Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1641/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1950/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1641
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3708 din data de 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - 2000 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr.3708/26.06.2009 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, s-a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 împotriva pârâtului, ca neîntemeiată.
În baza art.131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - 2000 SRL în contradictoriu cu creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5.
În motivare s-a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, fără să facă dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective.
Independent de cuantumul prejudiciului, răspunderea fiecăruia dintre conducătorii societății se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție pentru fapta proprie sau fapta comună. Din interpretarea tezelor art.138, rezultă că vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției, trebuind deci dovedită.
Reclamanta se rezumă la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea 85/2006, fără să arate în concret faptele care se încadrează în aceste dispoziții. Nu arată nici care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială și starea de insolvență a debitoarei.
În cauză nu există dovezi în sensul celor susținute de reclamantă, rapoartele lichidatorului judiciar consemnând inexistența unei fapte prevăzute de art.138.
aduse pârâtului constând în dezinteres și pasivitate în administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru funcționarea normală și în condiții de legalitate a persoanei juridice concretizate în neplata datoriilor către creditori, nu sunt fapte sancționate de art.138 din lege. Jurisprudența nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos, continuarea abuzivă a unei exploatări deficitare, urmărirea încasării propriilor creanțe, neplata creanțelor bugetare, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 5, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și admiterea cererii formulate, în sensul obligării pârâtului la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat.
În motivare se invocă faptul că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006.
Pentru a se angaja răspunderea civilă este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile și prejudiciul cauzat creditorilor, așa cum a fost stabilit prin tabelul definitiv consolidat.
În conformitate cu art.11 din Legea 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității persoanelor juridice revine administratorului.
Având în vedere că, potrivit art.71 din Legea nr.31/1990 obligațiile și răspunderile administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuie avute în vedere dispozițiile art.1540 Cod civil, potrivit căruia, mandatarul este răspunzător nu doar pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic de mandat comercial cu societatea.
Administratorul social avea obligația legală de a solicita aplicarea Legii 85/2006 și nu să dispună în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportărilor contabile semestriale este prevăzută în Legea 31/1990 și Legea 82/1991.
În cazul de față inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității.
Pentru aplicarea dispozițiilor art.138, nu este necesar ca investirea în funcția de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege.
Intimatul, deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală.
Analizând actele dosarului, Curtea constată și reține următoarele:
Invocarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia pentru eventualul management defectuos, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Natura juridică a răspunderii administratorului societății debitoare aflate în insolvență față de creditorii acesteia nu este una contractuală, întemeiată pe mandat, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși al cărei mandatar este administratorul, nu și în raport cu creditorii sociali, terți față de contractul de mandat, față de aceștia din urmă răspunderea găsindu-și temeiul în dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală, ale cărei elemente nu sunt întrunite în speță.
Instanța de fond apreciat corect probele administrate în dosar și a reținut că în cauză nu erau incidente dispozițiile privind răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare pentru pasivul acesteia, nici în temeiul art.138 lit.d și nici lit.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă cauzarea stării de insolvență, nici elementele răspunderii civile, astfel cum sunt prevăzute limitativ în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
În absența altor elemente probate de creditoarea reclamantă, simpla nedepunere a bilanțurilor contabile de către pârâtul intimat, astfel cum se menționează în rapoartele lichidatorului judiciar nu este suficientă pentru a se reține în sarcina acesteia răspunderea civilă întemeiată pe dispozițiile de la lit.d a art.138 privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, atâta timp cât nu se demonstrează și cauzarea stării de insolvență a societății debitoare.
În conformitate cu disp. art.312 Cod pr.civilă, pentru aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.3708 din data de 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - 2000 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole
