Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.141/

Ședința publică de la 25 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr.- -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -

JUDECĂTOR 3: Ioan Speianu

Grefier -- -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea SA- prin mandatar LL Consultanță & Recuperări SRL B, sector 1, G,nr.44,.11 B,.35, împotriva sentinței comerciale nr.1225 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SRL G și ORC Tribunalul Galați, având ca obiect - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art.137)- Legea 85/2006.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este îndeplinită prin Buletinul procedurilor de insolvență și conform Codului d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, timbrat cu 0,3 lei timbru judiciar, iar prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către recurentă ordinul de plată nr.5 din 14.02.2008 privind plata sumei de 19,5 lei taxă judiciară de timbru; se referă că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.1225/12.11.2007 a Tribunalului Galați, s-a admis contestația formulată de SC SRL G și respinsă ca nefondată cererea creditoarei SA prin mandatar LL Consultanță și Recuperări SRL B, pentru deschiderea procedurii de faliment față de debitoare.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr.4623/121 la data de 4.06.2007 subscrisa SA Bas olicitat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC SRL conform Legii nr.85/2006 pentru o creanță de 11873.95 lei și 2000 USD în echivalent în lei la cursul BNR din data efectuării plății.

În motivarea cererii se arată că între SC SA în calitate de furnizor de servicii de telecomunicatii și debitoarea SC SRL G s-a încheiat la data de 22.09.2003 contractul de abonament la serviciul având contul de client 57918.

În motivarea cererii se mai arată că SC SA se obligă să presteze servicii de telecomunicații, iar debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea acestora la scadență.

Întrucât debitoarea nu a achitat la scadență contravaloarea acestor servicii, aceasta a fost dezactivată din rețea la data de 16.09.2004, ajungând în final la un debit de 11873.95 lei și 2000 USD.

La data de 15.06.2007 debitoarea SC SRL Gaf ormulat contestație la cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

În motivarea contestației se arată că SC SRL nu se află în stare de insolvență având fonduri bănești suficiente pentru plata datoriilor exigibile, atașând extrasele de cont unde societatea își onorează obligațiile comerciale, efectuând plăți în acest sens.

Se mai arată că prin sentința civilă nr.7518/15.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bac onstatat că sumele solicitate nu reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă și a respins cererea de somație de plată. Tot în motivare se mai arată că și după admiterea acțiunii, creditoarea a emis 2 facturi proforme necomunicate debitoarei, prin care obliga pe aceasta la plata penalităților fără precizarea perioadei pentru care s-au perceput penalitățile.

Instanța apreciază că contestația este fondată.

Intre părți au fost desfășurate relații comerciale concretizate prin încheierea unui contract comercial. La un moment dat au început să apară neânțelegeri ce s-au manifestat prin numeroase procese pe rolul instanțelor judecătorești prin care au fost pronunțate și hotărâri irevocabile.

Observă din actele aflate la dosar, respectiv extrase de cont pe numele debitoare,i că aceasta deține lichidități bănești și nu se află în incapacitate de plată iar creanțele pe care le are creditoarea față de această debitoare nu sunt certe, lichide si exigibile.

De asemenea creditoarea nu a făcut dovada faptului că debitoarea se află în incapacitate de plată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea A prin mandatar, invocând în esență că a fost pronunțată de către instanța de fond cu aplicarea greșită a legii.

Conform art.11 al.1 din OG 5/2001 "Ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți".

Procedura privind emiterea unei ordonanțe care să continuă somația de plată emisă de către instanță împotriva debitorului reglementează condiții diferite de admisibilitate a cererii și pune în discuție aspecte total diferite față de procedura insolvenței reglementată de Legea 85/2006.

Procedura insolvenței diferă de cea a somației de plată atât din punct de ve4dere al subiectelor de drept cărora le este aplicabilă această procedură, cererea de insolvență putând fi formulată atât de debitor cât și de creditor, cât și din punct de vedere al condițiilor de admisibilitate pe care aceasta le vizează.

Instanța în mod nelegal și neîntemeiat a apreciat că între părți există o hotărâre cu putere de lucru judecat în ceea ce privește sumele solicitate și prestațiile efectuate, ignorând cu desăvârșire Contractul dintre părți și facturile emise și achitate cu întârziere de către debitoare, acordând credibilitate debitorului doar în baza unor simple observații incluse în contestație fără prezentarea unor dovezi reale în acest sens.

Recursul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale a Curții de APEL GALAȚI cu nr.4623 din data de 29.01.2008, dispunându-se citarea legală a părților.

Procedând la analiza motivelor de critică ale creditoarei pe baza materialelor probatorii aflate la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate și în fapt, fără legătură cu considerentele sentinței atacate.

Prin hotărâre, cererea creditoarei a fost respinsă pentru faptul că aceasta nu deține o creanță certă față de debitoare și nu pentru faptul că nu deține, în nici un mod, o creanță oarecare.

Spre deosebire de creditorii care intervin după deschiderea procedurii și care doresc să fie acceptati cu creanțele lor necondiționate - apriori - de dovedirea caracterelor de certă, lichidă și exigibilă, acestea urmând a fi verificate ulterior de administratorul judiciar, creditorul care solicită chiar deschiderea procedurii trebuie să facă dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, în valoare de cel puțin 10.000 lei (art.3 pct.8 și 12 din Legea nr.85/2006.

Iar, o creanță ca atare poate fi dovedită numai prin acte autentice sau prin înscrisuri emanate sau confirmate de debitor, conf.disp.art.46 Cod Comercial.

Se observă că, în cauză, creditoarea a prezentat facturi neconfirmate de debitoarea înscrisă în acestea, sau, cu alte cuvinte își susține pretențiile cu acte ce cuprind numai propria manifestare de voință.

Este de menționat și că, înscrisul intitulat - contract - reprezintă dor o înțelegere cadru, pentru viitor, neputând face dovada unor prestații și tarife certe, efectuate și confirmate de părți la timpul trecut, valoarea probatorie a contractului în cauză fiind la nivelul unei prezumții.

Față de cele mai sus expuse și având în vedere disp.art.312 al.1 pr.civ. cu aplic.art.8 din Legea nr.85/2006, Curtea urmează a dispune respingerea recursului declarat de creditoare ca nefiind fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SA- prin mandatar LL Consultanță & Recuperări SRL B, sector 1, G, nr.44,.2..35, împotriva sentinței comerciale nr.1225 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehno.O/21.03.2008/2 ex.

Fond-

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Ioan Speianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Galati