Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1245/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1815/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1245
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Maria Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr. 3321 din data de 29.08.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - B SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, - SA și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că Tribunalul Bucureștia înaintat dovezile de comunicare a sentinței atacate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a societății debitoare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.4011/26.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Bucureștia admis cererea creditorului - SA, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată, desemnând lichidator judiciar.
În cadrul procedurii insolvenței au fost întocmite tabelul definitiv și tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei. Prin încheierea de la 09.05.2008 instanța a autorizat creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 să formuleze cerere întemeiată pe disp. art.138 din lege.
Prin cererea, înregistrată la 08.05.2008, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 Bas olicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, administrator al societății debitoare.
În motivarea cererii au fost invocate disp. art.138 alin.1 lit.d din lege, creditoarea învederând instanței, că din evidențele sale rezultă că pentru anul financiar 1999, debitoarea nu a depus bilanțurile contabile și raportările semestriale.
S-a susținut în temeiul disp. art.72 Legea nr.31/1990 raportat la disp. art.1540 cod civil și 374 Cod comercial potrivit cărora administratorul societății răspunde nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în exercitarea mandatului; că potrivit art.34 alin.3-4 din Legea nr.31/1954 faptele ilicite săvârșite de organele de conducere ale persoanei judiciare obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul executării funcțiilor, iar în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată potrivit art.1082 Cod civil rap. la 138 Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.3331/29.08.2008, pronunțată în dosar -, Tribunalul Bucureștia respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată; în temeiul art.131 Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei; a dispus radierea acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din raportul lichidatorului judiciar nu rezultă cu certitudine cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență; nu au fost administrate înscrisuri sau alte probe care să susțină afirmațiile creditoarei-reclamante.
De asemenea au fost reținute concluziile lichidatorului judiciar, prezentate în raportul final de activitate din care rezultă că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri a căror valorificare să asigure acoperirea creanțelor și niciunul din creditorii nu au indicat bunuri urmăribile și nu a avansat sumele necesare urmăririi.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, susținând nelegalitatea acesteia raportat la dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
S-a învederat că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale cu interpretarea greșită a legii, în sensul că nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și cauzarea stării de insolvență.
În cuprinsul motivării recurenta a făcut referire la incidența disp. art.138 alin.1 lit.c și
A fost reluată argumentarea privind săvârșirea faptelor prev. de art.138 alin.1 lit.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește completarea cererii introductive, prin invocarea unui nou temei de drept 138 alin.1 lit.c instanța apreciază ca inadmisibilă, în calea de atac, cu încălcarea dublului grad de jurisdicție nu se pot formula cereri noi.
Referitor la aplicarea disp. art.138 alin.1 lit.d instanța reține că susținerile reclamantei nu sunt probate, în condițiile art.1169 Cod civil.
Astfel, din probatoriul administrat a rezultat așa cum s-a consemnat în raportul de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză (fila 66 dosar) că administratorul societății a înaintat întreaga documentație financiar-contabilă solicitată, cu respectarea disp. art.28 din lege, ceea ce a permis analizarea activității societății și inventarierea situației patrimoniale.
De asemenea, din cuprinsul cererii introductive rezultă că debitoarea nu a asigurat comunicarea către organele fiscale a documentelor contabile aferente anului 1999. Din înscrisul aflat la fila 18 dosar rezultă că societatea s-a înființat la 20.05.1999; potrivit concluziei lichidatorului judiciar starea de insolvență a intervenit în anul 2007, în anul 2006, societatea debitoare nu se afla în insolvență cerințele societății fiind inferioare lichidităților de care dispunea societatea.
În consecință, nu se poate reține că prin fapta sa, aceasta nu a înregistrat la organele financiare situațiile contabile aferente anului 1999, administratorul debitoarei a cauzat starea de insolvență.
Dimpotrivă, din întregul material probator a rezultat că pârâta a ținut o contabilitate în conformitate cu disp. Legii nr.82/1991, nefiind incidente disp. art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, cum în mod corect a reținut prima instanță.
Cu privire la măsura închiderii procedurii insolvenței rap. la 131 din lege, prin cererea de recurs nu s-au formulat critici.
Apreciind legală sentința atacată, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 pr.civ. în temeiul art.312 pr.civ. alin.1 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr. 3321 din data de 29.08.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - B SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, - SA și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Judecător -
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Maria Cristina Scheaua, Aurică