Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1361/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1815/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1361
Ședința publică de la 11 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.3415/03.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL - J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința comercială nr.3415 din 3 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul-sindic a respins cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva pârâtului .
În baza articolului 131 din legea nr.85/22006, a închis procedura insolvenței SC SRL, cu sediul în B, deschisă la cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, dispunând în baza articolului 135 din lege notificarea sentinței de închidere pentru efectuarea mențiunii. A dispus radierea societății debitoare de la și plata către lichidatorul a sumei de 1455 lei inclusiv TVA cu titlu de remunerație cheltuieli de procedură din fondul special de lichidare prevăzut de articolul 4 alin. 4 din legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut în esență că evidența contabilă nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligația de plată către bugetul de stat, acestea având doar rolul de a stabili cuantumul obligației de plată și fiind supuse unor sancțiuni distincte. A reținut că din nedepunerea actelor prevăzute de articolul 28 din Legea nr. 85/2006 se poate deduce că administratorul nu a ținut contabilitatea conform legii nr.82/1991, dar dispozițiile acestei legi speciale se completează potrivit articolului 149, în măsura compatibilității lor, cu cele ale codului d e procedură civilă, ceea ce presupune dovezi atât cu privire la faptă, cât și cu privire la legătura sa de cauzalitate cu starea de insolvență a societății debitoare, nefiind instituită nici o prezumție legală de vinovăție.
A subliniat caracterul delictual special al răspunderii reglementate de articolul 138 din legea nr.85/2006, dispozițiile articolelor 998-999 cod civil raportându-se la dispozițiile articolului 138 din legea insolvenței. Prin prisma acestor considerente, a înlăturat aplicarea în speță a prevederilor articolelor 1532- 1533 Cod civil și a reținut că nu au fost probate elementele răspunderii civile delictuale, respingând cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată.
Față de inexistența în patrimoniul societății debitoare a unor bunuri valorificabile în scopul acoperii creanței, a închis procedura insolvenței făcând aplicarea articolului 131 și următoarele din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 29 septembrie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea prin prisma prevederilor articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, câtă vreme organele de conducere ale societății debitoare nu au depus la instituția creditoare bilanțurile contabile pentru anii 2000-2006 și raportări semestriale în perioada 2002-2007, constituind fapta culpabilă de neținere a contabilității în conformitate cu legea.
Recurenta creditoare a arătat că, în raport de aceste fapte, și de calitatea de administrator a intimatei pârâte, ca și de prevederile legale invocate, respectiv articolului 138 din Legea nr.85/2006, este evidentă culpa administratorului pentru ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
A susținut în esență că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare.
A invocat prevederile articolului 11 și 72 din legea nr.31/1990, prevederile articolului 1540 Cod civil, și prevederile articolului 374 Cod comercial, relative la răspunderea administratorului în temeiul mandatului comercial cu titlu oneros, răspundere ce operează nu numai pentru dol, ci și pentru culpă.
invocat prevederile articolului 72 din legea nr.31/1990 și prevederile articolelor 1532-1533 Cod civil, privitoare la răspunderea izvorând din contractul tacit de mandat și față de terții păgubiți de societate și a susținut că în cursul procedurii intimatul pârât nu a făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze exoneratoare.
A invocat prevederile articolului 35 alin. 3 - 4 din decretul nr.31/1954.
susținut că natura răspunderii este variabilă în funcție de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite, aceasta putând fi de natură civilă contractuală sau delictuală. Cât privește răspunderea civilă contractuală, a susținut că în acest caz culpa este prezumată, invocând în acest sens dispozițiile articolelor 1082, 1080 și 1600 Cod civil, relative la compararea activității administratorului cu cea a unui bonus familias.
Totodată, a susținut că netransmiterea de către administrator a actelor contabile,conform articolului 31 din legea nr.85/2006, deși a fost notificat, este de natură a conduce la concluzia că organele de conducere ale societății debitoare au avut interes în a ascunde aceste acte, pentru a nu se putea stabili cauzele ajungerii în insolvență.
În fine, a susținut că instanța de fond a analizat în mod eronat situația de fapt și a reținut în mod greșit lipsa dovezilor privitoare la răspunderea patrimonială.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolelor 299 și următoarele Cod civil, pe dispozițiile articolului 1082 Cod civil, pe dispozițiile legii nr.85/2006 și ale legii nr.31/1990.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr.85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil, cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia a acționat și cu dispensa de probă a tuturor elementelor răspunderii civile au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 Cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
În ce privește invocarea nerespectării de către societatea debitoare a obligației prevăzute de articolul 28 din legea nr.85/2006, Curtea o apreciază ca lipsită de relevanță. Nerespectarea acestei obligații nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii în condițiile articolului 138 din lege, pentru că această inacțiune nu este incriminată de dispozițiile legale precitate, între cele două dispoziții legale neexistând norme de trimitere. Nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din legea insolvenței ar putea constitui cel mult o prezumție simplă a neținerii contabilității, prezumție care, însă, trebuie coroborată cu restul probelor pentru a căpăta forța probantă.
Or în cauză nu există nici un indiciu privitor la cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență, rapoartele lichidatorului neprecizându-le nici expres, nici implicit. În această situație, recurenta-creditoare era în drept, dar și obligată cu atât mai mult să suplimenteze probele pe aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată și "dovedită" cu o prezumție simplă și starea de insolvență a societății debitoare, recurenta - creditoare limitându-se, însă, doar la a dezbate teoretic acest aspect.
Prin urmare, reținând, așa cum a făcut și judecătorul - sindic, că în cauză nu au fost dovedite cumulativ toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzută de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.
În lipsa oricărui motiv de casare sau de modificare prevăzut de articolele 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alineat 1 teza a II Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.3415/03.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL - J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2ex.
12.01.2009
.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecătorul-sindic: -
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
