Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 154/

Ședința publică de la 27 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure Dr. - -

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia Dr. - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SERV Focșani, cu sediul în Focșani,-, județul V, împotriva încheierii din data de 01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în-, județul V, intimat - lichidator judiciar S & V EXPERT. Focșani și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită potrivit dispozițiilor și ale dreptului comun.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la al doilea termen, prin cererea formulată, recurenta nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, prin Serviciul registratură, la data de 21.02.2008 Tribunalul Vranceaa înaintat înscrisurile solicitate, după care:

Curtea constată procedura completă și lipsa părților de la acest termen, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 01.11.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vranceas -a admis cererea formulată de debitoarea Serv și, pe cale de consecință, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței asupra acesteia.

S-a numit în calitate de lichidator judiciar pe S & V Consult Expert, stabilindu-i-se și atribuțiile prev. de art. 25 din lege și un onorariu provizoriu de 800 lei net lunar.

S-a dispus ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prev. de art. 61 din Lege.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 26 alin. 1, 27 și 28 din Legea nr. 85/2006, în sensul că acțiunea este promovată de un debitor aflat în stare de insolvență, printr-o persoană care are calitatea de reprezentant legal, iar cererea este însoțită de actele necesare chiar dacă unele informații lipsesc, acestea putând fi prezentate ulterior, conform art. 28 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea Serv Focșani, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.

A criticat hotărârea recurată sub aspectul aplicării greșite a legii, arătând următoarele:

Prin cererea pentru declanșarea procedurii simplificate a solicitat și desemnarea, în calitate de lichidator judiciar, a Lichidator.

Instanța de fond nu a ținut seama de cererea debitoarei și a numit, prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, un alt practician în insolvență.

Recurenta-debitoare consideră că prin numirea unui alt lichidator judiciar s-a încălcat dreptul său legal de a-și alege practicianul în insolvență pe care îl agreează.

Pentru aceste motive, a solicitat casarea în parte a sentinței de deschidere a procedurii simplificate și numirea în calitate de lichidator judiciar a Lichidator.

În drept, a invocat disp. at. 304 pct. 9.pr.civ. și art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006.

S-au citat legal părțile implicate în procedură.

Lichidatorul judiciar S & V Consult Expert nu a formulat întâmpinare.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit disp. art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuțiile judecătorului sindic constă în desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a lichidatorului provizoriu care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor.

În cauză, debitoarea a solicitat, prin cererea pentru deschiderea procedurii, desemnarea în calitate de lichidator judiciar a Lichidator. Însă, pentru ca judecătorul sindic să analizeze propunerea debitoarei în acest sens era necesară depunerea ofertei de servicii la dosarul cauzei din partea acestui practician în insolvență.

Oferta de servicii a Lichidator nu a fost depusă la dosarul de fond până la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii simplificate astfel că, în mod corect, judecătorul sindic a desemnat un alt lichidator, dintre cei care au depus oferte de servicii în acest sens.

Debitoarea a depus la dosarul cauzei, odată cu cererea de recurs, oferta de servicii a Lichidator, devenind inutilă depunerea sa în acest stadiu.

Simpla cerere a debitoarei pentru desemnarea unui anume practician în insolvență, în calitate de lichidator judiciar, nu poate fi admisă automat de către judecătorul-sindic, în absența ofertei de servicii a practicianului propus a fi desemnat.

Desemnarea lichidatorului judiciar este atributul exclusiv al judecătorului-sindic care analizează ofertele depuse la dosarul cauzei de către practicienii în insolvență și ține seama și de propunerea debitoarei, dacă cererea introductivă îi aparține, desemnând motivat lichidatorul judiciar.

Față de considerentele ce preced, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat debitoarea SERV Focșani, cu sediul în Focșani,-, județul V, împotriva încheierii din data de 01.11.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, ca fiind nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 Februarie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

dr.

JUDECĂTOR,

dr.

Grefier,

RD/06.03.2008

/ 2 ex/18.03.2008

Fond:

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Galati