Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1613/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1998/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1613
Ședința publică de la 20 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.3703 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR, DE și ROMANIA
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin. 2. proc.civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3703/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de comitetul creditorilor reprezentat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, ca neîntemeiată; în baza art.131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în contradictoriu cu creditorii Administrația Finanțelor Publice Sector 3, ROMANIA și DE; s-a dispus plata onorariului și a cheltuielilor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar Activ Lichidator.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:
Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâta rezultă că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
Reclamanta nu numai că nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială (Legea nr.82/1991) și starea din insolvență a debitoarei.
Se mai reține că săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenate răspunderea unei persoane în temeiul art.138. De asemenea, raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile existente.
Se mai reține și opinia lichidatorului judiciar exprimată în raportul nr.7 cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art.138 în sensul că nu se poate susține incidența în cauză a acestui articol, în lipsa analizării documentelor contabile.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul atragerii răspunderii personale a administratorului debitoarei.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Instanța a ignorat motivările din cererea de atragere a răspunderii formulata de catre instituția noastră in calitate de creditor direct interesat de recuperarea creanțelor, aspecte ce pot fi trase din studierea dosarului precum si a dispozițiilor din legea insolventei, in sensul ca, in primul rând, reprezentantul debitoarei avea posibilitatea sa se adreseze Tribunalului București secția a VII-a Comerciala cu o cerere in maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa, fapta ce poate fi încadrata si Ia art.138 lit. dar si prin simplul fapt ca reprezentantul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele contabile in vederea analizării lor pentru a se putea face o evaluare corecta asupra activității desfășurate precum si cauzele intrării in insolventa a debitoarei, fapta ce poate fi încadrata in art.138 lit.d din lege.
Se apreciază ca reprezentantul debitoarei, prin administratorul său, ca factor de decizie, a menținut in funcțiune in mod fictiv societatea, in detrimentul creditorului bugetar. de datorii Ia bugetul general consolidat al statului prin neachitarea la termen, a dat naștere la prejudiciul cauzat si mai mult decât atat, a determinat intrarea in insolventa a societății.
In opinia recurentei, reprezentantul debitoarei, a omis cu bună știința, îndată ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de încetare de plati, sa solicite declanșarea procedurii.
De asemenea se poate observa stopajul la sursa, având in vedere faptul ca reprezentantul debitoarei a reținut contribuțiile angajaților fără a efectua viramentul acestor contribuții la bugetul de stat si anume: CAS asigurați si sănătate asigurați dar si neefectuarea plaților către celelalte impozite către stat.
De asemenea, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, se poate observa ca de la data apariției stării de insolvență, prin acumularea sistematică de datorii către bugetul general consolidat al statului, reprezentantul acesteia a manifestat un dezinteres total prin neîndeplinirea obligațiilor conform dispozițiilor legale privind administrarea societății debitoare, putându-se astfel stabili ca intre cauzele care au generat incapacitatea de plata si faptele administratorului SC SRL exista un raport de cauzalitate.
Mai mult decât atat potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.73 alin (2) din aceeași lege, obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare Ia mandat iar in conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civilmandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar si încă de culpa comisa în executarea mandatului.
Or, potrivit art.374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat cu societatea.
Astfel ca, in cazul răspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata potrivit art.1082 din Codul civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicata, având in vedere faptul ca, o societate comerciala nu poate funcționa viabil, in situația in care administratorul statutar al acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește indeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta, în calitate de creditor și de președinte al comitetului creditorilor debitoarei, a formulat cerere privind atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei, cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 pct.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Astfel cum a reținut și judecătorul sindic, recurenta își întemeiază cererea pe afirmații de ordin general, teoretic, fără a arăta în concret care sunt faptele imputabile, care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, mai exact, în ce măsură aceste fapte au contribuit la starea de insolvență a debitoarei.
Răspunderea instituită de Legea nr.85/2006 este o formă a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile art.998 - 999 Cod civil, astfel încât pentru angajarea acestei răspunderi trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale prevăzute de lege: fapta, vinovăția, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul produs.
Recurenta invocă faptul că administratorul debitoarei a omis cu bună-știință faptul că societatea se afla în iminentă stare de încetare de plăți, situație în care putea solicita declanșarea procedurii.
Această omisiune invocată de către recurentă nu constituie o faptă culpabilă ce a dus la declanșarea stării de insolvență, potrivit disp. art.138, după cum nu constituie o obligativitate a unei societăți, a administratorului acesteia și a cărei neîndeplinire să determine atragerea răspunderii patrimoniale în condițiile Legii 85/2006.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.3703 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații prin lichidator judiciar ACTIV LICHIDATOR, DE și ROMANIA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20.11.2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. -27.11.2009
Tehnored. - 04.12.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina
