Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 134/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 134
Ședința publică de la 5 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B, împotriva sentinței civile nr. 109 din 29 ianuarie 2009,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia insolvenței de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 109 din 29 ianuarie 2009pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (ds.vechi 3672/2005) a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva pârâților și.
A reținut judecătorul sindic următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 3672/2005, reclamanta AVAS a chemat în judecată pârâții și C-tin, pentru a se stabili răspunderea personală a acestora pentru pasivul rămas neacoperit al SC SA B, și a fi obligați la plata acestuia, în sumă de 449.746,04 USD.
În motivarea acțiunii, se arată că SC SA B a fost administrată de pârâți care prin managementul defectuos au dus societatea la faliment.
Astfel, așa cum rezultă și din actele și lucrările dosarului de faliment, pârâții în calitate de administratori ai societății au expus societatea unor riscuri foarte mari, fără a lua măsuri de încasare la termen a facturilor și fără a ține contabilitatea în conformitate cu legea.
S-a invocat în drept art. 137 lit. a, c și d din Legea nr. 64/1995.
S-a constatat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.137 din Legea nr. 64/1995 -republicată și art. 998 -999 Cod civil, prejudiciul fiind creanțele cedate de Casa de Asigurări de Sănătate B și de fosta către AVAS.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se face vinovat pentru faptele imputate, că este necesară o expertiză contabilă pentru a se constata prescripția sumelor menționate.
Pârâtul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă și s-a administrat proba cu înscrisuri.
Instanța de fond a reținut că debitoarea falită a contractat de la fostul un credit pentru cumpărarea de mijloace fixe. Anterior procedurii de privatizare a debitoarei, aceasta a înregistrat pierderi și datorii mari și nu a putut face față financiar, rambursării creditului.
Această situație rezultă din expertiza contabilă administrată în cauză care concluzionează că starea de insolvență a societății exista din anii 1997 - 1998, motivat de dificultățile financiare datorită, în principal, neutilizării capacităților de producție. Mai mult decât atât, anterior cu trei ani deschiderii procedurii, societatea avea întocmite situațiile financiare aferente acestora iar cauzele apariției insolvenței nu au fost determinate nici în raportul cauzal și nici de expert.
În aceste condiții creditoarea nu a făcut dovada efectiv a faptelor săvârșite de administratorii societății și nici că managementul defectuos ar fi determinat starea de insolvență.
Nu s-a dovedit în cauză că administratorii au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți sau au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia sau care au fost efectiv faptele săvârșite precum și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs societății.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termen legal creditoarea AVAS B, criticând soluția pentru următoarele motive:
1. - instanța nu a avut în vedere rapoartele lichidatorului judiciar din care rezultă că acesta s-a aflat în imposibilitate de a recupera o mare parte din creanțele neîncasate ale debitoarei falite, la data deschiderii procedurii aceasta figurând cu creanțe micșorate și prescrise în sumă de 294.229.665 lei, întrucât lipseau evidențele contabile ale falitei, astfel că lichidatorul nu a putut identifica faptic și scriptic debitorii. Aceste împrejurări relevă faptul că administratorii statutari, pârâți în cauză, nu și-au îndeplinit obligațiile legale, faptele acestora încadrându-se în prevederile art. 138, contribuind la ajungerea societății în încetare de plăți, prin nerecuperarea creanțelor.
2. - greșit a reținut instanța că nu au fost determinate cauzele insolvenței, nici în raportul cauzal și nici de expert. Lichidatorul judiciar a evidențiat în raportul nr. 1209/23.02.2004 sumele neprescrise, însă, a considerat că este în imposibilitate de a le recupera întrucât debitoarea nu i-a pus la dispoziție o listă analitică debitorilor cu datele de identificare ale acestora.
Pentru sumele supuse prescripției obligația recuperării revenea administratorilor societății SC SA care prin atitudine pasivă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
3. - dovada culpei celor doi administratori rezultă din același raport al lichidatorului, în sensul că aceștia au folosit bunurile societății în folosul altor societăți, faptul întrunind condițiile art.124 lit.a) din Legea nr. 64/1995.
4. - expertiza contabilă nu a lămurit elementele cerute de art. 138, însă, a evidențiat faptul că nici un contabil nu a putut să-și îndeplinească atribuțiile datorită lipsei documentelor contabile, nefiind respectate dispozițiile cu privire la evidențele contabile, prevăzute de art. 73 al. 1 și 2, precum și art. 11 al. 4 din Legea nr. 31/1990.
Se prezumă sustragerea de la controlul asupra modului în care a fost gestionată întreaga activitate a pârâtei, ceea ce conturează vinovăția fostei conduceri și legătura directă între acțiunile acestora și starea de insolvență, cu consecințele atragerii răspunderii în condițiile art.138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990.
5. - neplata la termen contribuției la Fondul unic de asigurări de sănătate și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății și în alte scopuri prin schimbarea destinației acestora semnifică deturnarea sau ascunderea unei părți din activul acesteia, faptă prevăzută de art. 138 lit. c) din lege.
la timp a sumelor atrage calcularea de dobânzi și penalități care contribuie la prejudicierea indirectă a creditorilor.
6. - instanța nu a ținut seama de faptul că prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului făcându-se prin simpla ajungere a societății în incapacitate de plată.
Prin rapoartele lichidatorului judiciar se face implicit dovada legăturii dintre fapta ilicită a pârâților, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor.
În cazul de față, indiferent că încălcarea dispozițiilor legale s-a făcut din culpă sau cu intenție, pârâții se fac răspunzători pentru societate.
Prin întâmpinare, cei doi intimați au solicitat respingerea recursului, arătând că angajarea răspunderii administratorului nu poate avea ca temei o prezumție de culpă, considerându-se a priori că intrarea societății în stare de insolvență este determinată în mod necesar de conduita organelor de conducere.
În cauză nu s-a dovedit că o operațiune determinată a administratorilor ar fi avut drept consecință crearea stării de insolvență sau unui prejudiciu în dauna societății.
Din raportul de expertiză rezultă că starea de insolvență a fost generată anterior privatizării, toate documentele solicitate de lichidatorul judiciar au fost puse la dispoziția acestuia, conform raportului final al acestuia.
În ce privește pasivitatea pârâților în recuperarea creanțelor, expertiza efectuată în cauză a arătat că pentru respectivele creanțe existau dosare pe rol la data intrării în procedură, iar pentru creanțele neprescrise lichidatorul judiciar putea formula acțiuni.
Au mai precizat intimații -pârâți că recurenta nu justifică calitate procesuală activă în cauză, promovarea acțiunii prevăzută de art. 137 din Legea nr. 64/1995 fiind atributul exclusiv al lichidatorului și judecătorului sindic, iar, cum în cauză s-a dispus închiderea procedurii, prin sentința respectivă cei indicați sunt descărcați de răspundere.
Excepția de procedură de ordine publică, invocată de către intimați în condițiile art. 162 Cod procedură civilă, privind lipsa calității procesuale a reclamantei de a promova acțiune în condițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, apare ca nefondată din următoarele considerente:
Art.138 din Legea nr. 85/2006 este mai restrictiv decât art.137 din Legea nr. 64/1995, creditorii nemaiavând calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă a membrilor organelor de conducere.
În cauză, însă, la data pronunțării cererii era în vigoare Legea nr. 64/1995, creditoarea avea calitate procesuală activă, iar judecătorul sindic în mod corect a soluționat acțiunea în fond.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia.
Răspunderea patrimonială foștilor membrii ai organelor de conducere a societății falite poate fi antrenată în situația în care se constată săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute expres în cuprinsul art. 138 din Legea insolvenței ( fost art. 137 din Legea nr. 64/1995) și dacă prin acestea s-a ajuns la starea de insolvență.
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 64/1995, presupune îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența uneia din faptele prevăzute la art. 137 lit. a) - g) din lege, reținerea unei culpe grave în administrarea societății, existența unui prejudiciu patrimonial și existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul produs societății și, implicit, creditorilor.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit legii și contabilitatea de gestiune la specificul activității.
Potrivit art. 11 al. 1 din aceeași lege, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.
Dispozițiile de mai sus se coroborează cu prevederile art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990, care prevăd în mod explicit condițiile, limitele și natura juridică a răspunderii administratorilor societății, stipulând că " Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei echivalează cu neținerea contabilității, însă, pentru a se putea reține că cei doi pârâți nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuie să probeze faptele celor doi prin care au fost încălcate prevederile Legii contabilității și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății, adică legătura de cauzalitate între contribuția administratorului și starea de insolvență.
Sarcina probei revine în mod evident, în condițiile dreptului comun ( art. 1169 Cod civil) reclamantei - recurente.
Textul art. 137 se referă numai la fapte prin care s-a contribuit la ajungerea debitoarei în încetare de plăți, deci fapte anterioare apariției acestei stări și determinante pentru ea.
răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 137 se regăsesc în raportul de activitate al lichidatorului nr. 1209/23.02.2004, însă, pentru a se reține îndeplinirea condițiilor de existență a raportului de cauzalitate, este necesară coroborarea acestuia cu restul probatoriului administrat în cauză.
Cât privește atitudinea pasivă administratorilor societății în recuperarea creanțelor societății cu consecința prescrierii acestora și implicit ajungerea debitoarei în stare de insolvență, observă că la data deschiderii procedurii, existau pe rolul instanțelor judecătorești o serie de litigii având drept scop încasarea debitelor de la diverși creditori fie acestea ar fi putut fi recuperate de lichidatorul judiciar.
Este important de relevat în cauză faptul că pârâtul a fost desemnat administrator din anul 1999, iar pentru pârâtul nu s-a probat în ce perioadă a îndeplinit respectiva funcție în cadrul falitei, pârâtul refuzând să facă precizări sub acest aspect și invocând regula actori incumbit probatio.
Cât privește stabilirea momentului de la care societatea SC SA nu a mai putut face față datoriilor cu sume de bani disponibile, respectiv a datei de la care societatea s-a aflat în stare de insolvență, probatoriul administrat în cauză (expertiza contabilă și raportul lichidatorului judiciar) evidențiat faptul că încă din anii anteriori privatizării societății (1998), societatea înregistra pierderi și datorii mari, având un grad de utilizare al capacității de producție de 20% la 30 iunie 1998 și de 30% în anul 1997 și nu a avut capacitatea financiară de a rambursa creditul contractat cu. Astfel, starea de insolvență a fost generată anterior privatizării - 1997 -1998.
Din același raport al lichidatorului judiciar nr. 1209 din 28.02.2004 rezultă că la sfârșitul anului 1999 - începutul anului 2000 societatea nu mai deține mijloace fixe de natura clădirilor și terenurilor, acestea fiind deja vândute către SC SRL.
Constatând că starea de insolvență a societății subzistă din perioada 1997 - 1998, anterior datei de la care pârâtul a îndeplinit funcția de administrator, apreciază că nu se mai impune a se analiza dacă presupusele fapte invocate de creditoare s-ar datora managementului defectuos al pârâtului, atâta timp cât n-ar exista legătură de cauzalitate între acestea și starea de insolvență, deja existentă la momentul preluării managementului.
Așadar, ajungerea debitoarei în încetare de plăți este preexistentă și independentă de activitatea pârâtului. iar pentru celălalt pârât, nu s-a probat existența răspunderii prevăzută de art. 137 din Legea nr. 64/1995, observă că soluția judecătorului sindic se sustrage tuturor criticilor formulate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B, împotriva sentinței civile nr. 109 din 29 ianuarie 2009,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Red./22.03.2010
Tehnored./24.03.2010
Comunicat 25.03.2010
Ex.5
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta
