Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1630/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1630
Ședința publică de la 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3087/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimatele SC 87 SRL prin lichidator judiciar, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 od pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția a -a Comercială, lichidatorul debitoarei SC 87 SRL, desemnat prin încheierea judecătorului delegat la ORC B, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului acestei societăți.
În motivarea cererii, lichidatorul a arătat că prin încheierea judecătorului delegat la ORC B s-a dispus numirea sa în această calitate, conform art.237 și urm. din Legea nr.31/1990, republicată și că debitoarea se află în insolvență, fiind în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile către creditorii bugetari cu sumele de bani disponibile.
Prin încheierea pronunțată la 19 decembrie 2008 Tribunalul București - Secția a -a Comercială a admis cererea lichidatorului, a deschis procedura simplificată a falimentului debitoarei, a constatat dizolvată societatea debitoare și a desemnat lichidator judiciar, cu atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
Deși deschiderea procedurii a fost notificată debitoarei, aceasta nu a depus un plan de reorganizare și continuare a activității și nici de lichidare a unor bunuri din averea sa. De asemenea, nici una din celelalte categorii de persoane prevăzute de art.94 din Legea nr.85/2006 nu a propus plan de reorganizare a activității debitoarei în termenul prevăzut de lege.
La 10 aprilie 2009 Administrația Finanțelor Publice Sector 2 formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului, întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.3087/01.06.2009 Tribunalul București Secția a -a comercială a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, a închis procedura insolvenței, a dispus radierea societății debitoare din Registrul Comerțului, notificarea sentinței de închidere a procedurii către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Oficiul Registrului Comerțului B, pentru efectuarea mențiunii, a dispus plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1500 lei reprezentând onorariu lichidator și plata sumei de 326,86 lei către reprezentând cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii în sarcina membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate, vinovăția), că pe lângă aceste condiții generale art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea răspunderii, respectiv persoanele care au săvârșit faptele ilicite să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, că din informațiile furnizate de ORC B și din înscrisuri rezultă că pârâta a fost administratorul debitoarei, că față de societatea debitoare prejudiciul constă în ajungerea în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege, iar în cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare, că faptele ilicite sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art.138 din lege, că din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate, că cererea creditoarei este întemeiată pe art.138 lit.c, și d din Legea nr.85/2006, că în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere, că reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit.c) din lege.
Tribunalul a mai arătat că împrejurarea că pârâta avut calitatea de asociat și administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe indubitabile, că răspunderea pârâtei nu se poate atrage pe motivul că aceasta nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Cu privire la fapta prevăzută la art.138 lit.d) din lege, tribunalul a reținut că aceasta cuprinde trei ipoteze, că primele două ipoteze se referă la faptul că pârâta a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate, că cea de-a treia ipoteză se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, că împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din lege în termenul prevăzut de art.35, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe și că oricum, în ceea ce privește obligația administratorului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neținerea unei contabilități în conformitate cu legea să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, iar simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în insolvență, că Administrația Finanțelor Publice Sector 2 nu a făcut dovada raportului de cauzalitate, nefiind îndeplinită nici una din ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege, că lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile, că în raport de art.131 din Legea nr.85/2006, constatând că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, o continuare a procedurii nu s-ar justifica, finalitatea urmărită de lege neputând fi atinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtei la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin raportul de activitate din 16.03.2009 lichidatorul judiciar a arătat că nu poate formula un punct de vedere asupra cauzelor intrării in faliment, că nu i s-au pus la dispoziție actele contabile și că societatea nu deține bunuri, că nu a fost efectuată nicio plată voluntară, că scopul edictării dispozițiilor art.138 a fost determinarea apariției și menținerii unui climat economic sănătos, bazat pe principiul apărării drepturilor creditorilor față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori, că în vederea realizării acestui deziderat a fost edictat art.27 din Legea nr.85/2006, că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, că întrucât procedura nu a fost deschisă la cererea debitoarei, dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27, că obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor si contribuțiilor datorate, că legătura de cauzalitate între faptele pârâtului (exercitarea unui management defectuos al societății) și prejudiciul cauzat creditorilor este stabilită și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, că însuși faptul că legiuitorul uzează în cuprinsul art.138 din Legea nr.85/2006, de verbul "a contribui" și nu de "a cauza", fapt ce denotă intenția acestuia de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei, că administratorul societății este un mandatar al falitei al cărui mandat este prezumat a fi cu caracter oneros conform art.374 Cod Comercial, astfel că activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligență decât propriile interese, iar răspunderea administratorului este atrasă și datorită culpei cele mai simple.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat și că în raport de probele administrate în cauză, prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată.
În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu se poate atrage răspunderea administratorului pe considerentul că nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
Pe de altă parte, faptul că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din lege în termenul prevăzut de art.35 sau că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.
De asemenea, nu s-a probat că activitatea societății a continuat în interes personal,nefiind menționate în concret, elemente care să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006. Simpla calitate de administrator al societății debitoare nu conduce, prin sine însăși, la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege, în lipsa unor probe fără echivoc, astfel că sunt corecte aprecierile instanței de fond cu privire la afirmarea generică a săvârșirii unei asemenea fapte de către intimată.
În consecință, orice analize asupra aspectelor referitoare la legătura de cauzalitate și vinovăție apar ca fiind inutile câtă vreme recurenta nu a probat săvârșirea de către intimată a faptelor care să poată fi încadrate în prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3087/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimatele SC 87 SRL prin lichidator judiciar, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător, DR.
Grefier,
Red./tehnored.Jud.- 22.12.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. Tribunalul București -Secția a VII-Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea, Alecsandrina Rădulescu
