Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 138

Ședința publică de la 20 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 3: Ioan Speianu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea SC SRL B, cu sediul in-, sector 6, impotriva sentinței comerciale nr.870 din 11.09.2007 pronunțată de Tribunalul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul recurentei, avocat și pentru intimata G, avocat, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul intimatei solicită proba cu înscrisuri pentru a dovedi că societatea nu se află în stare de faliment.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul intimatei.

Reprezentantul intimatei depune la dosar un set de înscrisuri cu opis și înmânează și părții adverse un exemplar.

Reprezentantul recurentei solicită acordarea unui termen de judecată în vederea studierii acestor acte

Curtea nu consideră necesară amânarea cauzei, întrucât actele depuse nu sunt relevante în cauză.

Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței nr. 870/ 2007 și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii pentru deschiderea procedurii de insolvență. Consideră că starea de insolvență trebuie apreciată în momentul deschiderii procedurii.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, consideră sentința recurată ca fiind temeinică și legală întrucât instanța de fond a reținut în mod corect că, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Mai mult decât atât, prin înscrisurile de la dosar s-a dovedit că societatea nu se află în incapacitate de plăți.

În replică, reprezentantul recurentei învederează instanței că s-a reținut de către tribunal doar caracterul incert al creanței.

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.870 / 11.09.2007 a Tribunalului Galați - secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ a fost respinsă cererea creditoarei SC SRL cu sediul în B,-, sector 6, împotriva debitoarei SC SRL G, cu sediul în G,str. -, nr.28, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- creditoarea SC SRL Bas olicitat în baza Legii 85/2006 deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL

În motivarea acțiunii creditoarea arată că a încheiat cu debitoarea, în calitate de beneficiar, un contract de prestări nr.423/09.06.2004, încheiat pe o perioadă de 35 zile lucrătoare,cu posibilitatea prelungirii acestuia.

De asemenea,părțile au convenit asupra prețului de 25.000 lei.

În baza contractului de prestări servicii creditoarea și-a îndeplinit întocmai și la timp obligația prevăzută în contract de a executa conform proiectului lucrările solicitate de beneficiar.Ca urmare, societatea lor a emis factura fiscală nr.- din data de 27.09.2004 în valoare totală de 35995,20 lei. Societatea debitoare a refuzat să achite contravaloarea facturii.

În apărare, debitoarea a depus la dosarul cauzei copii de pe extrasul de cont nr.105/11.06.2004;adresa nr.146/08.09.2004;adresa nr.423-13/14.10.2004; adresa nr.423-12/10.10.2004; balanța de verificare la luna iulie 2007; bilanțul contabil -luna iunie 2007; bilanțul contabil-luna decembrie 2006; proces-verbal de control din 18.07.2007; ordinele de plată nr.248/aprilie 2007 și 447/24.07.2007 reprezentând dovada achitării impozitului pe profit la zi.

Judecătorul sindic reține că, potrivit art.31 din Legea nr.85/2006,orice creditor care are o creanță certă,lichidă și exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență,din cauza încetării plăților față de acesta timp de cel puțin 30 de zile.

Iar în conformitate cu prevederile art.379 al.3 Cod procedură civilă,creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau/și din aceste acte chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

În cauză,nu sunt îndeplinite condițiile legale sus citate pentru că la data sesizării instanței creanța debitorului nu avea caracter cert.

Potrivit art.3 din Legea 85/2006, incapacitatea vădită este o stare de fapt obiectivă constatată ca rezultat al comparației între cuantumul total al datoriilor exigibile și sumele de bani disponibile.

Creditorul nu a făcut dovada la data introducerii cererii, a caracterului cert al creanței iar debitorul a dovedit că a plătit și nu se află în incapacitate de plată.

Rezultă că respingerea cererii creditorului este justificată în situația în care debitorul posedă în contul bancar disponibil suficient pentru a face față datoriei pe care o are față de creditor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, invocând, în esență că, instanța în mod greșit reține caracterul incert al creanței, acesta rezultând din factura fiscală aflată la dosarul cauzei.

În ceea ce privește aspectul insolvenței, debitorul trebuie să facă dovada că deține fonduri suficiente pentru a plăti toate debitele scadente în momentul introducerii cererii de declanșare a procedurii insolvenței.

Recursul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale a Curții de APEL GALAȚI cu nr. 947/121 din 15.01.2008, dispunându-se citarea legală a părților.

Procedând la analiza motivelor de critică ale creditoarei pe baza materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

Potrivit disp. art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii se înțelege creditorul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.

Așa cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, creditoarea a făcut dovada doar a unei posibile creanțe împotriva debitoarei și nu a unei creanțe constatate prin act autentic sau prin înscrisuri emanate sau confirmate de debitor, astfel ca să fie îndreptățită să solicite deschiderea procedurii insolvenței.

Factura fiscală, în sine, neconfirmată de debitorul înscris în act, constituie doar un act juridico-contabil unilateral, fără a putea crea obligații certe față de acesta din urmă.

Față de cele mai sus expuse și având în vedere disp. art. 312 alin. 1. proc. civ. cu aplicarea art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea urmează a dispune respingerea recursului declarat de creditoare, ca nefiind fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC SRL B, cu sediul in-, sector 6, impotriva sentinței comerciale nr.870 din 11.09.2007 a Tribunalului Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. IS

Tehnored. MC

2 ex. / 19.03.2008

Fond:

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Simona Gavrila, Ioan Speianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Galati