat că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de articolul 138 literele c,d și e din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SECTOR 3 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr- din 29.06.2009.
În motivarea recursului, creditoarea a susținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Aceste elemente ar fi, în opinia recurentei, dezinteresul manifestat de administratorii debitoarei în sensul nerecuperării creanțelor și neachitării datoriilor, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând la generarea stării de insolvență.
De asemenea, nedepunerea tuturor documentelor prevăzute de lege la. SECTOR 3 B nu este justificată de întreruperea activității, obligația de depunere a documentelor contabile fiind până în momentul radierii societății.
S-a mai susținut că debitoarea era obligată să depună cererea conform articolului 27 din Legea nr.85/2006 prin care să solicite deschiderea procedurii în maxim de 30 de zile de la data constatării existenței stării de insolvență.
Și nepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar a documentelor contabile creează prezumția de neîntocmire a contabilității în conformitate cu legea cu consecința atragerii răspunderii patrimoniale a pârâților conform articolului 138 litera în ceea ce privește contractul de cesiune din 17.09.2004, recurenta a arătat că cei doi administratori nu au înregistrat contractul de cesiune la. consecința fiind inopozabilitatea acestuia față de terți.
Așa fiind, pârâții se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență, în condițiile articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite ale acestora și prejudiciu, prezumându-se atâta timp cât există o legătură cauzală juridică între una din faptele prevăzute de articolul 138 și încetarea de plăți, respectiv insuficiența activului pentru efectuarea plăților.
Intimații pârâți nu au depus întâmpinare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Dezinteresul manifestat de administratorii societății debitoare în sensul nerecuperării creanțelor și neachitării datoriilor, nedepunerea diligențelor pentru îndeplinirea mandatului încredințat în vederea administrării societății, managementul defectuos, nerespectarea obligațiilor fiscale privind plata creanțelor bugetare de către debitor, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor la bugetul de stat, nu sunt încadrabile în situațiile prevăzute de alineat 2 al articolului 138 din Legea nr.85/2006.
Practica instanțelor a statuat că orice obligație la suportarea pasivului trebuie să înceapă prin identificarea obligației neîndeplinite prevăzute strict în lege.
Astfel, s-a stabilit, de exemplu, că un conducător care asistă neputincios la degradarea mediului sau economic nu a încălcat nici o obligație preexistentă.
Culpa trebuia să fie la originea directă a insuficienței activului.
Ori, în speță, după cum în mod legal și temeinic a reținut și judecătorul - sindic, recurenta creditoare nu a demonstrat nici o culpă în sarcina celor doi administratori, care să se încadreze strict dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006 și care să fie de natură a cauza direct insuficiența activului.
Astfel, pentru ca nedepunerea cererii de deschidere a procedurii să fie imputabilă, recurenta trebuia să dovedească faptul că între ziua când cererea trebuia să fie înregistrată și ziua înregistrării cererii de insolvență a avut loc o creștere a insuficienței activului.
De asemenea, în practică s-a stabilit că pentru a putea dovedi existența unei culpe în gestiune prin continuarea activității deficitare, creditoarea recurentă trebuia să dovedească împrejurarea că rezervele financiare au fost sau inexistențe, sau în întregime absorbite, sau că asociații au refuzat să reinfecteze fonduri indispensabile cât timp mai era eficiente.
Distincția dintre eroare și culpă de gestiune în sensul legii este adeseori dificilă, eroarea decurgând dintr-o apreciere inexactă a faptelor, iar culpa din neîndeplinirea obligațiilor legale.
În speță însă, recurenta creditoare nu a demonstrat că starea de insolvență a debitoarei se datorează vreunei culpe a celor doi intimați, faptele incriminate de către recurentă, nefiind de natură a cauza starea de insolvență potrivit dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în contradictoriu cu intimații, și - SISTEM SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL AL ÎN INSOLVENȚĂ ȘI LICHIDARE JUDICIARĂ, împotriva sentinței comerciale nr.2327/30.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
22.10.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
