Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 140/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 476/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T și intimatul, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul avocat T în substituire avocat, lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatului depune la dosar împuternicire avocațială pentru titularul cauzei și delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că intimatul nu se încadrează condițiilor prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 privind antrenarea răspunderii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 476/13.09.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a asociatului, închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL și radierea acestuia din registrul comerțului; a descărcat administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus notificarea sentinței debitorului, creditoarei Administrația Finanțelor Publice T, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timișa constatat că prin sentința civilă nr. 265/23.03.2006 pronunțată în dosarul 1794/com/s/2006, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului față de debitoarea - SRL, fiind numit în funcția de administrator judiciar, iar pentru administrarea procedurii s-a format pe rolul Tribunalului Timiș dosarul 71/S/2006 (ulterior -).
În îndeplinirea atribuțiilor sale lichidatorul a formulat raportul preliminar, a notificat creditorii și asociații debitoarei și și a întocmit tabelul preliminar de creanțe, în care figurează declarația de creanță formulată de către T, pentru suma de 127.620 lei.
Prin declarația de creanță creditoarea a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a tuturor membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea societății în situația de faliment, în baza art. 137 alin. 1 lit. d) din Legea 64/1995, (art. 138 lit. 8 din Legea 85/2006), fără a nominaliza persoanele, a indica adresele și a specifica în concret ce fapte a comis fiecare. Printr-o precizare ulterioară, creditoarea a arătat că înțelege să formuleze cererea de atragere a răspunderii în contradictoriu cu pârâtul, anexând procesul-verbal de control nr. 596/22.03.1999
Lichidatorul judiciar, prin raportul final depus la dosar la 23.05.2007 a propus închiderea procedurii conform art. 131 din 85/2006, fără angajarea răspunderii organelor de conducere.
Judecătorul sindic a apreciat că nu se poate reține în sarcina debitoarei săvârșirea faptei prevăzută de lit. d) a art. 138 din Legea 85/2006, având în vedere că lichidatorului i-au fost predate documentele contabile, acesta constatând că evidența a fost legal ținută.
În plus, judecătorul sindic a apreciat ca pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, se impune nu doar existenta și probarea, în conduita persoanelor ce au condus activitatea societății, a faptelor expres prevăzute, ci și existența raportului de cauzalitate între aceste fapte și situația de faliment a debitoarei, coroborată cu vinovăția celor care le-au săvârșit.
Așa fiind, și văzând ca în cauza nu se dovedesc cele arătate mai sus, judecătorul sindic a apreciat ca neîntemeiată cererea creditoarei de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor societății debitoare și a respins- Constatând că administratorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a insuficienței bunurilor din averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea F prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, solicitând admiterea recursului, să se dispună angajarea răspunderii personale patrimoniale, în solidar a celor doi administratori ai debitoarei - și, până la concurența sumei de 127.620 lei RON.
În motivarea recursului s-a arătat că recurenta a promovat acțiunea de deschidere a procedurii falimentului debitoarei pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 1.276.208.901 lei ROL, dar lichidatorul judiciar a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 138 lit. d, fapt reținut și de către instanță.
Creditoarea recurentă critică soluția instanței de fond, care a reținut că lipsa de eficiență a activității debitoarei s-a datorat unor cauze independente de voința celor doi administratori și nu modalității defectuoase de conducere a evidenței contabile, lipsind vinovăția acestora. Arată că deși societatea funcționa în regres din 2001, administratorii au continuat activitatea, motiv pentru care consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea 85/2006. Solicită ca instanța să ia în considerare lipsa disponibilităților pentru plata creanțelor bugetare, cuantumul ridicat al datoriilor de peste 100.000 lei, dovada managementului defectuos care reiese din tolerarea din anul 2001 încasării cu întârziere a clienților sau neîncasarea lor, situație prezentată în raportul final al lichidatorului.
Recurenta menționează că răspunderea instituită de art. 138 din Legea 85/2006 este una delictuală, în cadrul căreia operează două reguli, respectiv că intervine și pentru cea mai ușoară culpă și că obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, indiferent de gravitatea vinovăției, cuantumul dspăgubirii depinzând de întinderea prejudiciului, nu de gradul de vinovăție.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea constată și reține că acesta este nefondat, motiv pentru care îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 respectiv greșeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Lege, deoarece administratorii nu au mai îndeplinit obligațiile ce le reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și au omis să întocmească situațiile financiare anuale, motiv pentru care s-a ajuns la situația nerecuperării creanței de către creditoare.
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, așa cum s-a arătat în precedent.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, care prevede că se poate antrena răspunderea personală patrimonială a administratorilor societății atunci când aceștia au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți, nici acest aspect nu a fost dovedit de recurentă și nici nu a reieșit săvârșirea acestei fapte din actele și lucrările dosarului, recurenta făcând vorbire în motivarea recursului său de managementul defectuos al societății, care nu se confundă cu fapta prevăzută de legiuitor la art. 138 lit. c din legea 85/2006 și nici nu este prevăzută ca atare printre motivele care pot determina atragerea răspunderii personale patrimoniale.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 476/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./03.03.2008
Tehn./03.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
