Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1455/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1455
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -. B împotriva sentinței comerciale nr. 243/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița, reprezentantă prin lichidatorul judiciar Reșița.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 243/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins obiecțiunile formulate de reclamantele-creditoare C- și. B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul Reșița
Totodată, instanța în temeiul art. 4 alin.(4) din Legea nr.85/2006, a aprobat cheltuielile procedurale în cuantum de 3.000 RON aferente întregii proceduri a insolvenței, dispunând ca plata sumei de 3.000 lei să se facă din contul UNPIR - Filiala
De asemenea, în baza art.129 alin.(2) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar Reșița, iar potrivit art.131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
De asemenea, în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar în baza art.135 din aceeași lege a dispus notificarea sentinței debitorului ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT, creditorilor săi, Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că societatea debitoare ROMÂNĂ- de Credit Reșița a fost dizolvată în baza Legii nr.359/2004, motiv pentru care judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S a desemnat ca lichidator al acesteia pe Reșița.
Lichidatorul a formulat cerere de deschidere a procedurii simplificate împotriva debitoarei ROMÂNĂ- de Credit Reșița iar judecătorul sindic, prin sentința comercială nr. 893/JS din data de 13 noiembrie 2008 admis cererea lichidatorului Reșița și a deschis împotriva debitoarei ROMÂNĂ- de Credit Reșița procedura simplificată a insolvenței.
Lichidatorul a notificat creditorii bugetari, după care a depus la dosar tabelul preliminar al creanțelor.
Judecătorul sindic, prin încheierea comercială din data de 29.01.2009, a desemnat comitetul creditorilor debitoarei, compus din următorii creditori: C-S ( președinte), AVAS B și ITM C-S ( membri).
Prin raportul final depus la dosarul cauzei de lichidatorul Reșița s-a arătat că reprezentanții legali ai societății debitoare nu i-au predat documentele legale prevăzute de disp. art.28 alin.(1) din legea nr.85/2006, întrucât debitoarea nu mai desfășoară activitate, administratorul social nu a fost de găsit și nu au fost identificate bunuri care, valorificate, să poată acoperi creanțele debitoarei.
Din conținutul raportului final aflat la filele 78-79 dosar, rezultă că lichidatorului nu i-au fost prezentate documentele contabile ale societății debitoare.
Cu privire la obiecțiunile formulate de reclamantele creditoare C-S și AVAS B la raportul final privind pe debitoarea ROMÂNĂ- de Credit Reșița, instanța constată că pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 din legea nr.85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale, conform art. 138 din Legea nr. 85/ 2006.
Nefiind întrunite aceste condiții lichidatorul a considerat că nu se impune promovarea acțiunii în răspundere patrimonială a administratorilor societății debitoare.
Dispozițiile Legii nr.85/2006 nu pun la îndemâna judecătorului sindic sancțiuni coercitive împotriva lichidatorului care își formulează părerea că nu se impune promovarea unei asemenea acțiuni dar dau posibilitatea și comitetului creditorilor să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare, după solicitarea prealabilă de a fi autorizat de judecătorul sindic să promoveze această acțiune art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006.
Deși reclamanta-creditoare C-S este președinta comitetului creditorilor iar reclamanta creditoare AVAS B este membră a acestuia, reclamantele nu au folosit dispozițiile legale impuse de art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006, ci au preferat formularea unor obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul Reșița prin care nu solicită însă judecătorului sindic să le autorizeze să introducă acțiune în răspundere patrimonială împotriva foștilor administratori ai societății debitoare, astfel cum reglementează disp.art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 și nici nu arată motivele care ar impune promovarea unei asemenea acțiuni.
Cu privire la cererea reclamantei creditoare AVAS B privind săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 lit. e din legea nr. 85/ 2006, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1, lit. e din Legea 85/2006, antrenarea răspunderii administratorului societății poate fi dispusă de judecătorul sindic împotriva persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitoarei societăți comerciale prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Și această faptă ilicită este o faptă care derogă de la dreptul comun în ceea ce privește forma de vinovăție cu care poate fi săvârșită, astfel că este necesar ca aceasta să fie săvârșită cu intenție.
Fapta de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice prin intermediul căreia membrii organelor de conducere sau de supraveghere au diminuat activul patrimonial în interes propriu, însă în fraudarea creditorilor debitorului persoană juridică, se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor; mărirea fictivă a pasivului debitorului persoană juridică se poate realiza prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii. În practică, această faptă ilicită se săvârșește, cel mai adesea,prin omisiunea membrilor organelor de conducere de a iniția demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor pe care debitorul persoană juridică le are față de anumiți parteneri contractuali, creditorii înscriși la masa credală fiind prejudiciați prin nerecuperarea acestor creanțe.
Reclamanta creditoare nu face însă dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că instanța găsește ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei creditoare. B că ar exista indicii ale săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/ 2006.
Răspunderea civilă delictuală specială, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, fiind o răspundere atipică, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-
În cauză, reclamantele creditoare C-S și AVAS B, deși au invocat prevederile art. 138, nu au indicat în mod concret prin care fapte săvârșite anterior deschiderii procedurii insolvenței de foștii administratori ai debitoarei ROMÂNĂ- de Credit Reșița s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare, ci au solicitat instanței doar obligarea lichidatorului la continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin.(1) lit. l din Legea nr.85/2006, a art.129 alin.(2) și art.130 din Legea nr.85/2006, instanța va respinge obiecțiunile formulate de reclamantele-creditoare C-S și AVAS B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul Reșița cu privire la debitoarea ROMÂNĂ- de Credit Reșița.
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 27 ianuarie 2009, lichidatorul a solicitat aprobarea cererii de tarifare pentru suma de 3.000 RON, aferent întregii proceduri.
Astfel în baza art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, instanța va aproba cererea formulată de lichidatorul - judiciar și va dispune ca retribuția în sumă de 3.000 RON să se facă din Contul UNPIR - Filiala
Nemaifiind alte bunuri de vândut în patrimoniul debitoarei instanța urmează ca, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, să dispună închiderea procedurii insolvenței și radierea societății debitoare ROMÂNĂ- de Credit Reșița din Registrul Comerțului C-
În baza art.136 din sus-menționata lege, lichidatorul judiciar Reșița va fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
În baza art.135 din Legea privind procedura insolvenței, se va dispune notificarea prezentei sentințe debitorului ROMÂNĂ- de Credit Reșița. creditorilor săi, C-S și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -.
Prin recursul formulat, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C-S pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate, în sensul de se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorului și obligarea acestuia la plata sumei de 14.123 lei către recurentă, reprezentând creanțe bugetare, pentru următoarele motive:
Instituția recurentă C-S are o creanță certă nerecuperată în sumă de 14.123 lei.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, statuează că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionării patrimoniului.
S-a arătat că administratorul social al societății nu a depus documentele contabile la lichidatorul judiciar.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie.
În aceste condiții, recurenta consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului-sindic pentru a putea promova această acțiune.
Prin recursul formulat, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -. Bas olicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de. și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița le are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că în fapt, instanța de fond respins obiecțiunile instituției recurente și a dispus închiderea procedurii de insolvență declanșată împotriva societății debitoare, constatând că lichidatorul judiciar desemnat, în raportul final formulat și depus la dosarul cauzei, a apreciat în mod temeinic asupra motivelor pentru care a propus spre aprobare Adunării creditorilor închiderea procedurii de lichidare a debitoarei, practicianul în insolvență arătând că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar, în opinia sa nu sunt elemente care sa susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori, deși, în același raport final a arătat explicit ca nu au fost depuse documentele contabile ale debitoarei.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii, pentru următoarele considerente:
În opinia sa, în cauză era necesară formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Din punctul de vedere al instituției sale, pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul român, reprezentat în cauza de față prin. a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Se susține că faptul că nu s-a intrat în posesia documentelor contabile nu impietează acestor considerente, invocând dispozițiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea recunoscând că în speță nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturilor obținute și întrucât administratorul nu a fost găsit, consideră că se poate presupune că actele contabile nu au fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale, apreciind totodată că în fapt considerentele legate de creanța AVAS trebuie analizate mai în profunzime.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că în fapt cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității. Astfel, potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată, se arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
S-a mai considerat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
S-a susținut că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste considerente, creditoarea recurentă. Bas olicitat să se dispună admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița le are de achitat creditorilor.
În drept, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile 3041din Codul d e procedura civilă, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 113/JS din 12 martie 2009 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă respectivele critici nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social.
Prin Raportul final de lichidare al debitoarei ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița, întocmit de către lichidatorul judiciar s-a specificat că întrucât nu a deținut nici un act al societății, acesta a fost în imposibilitate de formula un raport cu privire la cauzele încetării de plăți a debitoarei.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu s-a putut pronunța, având în vedere că în toată procedura insolvenței lichidatorul judiciar nu a deținut nici un act contabil al debitoarei ROMÂNĂ - COOPERATIVĂ DE CREDIT Reșița.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, din lege în cazul în care raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sânt identificate persoane cărora le-ar fi imputabile apariția stării de insolvență a debitoarei administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C-S împotriva sentinței comerciale 243/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Examinând recursul declarat de creditoarea AVAS B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C-S împotriva sentinței comerciale nr. 243/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C-S împotriva sentinței comerciale nr. 243/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -. B împotriva sentinței comerciale nr. 243/JS din 23 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /10.12.2009
Dact. /11.12.2009 - 2 ex
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Raluca SuciuJudecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba
