Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 161/
Ședința publică din 31 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1124/SIND din 11 noiembrie 2008 pronunțate de JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 31 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1124/SIND/11.11.2008 Tribunalul Brașov - prin JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan l-sindic a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâții, și G având ca obiect angajarea răspunderii materiale personale.
În motivarea hotărârii se arată că pârâții au creditat societatea, continuând activitatea nu în interes propriu, ci în defavoarea lor. Reclamanta nu a arătat și dovedit ce activitate a desfășurat debitoarea, activitate care să poată fi pusă în legătură de cauzalitate directă cu starea de declin a societății.
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea Agenția Domeniilor Statului B invocând greșita aplicare a legii față de actele dosarului din care rezultă că administratorii au dat dovadă de rea credință în exercitarea atribuțiilor lor atunci când au condus societatea pe o incapacitate de plată de natură a prejudicia creditorii. Probele au arătat că deși administratorii cunoșteau încă din 2005 de imposibilitatea îndeplinirii obiectului de activitate, nu au solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Intimații - pârâți au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că pierderea terenurilor arendate a cauzat insolvența societății. Se menționează că nu există probe cu privire la activitățile păgubitoare ale administratorilor.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041Cod procedură civilă se constată următoarele:
Motivele de recurs cu privire la incidența prevederilor art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006 sunt întemeiate. Textul de lege sancționează fapta administratorului societății care "a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți". "Interesul personal" prevăzut de lege nu se confundă cu "câștigurile personale" respectiv cu sumele ridicate de administratori sau cu sumele de bani cu care aceștia au creditat societatea.
Condiția impusă de dispozițiile art. 138 lit.c din legea insolvenței, cu referire la existența "interesului personal" al făptuitorului se raportează la prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementat de dispozițiile referitoare la mandat". Ori, conform art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi oneros, iar în speță, administratorii nu au făcut dovada contrarie. Dimpotrivă, potrivit precizărilor intimaților, aceștia au încercat relansarea activității chiar și în condițiile în care situația economică a societății se înrăutățea, iar societatea se afla în incapacitate de plată. Pe de altă parte, mișcările din bilanțul contabil pe anii 2004, 2005, 2006 demonstrează că activitatea societății a continuat, cifra de afaceri crescând în anul 2006 față de anul 2005.
Prin urmare, caracterul oneros al mandatului comercial justifică interesul personal al administratorilor în continuarea activității debitoarei, iar acest interes are în vedere voința manifestă și declarată a intimaților pârâți de a menține o societate neprofitabilă pe parcursul mai multor ani.
Prin fapta prevăzută de art. 138 lit.c din lege, se cere ca persoană răspunzătoare să fi desfășurat personal, sau să fi dispus, în virtutea puterilor sale desfășurarea unei activități neprofitabile având ca efect încetarea de plăți a societății. În speță, actele dosarului și răspunsurile la interogatoriu au evidențiat contribuția directă a tuturor intimaților în conducerea societății.
Sub aspectul vinovăției, se reține că simpla reprezentare a faptului că prin continuarea unei activități nerentabile, se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de încetare de plăți, este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În speță, intimații-pârâți aveau cunoștință de datoriile societății din situațiile contabile și aveau reprezentarea efectelor continuării activității după pierderea terenurilor luate în arendă față de obiectul de activitate al societății ce privea în principal activități în fermă, cultura vegetală și creșterea animalelor.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu are în vedere contribuția efectivă a administratorilor la ajungerea societății în încetare de plăți. Apărările intimaților legate de cauzele obiective ce au dus la încetarea de plăți, cu referire la lipsa terenurilor, nu înlătură răspunderea acestora, având în vedere că după momentul cedării terenurilor, starea de încetare de plăți s-a accentuat prin acumularea penalităților de întârziere.
Sub aspectul întinderii prejudiciului, se reține că în cazul continuării unei activități care ducea societatea în stare de insolvență, valoarea pasivului la care urmează a fi obligați intimații este egală cu valoarea pierderilor înregistrate de societate în perioada în care insolvența era vădită, iar aceștia au încălcat obligația de diligență pe care trebuiau să o manifeste pentru încetarea activității neprofitabile. Văzând raportul lichidatorului judiciar, rezultă că pierderile înregistrate de societate până la deschiderea procedurii, erau în cuantum de 28.627 lei.
Potrivit art. 389 Cod comercial, comandatarii răspund solidar pentru îndeplinirea mandatului încredințat, astfel încât urmează a stabili obligația solidară a intimaților pârâți în suportarea unei părți din pasivul debitoarei.
Criticile recurentei cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale exced faptelor prevăzut de art. 138 din lege, astfel încât în mod corect au fost înlăturate de instanța de fond.
Raportat la aceste considerente, urmează a admite în parte recursul și a obliga pârâții în solidar să suporte o parte din pasivul societății în cuantum de 28.627 lei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 1124/SIND/11.11.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ pe care o modifică în parte:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B împotriva pârâților, și G, și-n consecință:
Obligă pârâții în solidar să suporte o parte din pasivul societății debitoare Agro în sumă de 28.627 lei.
Respinge restul pretențiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.10.04.2009
Dact./15.04.2009/3 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Gabriel ȘtefănițăJudecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Carmen Bujan
