Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1276/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1276
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul G, domiciliat în V de M,-, jud. P, împotriva sentinței nr. 529 din data de 4 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu lichidatorul, cu sediul în P,-, jud. P, lichidator al debitoarei SC Com SRL, cu sediul în V de M-, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, jud.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr. -/3.06.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-pârât G, reprezentat de avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 624 depuse la dosar la fila 21, lipsind intimata - lichidator al debitoarei SC Com SRL și intimata-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice P.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat de pârâtul
Recurentul-pârât G, reprezentat de avocat, depune copiile adreselor nr. 5999/29.07.2004 și 8567/12.10.2009 emise de Primăria orașului V de
Cu privire la excepția tardivității recursului, se arată că recurentul nu a avut cunoștință de existența acestui dosar pe rolul instanței, iar comunicarea sentinței recurate s-a realizat prin afișare.
La fila 124 dosar fond se poate observa o altă neregularitate a procedurii de citare, în sensul că pentru termenul din data de 23 mai 2009 a fost citată o altă societate debitoare.
Recurentul a luat cunoștință efectiv de conținutul sentinței recurate cu mult peste data indicată în procesul-verbal de afișare a comunicării și față de toate aceste aspecte se solicită respingerea excepției tardivității recursului.
Curtea, luând act de susținerile recurentului-pârât, rămâne în pronunțarea asupra excepției tardivității recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința nr. 529 din data de 4 martie 2009 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova desemnat să instrumenteze procedura insolvenței debitoarei SC Com SRL a admis cererea formulată de lichidatorul în contradictoriu cu pârâtul G, instituind răspunderea pârâtului pentru plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei, pasiv constituit din: 56.623 lei creanța P, 2931 lei creanța Primăriei V de M, 1798,19 lei creanța B și 3 lei creanța P, conform tabelului definitiv, cât și pentru suma de 2757,80 lei onorariu lichidator și cheltuieli de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena Stan Aida l-sindic a reținut că, în exercitarea atribuțiilor sale, lichidatorul a analizat cauzele și împrejurările care au dus debitoarea în stare de insolvență, întocmind tabelele creanțelor împotriva averii debitoarei prevăzute de lege și a efectuat demersuri pentru identificarea și valorificarea bunurilor din patrimoniul societății. Astfel, în rapoartele întocmite s-a arătat că debitoarea și administratorul acesteia nu și-au îndeplinit obligația de a depune la dosar actele prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Totodată, din bilanțul depus pe anul 2006 a reieșit că debitoarea deținea stocuri și active imobilizate în valoare de 98.189 lei, respectiv 4.219 lei, iar prin adresa nr. 26500/4.06.2008 Primăria V de Mac omunicat lichidatorului că debitoarea figurează în evidențele sale fiscale cu o autoutilitară marca 1304 ( fila 136 ); activele menționate nu au fost identificate în fapt de lichidator, deși pârâtul a fost notificat în acest sens, conform dovezilor de la dosar.
Potrivit disp. art. 138 din legea menționată, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-g din textul legal, printre care și ținerea unei contabilități fictive sau neținerea contabilității în conformitate cu legea ( lit. d ) și deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ( lit. e ).
In cauză s-au constatat întrunite în mod cumulativ cerințele acestui text legal. Astfel, pârâtul are calitatea de administrator și asociat unic al societății debitoare, după cum reiese din certificatul emis de P (fila 115). Neîndeplinirea obligației de prezentare a actelor menționate de art. 28 din Legea nr. 85/2006, respectiv a evidenței contabile a debitoarei, coroborată cu neidentificarea activelor ce figurează în patrimoniul societății, care, prin valorificare ar fi acoperit parțial creanțele creditorilor, duc la concluzia că pârâtul a cauzat starea de insolvență a debitoarei. Lipsa evidențelor contabile și a activelor imobilizate indică o administrare frauduloasă a averii debitorului.
A reținut, totodată, judecătorul-sindic că pârâtul nu a dovedit o cauză de înlăturare a răspunderii civile prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul susține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii sale juridice pentru pasivul neacoperit al societății debitoare.
Totodată, recurentul apreciază că nu se face vinovat de starea de insolvență a societății, aceasta datorându-se unor factori obiectivi, mai presus de voința sa, unul dintre aceștia fiind desființarea punctului de lucru de către Primăria V de M, incendierea actelor de către o persoană iresponsabilă etc.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea neîntemeiată a cererii formulate de lichidator.
La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2009, Curtea a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului.
Examinând excepția invocată, asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe mai întâi, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod pr.civilă, se reține că aceasta este întemeiată, astfel cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006 termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen fiind un termen special față de termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 Cod pr.civilă.
Neexercitarea recursului în termenul mai sus-menționat, atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
Din dovezile de la dosar rezultă că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtului la data de 3.04.2009 (fila 14 dosar fond - dosar art.138), iar recursul a fost declarat la data de 16.04.2009 (fila 6 dosar recurs - data poștei menționată pe plicul cu care a fost înaintat recursul), fiind depășit termenul de 10 zile prevăzut pentru declararea lui.
Față de cele precizate, Curtea constată că excepția tardivității recursului invocată din oficiu este întemeiată, urmând să respingă recursul declarat de pârâtul G ca fiind tardiv formulat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul G, domiciliat în V de M,-, jud. P, împotriva sentinței nr. 529 din data de 4 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu lichidatorul, cu sediul în P,-, jud. P, lichidator al debitoarei SC Com SRL, cu sediul în V de M-, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J- și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, jud. P,
ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 5 ex./19.10.2009
Dosar fond -- Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida