Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1336/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1336/R-Com
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Gina Achim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâții și - ambii cud omiciliul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 1186/F/16 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă,cu sediul în Tg. J,-,., Județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței nr.-/02.03.2009 emisă de Trezoreria Mun. B, în sumă de 20,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din 02 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
La data de 11.04.2007, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura de insolvență împotriva debitorului SC SA, a promovat la Tribunalul Gorj, cerere de chemare în judecată a pârâților junior, senior, și, în vederea antrenării răspunderii lor patrimoniale, întemeiată pe prevederile art. 138 pentru săvârșirea faptelor prevăzute de lit.a,c,e și f, în vederea acoperirii prejudiciului în sumă de 95.869.909,22 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, primii trei pârâți au făcut parte din Consiliul de Administrație al debitorului, iar ultimii trei au fost membrii ai organelor de conducere executive, poziții în care au aprobat achitarea cu titlu de comisioane a unor sume importante către societăți aparținând pârâtului senior, în condițiile în care nu existau între părți datorii certe, iar facturile proforma, nu au fost înregistrate în contabilitate.
În final, a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra averii pârâților.
La data de 04.05.2007, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată față de persoana sa.
La data de 29.05.2007, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce îl privește, motivând că nu are nici o contribuție la săvârșirea faptelor culpabile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La termenul de judecată din data de 04.06.2007, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală pe considerentul că, faptele pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale au fost săvârșite în exclusivitate de către pârâții senior și junior.
La termenul de judecată din data de 02.07.2007, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii față de persoana sa și a invocat prin cerere separată excepția de prescriere a acțiunii, în raport de prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006.
În cursul judecării acțiunii la Tribunalul Gorj, pârâții senior și junior au formulat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție cerere de strămutare a cauzei soluționată, prin Încheierea nr. 3020 la 09.10.2007, în sensul admiterii acesteia și strămutării cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Comercial Argeș -judecător sindic, cu menținerea actelor îndeplinite.
Prin Încheierea din data de 22.10.2007, judecătorul-sindic, luând act de strămutarea cauzei, a dispus trimiterea dosarului, având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitorului SC SA, la Tribunalul Comercial Argeș.
În fața judecătorului-sindic de la Tribunalul Comercial Argeș, reclamantul a renunțat la judecarea cererii de instituire a sechestrului asigurător și prin Încheierea de ședință din data de 18.12.2007, s-a luat act de renunțare, în temeiul art. 246.pr.civ.
La data de 21.01.2008, reclamantul a depus la dosar copia raportului preliminar asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la starea de insolvență a debitorului SC SA.
La data de 24.01.2007, pârâtul a formulat completare la întâmpinarea depusă la Tribunalul Gorj, depunând acte doveditoare.
La data de 05.03.2008, pârâții senior și junior au depus la dosar o amplă întâmpinare, prin care în esență au solicitat respingerea acțiunii întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La data de 24.03.2008, reclamantul a formulat precizări referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta și a depus un set de acte.
La data de 09.04.2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că, faptele pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale împotriva pârâților, sunt cele prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a, c și f din Legea nr. 85/2006.
Acțiunile culpabile, ar fi în opinia reclamantului însușirea sumei de 81.000 lei în perioada 09.03.-02.04.2004, identificată în raportul său preliminar și rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 04.10.2004, întocmit în dosarul nr. 286/P/2004, încheierea contractelor de comision cu alte societăți deținute de către pârâții senior și junior, modalitate prin care s-au folosit sume importante de bani din averea debitorului în folosul celorlalte societăți, respectiv 17.359.255,73 lei, constituind atât fapta prev. de art. 138 alin.1 lit.a cât și cea prev. de lit.f, în sensul că, s-a realizat aprovizionări cu fonduri ruinătoare, și în final, având în vedere gradul mare de îndatorare al debitorului, cu consecințe previzibile, sub aspectul stării de insolvență se consideră că, s-a continuat activitatea doar în folosul propriu al pârâtului, faptă reglementată de art. 138 alin. 1 lit.
Reclamantul a considerat că vinovați pentru ajungerea debitorului în stare de insolvență sunt doar pârâții administratori senior și junior.
La termenul de judecată din data de 15.04.2008, reclamantul a renunțat la judecată față de pârâții, și, iar judecătorul-sindic a luat act potrivit prevederilor art. 246. pr. Civ.
La termenul de judecată din data de 13.05.2008, judecătorul-sindic a încuviințat pârâților proba cu expertiza contabilă, fiind desemnat expert și consilier asistent din partea pârâților.
La data de 20.05.2008, expertul desemnat, practician în insolvență, a fost înlocuit cu expertul, întrucât acesta din urmă are calitate de expert contabil, membru.
La data de 02.09.2008, a fost depusă la dosarul cauzei lucrarea de expertiză, iar la data de 07.10.2008, pârâții au depus obiecțiunile la raportul de expertiză,formulate de către expertul consilier, împreună cu un set de acte.
La termenul de judecată din data de 07.10.2008, judecătorul-sindic a dispus efectuarea unei noi lucrări de expertiză contabilă de către expert.
Lucrarea a fost depusă la dosar la data de 25.11.2008.
Din partea reclamantului lichidator au fost depuse la dosar obiecțiuni ce au fost respinse pe considerentul lipsei de critici de fond aduse lucrării.
Prin Sentința nr.1186/F/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă în parte acțiunea formulată de lichidatorul " " Tg. J și s-a dispus obligarea pârâților să aducă la masa credală a debitoarei SC " " SA suma de 29.898.030, 22 lei.
Pentru a hotărî în această modalitate, în considerente a reținut următoarele:
La data de 11.04.2007, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura de insolvență împotriva debitorului SC SA, a promovat acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale, în contradictoriu cu pârâții senior, junior, și, în calitatea lor de membri ai Consiliului de administrație și ai conducerii executive a debitorului, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1, lit. a,c,e și f din Legea nr. 85/2006, ce au cauzat un prejudiciu în sumă de 95.869.909,22 lei.
Într-un capăt secund de cerere, s-a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor personale deținute de către pârâți.
Ulterior, reclamantul a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere și a precizat acțiunea, în sensul invocării doar a faptelor culpabile prevăzute de art. 138, alin.1, lit. a,c și f din Legea nr. 85/2006 săvârșite doar de către pârâții senior și junior. În consecință, s-a renunțat la judecata cererii față de pârâții, și.
A reținut că, se impută mai întâi pârâților însușirea sumei de 81.000 lei din casieria debitorului în perioada 09.03.2004-02.04.2004 ca faptă prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Potrivit prevederilor art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006 modificată, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, în condițiile identificării persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului în raportul amănunțit și ale formulării unei cereri din partea administratorului judiciar/lichidator, să fie suportată de către membrii organelor de conducere și/sau supraveghere dacă au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane.
Ambele expertize realizate în cauză, conchid că, pârâții nu se fac vinovați de săvârșirea faptei, întrucât după ridicarea sumelor din casieria debitorului, pârâtul junior a restituit în patrimoniul debitorului suma de 103.000 lei.
O a doua faptă ce ține de același temei de drept, s-a invocat a fi, încheierea contractelor de comision de către debitor cu societăți din grupul, controlat de pârâți, prin intermediul cărora, s-a scos din averea debitorului suma totală de 17.359.255,74 lei.
Analizând această situație expertul a arătat că, în perioada 2000 -2003, debitorul a încheiat 10 contracte de comision cu SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC INTERNAȚIONAL SRL și SC SRL, prin care comisionarii se obligau să desfășoare activități de ajutorare pe piață a debitorului contra unor comisioane de 5-10% pentru fiecare operațiune în parte sau chiar 10-39%, conform actelor adiționale ulterioare.
Societățile comisionare, au emis facturi fiscale pentru suma totală de 17.569.355 lei, din care debitorul SC SA a achitat suma de 17.359.255,74 lei, înregistrată în contabilitate în contul 622-cheltuieli cu comisioanele și 4426-TVA deductibilă.
Neputându-se face dovada privind îndeplinirea obligațiilor asumate de către comisionari, expertul a concluzionat că pârâții au folosit bunurile debitorului în interesul altor societăți pe care le dețineau aceștia.
Această concluzie se coroborează cu constatările din procesul-verbal din data de 13.08.2004, încheiat de inspectori ai Direcției de Control Fiscal G, în care se reține că societățile comisionare, potrivit documentelor prezentate, nu și-au respectat obligațiile contractuale în sensul că, aprovizionările cu materie primă, ca și bază de calcul a comisioanelor calculate, s-au realizat de către debitor în nume propriu.(filele 414-415 din dosar vol.II).
În actul de control s-a concluzionat că, facturile de comision, nu reflectă operațiuni reale, iar suma de 17.359.255,74 lei, a fost achitată ilegal către societățile din grupul, cu alte cuvinte această sumă, nu era datorată și a fost folosită în interesul societăților deținute de către pârâți.(fila 422 din dosar vol.II).
Față de aceste concluzii pertinente, a reținut că, nu pot fi primite aprecierile expertului care nu analizează situația rezultată din contractele de comision, documentele justificative ce întemeiază facturile fiscale privind plata comisioanelor și realitatea operațiunilor desfășurate.
Fiind vorba de o sumă atât de mare, judecătorul-sindic a precizat că, este de acord că aceasta putea influența activitatea normală a debitorului, lipsa acesteia conducând la stabilirea stării de insolvență a debitorului.
În cele două expertize contabile au fost analizate și compensările de datorii între debitor și SC SRL și SC SRL, componente ale grupului, ca și acțiuni culpabile încadrate la art.138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Expertul a constatat că debitorul SC SA a apelat la această formă de stingere a obligațiilor certe, lichide și exigibile pe care le avea față de diverși furnizori cu creanțe certe, lichide și exigibile pe care le avea față de COMPANIA NAȚIONALĂ a OLTENIA, numai că, în relația cu cele două societăți sus-citate, s-a încălcat regulamentul de compensare, întrucât față de acestea debitorul nu avea datorii certe. Prin acest procedeu, a cărei responsabilitate aparține pârâților, așa cum remarcă expertul, debitorul încasa creanța pe care o deținea față de și cu această sumă achita către cele două societăți obligații inexistente.
Sumele transferate nelegal din patrimoniul debitorului în perioada aprilie 2002-iunie 2003 au fost de 5.221.646,68 lei ron către SC SRL, iar către SC SRL în perioada martie 2002-nov.2003 de 7.194.127,80 lei ron, în total 12.415.774,48 lei ron.
Concluziile expertului, au fost coroborate din nou cu constatările reținute în actul de control al inspectorilor Direcției de Control Fiscal
Astfel, aceștia au reținut că în circuitele de compensare au fost declarate la Institutul de Management și Informatică datorii ale debitorului SC SA către diverse societăți comerciale constituite în baza unor facturi proforma ce nu reprezentau datorii certe. Aceste facturi proforma, referitoare la SC SRL B, SC SRL și SC SRL D, nu au fost înregistrate în evidența contabilă a debitorului, situație remarcată și de expertul, și nu reflectau operațiuni comerciale efectiv desfășurate între debitor și societățile respective.
Întrucât aceste datorii nu erau certe, comisia de control a constatat că nu s-au înregistrat stingeri ale obligațiilor față de furnizori, ci s-a procedat la înregistrarea acestor plăți în contul 461.2-debitori diverși cu analitice distincte.
Aceeași comisie a constatat că facturile proforma înscrise pe ordinele de compensare cedate către SC SRL și SC SRL, nu au existat fizic în momentul încheierii operațiunii de compensare, ci au fost întocmite ulterior acestor date, întrucât pe formularele de facturi fiscale xeroxate, se face mențiunea unor acte normative emise ulterior datelor de compensare.
În fine, s-a reținut că prin efectuarea de compensări, fără a exista datorii certe la data inițierii au fost încălcate prevederile HG nr. 138/1998 privind aprobarea Regulamentului de compensare a datoriilor, nerambursate la scadență ale agenților economici din industrie, HG nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor, în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor din economie și a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadență și HG nr.804/1999 de modificare a HG nr.685/1999.
Raportată la acest material probatoriu a constatat că, opinia expertului, în sensul că facturile proforma ce întemeiază ordinele de compensare îndeplinesc calitatea de documente justificative și în baza lor se sting datoriile reciproce, nu poate fi reținută.
Acest expert analizează doar calitatea de document justificativ al facturilor proforma, fără a face vorbire de realitatea datoriilor reciproce, conduita debitorului în neânregistrarea contabilă a facturilor proforma sau neîntocmirea acestora la datele compensărilor.
Față de sumele de bani mai sus reținute, ca fiind folosite în interesul altor societăți din grupul, expertul a constatat că, debitorul SC SA a efectuat plăți nejustificate către SC SRL în sumă totală de 123.000 lei, potrivit OP nr. 603/07.10.2002, nr.761/01.12.2002, nr.760/02.12.2002 și nr.818/18.12.2002.
Concluzionează expertul, că pârâții au folosit bunurile debitorului în sumă de 29.898.030,22 lei în folosul altor persoane juridice și această faptă, a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Ca urmare, judecătorul-sindic a constatat că sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006, sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii patrimoniale împotriva celor doi pârâți.
Cu privire la faptele prevăzute de art. 138 alin.1 lit.c și f, invocate în acțiune, a reținut că, ambii experți au concluzionat că nu au putut fi reținute.
Împotriva acestei soluții, pârâții junior și senior au formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- hotărârea pronunțată se bazează pe concluziile unui raport de expertiză, apreciat de instanță ca fiind lipsit de concludență, deși în cauză se impunea administrarea unei noi lucrări de specialitate.
În detalierea acestei critici, recurenții au susținut că, deși instanța a încuviințat obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză întocmită de expertul, înlăturând lucrarea și numind un nou expert ( ), instanța de fond, s-a pronunțat în baza primei lucrări. A mai precizat că cele două lucrări stabilesc elemente contradictorii cu privire la vinovăție și de aceea, instanța, nu-și poate forma un punct de vedere, cu privire la complexele operațiunii comerciale derulate de debitoare.
O altă subcritică se referă la faptul că, judecătorul sindic, nu analizează cele două lucrări în mod comparativ, în considerentele hotărârii, prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză și nu motivează soluția de respingere a concluziilor celei de-a doua expertize.
Apreciază că, instanța de fond în virtutea rolului activ, trebuia să dispună efectuarea unei noi lucrări de specialitate, de către un colectiv format din trei experți, având în vedere complexitatea activității economice și comerciale supuse analizei.
- instanța de fond, a dat dovadă de pasivitate, întrucât nu a apreciat necesitatea administrării probei cu interogatoriu, chiar din oficiu.
În sensul acestei critici, au susținut, că aspectele neclare ale cauzei, puteau fi lămurite, prin interogatoriu și audierea martorilor, respectiv a celor cinci pârâți, care au fost chemați inițial în judecată și față de care, reclamanta a înțeles să renunțe la judecată, în mod inexplicabil.
A concluzionat cu precizarea că, judecata în fond a fost incompletă, întrucât instanța, nu și-a manifestat rolul activ, în sensul că, nu a administrat probele necesare pentru dezlegarea corectă a cauzei.
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În cadrul acestei critici, recurenții susțin, că instanța de fond, ar fi trebuit să aibă în vedere, concluziile reținute în raportul preliminar, conform cărora, principalele cauze ale ajungerii societății în stare de insolvență constau în managementul defectuos și organizarea internă, împrejurări care de pășesc cadrul-/2006.
De asemenea, au mai susținut că, nu a fost probată îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.
Au subliniat, și reținerea greșită a modalității de derulare a activității în baza contractelor de comision, cu menționarea punctului de vedere sumar al expertului, care a analizat numai facturile, deși în conținutul acestor anexe, ar fi făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin contractele de comision încheiate.
În privința operațiunilor de compensare cu privire la energia electrică inițiate de debitoare sau în care a fost implicată, recurenții au relevat că, măsura s-a impus pentru a obține lichidități pentru societate; instanța, nu i-a solicitat expertului să aducă lămuriri suplimentare cu privire la realitatea și oportunitatea contractelor și operațiunilor de compensare.
Au mai subliniat influența negativă a Companiei Naționale a Oltenia, care a achitat cu mare întârziere facturile emise de debitoare. Apreciază că, în lucrarea de expertiză trebuia să se evidențieze și influența factorilor externi care au determinat starea de insolvență a societății.
Au concis, cu precizarea că, probele administrate nu au demonstrat caracterul ilicit și culpabil al activității derulată, cât și întrunirea celor patru condiții ale răspunderii, respectiv: folosirea bunurilor societății, în interesul propriu, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, așa cum susțin și recurenții, instanța de fond a dispus înlocuirea primului expert, fără a argumenta și deși a numit un nou expert, a făcut abstracție de lucrarea întocmită. În virtutea rolului activ, instanța era obligată să analizeze lucrarea efectuată, în procedura de contradictorialitate și să dispună motivat, după caz, fie completarea lucrării, fie înlăturarea, în condițiile în care nu putea fi menținut nici un punct de vedere. Dispunând refacerea lucrării de către un nou expert, fără a se menționa, că va urma o reanalizare ulterioară și pronunțându-se pe valabilitatea celei dintâi, instanța de fond, a împiedicat părțile să-și formuleze apărări corespunzătoare și chiar să-și completeze probatoriul.
De asemenea, fiind pusă în fața unor lucrări contradictorii, instanța de fond s-a substituit specialistului, care trebuia să compare lucrările și să o identifice pe cea corectă. Prin urmare, instanța de fond, nu putea să analizeze aspectele de contabilitate reținute de primul expert, care sunt contrazise în cea d-a doua lucrare, ci numai problemele de legalitate, de analiză a înscrisurilor, etc.
La fila nr.728, lichidatorul judiciar (intimatul) a solicitat instanței, să admită obiecțiunile formulate și să dispună, ca expertul să răspundă acestora, "având în vedre că cele două expertize dispuse în cauză, prezintă situația în mod cu totul contradictoriu".
În mod corect, instanța a apreciat că nu se impune completarea raportului de expertiză de către cel de-al doilea expert, întrucât acesta și-ar fi susținut același punct de vedere, însă, trebuia să dispună, numirea unui nou expert, care să verifice corectitudinea lucrărilor.
În ceea ce privește critica neadminsitrării probelor cu interogatoriu și martori, instanța o apreciază ca fiind nefondată, deoarece în cauză există înscrisuri, probele nefiind solicitate cu indicarea tezei probatorii. Nu este fondată nici cea de-a treia critică, respectiv modalitatea întocmirii raportului preliminar, în legătură cu motivele care au condus societatea în încetare de plăți, întrucât recurenții, nu au solicitat completarea acestuia, nefiind în termen să o mai facă în această fază de judecată și nici să invoce, ignorarea factorilor externi, care au condus societatea în încetare de plăți. De altfel, acest aspect, nu are o relevanță covârșitoare, în condițiile în care, nu se probează că recurenții, nu au avut nici o culpă pentru ajungerea societății debitoare în insolvență.
Celelalte aspecte evidențiate de către recurenți, în cadrul acestei critici, cum ar fi: stabilirea culpei recurenților, prin prisma răspunderii civile delictuale, modalitatea de derulare a contractelor de comision, modalitatea de efectuare a operațiunilor de compensare, etc, vor fi analizate în condițiile efectuării unui nou raport de expertiză, în baza obiectivelor deja admise.
În concluzie, urmează ca instanța de fond, să desemneze un nou expert sau un colectiv de trei experți, potrivit art.201 alin.1 Cod procedură civilă, care să răspundă obiectivelor încuviințate, să stabilească în funcție de prejudiciul rămas, motivele ajungerii debitoarei în stare de insolvență, în raport de faptele incriminate de către lichidator, de întregul probatoriu administrat și de contabilitatea debitoarei.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții și - ambii cud omiciliul în B,-, județul B, împotriva Sentinței nr. 1186/F/16 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă,cu sediul în Tg. J,-,., Județul
Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/7 ex/05.01.2010
Jud. fond
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim
