Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1309/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1688/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 1309
Ședința publică de la 21 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Roxana
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F împotriva sentinței comerciale nr. 65/F din data de 15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Judecător Sindic în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - LICHIDATOR al SC SRL F și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 proc.civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița - judecător sindic, lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență - a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului debitoarei Grinter, în sumă de 466.639 lei.
Prin sentința comercială nr.65F/15.02.2008, Tribunalul Ialomița - judecător sindic a respins ca neîntemeiată cererea formulată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență. S-a reținut că, faptul că lichidatorul judiciar nu a probat faptul că pârâta a folosit bunurile societății în interes personal sau a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice. Totodată, judecătorul sindic a arătat că, în speță, nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre pretinsa neîndeplinire a obligațiilor declarative și ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice F, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 26.08.2008.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că, în speță, debitoarea și-a încălcat obligația de a sesiza tribunalul cu cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Totodată, s-a arătat că administratorul societății nu a depus actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, a ținut contabilitate fictivă și a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului,.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a cărei îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F, împotriva sentinței comerciale nr.65/F din data de 15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Judecător Sindic în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - lichidator al F și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 25.11.2008
Tehnored. - 26.11.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ialomița
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Roxana
