Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1446
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3083/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a - VII a Comercială în contradictoriu cu intimații, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații prin avocat, cu delegație de substituire la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimații prin avocat, depun întâmpinare la dosar și arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimaților pe cererea de recurs.
Intimații, prin avocat, solicită respingerea recursului, pentru motivele inserate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată, întrucât nici unul din elementele răspunderii civile prevăzute de art.138 alin.1 nu au fost dovedite.
CURTEA
Deliberând, constată că:
La 9 mai 2006 creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 2 formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art.137 lit.c și d prin care a solicitat ca pasivul neacoperit al societății debitoare să fie suportat de membrii organelor de conducere, respectiv de pârâții, și.
Prin sentința comercială nr.2364/5.10.2006 s-a respins cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva pârâților și și s-a admis cererea aceleiași creditoare împotriva lui, acesta din urmă fiind obligat să suporte pasivul debitoarei conform tabelului consolidat afișat la data de 20 aprilie 2006.
Prin decizia comercială nr.214R/14 februarie 2007 Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a Vl-a Comercială a admis recursul, a casat sentința comercială nr.2364/5.10.2006 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată în cel de-al doilea ciclu procesual sub nr.10848/3/26 martie 2007.
Prin sentința comercială nr.3083/01.06.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice sector 2 de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată împotriva pârâților, și.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr.1353/30.06.2005 a fost deschisă procedura reorganizării și lichidării judiciare față de debitoarea SC SA, că debitoarea nu deține bunuri, că prin încheierea din 12.01.2006 s-a dispus trecerea la faliment, că potrivit informațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului calitatea de administrator al societății debitoare a avut-o pârâtul, iar pârâtele și au fost numite cenzori permanenți, că cererea de chemare în judecată a pârâților este formulată în termeni generali, teoretici, fără a se indica în concret faptele săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea, reclamanta rezumându-se doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul și vinovăția pârâților.
Cu privire la legătura de cauzalitate, tribunalul a reținut că aceasta este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții, că în cerere sunt citate normele legale aplicabile, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se faptele prin care pârâții au încălcat dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, că cenzorii societății nu au în atribuții conducerea evidenței contabile și nu li se poate reține săvârșirea faptei prevăzute la art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, că reclamanta nu a dovedit că cenzorii au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți, că pârâtele și aveau atribuțiile stabilite de art.163 din Legea nr.31/1990 rep. (printre care supravegherea activității societății și informarea adunării generale asupra situației financiare) atribuții a căror nerespectare putea atrage sancțiuni, că reclamanta a făcut doar afirmații cu privire la săvârșirea unor fapte ilicite de către cenzori, dar insuficiente pentru a atrage răspunderea lor patrimonială.
Cu privire la administratorul societății, tribunalul a arătat că pentru angajarea răspunderii trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate, vinovăția), că pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei răspunderi, respectiv persoanele care au săvârșit faptele ilicite să fie membrii organelor de supraveghere sau de conducere, că din probe rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei, că față de societate prejudiciul constă în ajungerea acesteia în insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege, că în cazul creditorilor prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor, că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit.a) - g) ale art.138 din lege, din formularea alin.1 al acestui text rezultând că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Tribunalul a mai reținut că Administrația Finanțelor Publice Sector 2 și-a întemeiat cererile împotriva pârâtului pe dispozițiile art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, că în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era lipsită, în mod evident de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere, că reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal,cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit.c) din lege, iar calitatea de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege, în lipsa unor probe certe, că răspunderea pârâtului nu se poate atrage pe motiv că acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
Cu privire la fapta prevăzută la art.138 lit.d) din lege, tribunalul a arătat că aceasta cuprinde trei ipoteze, primele două referindu-se la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, dar reclamanta nu a probat cele afirmate, că cea de-a treia ipoteză se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, dar că nedepunerea la dosar de către pârât a actelor prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori nedepunerea raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Cu privire la obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, tribunalul a reținut că potrivit legii, neținerea unei contabilități în conformitate cu legea trebuie să fi contribuit la ajungerea societății în insolvență, iar simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în insolvență, că reclamantul nu a dovedit acest raport de cauzalitate și nu este îndeplinită nici una din ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin rapoartele de activitate lichidatorul judiciar a arătat că societatea nu deține bunuri, că expertul contabil desemnat în cauză să întocmească un raport de expertiză contabilă a concluzionat că în lipsa documentelor contabile, bazându-se doar pe indicatorii bilanțieri, societatea a fost administrată necorespunzător, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1992 și 31/1991.
A mai arătat recurenta că scopul edictării dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat principiile apărării drepturilor creditorilor față de faptele administratorilor, respectiv cel al răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori, că în vederea realizării acestui deziderat a fost edictat art.27 din Legea nr.85/2006, iar formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, or procedura nu a fost deschisă la cererea debitoarei, astfel încât dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27.
S-a mai susținut că deși instanța de fond a remarcat că societatea avea dificultăți în efectuarea plăților, a continuat să funcționeze în interes personal, acumulând datorii însemnate, însă nu a interpretat acest aspect ca o faptă imputabilă administratorului, că obligațiile față de creditori sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor și contribuțiilor legal datorate.
Cu privire la legătura de cauzalitate între faptele comise (exercitarea unui management defectuos al societății) și prejudiciul creat s-a arătat că acesta constă în dezinteresul în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, iar faptul că legiuitorul uzează în cuprinsul art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, de verbul "a contribui" și nu de "a cauza" denotă intenția acestuia de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
S-a mai invocat și faptul că fiind mandatari ai debitoarei, mandatul administratorilor este prezumat a fi cu caracter oneros, iar activitatea debitoarei să fie condusă cu mai multă diligență decât propriile interese, că răspunderea administratorilor este atrasă si datorită culpei cele mai simple, că legătura de cauzalitate între nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidenței contabile și prejudiciul creat creditorilor constă în dezinteresul în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat și că în raport de probele administrate în cauză, prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată.
Cu privire la primul motiv de recurs se reține că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu au fost indicate în concret și nici probate, faptele săvârșite de intimați. Opinia sus-menționată, exprimată în cuprinsul raportului de expertiză contabilă nu demonstrează săvârșirea unor fapte ilicite, ci afirmarea unei asemenea fapte constând în aceea că, în lipsa documentelor contabile, bazându-se doar pe informațiile oferite de indicatorii bilanțieri, societatea a fost administrată necorespunzător, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1992 și 31/1991.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că, astfel cum a apreciat și instanța de fond, nu se poate atrage răspunderea administratorului cu motivarea că acesta nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
C de-al treilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, deoarece nu s-a probat că activitatea societății a continuat în interes personal,nefiind menționate în concret, elemente care să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006. Simpla calitate de administrator al societății debitoare nu conduce, prin sine însăși, la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege, în lipsa unor probe fără echivoc, astfel încât, se rețin ca fiind corecte aprecierile instanței de fond cu privire la afirmarea doar generică a unor asemenea fapte de către intimatul.
Prin ultimele două motive de recurs, se invocă, de asemenea, considerații teoretice referitoare la legătura de cauzalitate și vinovăția intimaților, deși, astfel cum s-a arătat, recurenta nu a probat săvârșirea faptelor de către intimați. Prin urmare, în lipsa dovedirii faptelor care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, orice analize asupra acestor aspecte sunt inutile.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3083/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a - VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./tehnored.Jud.- 03.12.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. Tribunalul București -Secția a VII-Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Rodica Zaharia, Alecsandrina Rădulescu
