Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1279/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1783/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1279
Ședința publică de la 27 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2733/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și intimata debitoare SC SRL -.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei intimații pârâți au depus întâmpinare, prin compartimentul registratură la data de 26 2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 2733 din 12.06.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva pârâților și având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii delictuale în baza articolului 138 din Legea nr.85/2006.
S-a constatat că reclamantul, în afara citării textului de lege, nu a adus nici o dovadă în legătură cu continuarea în interes personal al pârâților a activității societății, nu a arătat și dovedit care sunt faptele și interesul personal pentru care s-a continuat activitatea și în ce mod a fost cauzată starea de încetare de plăți.
În consecință, apreciind că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de articolul 138 litera c din legea insolvenței, nefiind suficientă simpla afirmație cu privire la săvârșirea faptelor ilicite fără dovada acestora în condițiile articolului 1169 Cod civil, judecătorul - sindic a considerat cererea neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta susține că din analiza documentelor existente la dosarul cauzei a constatat faptul că societatea a ajuns în stare notorie de insolvență încă din cursul anului 2003 însă a continuat activitatea cu încălcarea articolului 27 din Legea nr.85/2006, drept pentru care consideră că faptele expuse se încadrează în dispozițiile articolului 138 litera c din lege.
În ce privește legătura de cauzalitate dintre faptele pârâților și starea de insolvență, recurenta susține că faptele administratorilor au constituit o condiție favorabilă pentru realizarea efectului, întrucât chiar dacă nu au determinat în mod direct falimentul societății, au contribuit la ajungerea societății în această situație.
În sprijinul susținerilor sale recurenta invocă dispozițiile articolelor 72 și 73 (2) din Legea nr.31/1990, articolului 1540 și articolului 1082 cod civil și articolului 374 Cod comercial.
Recurenta arată și că fapta ilicită în speță constă în continuarea activității în interes personal în condițiile în care la sfârșitul anului 2003 societatea a raportat pierdere de 196.910,50 ron, prejudiciul consta în încetarea plăților de către societate cu consecința deschiderii procedurii.
În acest context, susține recurenta că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile articolului 1080 Cod civil, ținând seama și de modul în care administratorii și-au îndeplinit obligațiile urmând ca greșeala de gestiune să fie apreciată în raport de calificarea și profesionalismul de care trebuie să dea dovadă potrivit regulilor statuate de managementul societății.
În fine, recurenta apreciază că față de motivele de fapt și de drept prezentate poate fi atrasă răspunderea personală a administratorilor, fiind întrunite condițiile aplicării articolului 138 alineat 1 litera c din lege.
Intimații au depus întâmpinare în combaterea recursului solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul recursului, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Din examinarea raportului lichidatorului judiciar privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, nu rezultă greșeala de gestiune a intimaților pârâți și cu atât mai puțin fapte care să fi dus nemijlocit la încetarea de plăți ci, dimpotrivă, sunt relevate inclusiv, cauze obiective cum ar fi: durata mare de încasare a sumelor datorate de clienții societății a cărei activitate preponderentă s-a desfășurat în calitate de antreprenor în construcții, ceea ce a dus la acumularea de datorii, pierderea unui beneficiar important - SC SA; piața concurențială în domeniul construcțiilor și imposibilitatea recuperării contravalorii unor lucrări executate în avans (fila 48 dosar fond).
În aceste condiții, răspunderea întemeiată pe articolul 138 din Legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată, dacă s-ar constata o continuare deficitară a exploatării întreprinderii, în lipsa dovezii faptelor culpabile ale pârâților săvârșite înainte de încetarea plăților.
Or, dincolo de faptul că acestora nu li se poate imputa că în ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii ar fi săvârșit fapte dintre cele prevăzute de lege, dar starea de insolvență așa cum rezultă dinraportul lichidatorului necontestat de creditoarea recurentă, a fost determinată de cauze obiective, fapte ale unor terți pentru care administratorii nu sunt ținuți a răspunde, fiind exonerați pe considerentul că răspunderea civilă a administratorului este o răspundere delictuală.
Cum răspunderea civilă întemeiată pe articolul 138 din Legea nr.85/2006este o răspundere bazată pe culpă, iar culpa trebuie dovedită de cel care are interes, în cazul răspunderii delictuale, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, rezultă că respingerea cererii de către judecătorul sindic este o măsură legală și temeinică.
Cât privește "fapta ilicită" prezentată de recurenta creditoare în susținerea cererii întemeiată pe articolul 138 litera c din lege, respectiv încălcarea articolului 27 din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că și dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c în lipsa unei dovezi certe cu privire la interesul personal al pârâților în continuarea activității, faptă de natură a duce la insolvența societății.
În plus se reține că, din raportul lichidatorului judiciar (fila 95 dosar fond) rezultă că după înregistrarea pierderilor din anul 2003, încercarea de redresare a activității s-a realizat prin vânzarea parțială de active,creditarea societății de către asociat, neridicarea dividendelor.
În acest context se reține și faptul că, în chiar conținutul cererii de recurs s-a menționat de recurent "starea de insolvență notorie încă din anul 2003". Or, dacă în anul 2003 era deja o stare de insolvență notorie, iar articolul 138(1) din Legea nr. 85/2006 stabilește că fapta ilicită trebuie să fi dus la starea de insolvență, rezultă că fapta întemeiată pe articolul 27 din lege trebuie să fi existat înainte de starea de insolvență astfel încât să o determine.
Așa fiind, dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele prevăzute de articolul 138, dar în raport de cele susținute de recurentă și expuse în precedent, cât și față de faptul că abia la 12.07.2004 când a intrat în vigoare Legea nr.149/2004 a devenit obligatorie cererea conform articolului 25 din Legea nr.64/1995 (actual articolului 27 din Legea nr.85/2006), rezultă că pârâții ar fi trebuit să se conformeze dispozițiilor articolului 27 cel mai târziu în anul 2003 (în anul 2003 fiind deja în "insolvență notorie"), încă înainte de intrarea în vigoare a acestui text de lege.
Așa fiind, se reține că recurenta dorește să facă proba, atât a faptei ilicite dar și a interesului personal al pârâților intimați în săvârșirea faptei întemeiată pe articolul 138 litera c din Legea nr.85/2007 cu prezumții pretins legale dar neprevăzute de lege.
Se impune a se preciza și că sediul materiei privind atragerea răspunderii patrimoniale este articolul 138 din Legea nr.85/2006, având natura răspunderii civile delictuală, astfel că toate susținerile recurentei întemeiate pe articolele 72, 73(1) din Legea nr.31/1990, articolului 374 Cod comercial (ce vizează răspunderea contractuală a administratorului în raporturile cu societatea) nu sunt fondate, în lipsa dovezii existenței unui mandat cuprins în actul constitutiv al societății sau într-o hotărârea adunării generale și care să fi fost acceptat de administratori prin semnarea la Registrul Comerțului.
În aceste condiții, nici culpa pârâților nu este prezumată în temeiul articolului 1082 Cod civil ca în cazul răspunderii contractuale, ci trebuie dovedită împreună cu celelalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste considerente, reținându-se că hotărârea atacată cuprinde elementele de fapt necesare pentru a justifica neaplicarea dispoziției articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006, astfel că nu se poate aprecia că instanța ar fi încălcat sau aplicat greșit legea în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și nici alte prevederi pentru modificarea sau casarea hotărârii în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, și în consecință va respinge recursul în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2733/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și intimata debitoare SC SRL -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
10.12.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
