Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1282/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1162/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1282
Ședința publică de la 27 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.1827/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă -, intimata debitoare SC SRL prin lichidator ACTIV LICHIDATOR și intimatele creditoare și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 27 2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr.1827/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva pârâtei -, domiciliat în același municipiu. A închis procedura falimentului debitoarei SC SRL, în temeiul articolului 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI A dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului, de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. A notificat hotărârea creditoarei, debitoarei, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice. A dispus ca onorariul de 10.000 RON cuvenit lichidatorului ACTIV LICHIDATOR să se achite din fondul ORC.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la 12 decembrie 2007, lichidator judiciar a depus raportul final de activitate în care a arătat că la 26 aprilie 2007 a vândut la licitație publică bunurile mobile aparținând debitoarei, distribuind suma de 1.980 Euro +TVA creditorilor. A reținut și că nu s-a făcut dovada existenței raportului de cauzalitate între starea de insolvență a debitoarei și fapta ilicită a pârâtei, că în ce privește folosirea bunurilor debitoarei în interes personal și continuarea activității debitoarei în interes persona, se fac doar supoziții, nesprijinite de nici o dovadă concretă. Ca urmare, a apreciat cererea de atragere la răspundere patrimonială, ca neîntemeiată și a respins-
A făcut aplicarea articolului 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006 și a închis procedura insolvenței, prevăzând că onorariul lichidatorului urmează să se achite din fondul prevăzut de articolul 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a depus recurs motivat creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 16 iunie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea judecătorului-sindic prin prisma prevederilor articolului 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se în primul rând că prin cererea de atragere a răspunderii personale au fost invocate dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. c din legea mr. 85/2006, iar instanța a ignorat motivările din cerere, în primul rând susținerea că reprezentantul debitoarei avea posibilitatea de a solicita tribunalului deschiderea procedurii în 30 de zile de la apariția stării de insolvență. A susținut că această omisiune a avut loc cu bună știință, că reprezentantul debitoarei a hotărât în calitatea sa de factor de decizie să mențină în funcțiune în mod fictiv societatea în detrimentul creditoarei și al creditorilor, toate aceste argumente nefiind combătute de judecătorul-sindic, caz de modificare prevăzut de articolul 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Recurenta creditoare a susținut și că din analiza documentelor existente la dosarul cauzei reiese faptul că reprezentantul societății debitoare a manifestat un dezinteres total prin neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau conform dispozițiilor legale privind administrarea societății, putând astfel stabili că între cauzele care au generat incapacitatea de plată și faptele administratorului există un raport de cauzalitate. A invocat incidența dispozițiilor articolului 72 și 73 alin. 2 din Lega nr.31/1990 privitoare la obligațiile și răspunderea administratorilor, dispozițiile articolului 1540 Cod civil, referitoare la răspunderea mandatarului pentru dol și culpă, dispozițiile articolului 374 Cod comercial referitoare la caracterul oneros al mandatului comercial, ca și prevederile articolului 1082 Cod civil, raportate la prevederile articolului 138 din legea nr.85/2006, referitoare la culpa prezumată a pârâtului. A mai susținut și că, potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie să constea în neapărat într-o acțiune, iar putând consta și în inacțiune, în acest sens fiind evidentă neîndeplinirea unei activități prescrise de lege.
Recursul este întemeiat și pe dispozițiile Legii nr.85/2006, ca și pe dispozițiile Codului civil.
În cauză nu s-au depus întâmpinări, intimata pârâtă - formulând note scrise.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză Curtea apreciază recursul, ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Din examinarea cererii formulate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B în calitate de Președinte al Comitetului Creditorilor, se remarcă faptul că s-a solicitat atragerea răspunderii intimatei pârâte - pentru săvârșirea faptelor prevăzute de dispozițiile articolului 138 lit. c și din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic reținând în mod expres în legătură cu aceste fapte, pe care nu le-a și încadrat în drept, dar pe care le-a descris corespunzător textelor legale invocate, că nu s-a făcut dovada existenței raportului de cauzalitate între fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Din examinarea motivelor de recurs formulate de recurenta creditoare reiese expres că aceasta a înțeles să atace hotărârea numai sub aspectul modului de soluționare a cererii întemeiate pe prevederile articolului 138 lit. c din legea nr.85/2006.
Raportat la această faptă, se cuvine subliniat în primul rând că din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar, cu specială referire la cel întocmit la 5 septembrie 2007 (filele 1-4 ale vol. 3 al dosarului de fond), reiese indubitabil că în cauză nu este incidentă nici una din situațiile expres și limitativ prevăzute de articolul 138 alin. 1 lit. a -g din Legea nr.85/2006.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că, înainte de a discuta despre raportul de cauzalitate la care a făcut referire judecătorul-sindic, recurenta creditoare trebuia să facă dovada cu orice alte mijloace de probă și peste concluziile raportului de activitate a existenței faptei prevăzute de articolul 138 lit. c din lege.
O astfel de dovadă nu s-a făcut, iar în ce privește împrejurarea invocată în recurs, legată de neformularea unei cereri de deschidere a procedurii în maximum 30 de zile de la data instalării stării de insolvență, Curtea reține că această faptă nu se circumscrie tezei legale cu care a fost învestită instanța.
Astfel, răspunzând primei critici din recurs, Curtea reține că din interpretarea dispozițiilor articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 se deduce faptul că fapta ilicită trebuie să premeargă stării de insolvență,mai mult, ea trebuie să se afle la originea acestei stări sau să determine instalarea ei. Recurenta creditoare invocă o inacțiune care nu poate avea valoarea faptei prevăzute de articolul 138 lit. c din Legea nr.85/2006, întrucât inacțiunea este ulterioară instalării stării de insolvență, constând în neformularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței în maximum 30 de zile de la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În ce privește cel de -al doilea argument adus în susținerea primei critici, referitor la menținerea în funcțiune a societății în detrimentul societății înseși și a creditorilor, Curtea apreciază că este neîntemeiat, întrucât dispozițiile legale precitate impun implicit o atitudine conștientă și deliberată a administratorului societății, care continuă activitatea deși are reprezentarea exactă a insolvenței, aspect care în cauză nu s-a dovedit. În plus,pe lângă argumentele aduse de judecătorul-sindic, Curtea apreciază că nu este îndeplinită nici una din condițiile specifice pentru existența faptei prevăzute de articolul 138 lit.c din Legea nr.85/2006, nefiind dovedit interesul personal pe care l- urmărit administratorul în continuarea unei activități falimentare pentru soarta societății.
Or, câtă vreme în cauză există dovada unui singur element al răspunderii civile delictuale speciale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, respectiv starea de insolvență a debitoarei și prejudiciul corelativ cauzat creditorilor sociali ai acesteia, lipsind dovada privitoare la fapta ilicită astfel cum este ea definită de textul legal precitat, orice susținere referitoare la culpa stabilită potrivit regulilor de la mandat și la prezumția de culpă pretinsă a opera în temeiul articolului 1082 cod civil este lipsită de consecințe juridice, nefiind făcută dovada existenței cumulative a celor 4 elemente ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, culpă, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Pe cale de consecință, apreciind și în funcție de considerentele expuse în precedent, care vin în completarea celor aduse de judecătorul-sindic, că hotărârea atacată cuprinde de motivele pe care se sprijină și este pronunțată cu stricta respectare a dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală în general, respectiv a articolului 998, 999 Cod civil ca și a răspunderii civile delictuale speciale instituite de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea reține că în cauză nu sunt incidente cauzele de modificare prevăzute de articolul 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, de aceea va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu dispozițiile articolului 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.
./.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.1827/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă -, intimata debitoare SC SRL prin lichidator ACTIV LICHIDATOR și intimatele creditoare și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
2ex.
16.12.2008
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
