Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 2641/2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - G SRL prin lichidator, intimații creditori Administrația Finanțelor Publice A, Inspectoratul Teritorial d e Muncă A, Primăria A și lichidatorul Insolvency Management, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2641/2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte obiecțiunile formulate de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B; a dispus lichidatorului judiciar să întocmească situațiile financiare finale și a respins capătul de cerere privind formularea unei acțiuni în condițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin obiecțiunile la raportul final, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bas olicitat refacerea raportului final pentru că acesta nu cuprinde situațiile financiare finale la care face referire art. 129 din Legea 85/2006 și se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006.
În susținerea acțiunii a arătat că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală.
S-a mai arătat că răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite, că fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 din Legea 85/2006, că lichidatorul a omis să se pronunțe cu privire la incidența art. 138 din Legea 85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că obiecțiunile creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI sunt întemeiate în parte, întrucât potrivit art. 129 din Legea 85/2006: "După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului".
S-a mai reținut de către prima instanță că în ședința din data de 17.10.2007, reprezentanta lichidatorului judiciar a prezentat raportul final de activitate întocmit în condițiile art. 129 din Legea 85/2006, dat raportul final nu a fost însoțit de situațiile financiare finale, motiv pentru care a dispus lichidatorului judiciar întocmirea și prezentarea situațiilor financiare finale.
Judecătorul sindic a mai reținut că prin raportul final, lichidatorul a arătat că cu fost recuperate în întregime avansurile de trezorerie ridicate și nedecontate de către administratorul special, asociat unic al debitoarei și că pe parcursul desfășurării procedurii s-a întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, din conținutul căruia s-a reținut doar incidența prevederilor art. 137 lit. a din Legea 64/1995, respectiv art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006.
La data întocmirii raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport prezentat în ședința din 29.03.2006 s-a constatat doar incidența prevederilor art. 137 lit. a din Legea 64/1995 pentru că fostul administrator a ridicat avansuri de trezorerie în valoare de 19.690,60 lei RON, care au fost recuperate integral de la acesta, motiv pentru care s-au întocmit 3 planuri de distribuție care au fost puse în executare și nu s-a formulat o acțiune pentru atragerea răspunderii fostului administrator.
Judecătorul sindic a dispus în sensul celor de mai sus având în vedere că pe parcursul desfășurării procedurii nu s-au obținut informații și documente suplimentare, care să impună aplicarea prevederilor art. 137 lit. a din Legea 64/1995 și asupra altor fapte și persoane, că potrivit concluziilor lichidatorului judiciar, cauzele și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei sunt neachitarea la timp a datoriilor față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor și lipsa resurselor financiare necesare acoperirii pasivului și desfășurării activității și constatând că susținerile creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI privind incidența art. 138 din Legea 85/2006 sunt pur formale în condițiile în care nu a indicat concret fapta la care se referă și nici nu a făcut aplicarea art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare, refacerea de catre lichidator a raportului final și obligarea acestuia de a convoca Comitetul creditorilor falitei pentru supunerea la vot a oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei culpabile de starea de insolvență a acesteia.
În motivarea recursului se arată că speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În concluzie, AVAS consideră că a suferit un prejudiciu a cărui existență este stabilită prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei, că indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii - art. 27 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006, situație corelată cu proasta administrare a debitoarei, ceea ce a determinat prejudicierea creditorilor.
Recurenta arată că în măsura in care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau in contabilitatea societății, era suficientă minima diligență din partea administratorului, conform art. 1080 Cod civil. Invocă faptul că în conformitate cu art. 75 din Legea 31/1990 republicată, instanța trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil referitoare la mandat, respectiv "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului." Arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros. Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite. Consideră că fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 138 din Legea 85/2006, menționând că în cauză răspunderea trebuie apreciază in abstracto, cu mai multă rigurozitate, administratorul acționând în temeiul unui mandat comercial, astfel că devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea mandatarilor cu activitatea unei persoane diligente.
Creditoarea arată că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Se invocă faptul că raportul final nu este conform exigențelor expres prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, că era de datoria lichidatorului să convoace Comitetul creditorilor, dacă acesta nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art. 138, pentru analizarea oportunității formulării unei astfel de cereri.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea nr. 64/1995), pentru a fi atrasă răspunderea personală a membrilor organelor de conducere a debitoarei falite este necesar să se săvârșească una din faptele prevăzute expres și limitativ de acest text legal și să se dovedească că toate cele 4 elemente ale răspunderii civile delictuale sunt întrunite pentru antrenarea răspunderii patrimoniale ale administratorilor societății debitoare, întrucât răspunderea reglementată de Legea insolvenței este o răspundere civilă delictuală.
Culpa administratorilor și legătura de cauzalitate sunt condiții de bază ale răspunderii, care trebuie dovedite la fel ca și fapta ilicită și prejudiciu, legea neinstituind nicio prezumție în privința celor două elemente menționate inițial. Este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
Ori, creditoarea nu a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a relevat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
Dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Susținerile recurentei în sensul că lichidatorul judiciar nu a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea în insolvență a debitoarei sunt nefondate, deoarece în cauză a fost întocmit un asemenea raport concluzionând că debitoarea a ajuns în stare de insolvență din cauza activității nerentabile, capitalului propriu negativ, lipsei de lichidități, încetarea activității, etc. nefiind evidențiate elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei.
Totodată, legea nu lasă posibilitatea judecătorului sindic de a impune lichidatorului să convoace adunarea generală a creditorilor pentru a discuta oportunitatea formulării unei cereri în atragerea răspunderii administratorului falitei. Este la latitudinea practicianului, raportat la particularitățile cauzei să formuleze sau nu o atare acțiune și numai în condițiile stabilite de lege, ca variantă subsidiară, calitatea procesuală activă aparține altor persoane.
Cu toate acestea, procedura sub dispozițiile căreia s-a derulat o mare parte din activitatea în prezentul dosar, a fost guvernată, din 2005 și până la intrarea în vigoare a nr. 85/2006, de legea veche cu nr. 64/1995 care acorda calitate procesuală activă creditorilor. Faptul că recurenta AVAS nu s-a prevalat de aceste dispoziții legale și nu a depus diligențele necesare în promovarea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei, nu poate decât să opereze împotriva susținerii și admisibilității prezentei căi de atac.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 2641/2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./12.03.2008
Tehn./12.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
